EU SUNT MIC, TU FA-MA MARE

Că Scriptura este un izvor nesecat de învăţătură ştim toţi. Că din acest izvor s-au adăpat şi s-au săturat o mare mulţime de creştini este de netăgăduit. Ceea ce este de neînţeles este faptul că azi oamenii ori cunosc totul, deşi mă îndoiesc, ori nu vor sa mai ştie nimic, deşi nu cred nici asta, ori sunt mulţumiţi aşa cum sunt şi asta este destul de grav. Setea de cunoaşte şi în special cunoaşterea lui Dumnezeu era principala ocupaţie a primilor creştini şi asta încă din timpul Mântuitorului. Toţi voiau să-l vadă, unii să-l atingă şi puţini să se mântuiască sau să vindece.

Din citirea Scripturii şi din legătura cu Dumnezeu s-a născut rugăciunea, adică singurul mod de a vorbi cu Dumnezeu pe cale naturală. Astfel primii creştini au compus rugăciuni superbe care au rămas până azi ca modele pentru noi. Ele fac referire la viaţa de zi cu zi, la viţă sau moarte, la păcat sau virtute, la cerere sau mulţumire, la laudă şi la iertare.

Răsfoind paginile Sfintei Scripturi am găsit la evanghelistul Luca istorisirea în care se prezintă convorbirea Mântuitorului cu Zaheu, mai-marele vameşilor, un om foarte bogat, dar mărunt de statură, ce a fost ridicat la înălţimea omului mântuit în momentul în care casa sa a fost vizitată de cel ce îşi are locuinţa în împărăţia cerurilor.

Şi pentru a vă explica unde văd eu legătura cu rugăciunea curată alcătuită de primii creştini, ori de înaintaşii noştri vă mărturisesc că de câte ori citesc această întâmplare merg cu gândul la rugăciunea „înger, îngeraşul meu”, la pasajul care spune: „eu sunt mic , Tu fă-mă mare, eu sunt slab, Tu fă-mă tare, totdeauna fii cu mine, şi mă-nvaţă să fac bine”. Şi chiar dacă este o rugăciune pentru copii, nu cred că e careva dintre creştini să nu fie copil, că lui Dumnezeu, ii spunem toţi Tatăl nostru. Deşi la vârstă matură, Zaheu cere ca un copil. Şi Hristos îl face mare, îl face tare, îl dă ca exemplu pentru hotărârea luată pentru cei care cârteau că a intrat să găzduiască la un păcătos.

Una dintre probleme creştinilor din ziua de azi este comoditatea. Şi asta se răsfrânge şi la legătura cu Dumnezeu. Creştinii şi-ar dori o legătură cu Hristos, dar dacă ar fi posibil Hristos să vină personal la fiecare în parte, dacă e cu putinţă ori după ce se bea cafeaua, ori înainte de meci, ori în timpul serviciului pentru a scăpa de muncă. Azi creştinii, nu toţi fireşte, se cam codesc a merge la biserică, se cam feresc să fie văzuţi pe acolo. Azi creştinii nu mai aleargă ca Zaheu să-l vadă pe Dumnezeu, nici măcar nu mai cer prin rugăciune ceea ce cereau când erau mici. Rugăciunea „înger, îngeraşul meu” nu este doar pentru cei mici de trup, este pentru toţi, căci toţi suntem mici înaintea lui Dumnezeu cel mare. Toţi suntem slabi, toţi avem nevoie de îngrijire pentru a învăţa să facem bine.

Aşa că cine vrea să-l vadă pe Dumnezeu, să se urnească din fotoliul sau canapeaua pufoasă şi să alerge înaintea celui care aşteaptă tot timpul în Sfânta Biserică să-l ridice pe om la înălţimea la care a fost creat.