CĂLĂTORUL POFTICIOS

Povestea de azi are ca protagonişti două persoane, un proprietar, un stăpân şi un călător. Aşa se face că un călător, un om oarecare, reprezentantul oricărui om călător prin această lume, trecând pe lângă o grădină plină cu pomi de tot soiul a poftit să mănânce fructele unui măr care era mai aproape de gard, care fructe străluceau frumos în razele soarelui de toamnă. Ştiţi, nu trebuie să vă mai spun ce face pofta din om, îl omoară, îl distruge psihic, îi dă crampe la stomac, îl robeşte ca odinioară pe  Adam şi Eva care din poftă şi din îndemnul  diavolului au gustat din fructul oprit.

Şi omul din povestea de azi, tare se uita cu jind la fructele de dincolo de gard. Dar cum să le ia. El om în toată firea, călător, îmbrăcat cu haine bune. Ba mai mult gardul era cam înalt, avea sârmă ghimpată deasupra, îar în faţa era o băltoacă măricică strânsă în urma ploilor. Ar fi plecat dar pofta nu-l slăbea deloc. Aşa că se hotărăşte să sară gardul. Îşi ia avânt, pune piciorul şi alunecă în băltoacă murdărindu-se din cap până-n picioare. Halal aspect. Şi în mintea sa, gândeşte că dacă tot s-a murdărit să nu renunţe aşa că încearcă mai departe, sare gardul şi se agaţă în sârmă rupându-şi pantalonul. Dezorientat mai dă de o problemă pe care nu o luase în calcul. În momentul în care a pus mâna pe fructul dorit, de nicăieri a apărut un câine, care şi-a înfipt colţii taman în piciorul de sprijin, trântind la pământ pe omul din povestea noastră. Imediat a apărut şi stăpânul.

Nu trebuie să vă mai spun situaţia jenantă în care se afla călătorul, penibilitatea momentului. Şi totuşi stăpânul curţii îl mustră şi-l iartă. Îi spune că dacă ar fi strigat la poartă, nu unul, ci mai multe mere i-ar fi dat, pentru că e bine să omeneşti pe cei care sunt pe drumuri.

Această poveste vrea să însemne că noi oamenii, călătorii, îmbrăcaţi frumos pe drumul vieţii cădem în mrejele întinse de diavol din cauza poftei, din cauza dorinţelor pe care nu ni le putem înfrâna şi cu orice mijloace dorim să le împlinim. Căderea în noroi, sfârtecarea hainei şi muşcătura câinelui sunt repercursiunile păcatului adică mizeria, pierderea demnităţii prin murdărirea hainei botezului şi rănile provocate de lipsa dorinţei de comuniune prin strigarea stăpânului care este Dumnezeu. Noi dorim să furăm raiul, să dobândim prin forţe proprii ceea ce nu ne aparţine, deşi am putea striga la poartă, l-am putea chema pe Dumnezeu care ne-ar da mai mult decât ne-am închipui noi vreodată, oferindu-ne posibilitatea să ajungem la capătul drumului şi sătui, şi îmbrăcaţi cum se cuvine şi fără nici o rană.