sâmbătă, 19 mai 2012

VREAU SĂ MĂ VĂD



De câte ori clipim într-o zi? Presupun că de sute ori chiar mii de ori. Un act fizic voluntar ori involuntar menit să cureţe ochiul de mizeriile vizibile ori micrometrice ce pot dăuna vederii.
Medical vorbind vederea este funcţia  prin care imaginile captate de către ochi sunt transmise pe căile optice (celule retiniene şi ganglionare, nerv optic, chiasma optică) la creier.  
De câte ori în viaţa noastră trezindu-ne din somn am deschis ochii şi am încercat să ne privim în oglindă chipul cunoscut fără să ne gândim că poate de fapt arătăm altfel, că cei din jur ne percep altfel.
Doamne, vreau să văd! Acestea sunt cuvintele orbului vindecat de Hristos. El a fost vindecat de orbire prin tina făcută din pământ. Şi cum altfel, din moment ce pământ suntem  după trup. Pământul a plinit pământul. Iar apa Siloamului a spălat întinăciunea.  A vrut să vadă orbul, căci orb se născuse iar mila celorlalţi era hrana sa. A vrut să vadă ceea ce a simţit, a vrut să vadă cele pe care le-a mirosit şi gustat. Orbul a vrut să se vadă pe sine. Putea spune  şi Doamne vreau să mă văd.
Cum se vede omul pe sine? Cum ne vedem noi pe noi înşine? Avem în privirea noastră cea către noi îndreptată, liniştea smereniei, a păcii interioare? Întrebări retorice poate. Poate că fiecare  se priveşte pe sine cu admiraţie, cu îngăduinţă, cu mândrie chiar uneori.
Odată am spus că dacă fiecare s-ar judeca pe sine ca pe cel de lângă, nu ar mai fi judecată la Dumnezeu. Nu ar mai avea ce judeca, iar asta pentru că oamenii ar putea identifica bârna din proprii ochi oferind lumina necesară mergerii pe drumul cel drept.
Aşadar mă privesc eu pe mine însumi, fără amnezia indusă de fardarea viclenei mândrii? Mă privesc lipsit de încătuşarea obroacelor concentrate pe pleoapele slăbite şi incapabile de a vedea adevărul?
Cu siguranţă că de cele mai multe ori nu. De cele mai multe ori cu ochii deschişi, larg deschişi, nu vedem decât ceea ce ne place să vedem. Nu vedem decât acele lucruri  ce ne aduc satisfacţie.
Şi dacă privindu-ne deseori nu ne vedem cine suntem cu adevărat, cum putem privi pe cei din jur? Ştiu, se mai întâmplă uneori ca scârbiţi fiind de gândurile ori faptele noastre să nu ne placă de ceea ce vedem în oglindă. Iar în oglinda conştiinţei mai puţin, că e neştearsă şi nu arată clar adevărul.
Iara dacă pe noi nu ne vedem decât cum ne place, dacă pe cei din jur îi vedem aşa cum ne convine, îl mai putem vedea pe Dumnezeu? Uneori da, alteori nu. Când suntem în bezna orbirii definitive şi simţim că nu avem scăpare strigăm vreau să văd. Când suntem luminaţi de autosuficienţă suntem de fapt orbi sufleteşte dar mulţumiţi că putem vedea ceea ce cere pământul din noi. Vedeţi? Că eu unul sunt orb deseori. De aceea strig Doamne, vreau să (mă) văd !
p.s de azi port ochelari.

7 comentarii:

  1. Hristos a Inviat!

    Poate ar trebui sa ne uitam in noi cu liniste in jurul nostru si cu ochii inchisi; neaparat dupa cateva zile de post si rugaciune.

    Mai in gluma, mai in serios, asa adauga: potul va topi grasimea de pe inima si rugaciunea va aprinde lumina in minte si in felul acesta
    privirea va deveni limpede.

    Doamne, ajuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să ne coborâm mintea în inimă spre a putea vedea cele interioare. Doar cu ochii trupeşti deschişi nu putem vedea tot ce ne-a dăruit Dumnezeu.

      Ștergere
  2. Uneori, viata ne aduce in cale raspunsuri la intrebari pe care nu stim sa le rostim, care stau inchise in cochilia mintii si asteapta sa fie lamurite de la sine. Acest articol a deschis o poarta in gandurile mele si de acolo am auzit strigand: "inchide ochii si vezi!"... Doamne, vreau sa(ma) vad!

    RăspundețiȘtergere
  3. Închide ochii şi-i vei avea deschişi. Aşa este. Sunt mult mai multe răspunsurile decât întrebările. Doar trebuie să le vedem.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cât aş vrea şi eu aş vrea să mă văd cu adevărat!

    Din păcate, nu mai prea ştim cum să închidem ochii şi să ni-i coborâm în inima. Căci şi închişi fiind, eu parca tot cele ale lumii le văd, toată zgura înmagazinată zi de zi, fantasmele, deşertaciunile, grijile, obsesiile, ispitele...

    Iar văzându-le pe cele enumerate încă nu am ajuns la ceea ce trebuie să văd cua devărat - păcatele :-(

    Să le dea Domnul tuturor celor care caută a se vedea (în toată goliciunea) acest dar!

    RăspundețiȘtergere
  5. Să ne vedem pe noi cu ochii celor din jur şi cu privirea blândă a lui Hristos. Să ne vedem pe noi cu ochii minţii şi cu privirea dreptului Judecător.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ma tot gandesc la articolul acesta si noi intrebari imi nasc in minte... Oare avem curajul de a ne privi in interior?... oare nu cumva faptul ca nu ne vedem este un lucru voit?...nu cumva ne ascundem dupa noi insine de teama lucrurilor pe care le-am putea descoperi?.. ne rugam cu adevarat sa ni se arate chipul nostru in oglinda Mantuitorului ori doar facem falsa penitenta?...ne rugam sa vedem chipul nostru ori cel pe care am dori sa-l avem?
    Doamne, eu nu stiu ce sa iti cer, daruieste-mi ce stii ca-mi trebuie!

    RăspundețiȘtergere