STIU CA NU CREDETI, DAR ASA ESTE

Povestea e veche, personajele sunt întruchiparea multora dintre noi, învăţătura este clară şi de multe ori nebăgată în seamă. E vorba despre un lucru care se află la îndemâna tuturor dar lipseşte cu desăvârşire.

Acestea fiind zise vă spun că un călugăr din aceia care-şi duc viaţa prin pustiuri şi mai puţin pe la mănăstire, coborând într-o zi de duminică din muntele unde se nevoia la biserica din sat, a învăţat o lecţie. Şi cum de multe ori în ziua de sărbătoare când omul normal ar trebui să vină la biserică se întâmplă să mai fie şi zi de târg, călugărul din povestire s-a întâlnit pe calea s-a cu un om zgribulit din cauza frigului de afară şi milos din fire, şi din dorinţa dea respecta cuvântul Evangheliei, s-a dezbrăcat de haină şi a dat-o celui dezbrăcat. Călugărul a mers la slujbă, iar la ora prânzului ieşind din biserică l-a văzut pe cel ce-l miluise beat şi fără haină. În sinea sa a gândit astfel: „bine Doamne, eu am i-am dat haina şi el a vândut-o pe băutură” şi a plecat supărat spre chilia sa. Numai că noaptea L-a visat pe Hristos îmbrăcat cu haina sa. Iar Hristos i-a spus: „să nu te mai întristezi, deoarece tu ţi-ai făcut bine datoria, şi iată eu port haina ta; e vina lui că a vândut-o pe bautura”.

Cam aşa se întâmplă oameni buni şi cu noi. De multe ori ne ferim să facem binele căutând scuze puerile. De multe ori milostenia, căci de ea e vorba în postare, e o acţiune frumoasă şi creştinească mai ales când e făcută de alţii şi nu de noi. De a ceea pregătindu-ne pentru postul Crăciunului vă readuc aminte că haina pe care noi nu o mai purtăm de mult nu e a noastră, ci a celui ce nu o are deloc şi că mâncarea pe care noi o aruncăm e a celor care nu au ce mânca(nu a puturoşilor).

În final vă spun: fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui;
cel ce-şi dă, lui îşi dă; 
dar din dar se face raiul.