DRACU' L-A PUS

Se întâmplă fraţii mei că de multe ori să nu facem lucrurile aşa cum ne-am dori, să dăm greş la lucrarea noastră săvârşită cu lucrul, cu gândul sau cu vorba. De multe ori e vina noastră, se întâmplă câteodată să mai fie şi vina aproapelui, dar de cele mai multe ori dăm vina pe cel viclean şi spunem (cum nu e frumos de altfel) că  „dracu’ l-a pus” să facă lucrul respectiv. Ori dacă nu spunem aşa zicem că  „şi-a băgat dracu’ coada”.  Aceste argumente le aducem şi când cineva bea prea mult, şi când mănâncă peste măsură, şi când cineva se sinucide, şi când cineva fură şi  când cineva drăcuie, înjură, blestemă, cand barbatii isi pun cercei, şi tot aşa. E adevărat? E doar diavolul de vină? Lucrează fără voia noastră? Păi să vedem.

Evanghelia din sâmbăta de după botezul Domnului este una foarte interesantă dacă o citeşti pentru prima dată, apoi devine o pedagogie de viaţă pentru orice creştin. Evanghelia se referă la ispitirea Domnului Iisus Hristos din ţinutul Carantaniei, un loc pustiu pe unde doar satana ar fi putut umbla.

Aşa se face că după ce Hristos a postit 40 de zile şi 40 de nopţi  şi când organismul era foarte slăbit a venit diavolul cu neruşinare pentru a-l ispiti pe cel ce era Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat. Şi să mă credeţi, că diavolul ştie cu precizie fantastică când este omul mai predispus căderii în păcat, când poate să nu reziste ispitei.

Deci satana l-a ispitit pe Hristos cu mâncarea, cu bogăţia şi slava deşartă a acestei lumi, cu închinarea la falsa strălucire luciferică a lucrurilor trecătoare. Şi cred că aceste lucruri vă sunt cunoscute. Că doar aşa ne amăgeşte şi pe noi de fiecare dată. Întâi cu lucruri mărunte, apoi cu slavă deşartă, apoi ne şopteşte la ureche cum că nu ar exista Dumnezeu. Toate acestea conduc la destrămarea legăturii dintre noi şi Dumnezeu, că doar ştim sigur că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.

Ce doresc eu să vă spun. Hristos l-a ruşinat pe diavol pentru neruşinarea cu care l-a ispitit. Noi nu facem nimic în acest sens. Conlucrăm la uneltirile mârşave ale pierzătorului de suflete, nu ascultăm mai niciodată de cuvântul Scripturii, apoi pentru a ne disculpa spunem senini că „dracu’ şi-a băgat coada”. El îşi vâră coada, îşi face loc, acolo unde nu este loc pentru Dumnezeu. Pentru că dacă inima noastră, mintea noastră, sufletul nostru ar fi pline de Dumnezeu, nu ar mai avea loc nici fir de păr satanicesc.

Cu părere de rău vă mărturisesc că va mai dura până când voi auzi că cineva a făcut bine pentru că aşa l-a învăţat preotul, Biserica, Scriptura, Dumnezeu. Din păcate vom auzi că cineva a făcut un lucru pentru că „ dracu’ l-a pus”.

Să mă iertaţi pentru faptul că l-am pomenit aşa de mult azi pe Sarsailă, şi să vă rugaţi împreună cu mine să se ducă pe pustii neumblate de picior omenesc.