sâmbătă, 3 martie 2012

FĂRĂ CHIP



De câteva ori am vrut să scriu blogul şi aproape de tot atâtea ori m-am oprit din scris. Motivul? Am zis că poate lumea e sătulă de astfel de subiecte şi că altele sunt priorităţile oamenilor din ziua de azi. Dar, am zis că ce e scris, rămâne scris. Că ştiţi şi voi, verba volant…… .
Prima duminică a postului mare este numită a Ortodoxiei. Poate că ştiaţi, poate că nu. E ziua în care iconoclasmul a fost învins. E ziua în care chipul divin a zâmbit din nou, ca la înviere, celor care au dorit mereu să-l vadă pe Dumnezeu.
Adam şi Eva l-au văzut pe Dumnezeu şi s-au împărtăşit de slava în grădina raiului. Sunt convins că le-a rămas în minte pentru toată viaţa chipul divin. Cu siguranţă că le-a descoperit şi urmaşilor acest lucru, cu siguranţă că ei au întrebat despre Dumnezeu. Ioan ne spune  ne spune că pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată. Dar, acest lucru a fost doar provizoriu, pentru că tot Ioan ne descoperă alt ceva  „ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă, ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă” I Ioan I, 1-3
Într-o discuţie cu Mântuitorul, Filip îi zice „arată-ne nouă pe Tatăl”. Iar Mântuitorul îi răspunde blând „de atâta timp sunt cu voi şi nu m-aţi cunoscut. Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl din ceruri. Eu şi Tatăl Una suntem.”
Ce nu se înţelege astăzi. Nu se înţelege faptul că Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Nu se înţelege că Dumnezeu, când s-a întrupat a luat chipul omului, care de fapt este chipul său pus în om. Nu se înţelege că icoana (prosopon=faţă în limba greacă, de unde şi prosopul, pentru şters faţa) este chipul, faţa lui Hristos, faţa arătată de Dumnezeu lumii. Nu se înţelege că dacă Hristos s-ar fi întrupat în acest secol, lumea l-ar fi filmat şi pozat. Atunci, exista doar pictura. Nu se înţelege că Biserica nu învaţă închinarea la materialul icoanei ci la ceea ce reprezintă ea. Aşa cum la drapelul patriei nu cinstim mătasea ori vopseau lui, ci simbolul lui pentru noi ca cetăţeni. Ori dacă ne uităm la pozele unor persoane dragi plecate dintre noi, dar nu numai, nu înseamnă că apreciem  hârtia pozei ci pe cei ce sunt reprezentaţi în ele.
Sfântul Ioan Damaschin spunea „eu nu mă închin materiei, ci Creatorului materiei, Care pentru mine S-a făcut material și a binevoit să sălășluiască în materie, Care prin materie a înfăptuit mântuirea mea”.
 De fapt, voiam să vă spun că prima icoană din lume  a fost omul. El este primul chip făcut după  chipul perfect. Poate că trupeşte acest lucru nu este uşor de înţeles, când oamenii se diferenţiază între ei. Dar, privind mai atent, putem constata cu uşurinţă că de fapt suntem la fel.
Icoanele sunt reprezentări ale unor persoane sau momente din viaţa mântuirii. Ele pot fi pagini din istoria mântuirii în formă artistică. Icoanele sfinţilor sunt dovadă a faptului că se poate, că putem fi imortalizaţi, înveşniciţi cu chip divin nestricăcios. 
Nu  stricaţi chipul lui Dumnezeu din voi. Nu trebuie să fiţi fără chip. Păstraţi-l, poate vreodată va fi icoană.

6 comentarii:

  1. Doamne, ajuta! La multi ani Iin DRAGOSTEA DOMNULUI!

    Adaug si eu ceva: icoanele sunt ferestre catre vietile celor prezentati in ele sau catre evenimentele pe care le prezinta. cred ca fiecare dintre noi a citit cate ceva despre un sfant, atunci cand i-a vazut icoana. cand ne rugam in fata icoanei sunt convinsa ca si sfantul reprezentat in icoana se roaga alaturi de noi si asta inseamna ca deja suntem doi in rugaciune si acolo unde sunt doi sau trei in numele Domnuluistim cu totii cat de bine este.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc Adriana pentru cuvintele frumoase. Tot timpul trebuie să avem în faţă chipul lui Dumnezeu descoperit nouă prin întruparea Sa.

      Ștergere
  2. Ceea ce nu intelegem, nu este faptul ca Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul sau, ci faptul ca omul insusi este Dumnezeu. Sa nu uitam ca Dumnezeu este tot ceea ce este si ce nu este. Acest lucru face ca toata existenta sa fie parte integranta din Dumnezeu. Nu este un lucru rau sa ne inchinam icoanelor, atata timp cat ne canalizam gandurile spre Dumnezeu. Dar la fel de bine Dumnezeu poate fi preamarit admirand o floare, obiect sau chiar pe cel de langa noi. Sa nu uitam ce spune Psalmistul: "Cât de minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai zidit!"
    Cele mai multe din invataturile Bisericii Ortodoxe sunt frumoase si demne de urmat. Dar atat Biserica Ortodoxa, cat si alte culte fac o mare greseala: Il iau pe Dumnezeu care e in toata existenta si in afara ei, si il inchid intr-o institutie.
    Oare doar in Biserica exista Dumnezeu?

    RăspundețiȘtergere
  3. Evident că Dumnezeu este peste tot. Dar, să nu uităm că şi în Vechiul Testament a avut un cort iar mai apoi un templu. El nu locuieşte în lucru făcut de mâini omeneşti, în sensul închiderii între nişte ziduri. Numai că în anumite locaţii, biserici, poate fi găsit într-o formă neafectată de stimuli externi. Într-o biserică nu merge tekevizorul, radioul, nu se fumează, nu se bea cafea. Teoretic nu trebuie să se vorbească la telefon ori să se înjure. Spaţiul sacramental delimitat de nişte ziduri reprezintă o oază de spiritualitate ce se poate păstra într-o formă mai pură. Dar, El este peste tot.

    RăspundețiȘtergere
  4. E adevarat ca pentru Dumnezeu au fost construite lacasuri. Si nu numai la evrei sau la crestini. Dar oare asta e voia Lui sau a oamenilor? Apropo de injuraturi... nu ca as fi de acord cu limbajul vulgar, dar exista oare vreo expresie care sa nu-I fie cunoscuta? Oare nu a creat toate cuvintele? Imi place sa cred ca Dumnezeu este mult mai uman. Religiile i-au atribuit atatea insusiri incat Dumnezeu a ramas numai divinitate, izolat undeva deasupra noastra, asteptand ca unul din noi sa greseasca ceva, pentru ca mai apoi sa-l pedepseasca. Dumnezeu nu este asa... El este iubirea absoluta, este printre si in fiecare dintre noi. Noi nu am putea sa devenim asemenea Lui, daca El nu ar fi asemenea noua. Ca parinte eu nu as putea sa-i aplic copilului meu o pedeapsa pentru vesnicie, oricat de rau ar fi. Iar eu sunt o fiinta limitata. Ce l-ar determina pe Dumnezeu, care ne-a creat din iubire, sa ne pedepseasca? O sa-mi spuneti ca dreptatea. Dar ce este dreptatea? Dreptatea, nedreptatea, binele, raul sunt notiuni relative. Nimeni nu poate defini concret nici unul din acesti termeni.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ba aş spune că în ortodoxie este bine definită umanitatea lui Dumnezeu. Nicăieri Hristos, ca Dumnezeu adevărat. nu este mai umanizat ca în ortodoxie. Este prezent în toate casele, în troiţele răspântiilor, are colinde şi poveşti în care este des prezentat printre noi.
    Cât priveşte partea cu iubirea părintească, să nu cădem în apocatastază, în ideea că dacă e Dumnezeu. trebuie să ierte tot. Dacă e să gândim aşa, ar însemna că indiferent ce vom face, tot vom fi iertaţi. Ceea ce înseamnă că nu ar mai trebui să ne străduim a face binele, că nu e necesar.
    Eu zic că dreptatea lui, chiar dacă pentru noi e ceva relativ, va trebui să fie pusă în aplicare. Mai ales că noi ştim ce ar trebui să facem şi ce nu, măcar şi în linii generale. Fireşte, nu-i dictez eu lui Dumnezeu, ferească sfântul.

    RăspundețiȘtergere