NU-MI VINE SA CRED

Da, nu-mi vine să cred de ceea ce văd şi aud. Este o expresie menită să arate gradul de mirare sau consternare la contactul unor persoane cu cele din jur.

De obicei "a crede" reprezintă convingerea fără tăgadă, încrederea deplină în existenţa unui lucru sau dogme. "A nu crede" este contrarul celor spuse mai sus.

Între aceste două termene a apărut acesta: "nu-mi vine să cred". De unde rezultă că deşi din principiu nu crezi într-un lucru, situaţiile vieţii te pun în faţă cu lucrul respectiv, şi, deşi vezi cu ochii tăi, nu-ţi doreşti să experimentezi ceea ce vezi, dorind să nu se fi întâmplat ceea ce până ieri ţi se părea de neconceput.

Cam atât cu teoria greoaie care este greu digerabilă. Concret. Viaţa se desfăşoară în parametri elastici, nu rigizi, oferind posibilitatea omului de a crea, de a se desfăşura, de a fi exuberant şi închistat, aceste lucruri punându-şi amprenta şi pe lucrurile neînsufleţite din jurul său.

Ceea ce acum 50 de ani părea imposibil pentru bunici, astăzi este un lucru banal pentru noua generaţie. Adică dacă acum 50 de ani mergeai cu un laptop şi vorbeai pe messenger folosind şi camera video, pentru bunici ar fi fost ceva de "necrezut ochilor".

Nu doresc să dau decât acest exemplu în ceea ce priveşte partea materială a lucrurilor, şi asta pentru că toţi suntem conştienţi de acest paradox al tehnicii care de multe ori ne taie răsuflarea şi ne face să spunem :"nu-mi vine să cred".

Eu aş vrea să mă refer în această postare la partea spirituală a lucrurilor şi anume că " nu-mi vine să cred" cât de mult s-a schimbat omenirea în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu.

Dacă înainte vreme oamenii credeau fără tăgadă în Dumnezeu, a urmat o perioadă în care şi-au pus fel şi fel de întrebări iar astăzi Îl blamează.

Şi normal că "nu-mi vine să cred", deoarece, teoretic societatea din ziua de azi ar trebui să vadă că nimic din acest univers nu este la întâmplare , că totul este făcut de o mână inteligentă, că totul se desfăşoară după un plan genial în care omul este pus să fie coordonator şi beneficiar în acelaşi timp.

Nu-mi vine să cred cum oamenii îşi vând sufletul pentru lucruri sclipitoare , poleite, cu o valoare definită doar de strălucirea momentului, cu o strălucire mată, rece, în detrimentul strălucirii ce vine din interiorul omului, din adâncul inimii celor curaţi, blânzi, drepţi. Asta conştienţi fiind că toate lucrurile au un preţ, toate în afară de suflet, care este nepreţuit, este de la Dumnezeu, este unicat şi valoarea îi este data de de faptele titularului.

Nu-mi vine să cred cum oamenii îşi lasă copii să moară de foame în timp ce-şi cheltuie bruma de bănuţi pe tutun, droguri, alcool, nu-mi vine să cred brutalitatea cu care oamenii se lovesc, se omoară, se urăsc pentru lucruri insignifiante, nu-mi vine să cred cum instituţii ca familia, şcoala, biserica au devenit cenuşărese ale societăţii în care trăim.

Nu-mi vine să cred deşi văd aceste lucruri cu ochii mei, şi le simt pe pielea mea. Şi mă gândesc cu groază că ceea ce azi este izolat în curând ar putea deveni un lucru normal, când vom avea fiecare pistoale, geamuri blindate, adăposturi subterane pentru a ne proteja de semenii noştri.

Şi toate acestea pentru că noi blamăm ceea ce ţine de suflet, de credinţă, de Dumnezeu, uitând că El este Cel ce ne-a creat şi ne-a dat această dovadă de mare iubire ce constă în libertatea deplină a omului de a face ceea ce doreşte. Acest liber arbitru a fost prost înţeles de om şi astăzi din păcate vedem ceea ce " nu ne vine să credem ochilor".