luni, 28 iunie 2010

HOROSCOPUL

E o chestie şi cu horoscopul acesta. Foarte multă lume nu pleacă la drum sau la serviciu până nu citeşte sau ascultă horoscopul. Vor să vadă ce spun stelele, astrele, care între noi fie vorba nu sunt nimic altceva decât nişte corpuri cu textura apropiată de a pământului, ori dacă nu, având o compoziţie gazoasă, de gheaţă sau metalică. Nimic deosebit, nimic ieşit din comun. Unde pui că ele au fost create ca şi pământul de Dumnezeu, ca atare nu au proprietăţi deosebite în coordonarea vieţii umane. Poate cel mult, poziţionarea lor în anumite momente ale anului pot avea influenţe asupra forţei de gravitaţie a lucrurilor înconjurătoare, sau a temperaturii. Dar de aici şi până a influenţa starea banilor de la bancă e mult de tot.
Şi totuşi, ca orice muritor şi eu la un moment dat am urmărit horoscopul. Frumos, îmi spunea de succes în dragoste şi eu eram însurat, îmi spunea duduia de la televizor că e posibil să am o întâlnire de afaceri şi eu trebuia să merg la sapă, îmi prevestea că e posibil să am dureri de cap din cauza şefilor şi eu aveam bătăi în palmă.
Horoscop, asta e. Dar am mai încercat, nu m-am lăsat. Am zis că poate nu ştiu eu, că o fi ascendent în altă zodie, o fi cu vreo conjunctură a lui Jupiter cu Saturn, o fi de la luna nouă sau de la Mercur. Nimic. Nu mergea nimic.
Şi normal că nu avea cum să meargă, că viaţa omului nu are nici o treabă cu horoscopul. Că dacă ar fi să muncim şi să ne bucurăm  după cum ne spune horoscopul am muri de. Comicul începe când se întâlnesc două  persoane pentru o relaţie şi după  ce ea sau el întreabă „ ce zodie eşti?”, urmează un pic de linişte şi concluzia „ nu cred că va merge, eu sunt Scorpion şi tu Berbec, nu suntem compatibili”. Bineînţeles că există şi reversul celor care s-au căsătorit din compatibilitate, şi au dat înainte ca Racul. Dar daca aşa a spus horoscopul………. .
Ei, fraţilor, nu vreau să supăr pe nimeni, vreau decât să spun că libertatea  pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu trebuie speculată pentru un trai care nu trebuie să fie ghidat nicidecum de horoscop. Că libertatea deciziilor vin din conştiinţă şi din credinţă. Că nu contează la ce oră te-ai născut, în ce an sau lună, ci contează ce ai făcut după ce ai venit pe lume, cum ai folosit timpul. Nu e important că eşti Taur, în semn de foc născut în anul Porcului, ci e important să ştii că eşti om creat după chipul lui Dumnezeu, şi că o mai mare cinste ca asta nu există în întreg universul.
Şi când vă spun aceste lucruri, cu siguranţă nu am consultat horoscopul, poate şi de frica faptului că azi ar fi trebuit să fiu pe o plajă însorită dintr-o ţară exotică, că aşa le-a fost prezis săgetătorilor.
Şi cum nu s-a împlinit previziunea, mă văd nevoit să vă spun că „ vrabia mălai visează” atunci când se uită după cai verzi pe pereţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu