SUPERMAN

Cât de trăsnite sunt lucrurile făcute sau spuse de copii ştim toţi. Şi asta pentru că toţi am fost copii, unii avem copii şi iarăşi toţi interacţionăm într-un fel sau altul cu lumea minunată a copilăriei la tot pasul.

Aşa se face că am asistat la o discuţie aprinsă între doi prichindei de vreo 6-7 ani pe o temă cât se poate de serioasă: cine este mai tare între Superman si Spiderman. Treabă serioasă neicuşorule deoarece primiseră de la părinţi câte un reprezentant jucărie în persoana celor doi mai sus amintiţi şi fiecare îţi ţinea partea de dreptate. Unul spunea că se caţără pe orice, celălalt că zboară. Unul spunea că împroaşcă pânză şi capturează orice, se agaţă, altul că scapă din orice situaţie cât de grea ar fi. Ce să vă spun, fiecare ţipa din ce în ce mai tare, iar unul care era mai slab de îngeri era gata-gata să izbucnească în plâns.

Înainte de a vă spune finalul, vreau să vă spun că şi adulţii sunt la fel de pătimaşi în lucrurile care nu au nici o valoare sufletească. Adică aceste certuri au loc şi la nivel înalt pe politică, şi între oamenii de rând pe meciuri şi alte bazaconii pentru umplut timpul liber.

Fireşte că  am intervenit în discuţia celor doi copii. Chiar ei au insistat spunând ziceţi taica părinte dumneavoastră care e mai tare. E riscant să iei apărarea unuia dintre ei în astfel de situaţii, e imposibil. Şi atunci am adoptat tehnica atacului şi am spus că nici unul nu e mai tare ca Hristos. Evident că s-au uitat miraţi la cele spuse de mine. Eu am continuat şi le-am spus aşa: vedeţi voi copii, cele două personaje nu există decât în desene animate şi în filme. Ele au fost făcute să vă distreze, nu să vă facă să vă certaţi. Ele sunt nişte personaje care vor dispărea din viaţa voastră când veţi creşte, căci vor veni altele şi altele. Dar trebuie să ştiţi că din viaţa noastră nu trebuie să lipsească Hristos, pentru că El este cel mai tare. El s-a născut într-o peşteră-iesle, a muncit lângă familia sa, a ajutat mulţi oameni, a vindecat bolnavi de toate felurile, a înviat morţi, a murit şi a înviat pentru noi, apoi s-a înălţat la ceruri unde ne aşteaptă pe noi. Copiii erau cu gura căscată. Nu ştiu cât au înţeles pe moment la vârsta lor din toate astea. Părinţii lor le-au făcut cadou nişte personaje fictive ce le-au adus vrajbă. 

Noi adulţii suntem responsabili pentru copilăria fericită sau nefericită a copiilor. Alegerile noastre de multe ori sunt greşite, deoarece la rugăminţile copiilor cedăm imediat şi cumpărăm falsuri ce pot devini false modele, falsuri ce vor crea falsuri. 
Poate că eu am scăpat încă odată dintr-o situaţie dificilă în care puteam claca înaintea unor minţi senine de copii. Puţine modele avem în istoria omenirii  demne de urmat fără a găsi multe cusururi. Evident modelul suprem e Hristos. Nu sunt de acord cu îndoctrinarea micuţilor fără explicaţii. M-aş bucura dacă părinţii, prietenii, bunicii sau formatorii ar găsi înţelepciunea şi răbdarea de a le explica care este diferenţa  între modelele de carton-plastic-metal şi cele ce au într-adevăr legătură cu starea lor sufletească. Ca preot înclin într-adevăr spre modelul desăvârşit Hristos, dar asta o fac fără a trece peste libertatea fiecăruia de alegere, doar ca dorinţă de a avea mereu cel mai bun exemplu, trecând peste Superman, Spiderman ori alt personaj de film sau poveste.