duminică, 15 septembrie 2013

MILOGUL


În urmă cu foarte mulţi ani pe uliţa copilăriei mele trecea când şi când o căruţă cu coviltirul ars de soare. Roţile de şină păcăneau într-un ritm anume iar pietrele prinse sub roată scoteau un scrâşnet care trezea din amorţeală câte un dulău ascuns la umbră pe după gardurile de ulucă văruită. Şi nu căruţa era interesantă, ci persoana din căruţă, căci de acolo se auzea un cântec trist, un cântec de viaţă amară, o partitură creată special pentru o muzicuţă uzată, pentru un suflet care-şi ducea povara demn, într-un trup mutilat.
La început  ne era frică, copiilor, dar mai apoi ne-am obişnuit, am văzut cum stă treaba şi am îndrăznit să stăm de vorbă cu străinul fără picioare căruia lumea îi spunea „milogul”. Cobora greu din căruţa cei devenise casă de ani buni, cobora la umbra dudului din răspântie şi îşi pregătea de mâncare din cele primite de la oameni ori mânca cele primite în decursul unei zile, dând răgaz picioarelor retezate de schije să vadă lumina soarelui. De la el am auzit prima dată cuvântul „azil”, încercând să găsesc azi, după mulţi ani, o explicaţie pentru instituţionalizare, un cuvânt pompos care nu se poate explica decât prin referate şi comisii, prin dosare şi recepţii.
În acea perioadă rulau pe la căminul cultural filmele cu Bruce Lee şi băieţii din sat, care mai de care, încercau să impresioneze cu câte un nunchak improvizat ori cu câte o schemă de karate văzută în filmele amintite. Şi nu degeaba vă  zic asta, pentru că am privit de câteva ori cum milogul cobora din căruţa sa, ajutându-se doar de mâini, un lucru aproape imposibil de înţeles pentru un copil care toată ziua zburda pe picioarele sale.
Şi cum stăteam de-l priveam, cocoţat pe un mare butoi în care se punea gazul (că era timpul în care lampa cu gaz era obligatorie în casă) privind împreună alţi doi-trei prieteni cum îşi pregăteşte mâncarea, am rămas tare surprins să văd că-şi face rugăciunea. Dar nu lucrul acesta m-a stârnit, ci un gând care s-a transformat direct în întrebarea: „dar cum te rogi când vrei să stai în genunchi”?  Ştiu, a fost o copilărie că am întrebat, dar am primit un răspuns fantastic. S-a uitat la mine, la noi cei ce eram îmbrăcaţi cu nişte cămăşi ce s-ar fi vrut kimono-uri şi  a zis: „eu când vreau să stau în genunchi  la rugăciune, fac flotări”. Fantastic răspuns, unul pentru care la momentul  respectiv am exclamat doar „wow”, realizând mult mai târziu că îngenuncherea prin flotări avea dublu rol, căci prin mâinile fără silnicie se făcea rugăciunea curată, cum ar fi zis dreptul Iov, şi tot prin aceste mâini se făcea posibilă urcarea treptelor de la căruţă, a treptelor din sinuoasa scară a vieţii.
Am citit în DEX definiţia milogului, sesizând faptul că o astfel de persoană este declarată drept un cerşetor care se înjoseşte cerând insistent ceva anume. Nu ştiu dacă-i cea mai curată explicaţie, probabil că-i foarte actuală azi, dar ştiu că omul acela doar îşi cânta cântecul trist al suferinţei fără să insiste la nimeni cu nimic. Se vede dar că schijele iau tăiat doar picioarele, că în flotările lui îşi ducea toată rugăciunea, mulţumindu-se cu puţinul în care-şi ducea zilele.

Şi n-am cum să nu gândesc acum, matur fiind, la vorba aceea spusă de cineva care  se văita că nu are pantofi până ce a văzut pe cineva care nu are picioare… .

39 de comentarii:

  1. Atat de multe avem de invatat de la "milogii" care ne ies in cale, incat uneori ma intreb daca nu ne sunt trimisi anume sa ne invete cate ceva pe noi, cei norocosi care avem de toate. Fluturas, "milogul" de langa blocul meu, zilele trecute era de-a dreptul disperat ca nu reusea sa faca rost de o pereche de pantaloni curati cu care sa mearga duminica la Sfanta Liturghie. Dintre toate grijile posibile, asta era grija lui cea mai mare: hainele pentru biserica.
    Parinte, imi place foarte mult imaginea de sus, din antet. De unde este? Mie imi aminteste de paraclisul de la Sambata de Sus...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iuliana, zicea Hristos "pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe mine nu Mă aveţi pururea". Săracii sunt în lumea asta (dincolo de nedreptatea vizibilă în care trăiesc) să ne aducă aminte că noi, cei ce avem din de toate mai tot timpul, ar trebui să avem mult mai des ochii către cer.
      Fotografia este din biserica unde slujesc eu, este biserica pe care am ridicat-o alături de enoriaşii mei în ultimii şapte ani. :)

      Ștergere
    2. Foarte frumoasa, superba, te trec fiori privind-o! Drept e ca eu am si o sensibilitate pentru albastrul acela. Pe langa Sambata de Sus care e casa mea de suflet, tot albastra va fi si biserica mea de parohie, o biserica noua, care abia acum se picteaza la interior.
      Felicitari, Parinte pentru aceasta zidire, cred ca nu e multumire sufleteasca mai mare decat aceea a participa la ridicarea unei biserici pe care sa o lasi in urma, fie ca preot, fie ca enorias.

      Ștergere
    3. Iuliana, toţi cei care intră în biserica ridicată de noi, vin cu laude. Adevărul este că e primitoare, luminoasă, cu o acustică deosebită unde cânţi de drag. Mie mi-a plăcut mult acest albastru, fiind una din culorile mele preferate. Poate vreodată am să pun un clip video din interior. :)

      Ștergere
  2. Plina de invataminte postarea... iar biserica e superba. Am admirat imaginea dar nu am indraznit sa intreb de unde e. Emana liniste, curatie si indeamna la iertare, intelegere si compasiune. Dar mai ales se vede munca si daruirea cu care a fost cladita ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru gândul bun şi pentru aprecierea muncii noastre, Corina! Într-adevăr, biserica noastră este plină de lumină, este locul unde sunt ca acasă, asta pentru că îi ştiu fiecare colţişor, fiecare petic, de la săpături şi până la pictură.

      Ștergere
  3. Ca de obicei,plin se invataminte.Intr-o zi am sa vin in acel superb lacas al Domnului cu o rugaciune de multumire.Poate am sa va si intalnesc.Multa sanatate si toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Irina pentru trecerea prin pagina mea şi pentru gândul bun. Şii cum se spune, se întâlneşte muntele cu muntele, darămite omul cu omul. Seară binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  4. Ca intotdeauna, o poveste plina de invataturi. Toti suntem cersetori si nu-i nimic rau in a recunoaste ca ne rugam ca CEL DE SUS, sa ne auda ruga si sa ne ajute in demersurile noastre sa ne implinim dorintele si uneori iluziile .:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-un fel ai dreptate, July, fiindcă cerem deseori, cerem şi nu mulţumim, cerem şi tot nemulţumiţi suntem. Doar că nu trebuie să uităm un lucru, că noi cerem de la Cel ce este izvorul iubirii, şi cerând, şi rpimind, nu facem nimic alt ceva decât să păstrăm circuitul iubirii în univers (ca circuitul apei în natură).
      Sorinţele sunt ţelurile bune, iluziile sunt speranţele utopice. :)

      Ștergere
  5. Buna seara Padre!
    Mereu cu o poveste plina de intelepciune!
    Multa sanatate la casa voastra!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc pentru gândul bun, Mariana! O săptămână binecuvântată să fie la casa ta!

      Ștergere
  6. Într-adevăr de la "milogi"avem multe de invățat,Dumnezeu stie de ce ni-i trimite în cale.Mă bucur că am aflat ce e cu biserica din imagine,bănuiam ceva...:) Să vă fie slujirea in ea spre zidirea sufletelor ce le aveți spre păstorire!Sărut-mâna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adelina, bine ai revenit pe pagina mea! Într-adevăr biserica din imagine este locul unde slujesc, un lăcaş nou zidit prin dragostea credincişilor din mica mea parohie.
      Săptămână binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  7. Frumoasa poveste! Mai sunt si oameni care stiu sa-si duca traiul si neputinta cu deminitate.
    Dumnezeu sa-l pomeneasca in Raiul sau!
    Multumesc pentru povestire, parinte!
    Sa aveti o seara placuta si maine o zi binecuvantata!
    Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mulţumesc frumos şi eu, Melly, pentru gândul bun şi pentru apreciere. Deseori neputinţa ascute credinţa şi întăreşte răbdarea.
    O săptămână binecuvântată să fie şi la casa ta!

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc pentru sfat, pe care chiar daca l-am citit abia acum, se vede ca a fost pornit dintr-o inima parinteasca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur de trecerea ta prin pagina mea, Adriana, mă bucur şi-ţi mulţumesc pentru gândul curat cu care vii mereu să citeşti din experienţele mele de viaţă, din lucrurile pecare Cel de sus mi le descoperă în lucrarea mea.
      Zi binecuvântată să ai!

      Ștergere
  10. Povestirea din suflet, biserica construita din inima, mi-au placut amandoua deodata.
    Bunul Dumnezeu sa rasplateasca munca depusa a fiecaruia.
    Sa aveti parte de Bucurie si Pace de la Domnul!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina, mulţumesc frumos pentru gândul bun şi pentru faptul că mereu treci prin pagina mea. Dumnezeu mi-a ajutat, iar bunii mei enoriaşi au sprijinit această lucrare, cu palmele şi cu sufletul.
      Zi binecuvântată să ai!

      Ștergere
  11. Fugim de ei sau de cele mai multe ori ii ignoram, dar daca i-am asculta, ce lectii de viata ne-ar da acesti oameni... Frumoasa povestea si plina de invataminte. Cel mai mult mi-au placut insa ultimele 3 rinduri.

    RăspundețiȘtergere
  12. Amedeya, aşa este, majoritatea au poveşti de viaţă pline de învăţătură, deşi ar trebui să recunoaştem că sunt destui care îşi transformă suferinţa într-un mod de a înşela inimile milostive ale unor oameni sunt mulţi care devin agasanţi ori chiar recalcitranţi.
    Dar când întâlnim pe cineva care în suferinţa sa ne dă o lecţie, să-i dăm cele de trebuinţă, să-i dăm din toată inima.
    Zi binecuvântată să ai!

    RăspundețiȘtergere
  13. Mi-a ajuns adânc în suflet povestea...astfel de metanii proşternute Domnului vor fi fost, cu siguranţă, de mare preţ înaintea ochilor Lui...
    Mulţumesc! Oare pentru a câta oară?

    Aveţi o biserică numai lumină...în vremea Liturghiei, când se vor aprinde şi inimile oamenilor, 'a fi şi mai minunat! Ale Tale dintru ale Tale...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariana, ai comentat foarte frumos, foarte cald. Îţi mulţumesc pentru gândul bun şi pentru apreciere! Să ai o seară binecuvântată şi cu lumină lină!

      Ștergere
  14. Dupa ce-am vazut imaginea cu biserica, aproape ca nu-mi mai venea sa mai caut ceva: m-am simtit acasa. Locuiesc in occident si am observat ca sunt rare bisericile in care te simti ca acasa in Romania. Biserica noastra romaneasca are duhul ei si este un duh de rugaciune. Asa simt eu. Frumoasa poza, frumoasa biserica.

    Citind istoria de sus m-am gandit cat de simplu ati scris, incat nu se simte ca acel om era fara picioare. Ce fericit om!

    Doamne eu nu pot face flotari nici cu trupul intreg. Gandindu-ma din perspectiva asta, metaniile par usoare ca un fulg.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur de trecerea prin pagina mea, de gândurile bune de apreciere şi de faptul că vorbele mele (venite din experienţa vieţii) sunt oarecum de folos.
      Frumuseţea bisericii în care slujesc poartă în ea frumuseţea sufletelor ce s-au ostenit pentru a o ridica, şi, mai mult decât atât, binecuvântarea lui Dumnezeu.
      Zi minunată să ai!

      Ștergere
  15. Mi-as dori sa fiu in locul milogului sa nu ma gandesc la ziua de maine

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deseori oamenii se gândesc că cei ce-s în suferinţă fizică sunt de compătimit. Şi nu e greşit, deşi eu cred că mai de compătimit sunt cei ce sunt în beteşug sufletesc.

      Ștergere
  16. Foarte impresionanta povestirea parinte...... Ma gandesc ca pentru unii ca ei mai tine Dumnezeu pamantul......Claudia din Ziduri

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, Claudia, deseori gândesc şi eu la fel, deşi, conform Scripturii, îl ţine pentru toţi că "nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu".

      Ștergere
  17. Off, Padre...de multe ori ma intreb, cu ce sunt eu mai buna decat altul care nu are picioare, ochi sa vada si tot asa, cu ce sunt eu mai buna de mi-a dat bunul Dumnezeu copiii asa cum sunt, si familia asta si tot asa... Cred cu tarie ca acesti oameni sunt cei mai mari luptatori, si ca vor fi primi rasplatiti :( Si mai cred ca am fi cu totul alti oameni, spiritual vorbind, daca am fi incercati inca de la inceputul vietii. Eu ... am cam inteles cat de mica si fara de putere sunt :( M-ati cam facut sa dau apa la soricei! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eşti mai bună decât mulţi şi mai ai de învăţat şi de lucrat pentru a-i ajunge pe alţii, Laura. Şi aici nu-i vorba doar de tine, la fel sunt şi eu, la fel sunt mulţi semeni de-ai noştri. Ţi-am explicat în puţine cuvinte pe facebook cum este cu lupta, căci esenţial este să menţii spiritul de luptă, să nu cedezi, nu să câştigi războaie importante ce nu fac decât să crească mândria şi stima de sine.
      Şi dacă te-am făcut un pic să plângi, lasă, ştii tu, deseori aduc (cred) şi râsul în pagina ta, la casa ta.

      Ștergere
  18. Ma simt mereu dezarmata in fata celor care si cer cu mana intinsa, dincolo de toate prejudecatile ca profita de ceilalti, ca nu muncesc, ca isi fac case din cersit...mereu cand vad pe cineva cu mana intinsa simt ca face asta pentru ca "nu are" si atunci eu care am....trebuie sa rup o bucatica din ce am sa ii dau chiar daca sunt inainte de salar si poate pe descoperire de card :) . Sunt si aici in Franta oameni care cer , oameni care nu mai au nimic ...oameni ca si milogul din poveste dvs. Eu am o poveste cu un batran care statea mereu la usa unui magazin alimentar, cu parul lung si alb si o privire pierduta nu cerea nimic pur si simplu statea acolo jos cu o cutie in fata...cu cativa banuti in ea . Mereu ii cumparam un sandwich, niste banane , ceva ..ca sa ma asigur ca banutii aia sunt si hrana pentru el si ma bucuram cand vedeam ca incepe sa manance, ii lasam cativa banuti si schimbam cateva vorbe stangace, despre vreme sau despre parcarea plina ...Am aflat ca are un adapost pentru saraci dar ca cu nu e asa simplu cu mancarea...Intr-o zi mergand sa iau paine am auzit mare zarva in spatele meu niste copii mici sareau si strigau si intrebau cu voce tare : "bunicule dar ne iei si o guma de mestecat , hai te rugam ...si o guma nu numai paine.." M-am intors zambind pentru ca strigatele si zarva facuta de copii au mereu efectul acesta la mine si mare mi-a fost surpriza sa vad ca "bunicul" era batranul din povestea mea ...asa sarac cum era era "bunicul "cuiva, avea nepoti care il trageau de maneca si ii cereau guma de mestecat. Nu va spun ca mi s-au umplut ochii de lacrimi si sufletul de bucurie, sa vad ca nu e sigur ca il iubeste cineva. Ne-am intersectat mereu cat am locuit in cartier , mereu schimbam 2 vb si ceva de mancare :) a devenit un ritual si imi facea atat de bine ca ma simteam vinovata ...parca primeam mai mult decat daruiam. M-am mutat si dupa o vreme nu l-am mai zarit desi treceam express prin zona, dar optimismul din mine imi spune ca totul e bine si ca bunicul a ajuns zile mai bune.
    Lectii de astea de viata as avea mai multe de povestit :) am invatat de la viata ca avem ceea ce daruim pana la urma si ca DA e foarte adevarat ca cu cat dai mai mult cu atat camara ta e mai plina ...imi si pare rau cumva ca nu toata lumea a invatat asta deja...
    Silvia B

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ţi-ai răpit din timp, destul de mult cred, să comentezi aşa de frumos la blogul meu, Silvia. Am citit cu atenţie, bucurie şi mulţumire ceea ce ai descris tu. Vezi, ai plecat din România unde ai cunoscut acest fenomen destul de bine. E ciudat când îl vezi peste graniţă, l-am văzut şi eu prin ţările prin care am mai plecat. Dar plecând din România nu ai lăsat acasă omenia, ai luat-o cu tine şi ai păstrat-o la rang de virtute, pentru care motiv, cum ai descris, pentru o perioadă de timp, ai adus un pic de lumină pe chipul acelui "bunic" despre care ai povestit.
      Poate că după ce vei scrie cartea aia de bucate româneşti în limba franceză vei avea timp şi pentru a-ţi scrie o parte din poveştile de care spuneai.
      Mulţumesc frumos de trecerea prin rândurile mele. Seară frumoasă şi săptămână cu spor să fie la voi!

      Ștergere
    2. Va trec pragul cu drag adesea :) doar ca nu las urme...multumesc de ganduri si de incurajari, daca trairile si aminturile mele vor ajunge intr-o zi sa fie poveste ...poate de folos celui care o citeste ramane de vazut, timpul o sa hotarasca si asta ca si multe altele. Inca o data multumesc de ganduri si sa stiti ca scrierile dvs ne umplu inima de bucurie , eu mereu imi incarc bateriile cand va citsc ! Silvia B

      Ștergere
    3. Dacă va vi vreodată să scrii, mă bag la prefaţă, sper să fiu la înălţime dacă vei dori să ceri "ajutor" de la un om simplu, de la ţară.
      Spor în toate cele bune să fie la voi, Silvia!

      Ștergere
  19. A căta oară mi se umezesc ochii când citesc frumoasele înțeleptele tale scrieri?
    Omul simplu de la țară e înteleptul meu favorit.
    O zi și-o săptămână plină de relizări îți doresc!

    RăspundețiȘtergere