Un biet bătrân, cu snopul de vreascuri în spinare,
Pe-o cale din pădure mergea cu pași sărmani
Spre mica lui colibă, purtând cu trudă mare
Povara lui de lemne, de gânduri și de ani.
Pe-o cale din pădure mergea cu pași sărmani
Spre mica lui colibă, purtând cu trudă mare
Povara lui de lemne, de gânduri și de ani.
Apoi, de-atâta umblet, bătrânul ostenit,
Lăsându-și legătura în iarbă, a gândit:
"N-avui în viață parte, nicicând, de nici un bine;
Nu-i pe pământ un om mai necăjit ca mine.
Nu odihnesc o clipă și-adorm pe nemâncate;
Soldații, birul, claca cu logofeți în spate,
Copii si nevasta,
Acestea-mi sunt pe lume blestemul și năpasta.
Nu-i pe pământ un om mai necăjit ca mine.
Nu odihnesc o clipă și-adorm pe nemâncate;
Soldații, birul, claca cu logofeți în spate,
Copii si nevasta,
Acestea-mi sunt pe lume blestemul și năpasta.
Doresc sa vina moartea..." Și moartea a venit.
- Ce vrei? l-a întrebat curtenitor.
- Aș vrea sa-mi dai o mâna de-ajutor
Să urc aceste vreascuri pe umăr... Sunt grăbit!
Murind, durerea n-o mai suferim,
Dar a pleca din viață nu-i ușor;
Oricâte să-ndurăm, dar să trăim!
Aceasta e dorința tuturor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu