duminică, 26 februarie 2017

GHIMPELE




La început nu-ţi dai seama, abia când osul simte din plin atingerea perfidă a înţepăturii realizezi că s-a întâmplat ceva. Când ţi se întâmplă pentru prima oară te sperii un pic. Mai apoi, aproape ritualic, an de an, ca şi cum ar trebui să plăteşti un tribut fără să ştii sigur data, te obişnuieşti, durerea se transformă în acceptare şi icnetul uşor se transformă în tăcere. Mereu îmi aduc aminte,  (doar) în astfel de momente, de clipa în care apostolul Pavel, înaintând cu prigoana fără frică spre Damasc, dă ochi, la propriu, cu Lumina de sus, şi-n căderea-i umilă în genunchi, primeşte întrebarea: „greu îţi este să  izbeşti cu piciorul în ţepuşă”?
Când robota cotidiană își intră în drepturi şi pauzele-s din ce în ce mai mici şi mai rare nu ai prea multe opţiuni de relaxare a minţii în timpul în care mâinile şi picioarele nu-ţi stau toată ziua. Înainte vreme, mai la prima tinereţe adică, îmi era de ajuns să setez radioul pe un anume post de radio, să conectez boxele şi, în fluxul de ştiri și muzică, să duc la bun sfârşit cele propuse. Numai că de la un timp nu-mi mai trebuie niciun radio, căci muzica, parcă, nu mai e ca cea de acum 20 de ani, ştirile sunt din ce în ce mai false şi alarmante, iar publicitatea, falsă şi ea, poluează eterul cu promoţii fade.
Ora et labora, aşa spuneau latinii, şi-n ultima vreme această zicală parcă mi se lipeşte din ce în ce mai mult de fiinţă. A nu se înţelege că în timpul muncii am pauze de îngenunchere în care să-mi ridic mâinile, liturgic, în rugăciune, nicidecum. Dar a-mi pune mintea să se roage folosindu-se de experienţa vieţii, în sensul de procesare a informaţiei adunate în timp, da.
Nu sângele curs este problema, oricum e prea puţin, ci ghimpele, capul acela mic şi negru, rău şi ascuţit, ce rămâne în talpă, amintindu-ţi parcă, la fiecare pas, că omul se simte fragil nu doar când e rănit sufleteşte de ghimpii ce-i sunt băgaţi uneori în inimă, ci şi trupeşte, chiar dacă, declarativ, cei mai mulţi se bat cu pumnul în piept că-s invincibili în faţa mărăcinilor.
M-am întrebat deseori ce-i mai uşor de suportat, a călca în mărăcini şi a şchiopăta o perioadă, ori a primi ghimpi în adâncului sufletului şi-a merge aparent drept într-o lume strâmbă? Şi-apoi, un ghimpe în talpă ori în palmă e doar o joacă de copil, mă întreb, oare, o cunună de spini pusă pe cap şi mărăcinii întregii lumi adunaţi într-un suflet, cum s-or simţi? Cumva, am găsit răspunsul tot în seninul copilăriei, căci în vremea aceea, ascultând poveţele babelor de la poartă, foloseam scuipatul pentru orice julitură, panaceul universal, atât de periculos acum, fie și printr-un singur strop, în răspândirea atâtor viruși. Ştiu, sună banal, dar cred că acea cunună de spini, hristică, şi mărăcinii lumii întregi din sufletul lui Hristos, tot scuipatul le-au diminuat puterea, scuipatul lumii întregi care, dizolvat de puterea invincibilă a iertării, a făcut ca fiecare spin în parte să rodească, să se înmoaie, să se deschidă şi să se transforme în floarea iubirii ce nu se veştejeşte niciodată.
Mda, ştiu, lipseşte pragmatismul, lipsesc coordonatele, totul pare fără frontiere, ca şi cum (că tot îmi zicea cineva) iubirea le poate rezolva pe toate. Fireşte că nu, nu le poate rezolva pe toate, ci doar pe cele pe care nimeni şi nimic din lumea asta nu le poate rezolva, căci, matematic vorbind, n-o să rezolvăm ridicarea la pătrat cu iubirea, dar putem rezolva, cu excerciţiu, toate operaţiile ce trec peste infinit.

Am un ghimpe, da, încă-l mai am, dar simt cum încet, încet, în soarele și ploile primăverii, în scuipatul lumii, în sângele iertării şi-n aşteptarea învierii, începe să rodească. Va înflori vreodată, oare, într-o lume în care florile sunt rupte pentru morţi, iar ghimpii-s dăruiţi, cu prisosinţă chiar, celor vii? 

30 de comentarii:

  1. Sarutmana de randuri si de "printre randuri", Parinte! Post cu folos si fara ghimpi va doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc de trecerea printre simplele-mi rânduri dintre rânduri, Iuliana! Post cu binecuvântate clipe de linişte şi răbdare să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  2. Seară bună, Padre!
    Știu că o să ai o perioadă plină se dăruire, de gânduri bune către noi toți, de sfaturi demne de urmat, așa că îți doresc să fie și cu multă liniște, sănătate și spor în tot ce faci!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos, Meri! Un om sănătos are mereu câte ceva de făcut, iar eu, slavă Domnului, sunt sănătos. E drept, perioada postului e una specială pentru un preot, de aceea gândesc că şi lucrarea trebuie să fie intensificată, în cel mai bun şi frumos sens al cuvântului.
      Seară binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  3. Asa de frumos scrietzi,e o binecuvintare si o bucurie pt suflet.Un post linistit si ruga.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scriu simplu, din suflet, inspirat din lucrarea celor din jur. Mulţumesc frumos!

      Ștergere
  4. Sa rodeasca o floare frumoasa ...mantuirea...Doamne ajuta..post binecuvantat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu răbdare şi linişte sufletească să fie şi la voi, Ramona!

      Ștergere
  5. stii ce zice prietenul meu , pana la urma si ghimpii aia sunt tot desertaciune :). daca m-ai fi intrebat acu vreo 20 de ani as fi zis ca durerile sufletesti sunt mai mari si mai greu de dus, dar e usor sa zici asa cand nu le-ai prea incercat pe cele fizice daramatoare. oricum , o inima usoara te ajuta sa duci orice suferinta fizica altfel. asa ca pana la urma nu mi-am schimbat prea mult parerea. pace si liniste sa fie pentru tine si toti .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Durerile fizice sunt mai uşor de dus pentru că pot fi localizate, uneori anesteziate şi curăţate. Cele sufleteşte nu se pot localiza, chiar dacă în mare parte ştii cauza lor. De exemplu, e foarte greu de "vindecat" singurătatea, aşa cum la fel de greu e de "alinat" e sentimentul ăla de vânzare, de părăsire ori de neputinţă. Şi culmea, aici e foarte greu de aplicat dictonul "medice cura te ipsum".
      Zile cu spor în cele bune şi lumină să fie şi la tine, Corina!

      Ștergere
  6. Sorb cuvintele tale cu nesaț, Padre! Multumesc lui Dumnezeu pentru prietenia ta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate că de multe ori cuvintele mele deranjează, ori aduc oboseală din cauza numărului mare, dar tot ce scriu, scriu din suflet. Îţi mulţumesc frumos şi eu, Carmen!

      Ștergere
  7. Seara buna, Padre. Simțeam nevoia sa iti "aud" cuvintele de om simplu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cuvintele mele se aud din ce în ce mai rar, prea gălăgie este într-o lume de ne-cuvinte.

      Ștergere
  8. eh, vic, a meritat așteptarea să te aud spunând-o și pe-asta, că iubirea nu le poate rezolva pe toate!
    normal că nu, pentru că este necesară, nu zic, dar nu suficientă - ca-n matematică, știi? că tot ai adus vorba.
    nu e de capul ei, nu poate exista și-atât, nu se susține singură.
    hmm.. oare ce-ar mai fi?! ce ar mai trebui?!..
    cred că știi. :) și accepți că rezolvarea ideală nu presupune minte versus suflet, ci automat minte+suflet, în proporții diferite. problema intervine când raportul ăsta nu este acceptat, darămite recunoscut sau, mai trist, ignorat.
    cât despre spini.. și ghimpi. dintotdeauna m-am gândit, de pe la 10 ani (când am primit primul meu trandafir galben), de ce trandafirii au ghimpii ăia nesuferiți. evident, întotdeauna, mă înțepam în ei. ca un tribut mut.
    de când sunt mai mare prefer să mă bucur de flori acolo unde le este rostul, dincolo de orice gest, automatism social, distructiv de a fi rupte, tăiate, omorâte la propriu.
    place mult "M-am întrebat deseori ce-i mai uşor de suportat, a călca în mărăcini şi a şchiopăta o perioadă, ori a primi ghimpi în adâncului sufletului şi-a merge aparent drept într-o lume strâmbă?"
    nu c-ar fi singurele variante, dar ce-ai lansat constituie o temă de casă valoroasă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Apăi la matematică nu mă pot compara cu inginerii, că deh. :D Adică vezi, şi pe asta o recunosc, chiar dacă sunt gică-contra deseori.
      Iubirea poate rezolva multe, dar pentru a fi viabilă, are nevoie de o fundamentare serioasă, o bază solidă pe care să se sprijine, pentru că o iubire superficială dă aripi, dar aripi de ceară, şi cum bine ştim, aripile de ceară... .
      Ghimpii pot fi stări, stări de nestări, de altfel, cumplite stări.
      Altfel, multă lume visează la a păşi pe un covor de petale multicolore fără însă a se gândi că cei care le-au cules şi presărat şi-au umplut palmele de ghimpi. :)

      Ștergere
    2. și fundamentarea aia serioasă, baza aia solidă de ce ține, hm?!.. :)
      ghimpii cu pricina pot fi provocări. lecții. teme, la o adică. ca-n matematică: toți avem datele problemei și cerința/ele. rezolvarea și abordarea demonstrației țin de fiecare dintre noi. știi ce mi se pare cel mai fain? când te apuci de rezolvare și, pe parcurs, simți deja că greșești. în punctul ăsta ai de ales, nu-i așa? te oprești și-o iei de la început, continui până la final și te prinzi unde ai greșit (după care o iei de la capăt) sau renunți. cred că din astfel de ghimpișori se formează caracterul. și apar principiile. și sistemul de valori.
      cred că lecția cea mai grea în toată viața și lumea aia strâmbă este să-ți păstrezi cu sfințenie aceste principii și valori, cu riscul de a simți din nou, și din nou, ghimpii ei. ai lumii strâmbe, care, înclin să cred că mai mereu calcă în mărăcini și nici măcar nu înțelege ce i se întâmplă, darămite să și schimbe cumva asta.

      Ștergere
  9. Doamne ajuta Parinte! Post binecuvantat! :) Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu răbdare-n toate, cu lumină şi linişte sufletească să fie şi la voi, Ioana! Mulţumesc frumos!

      Ștergere
  10. Cel mai dureros si cumplit ghimpe se naste din ignoranta,nepasare!Oamenii il produc si culeg "roadele" ca atare!
    Obsesia marelui regizor rus A. Tarkovski(unul dintre cei mai mari contemplativi si spirite ale sec XX in opinia mea)a fost imaginea unui copac uscat pe care cineva il tot uda cu credinta si speranta ca el isi va reveni,va prinde viata.
    Nu discut,polemizez acum despre semnificatii...las contrastul celor doua atitudini ca subiect de meditatie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De obicei polemica ar trebui să nasc progres, dar în cazul ignoranţei, cum bine ziceai, e mult mai de folos tăcerea.

      Ștergere
    2. Cand am spus ca nu polemizez ...era vb de starea mea de spirit din acel moment,incapabil de a scrie mai mult despre subiectul schitat...l-am dorit doar sugestiv,minimal...eu am obosit,am vestejit,,,dv insa puteti polemiza daca asta doriti.

      Ștergere
  11. Buna dimineata Padre.
    Pana si ghimpii isi au rostul lor.Cel putin,in ce ma priveste,orice ghimpe a fost prilej de meditatie,motiv de a schimba o stare de fapt.Pentru ca,atunci cand esti ranit,fie chiar si de un ghimpe mititel,e un semn ca ceva nu este tocmai in regula.
    Post binecuvantat iti doresc Padre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De multe ori mă întreb dacă-i mai uşor de suportat un ghimpe ori dacă o coroană de ghimpi/spini. Cred că un ghimpe ne-ar da de lucru, l-am vedea ca pe un intrus de care dorim să scăpăm repede, în timp ce o coroană de spini sau o talpă plină de ghimpi n-ar mai fi o obsesie, s-ar transforma într-o cruce pe care ştii/simţi că trebuie să o duci până la capăt.
      Post cu răbdare şi spor în cele bune să fie şi la tine, Die!

      Ștergere
    2. De cele mai multe ori ne vaicarim pentru probleme minore,dar cand vin necazuri mai mari parca rabdarea ne este sporita.
      Ne intarim stiind ca trebuie sa invingem,sa trecem peste aceste obstacole.

      Ștergere
  12. Se apropie postul Pastelui nu am ținut niciodată post din nepăsare spre rușinea mea iar atunci când primesc acea corona de spini o port mult și bine o iau ca pe o pedeapsa bine meritata pentru păcatele mele
    O fi bine ,o fi rău nu stiu aștept .

    RăspundețiȘtergere
  13. Ghimbi ,coroane de spini și cruci grele caram în fiecare zi 😔 mai am putere sa trec peste dar ce facem când puterea nu mai exista ? Cum mergem mai departe ?
    Se apropie iarăși postul Pastelui nu am ținut niciodată post nu stiu de ce cred ca din nepăsare iar atunci când apar acei ghimbi ,cred ca îi merit am ajuns sa cred ca sunt fel de pedeapsa pentru nepăsarea mea .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum mergem mai departe? Nu am răspunsul universal, știu doar că o cădere care nu e urmată de ridicarea absolut necesară, rămâne ultima cădere. Câtă vreme ne ridicăm spre a merge mai departe avem nu doar o șansă, ci mult mai multe, fiecare clipă a vieții fiind pregătită spre a putea fi mai buni decât ieri.
      Spovedania nu o impune nimeni, e momentul care un om simte că trebuie să-și spună obida, greșelile și neînțelegerile vieții spre a primi, pe de o parte un sfat bun spre îndreptare și, deopotrivă șansa de a se împărtăși (după vrednicie).

      Ștergere
  14. Parca ,prea s-au înmulțit ghimpii din sufletul oamenilor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și prea puțini și cei care îi pot scoate și vindeca.

      Ștergere