Mi se întâmplă foarte des să constat că organele ce oferă omului posibilitatea de conştientizare a celor din jurul său nu-şi mai respectă funcţiile date de Dumnezeu special omului spre a se folosi de ele pentru traiul cotidian. Şi mă refer în special la cele 3 organe principale: ochii, urechile şi gura.
Evident că ele sunt la locul lor în anatomia corpului uman, numai că întrebuinţarea lor rămâne un mister.
Dacă ochii au fost lăsaţi pentru cunoaştere, pentru luminare, pentru a vedea cele pe care Dumnezeu ni le descoperă, pentru lucrurile frumoase care ne înconjoară, în mod ciudat taman acest lucru lipseşte din întrebuinţarea ochilor noştri. Acu' normal că trebuie să vedem şi răul pentru a şti să ne ferim de el, dar noi vedem doar răul, doar negrul, griul, nu vedem deloc, dar deloc ceea ce este frumos. Am devenit daltonişti în ceea ce priveşte lucrurile bune ce se întâmplă în jurul nostru. Ba mai mult suntem orbi de multe ori când trebuie să luăm câte o decizie crucială în ceea ce priveşte viaţa noastră în mod direct. Şi de aici vedem, sinucideri, accidente, divorţuri, crime, toate din lipsa viziunii de moment. Nu vezi ceea ce trebuie să vezi la momentul potrivit.
Cu urechile noastre acelaşi tipar, nu ascultăm, nu auzim decât ceea ce nu trebuie, şi ascultăm la tonuri şi tonalităţi care produc surzenia.
O simplă plimbare pe malul mării, prin oraş, prin parc, pe orice drum şi la orice oră şi eşti oripilat de ceea ce se ascultă şi cum se ascultă. Dacă ai vrea să dai un sfat bun cuiva, să-l înveţi o rugăciune, o poezie automat devine surd, irascibil pentru că urechile nu mai sunt învaţate să asculte asemena lucruri, ele devenind iritante pentru cel care niciodată nu a experimentat aşa ceva. Noroc cu Hristos care spune de multe ori: "cine are urechi de auzit să audă". Şi e corect, dare păcat să nu auzi şi altceva, să încerci să-ţi deschizi urechea şi la alte tonuri, tonalităţi, vorbe.
Ceea ce ochii văd, şi ceea ce urechile aud se duc către creier şi automat spre gură. Şi aici vedem că cel de-al treilea organ, care se ocupă şi cu simţul gustului, ne arată gusturile oamenilor în materie de viaţă. Şi oamenii se ocupă cu dulcegării care lasă un gust amar, acru şi sărat celor care ascultă vorbele multor semeni de-ai noştri, vorbe care zgârâie urechea şi dilată pupilele.
Deşi e de prisos, tot am să vă aduc aminte că gura omului a fost lăsată pentru hrănire şi pentru comunicarea între oameni, şi pentru comunicarea omului cu Dumnezeu prin rugăciune. Astăzi într-adevăr gura o folosim pentru hrănire, dar în mod greşit, şi vom vorbi despre asta la începutul postului. Iar despre comunicarea între noi, noroc cu messengerul, mobilul şi alte tehnici de discuţie online. Oamenii nu mai comunică decât prin strigăt, prin insultă, prin clevetire, prin minciună, fie ea chiar şi oficială.
Cât despre comunicarea cu Dumnezeu prin rugăciune, prin rugăciune sinceră nu aşa de ochii lumii, oamenii sunt muţi.
Aşadar deşi avem ochi, urechi, gură; nu vedem, nu auzim, nu vorbim decât ceea ce ne place, schimbând folosul natural al organelor noastre. Rezultatul? Suntem prostiţi, vrăjiţi de oferte, de lucruri şi de viaţă, fără să băgăm de seamă, şi devenim sclavi ai lucrurilor cu care ne înconjurăm şi în care căutăm plăcerea de a ne desfăta simţurile, devenind orbi, surzi şi muţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu