CREIERUL SI INTESTINELE

Foarte multă lume spune că omul poate gândi şi cu creierul şi cu stomacul. La drept vorbind, dacă te gândeşti unii trăiesc pentru a mânca, sau a bea; iar alţii mănâncă pentru a trăi.

Şi pentru a nu mă îndepărta prea tare de subiect fac o paranteză scurtă şi remarc şi eu cu tristeţe disperarea oamenilor de a cumpăra cât mai mult pentru nefericitul stomac, pentru îmbuibarea care depăşeşte chiar şi condiţia animalului, pentru că foarte multe animale au un spirit extraordinar de conservare, în detrimentul inteligentului om.

Dacă aţi cerceta fotografia unui creier, şi aţi pune alături şi fotografia unor intestine, veţi vedea că cel puţin de suprafaţă ele chiar seamănă. Numai că dacă le-am cerceta am vedea că sistemul neural este ceva fantastic, pe când intestinele sunt o magazie de alimente aflate în descompunere.

Şi cu toate acestea, omul se pare că îşi rezervă dreptul de a gândi cu stomacul, pentru stomac. Că altfel nu s-ar justifica pierderea minţilor în faţa cumpărăturilor, în faţa grătarelor, a sticlelor şi a altor delicii făcute să stimuleze sistemul  nostru  de alimentare.

De foarte multe ori, spun bătrânii, că maţele se ceartă între ele, de unde ar trebui să deducem că totuşi bolborisirea intestinelor este un fel de discuţie academică din care omul trage concluzia că trebuie să mănânce din nou, că doar îi ghiorlăie maţele.

Şi uite aşa, omul nu mai judecă  folosindu-se de creier ci de maţe, nu mai iubeşte cu inima ci cu gura, nu mai se roagă pentru suflet ci pentru trup. Am devenit nişte fiinţe care ne rezumăm la a băga pe gură pentru a face maţul gros  spre a deveni mai forţoşi.

Restul nu mai contează. Ce sentimente, ce raţiune, ce trăire, ce iertare, ce iubire. Astea sunt fleacuri, lucruri pentru fraieri. Dacă ai curajul să spui asta cuiva te ia de prost, adică te găseşti tu deştept să-i spui tu că nu e bine ce mănâncă sau bea el. Şi ceea ce este mai trist că suntem forţaţi să vedem acest lucru peste tot, de multe ori chiar şi la cei care ar trebui să fie model sau modele.

În încheiere aş dori să spun că nu trebuie să cădem în partea opusă a lucrurilor. Ci doar să îi dăm stomacului ce-i trebuie stomacului şi să lăsăm creierul să gândească.

Eu, aşa gândesc.