joi, 24 martie 2016

ACRU ŞI DULCE




Săptămâna trecută, într-o zi de primăvară nehotărâtă, într-o goană nebună după rezolvarea anumitor birocratice situaţii, în clipe în care ţi se pare că toate treburile s-au strâns într-o singură zi şi că fizic pare imposibil să le rezolvi pe toate, trebuie să mai şi mănânci câte ceva, chiar dacă masa, în perioadă de post, e gustarea pe fugă a câtorva dumicaţi de pâine şi a unor ingrediente ce teoretic nu prea au treabă cu excesul de calorii, asta aşa, ca să fiu în trend cu cei care postesc doar de bucate, nu şi de vorbe ori fapte.
Pentru care motiv, adică împins de foame, recunosc, am oprit în parcarea unui hipermarket  cu gândul de a face unele cumpărături din magazin şi pentru a mânca ceva, ştiind că lângă magazinul cu pricina opresc ori de câte ori am ocazia (în perioada de frupt) pentru a mânca un cârnat nemţesc, mai deschis la culoare de felul  lui, destul de consistent şi tare delicios când e fierbinte, alături de o lingură de muştar şi-o chiflă pufoasă. În fine, nu despre cât de mult îmi place mie acel cârnat e vorba, mai ales că-i post, ci despre ce s-a întâmplat în timp ce stăteam la coadă pentru a-mi cumpăra o porţie de cartofi prăjiţi şi doi castraveţi muraţi. Ok, nici ce mi-am cumpărat eu nu contează, chiar dacă, recunosc, îmi plac şi cartofii prăjiţi cu oleacă de sare peste ei, iar dacă am şi murături, cu atât mai bine.
În faţa mea, la rând, erau doi tineri care jonglau cu telefoanele precum Einstein cu cifrele.  Înaintea lor, prima în rând, o tânără de vreo 25 de ani, plinuţă, la care cei doi se holbau şuşotind vulgar. Tânăra a comandat o porţie de mici (4 mici) cu muştar şi două sticle cu apă.  Pe chipurile celor doi purtători de fesuri, fesuri aidoma celor purtate de cocalarii ce-şi fac veacul vânzând  flori şi coperţi pentru taloane auto pe arterele supraaglomerate ale marilor bulevarde, strălucea răutatea aia izvorâtă din amestecul de ignoranţă şi nesimţire.  Îmi pare rău că n-am remarcat „firma” de pe treningurile lor, dar sigur era una care să se asorteze cu telefoanele inteligente a celor care păreau părăsiţi definitiv de inteligenţă taman înaintea mesei. 
Evident că nu v-aş fi făcut această descriere dacă nu se întâmpla ceva deosebit în toată faza asta, căci a descrie tineri de speţa celor menţionaţi nu-i ceva extraordinar, din nefericire exemplele sunt din ce în ce mai dese la tot pasul, şi cu siguranţă că nu despre aspectul vestimentar vorbesc. În  momentul în care tânăra a primit comanda, îndreptându-se spre cortul cu măsuţe de plastic de lângă magazin, unde poţi mânca, în picioare desigur, unul din tineri a zis destul de tare către celălalt: „uite umflata asta, şi-a luat 4 mici şi două ape, cred că până-n seară mai mănâncă o juma’ de porc”.
Am vrut să intervin, m-am gândit însă că-i încercarea primei săptămâni din post, e felul în care  Dumnezeu îmi încearcă răbdarea şi gândurile, căci nu mint, i-am judecat în mintea mea şi tare mi-ar fi plăcut să-i scot la lecţie. Doar că lecţia a urmat fără ca eu să fiu implicat, primind la rându-mi o lecţie de la Dumnezeu despre felul în care poţi reacţiona în anumite momente.  Scriptura spune aşa: „nu ştiţi voi postul care îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii daţi drumul celor asupriţi. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” Isaia 58, 6-7 Iar apostolul Pavel spune că: „nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte”.
Tânăra a trecut pe lângă ei şi pe lângă mine cu lacrimile jucându-i în ochi, auzise vorba plină de răutate a tânărului cu beteşug la minte. Intrând în cortuleţul unde se poate mânca a mers direct într-unul din colţurile acestuia, acolo unde jos, pe o pelerină uzată, udată de ploaie, pe bruma-i de ţoale vechi, şedea o bătrână ce strângea în braţe o sacoşă de rafie plină cu linguri de lemn şi alte „cioplituri” de folosit prin bucătărie. Bătrâna  a primit cu lacrimi în ochi mititeii de la tânără, dosind sticla cu apă în sacoşa plină de gadgeturi cu iz de secol XIX.  Pe marginea mesei de lângă bătrână şi-a scos şi tânăra o punguţă în care avea mieji de nucă, câteva stafide şi un măr, prânzul care nu semăna nicidecum cu porcul despre care băiatul fără cei şapte ani de-acasă credea că va fi mâncat de tânăra milostivă.
Asta-i frumuseţea postului, pentru cine-l ţine cu adevărat, că poţi învăţa fără să te superi, că te poţi ruga fără să deranjezi, că poţi face milostenie chiar dacă eşti privit cu dispreţ, că poţi răbda până la capăt chiar şi atunci când lacrimile ţi se înnoadă în gât, că poţi fi alături de oameni şi de Dumnezeu prin lucruri simple, prin stări pe care nicio şcoală din lume nu ţi le poate preda, prin predica faptei făcută cu inima deschisă, chiar şi atunci când lângă tine, cel ce te-a jignit, fără a fi cuprins de vreo remuşcare, râgâie după fiecare înghiţitură luată din puiul rotisat a cărui grăsime i-a ajuns deja până la urechi.
Fericit este cel ce reuşeşte să dea din pâinea sa celui flămând, fericit este şi cel ce ştie să sature cu cuvânt bun sufletul celor însetaţi de adevăr şi dreptate. Pare un paradox pentru mulţi, dar cred că fericit este şi cel care, printre lacrimi, înfloreşte în fapte bune aidoma florilor care se desfac spre a-şi răspândi culoarea şi mirosul chiar şi atunci când, pe neaşteptate, revin zăpezi şi geruri ce pot duce la gândul că primăvara învierii pare să nu mai vină.


40 de comentarii:

  1. Mie chiar mi-a venit sa plang citind intamplarea asta. Nu m-am asteptat ca acea fata sa faca fapta de milostenie, dar recunosc si ca m-am infuriat pe cei doi cocalari. Pe mine nu stiu daca m-ar fi rabdat gura sa nu ma iau de ei, chiar daca ma rog in fiecare dimineata sa-mi dea Dumnezeu darul rabdarii si al intelegerii.
    As vrea si eu ca in post sa pot sa devin mai buna, dar oricat m-as stradui, nedreptatea ma va revolta intotdeauna, fie el post sau nu. La fel si acum.
    Fericiti voi doi ca ati putut sa va abtineti de la a le spune celor doi ceea ce meritau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu am niciun merit, in situatia de față doar m- bucurat că Dumnezeu mi-a arătat ce suflete frumoase pot avea unii semeni, iar asta nu oriunde şi oricum, ci într-o lume tot mai ostilă, într-o lume ce speculează liberul arbitru în cele mai perverse moduri de manifestare. Postul e bun pentru toată lumea, deşi, de folos sufletului nu este decât celor care nu se gândesc doar la hrana pântecelui propriu.Post liniştit şi cu răbdare în lumină să ai, Cristina!

      Ștergere
  2. Cu greu m-as fi abtinut si eu sa le spun cateva chestii baietilor (sa nu le spun altfel). E foarte urat sa faci pe cineva sa se simta prost, sa jignesti pe cineva despre care nu stii nimic altceva decat ce-ti vad ochii. Sincer, mi-au venit si mie lacrimile, si parca eram si eu acolo cu ea. De ce oare nu are toata lumea dezvoltata empatia? Ce om frumos, aceasta fata. Bravo ei, pentru sufletul ei bun. Dar doare cand vad ca cei buni, cei ce fac fapte bune, sunt deseori jigniti si batjocoriti, nu are sens :(

    Iar cat despre poza postata, ce sa zic.. mi s-a facut pofta de cartofi prajiti si cred ca o sa imi si fac! Am facut (eu nu, sotul, defapt) mamaliga cu branza si mi-am amintit de tine ca stiu ca iti place mult. Sa ai parte de un sfarsit de saptamana frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Evelyn, de aia am spus că a fost o lecţie şi pentru mine, în sensul că dacă vorbeam, greşeam, stricam toată ţesătura aceea. Tăcând (chiar dacă am judecat în gând) am putut vedea un suflet nobil cum învinge răutatea celor din jur cu un strop de lumină adus printr-un gest atât de uman, de firesc.
      Poza am făcut-o la faţa locului, nu mi-am permis să pozez bătrâna ori pe ceilalţi protagonişti, doar porţia mea de cartofi (deja pe terminate). Hmm, mămăliga cu brânză e printre preferatele mele, dar asta o discutăm după post, nu? :))
      Weekend binecuvântat cu lumină să fie la voi!

      Ștergere
  3. Parinte, multumesc! Ce frumos lucreaza Dumnezeu prin oameni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Claudia, eu îţi mulţumesc că ai trecut prin rândurile mele simple. Da, lucrarea din oameni e minunată, chiar dacă, aşa cum spuneam în articol, mulţi îşi bat joc de liberul arbitru. Seară binecuvântată să ai!

      Ștergere
  4. Cum spuneam fara cuvinte, doar de luat aminte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cele mai bune lecţii ale vieţii sunt cele mai simple, Cristina, de multe ori mă minunez şi eu cât de mult pot învăţa din astfel de situaţii. Mai mult, îmi dau seama că sunt încă mulţi oameni de pus la rană în lumea asta. Mulţumesc frumos de trecere şi cuvânt!

      Ștergere
  5. Frumos! Frumos! Frumos!
    Mi s-a pus un nod in gât citind rândurile de mai sus. Mi- au dat si lacrimile. Cât de minunat lucrează Dumnezeu! De fapte bune ca tânăra respectiva nu- s in stare, in schimb cuvinte urate, jignitoare din partea celor din jur mi- a fost dat sa aud foarte des.
    Sărut mâna, părinte si călătorie frumoasa spre Înviere!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corina, multe-s lucrurile frumoase ce se întâmplă lângă noi, dar cuprinşi fiind de griji şi treburi nu le luăm în seamă, le observăm doar la suprafaţă şi nu avem timp să le înţelegem tâlcul.
      Îţi mulţumesc pentru răgazul de a trece prin rândurile mele şi pentru gândul bun.
      Zile binecuvântate cu spor în cele bune să fie şi la tine!

      Ștergere
  6. Doamne ajuta ... nu degeba se zice ca tacerea e de aur! Sau am mai citit "ce vezi nu vezi, ce auzi nu auzi, ce simnti nu simti"...ceva de genu...
    Frumoasa intamplare....Ieri v-am cautat pe FB si cu bucurie am vazut ca v-ati luat post de FB...asa am facut si eu, numai ca nu am deconectat, dar ieri l-am inchis si eu. Avem nevoie de liniste.
    Am vrut sa va zic ca am gasit acele carti pdf si acum urmeaza sa ma apuc cumva. O sa cer si binecuvantare de la duhovnic cand merg la el, sa fie treaba mai oabla.
    Post cu folos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da Ramona, am luat o pauză de facebook, am dezactivat contul (nu l-am şters) pentru perioada mai plină din post, perioadă în care sunt mai mult la biserică, sunt la sfeştanii, am de lucru ărin grădină şi solar, sunt tot pe drumuri cu fel şi fel de administrative. Am să revin la momentul potrivit, chiar dacă nu ştiu deocamdată care-i acel moment.
      Mi se întâmplă deseori să primesc lecţii de viaţă pe unde merg doar că nu le scriu de fiecare dată, tot am impresia uneori că e posibil să-mi plictisesc prietenii cu vorbe simple.
      Mă bucur că ai găsit ce căutai, sper să-ţi fie de folos sufletului.
      Zi binecuvântată şi vouă!

      Ștergere
  7. Nu am tinut niciodata post...asta pentru ca mananc oricum putin!
    Unii tin post ,si cand au iesit din post,pravale baba cum se inghesuie sa se infrupte din di toate!
    Citeam undeva meniul de Anul Nou in lumea burgheziei bucurestene din secolul trecut!Imperial gastronomic!
    Pai da,e cazul astia sa tina post!
    In Evul Mediu,mai rau, serveau si vreo 100 de feluri de mancare la ospete,,uite asa s-a ajuns la necesitatea postului...doar ca se uita a se nunata dupa situatie.Multi romani mananca prost si putin tot anul...doar de sarbatori fac un efort financiar ptr o masa mai imbelsugata.

    Masura sa fie cand vine vb de masa ,asta e important!
    Depinde apoi si de munca fiecaruia,ala din constructii are nevoie de proteine mai multe pentru randament!

    De apreciat si urmat gestul acelei tinere,,,acei tineri au observat oare cum aparentele pot insela uneori?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Postul de mâncare nu reprezintă nici 5% din postul adevărat. Renunţarea la mâncărurile socotite a fi de "dulce" are ca scop uşurarea corpului pentru a-l îndemna spre rugăciune. Un om sătul tot timpul, mai ales săturat de mâncăruri grele nu mai are poftă de rugăciune şi nici de fapte bune, tinde să meargă tot spre somn, să se odihnească după efortul de a fi mâncat foarte mult. E cunoscut faptul că cei care mănâncă mai puţin (şi mai des) ori mănâncă diversificat în timpul săptămânii, alternând cele două zile de post (miercurea şi vinerea) cu celelalte zile din săptămână în care se mănâncă normal (de frupt) sunt mai sănătoşi decât cei care mănâncă mai mereu numai de "dulce".
      Adevăratul post este cel care implică partea de suflet şi minte, căci degeaba mănânci hectolitri de fasole dacă inima ţi-e plină de răutate şi mintea de răzbunare.
      Tinerii din postarea mea nu au învăţat nimic din lecţia tinerei, şi-au văzut (cum scriam) râgâind de puiul lor de la rotisor, bălmăjind mai departe pe subiecte de care ar râde şi curcile. Se pare că la ei nu doar o lecţie e de folos, ci e nevoie de-o adevărată şcoală de viaţă la care trebuie să participe, intensiv chiar.

      Ștergere
  8. DACA au vazut scena respectiva(din cate inteleg petrecuta intr-un loc mai retras)...nu puteti fi atat de sigur ca ceva lautric nu s-a intamplat,fie acolo si o grimasa cat de mica de remuscare pentru ce au spus.Exemplul e exemplu,evidenta pura,nu e loc de tagada.Doar de ai de a face cu niste idioti de-a binelea.

    Stiu ce spuneti despre post,asa este...nu te poti ruga cu matul plin,,,insa sa nu uitam ca exista si exercitiul fizic pentru arderea grasimilor.Din pacate unii se reduc la primul capitol,uitand cu desavarsire de al doilea!
    Nu stiu apoi cat de bine te poti ruga,daca te nevoiesti infometandu-te!
    Deci,manaca orice ,ce poftesti,oricand,dar cu masura si cu aportul activitatilor fizice.Cam asta e opinia mea.


    Unii sunt de felul lor mai gurmanzi,nu-i poti condamna!
    Slabiciuni avem fiecare.
    Imi aduc aminte acum de regretatul Demis Rousoss ... spunea candva(mai in gluma ,mai in serios)"Doua lucruri imi plac ,sa mananc bine si sa cant bine!"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt gurmand, prietenii mei ştiu asta. Cu toate astea ador mâncarea de post şi peste toate, indiferent ce aş mânca îmi păstrez greutatea, practic în ultimii 20 de ani nu cred că m-am îngrăşat cu mai mult de 1 kg. E foarte adevărat, am foarte mult de muncă prin curte şi solar din primăvară până-n toamnă târziu, plus alte activităţi ce-mi solicită articulaţiile şi muşchii în fiecare zi. Desigur, toate astea atunci când nu-s sărbători ori alte zile administrative în care sunt prezent la biserică.
      Tinerii din postarea mea au mâncat la două mese distanţă de tânără, practic masa mea fiind între ea şi cei doi. N-au schiţat nimic când au văzut cum tânăra duce mâncarea bătrânei, pur şi simplu s-au dus la masă, şi-au butonat telefoanele un pic şi s-au înfipt în pui râgâind după ce au devorat prima jumătate. Ce a fost în sufletul lor nu ştiu, dar pe chipuri nu s-a sesizat nici pic de empatie.
      Foamea trupului poate fi atât duşman cât şi aliat. Poate fi duşman când eşti bolnav, când ai un suflet încercat şi o minte slabă. Poate fi un aliat când realizezi că spiritualul este peste material, că întâi trebuie să-ţi hrăneşti sufletul şi mintea în aşa fel încât să-ţi învingi pornirile trupeşti (lene, lipsa de saţietate, patimile de orice fel) măcar pentru momentele în care doreşti să te apropii de Lumină. E foarte adevărat că foamea a făcut să cadă cetăţi şi oraşe de-a lungul istoriei, dar tot ea a salvat şi mântuit mii de suflete ce au ştiut să rabde durerile fizice printr-o disciplină sufletească aproape îngerească.

      Ștergere
  9. Bună aiua Padre! Mi s-au umezit ochii citind frumoasa relatare a acestei întâmplări. Nu-ți mai face griji că ne plictisești. Eu citesc pe nerăsuflate și mă aleg din fiecare postare cu o lecție. O dupăamiază frumoasă vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mari, uneori aşa am impresia. Ştiu că am şi cititori fideli, şi ştiu că scriu din ce în ce mai rar, asta din lipsa timpului şi a stării necesare scrisului.
      Îţi mulţumesc frumso pentru trecerea prin blog şi pentru gândul bun. Weekend binecuvântat să ai!

      Ștergere
  10. Frumoasa povestirea... Lectii de viata sunt mereu in jurul nostrul dar e nevoie si de "deschidere" ca sa le vedem. Era o pilda spusa de un mare duhovnic despre ce vad mustele si ce vad albinele care evidentiaza mai bine ce vreau sa spun... Unii oameni sunt ca albinele iar altii... ca mustele.
    Multa seninatate sa va dea Dumnezeu in aceasta perioada....... "aglomerata" pe toate planurile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu povestea cu albinele şi muştele, Corina. Ştiu şi cât de simple sunt lecţiile de viaţă, cât de ziditoare, dar la fel de bine ştiu că noi nu le prea băgăm în seamă. Uneori mi-e ciudă că trec prea repede prin viaţă şi nu pot vedea, ca albinele din pildă, toate lucrurile frumoase pe lângă care trec.
      Zile cu binecuvântate clipe de bucurie şi spor să fie şi la voi!

      Ștergere
  11. Da, e o lecţie de viaţă. Dar teamă mi-e că doar pentru cei ce-o pot pricepe :) Şi-mi pare rău că e aşa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu, Anna, la fel simt şi eu, cu atât mai mult cu cât sunt şi preot, resimţind asta deseori această părere de rău în ochii şi sufletele multor oameni cu suflet bun.
      Mulţumesc de trecere şi de gândul bun (telefonic)!

      Ștergere
  12. aia din pacate intra la categoria prosti da multi . asta e epoca in care traim , nu e o crima sa fii nesimtit , prost si rau dar sa fii supraponderal e. cat despre mancarea de post ,sincer, ingrasa daca ai probleme cu asa ceva. daca vrei sa mananci de post si hipocaloric trebuie sa tai si painea, cartofii , pastele, dulciurile , fasolea samd . tinem pumnii fetei sa ramana un OM printre specimenele din jur.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu eşti mai drastică, eu nu, aşa mi-e felul, încerc mereu să acord clemență, chiar şi celor ce aparent sunt pierduți. Cumva, cred eu, chiar şi astfel de oameni trebuie schimbați, iar noi, cei din jur, indiferent de profesie ori misiune (ca oameni) avem obligația morală de a-i mustra/ajuta.
      Mâncarea de post are plusuri şi minusuri, dar trăgând linie, plusurile sunt mai multe, şi nu de cele ale kilogramelor zic.
      Săptămână faină să ai, Corina!

      Ștergere
    2. Ce adversiune aveti fata de supraponderali!
      Exista supraponderali(exces in ceva,lipsa de masura) si de alta sorginte,cei lacomi de bani,cei atasati de munca in exces,cei fanatici religiosi,cei nesimtiti,indiferenti din egocentrism,cei prosti gramada din duhul trandaviei,cei plini de sine,mandri,cei absorbiti de arta lor pana a uita,neglija realitatea inconjuratoare...si lista poate continua!

      Indiferenta,prostia ucid,nu slabiciunea cuiva pentru mancare!Evident mult mai grave sunt acestea decat atasamentul de mancare,adeseori doar o slabiciune!
      Unii devin apoi supraponderali datorita unui metabolim prost,datorita a ce stiu eu ce boli.

      Asadar orice atasament in exces fata de ceva este daunator...este defapt tot o forma de supraponderalitate!!!
      Doar ca cea fizica vizibila direct fiind,o condamnam mai lesne,pe cand celelate,uneori bine mascate,trec adeseori neobservate.



      Ștergere
  13. Și mie mi-au dat lacrimile. Iar emoțiile au fost amestecate, generate fiind nu doar de milă ori neputință, ci și de... culpă, fiindcă mi s-a întâmplat să judec, chiar dacă nu cu voce tare. Și, bineînțeles, greșeam, iar Dumnezeu, prin ceea ce urma greșelii mele, îmi dăruia câte o lecție de viață, materializată printr-o judecată asemănătoare, de astă dată eu fiind cea pusă la zid. Chiar dacă lecția avea loc peste ani, eu îmi aminteam, de fiecare dată, întâmplarea-în-oglindă, dacă o pot numi așa. De curând, mi-am propus să nu mai judec și, dacă reușesc să-mi aduc aminte de fiecare dată, să mulțumesc mai mult, pentru toate binecuvântările din viața mea. Mă bucur mult că te-am citit pe aici, Părinte Victor, și sper că nu te-am supărat cu ceva din ce am scris, sau nu am scris (de pildă, nu am reușit să-ți mulțumesc pentru un comentariu), fiindcă îmi lipsesc scrierile tale de pe facebook și sunt convinsă că nu numai mie. În speranța că vom mai comunica, îți urez o seară frumoasă și plină de gânduri bune, de la mine și de la toți cei ce te prețuiesc! Numai bine! ...

    RăspundețiȘtergere
  14. Cristina, a judeca pe aproape este un păcat doar atunci când facem asta fără a pune în balanţă faptele noastre, dreptatea noastră înaintea lui Dumnezeu. A judeca drept nu este un păcat, dar cum de cele mai multe ori nu judecăm drept, suntem părtinitori şi tragem spuza pe turta nostră, indicat e să nu judecăm. Biblic spus, dacă am vedea întâi bârna din ochiul propriu, am putea cerceta şi paiul din ochiul aproapelui. Nici eu nu-s mai drept, vrednic de judecată sunt şi eu, de multe ori îmi fac judecată singur, dar sfârşesc lamentabil, mi se face milă de mine şi-mi dau seama cât de laş sunt în astfel de situaţii.
    Ştiu că am dispărut de pe facebook, e provizoriu, am să revin atunci când am să am mai mult timp şi când conglomeratul de drumuri, treburi şi mici probleme va dispărea. Sper eu cât mai curând.
    Îţi mulţumesc de trecere şi de gândul bun! Seară minunată să ai!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ca deobicei o poveste frumoasa si cu niscaiva lacrimi.Va asteptam ,e tare mult loc gol......Zile frumoase

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rânduri simple inspirate din adevărul cotidian pe care deseori nu-l băgăm în seamă. Mă bucur de trecere şi gând. Am să revin şi dincolo, dar să trec peste hopuri şi hârtoape, peste timpul potrivnic şi peste toate câte vin uneori peste om într-o viaţă, inclusiv cele ce ţin de muncă.
      Seară faină şi binecuvântată să ai!

      Ștergere
  16. Seara buna, Victor. O sa-ti para ciudat daca iti multumesc pentru lacrima pe care mi-au adus-o sub pleoape cuvintele tale?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu trebuie să-ţi mulţumesc, Tiana, căci trecând prin simplele-mi rânduri, cu un comentariu chiar (ca de fiecare dată), nu faci decât să girezi că nu scriu degeaba, că scriu şi cele scrise de mine ajung atât la mintea celor care-mi trec pagina, cât mai ales la sufletul lor.
      Zi faină să fie şi la casa ta!

      Ștergere
  17. parinte, m-ai facut sa plang.
    Asa e, asta e milostenia pura, cand suferim pentru ea. Dumnezeu ne arata cum stie EL mai bine, doar sa deschidem ochii la lucratura lui.
    Haideti sa spunem o rugaciune toti, pentru tanara si pentru batrana, sa le fie sufletul si lor si mie mai curat.

    In rest, ca om deja trecut de o anumita varsta, am ajuns la perioada cand nu mai tac la rautati. Probabil le-as fi zis ceva de genul: "Si ea ar putea slabi, si voi ati putea sa lasati rautatile". Ok, mie replicile bune imi vin a 2a zi, pe loc ... E bine? e rau? Eu cred ca binele triunfa cand mai starpim din rau ...

    RăspundețiȘtergere
  18. Postul inseamna suferinta si cainta. Si infranare. Parinte, ai dat dovada de toate astea, eu nu....
    In rest, eu in timpul postului incerc si sa mananc mai putin, simplu, si sa cheltui mai putin, sa donez. Postul asta mi-a fost cred ca cel mai greu din toate posturile, schimbari, bombe, frici, schimbari...oboseala. Daca nu vad cu minus la cantar, stiu ca nu am postit suficient si m-am imbuibat cu mancare (orice ar fi).

    Nu scrii degeaba Parinte, scrii bine, scrii din suflet, si asta ajunge tot in suflet. Conteaza pt noi. Sper ca asta conteaza la fel de mult cat la origini: sufletul de preot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În primul rând trebuie să-ţi spun că mi-e greu să răspund când nu ştiu cum îl cheamă pe interlocutorul meu, chiar dacă ştiu că stau de vorbă cu o femeie cu o anumită vârstă cum zici tu :).
      Supus slăbiciuniilor sunt şi eu, inclusiv a vorbelor scăpate când chiar ar fi trebuit să tac. De învăţat mai am şi eu, enorm chiar, şi mă bucur tare mult când Dumnezeu îmi arată lucrurile prin situaţii simple, prin lecţii de viaţă primite de la cei care ai zice că-n mod firesc ar trebui să înveţe de la mine.
      Zici că te-am făcut să plângi, şi mie mi-au dat lacrimile, să ştii. Poate că-n postarea viitoare (poate o scriu chiar azi) vei râde la rândurile mele. Plânsul aduce linişte sufletului, râsul vine şi-l adapă pe suflet cu lumina din care îşi va lua la vreme de nevoie puterea de a vărsa alte lacrimi.
      Eu scriu ca un om simplu, ca un om de la ţară, şi nu că n-aş putea merge în adâncul teologie. Scriu pentru cei care au nevoie de plâns şi de râs pentru a merge mai departe, cei care au nevoie de cuvântul meu (mai teologic) ştiu unde/cum/când să mă găsească.
      Zi binecuvântată să fie la casa voastră!

      Ștergere
  19. Dacă am avea liniștea necesară și obișnuința de a privi faptele celor din jurul nostru, am descopari multe demne de a fi popularizate ca exemple de deosebită comportare, dar și multe, prea multe aspecte de comportament reprobabil. Dacă toți am avea mijloacele spre a disemina aceste deosebite fapte, poate am avea mai puține aspecte urâte, pentru că se știe, cel mai mult se învață din puterea exemplului. Și, deoarece tu ai posibilitatea de a răspândi cuvântul și exemplul, este o bună modalitate de a influența caractere. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Linişte zici? Rareori mai văd oameni liniştiţi, atât de rar încât mi-e frică deseori să nu-i tulbur cu nedumerirea mea. Eu sunt un om agitat la exterior, sunt într-o continuă mişcare, dar la interior sunt liniştit, sunt atent la ce se petrece în jur, aş putea zice chiar că am şi-un ochi de soacră (chiar dacă nu-i de laudă) pentru multe lucruri. Probabil că aici s-a adunat şi experienţa mea pastorală, ştiu sigur că-s schimbat faţă de acum 20 de ani când eram mult mai exigent, aproape intransigent.
      Oamenii nu ma au timp de oameni, asta, desigur, dacă nu-i punem în discuţie pe cei care se uită la cei de aproape doar pentru statistici, hârtie şi bună impresie.
      Eu sunt un om simplu, cum bine ştii :), şi dacă cineva poate învăţa de la mine, dacă cineva poate pricepe sensul (că ar fi prea mult să zic tâlcul) celor relatate de mine, m-aş bucura; dacă nu se poate învăţa de la mine, să caute izvoare mai bune.
      Mulţumesc de trecere şi gând, Adnana!

      Ștergere
    2. Am crezut că ai ”dispărut” din tot virtualul și dacă nu spuneai, nu aș fi citit..Avem o viață foarte agitată în ciuda dezvoltării tehnologiei care ar trebui să ne ușureze viața și totuși... Și totuși mai există Oameni preocupați de semenii lor. Există categoria voluntarilor care-și dedică o mare parte a vieții ajutorării oamenilor și animalelor, naturii, există oameni fare fac din instinct fapte deosebite, precum tânăra ta.Și așa ar trebui, V. să învățăm din orice, să nu ne complacem în autosuficiență.:))

      Ștergere
    3. Probabil că silueta mea mă face aşa puţin vizibil. :)))) Am dispărut de pe facebook pentru o perioadă nedeterminată pentru că acolo, ca şi cum nu era de ajuns în real, tensiunile celor care postează capătă deseori dimensiuni ce nu fac cinste omului cu bun simţ şi măsură, mă refer la comentariile ce se fac gratuit la teme serioase şi la modul superficial cu care se tratează lucrurile la care ar trebui să ne aplecăm cu adevărat. Poate că-s ru prea sensibil, prea pretenţios, nu ştiu.
      De exemplu, după Paşti (vor fi iar postări cu iepuraşi hiperpufoşi care aduc învierea pe la casele celor care au primit de la purceii rumeniţi Naşterea, pffff) va începe campania electorală. Crezi că merită să-mi avtivez contul când ştiu că vor începe animozităţile cu privire la culorile politice? Nicidecum, mai aştept, aştept să treacă nebunia şi să revin doar pentru discuţii amicale cu prietenii care caută prin discuţiile din virtual să scape de presiunea străzii, nu să şi-o amplifice.
      Şi ştii bine că eu sunt docil, învăţ şi ascult ori de câte ori e nevoie, că deh, mai greşesc şi eu, recunosc. :))

      Ștergere
  20. Bună dimineața, Padre! Am recitit cu plăcere pilda pe care ne-ai servit-o și dimineața asta! O zi bună îți doresc și spor la trebă în grădină că v-a fi o zi numai bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori unele lucruri nu se schimbă decât foarte rar ori foarte puțin, printre ele și răutatea oamenilor cu care interacționăm.
      Zi binecuvântată și ție!

      Ștergere