LA ÎNCHISOARE

        Închisoarea. Un loc unde nu am fost şi nici nu doresc să ajung pentru vreo cauză omenească, poate doar pentru al mărturisi pe Hristos dacă va fi vreodată nevoie. Şi cum nu am fost acolo nici nu ştiu la modul fizic cum trebuie să fie. De aceea cred că închisoarea este locul unde îţi este închis trupul şi ai sufletul liber, în detrimentul libertăţii de care aparent ne bucurăm noi, libertatea trupului, unde sufletul nostru este închis.

       Libertatea este un atribut al lui Dumnezeu, care din marea sa iubire de oameni ni la transmis şi nouă, în momentul în care a zis:” îţi pun în faţă binele şi răul; viaţa şi moartea; alege binele dacă vrei să trăieşti”. Asta înseamnă că Dumnezeu nu ne obligă, ci spune „dacă vrei”.

       Revin la închisoare. Aceasta este un loc super securizat, cu mijloace de pază, cu efectiv uman deoparte şi de alata a uşilor, unde unii stau de pază şi alţii sunt păziţi. E ciudat cum din om, cel care este închis, pierde demnitatea de fiinţă şi primeşte un număr, un număr pe piept care-i devine un fel de identitate pe o perioadă determinată.

Închisoarea aceasta însă nu este una de temut. Mulţi chiar îşi doresc să ajungă acolo, socotind după numărul mare de fapte rele săvârşit împotriva aproapelui. Cea mai de temut închisoare este cea a sufletului. Căci sufletul este închis, din păcate prin voia noastră, în trup. Trupul este securizat în aşa fel încât nu-i oferă sufletului nici o şansă de a vedea lumina, care lumină este Hristos, căci el este lumina lumii. Trupul le vede doar pe ale sale.

       Dacă din închisorile normale tot mai ai o şansă de a ieşi la lumină, de a primi o vizită, de a face un fotbal, închisoarea sufletului, adică trupul, nu-i oferă acestuia nimic. Totul pentru sine, totul pentru burtă, totul pentru desfătarea urechilor, ochilor, gurii. Sufletul nu este deloc lăsat să-şi ceară drepturile, să-şi vadă avocatul, să ceară ajutor îngerilor, sfinţilor, lui Hristos.

     Ne cutremurăm când vedem oameni cu cătuşe la mâini, cu lanţuri la picioare, dar dacă am putea vedea chinul sufletului în trup, dorinţa lui de a se apropia de Dumnezeu, am plânge cu lacrimi amare. Nimeni nu vede asta, şi în momentul în care sufletul este cerut de Dumnezeu în ziua scadenţei, în ziua în care vine liberarea, se vede descătuşat din această strâmtorarea îmbuibatului trup, şi îşi recapătă  strălucirea pe care Creatorul i-a dat-o de la început.

      Dacă ar fi să ne uităm mai atent la cuvântul închisoare am putea vedea, printr-un joc, de litere că poate arăta aşa: închisoare. Adică, închis oare?

       Cine trăieşte cu gândul la Hristos nu poate fi închis niciodată, chiar dacă se vor pune şi o mie de lanţuri şi o mie de ziduri. Cel ce trăieşte în Hristos este veşnic liber, este veşnic fericit, dărâmă prin iubire orice perete al vrajbei şi al urii. De ce? Pentru că închisorile pot închide trupuri şi pot libera suflete. Trupurile pot închide sufletele, dar nu pe veşnicie deoarece sufletele sunt create pentru libertate.

       Dacă eşti cu adevărat liber comentează această postare. Dacă nu………hai liberare! În Hristos normal.