miercuri, 26 ianuarie 2011

ITI TAIE POPA LIMBA



Sunt lucruri în viaţă pe care le acceptăm fără a le cerceta, deşi s-ar impune acest lucru şi sunt lucruri ce trebuie acceptate fără cercetare şi le disecăm până la cea mai mică particulă. Pe Dumnezeu nu-l acceptăm oricum, ci doar ca Toma prin atingere sau dacă ar fi posibil chiar să-l întoarcem pe toate părţile. Iar cuvintele şi problemele ce vin din exprimare şi care dăunează  vieţii le acceptăm fără nici o sinchiseală.
Azi m-am gândit să vorbesc despre limbă. Dicţionarul ne învaţă că limba este organul musculos mobil care se află în gură şi care este principalul organ de percepere a gustului; serveşte la mestecarea şi înghiţirea alimentelor, iar pentru om este şi organul principal de vorbire. Sfântul apostol Iacov în epistola sa ne învaţă că  limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde! Foc este şi limba, lume a fărădelegii! Limba îşi are locul ei între mădularele noastre, dar spurcă tot trupul şi aruncă în foc drumul vieţii, după ce aprinsă a fost ea de flăcările gheenei.  Dar limba, nimeni dintre oameni nu poate s-o domolească! Ea este un rău fără astâmpăr; ea este plină de venin aducător de moarte. Aş mai adăuga şi vorba din popor care spune că fiecare pasăre pe limba ei piere. Iacov cap.III
Pentru că m-am întins cu prea multe citate revin la titlul postării. De ce ţi-ar tăia popa limba? E un adevăr aici, deoarece conform istoricilor în timpul de glorie al imperiului Asan, de la sud de Dunăre, veneau clericii bulgari şi tăiau limba acelor români care vorbeau în cult limba strămoşească, lăsând deoparte  slavona care se dorea a fi limbă oficială de la ruşi până la bulgari şi nu numai.
Vorba a rămas, a suferit transformări şi astăzi bieţii copii sunt speriaţi de părinţii lor că va veni popa să le taie limba când fac nu ştiu ce boacănă. Şi asta pentru că e mai uşor decât al aduce la biserică, de a-l învăţa o rugăciune, de a te împărtăşi cu el odată. Acu’, eu am luptat cu treaba asta şi copiii au văzut realitatea. Ba mai mult cred că ar trebui tăiate nişte limbi, dar nu ale copiilor, ci ale părinţilor şi bunicilor lor, deoarece toate prostiile, înjurăturile şi porcăriile exprimate prin limbă, de la ei le învaţă.
Şi pentru exemplificare ştiu o poveste auzită demult în care se povesteşte cum un copil de vreo doi ani înjura, drăcuia în amuzamentul părinţilor lui. Asta până când preotul i-a întrebat pe părinţi dacă odrasla lor ştie vreo rugăciune. Răspunsul a fost paralizant: e mic săracu’, nu ştie.
La început Dumnezeu vorbea cu Adam zi de zi, nu ştim cum, probabil în felul în care o mamă comunică tainic cu fătul înainte de naştere, prin puterea minţii. Apoi oamenii au vorbit până la turnul Babel o limbă. Inversul amestecării limbilor s-a produs la Cincizecime când apostolii au putut vorbi în limbile pământului (nu bolboroseală, ci în limbile cunoscute ale pământului). Astăzi se pune mare accent pe cunoaşterea unei limbi străine. Sunt cursuri, lecţii şi metode felurite de a învăţa o limbă de circulaţie. Din păcate nu se pune accent pe învăţarea celei mai importante limbi. Aceea în care vei răspunde înaintea Dreptului Judecător. Dacă vreţi să o cunoaşteţi ascultaţi gângureala pruncilor, cântecul păsărilor, mirosul florilor şi bătaia vântului, deoarece toate aceste elemente dau slavă lui Dumnezeu în cea mai pură formă, într-un mod neviciat de veninul care se scurge din limbile noastre atunci când uităm de Dumnezeu.


Un comentariu:

  1. frumoasa postare. nu stiam de unde vine aceasta expresie, interesant.multumim pt informatie

    RăspundețiȘtergere