joi, 1 iulie 2010

DE CE DOAMNE, DE CE?

E o întrebare deseori întâlnită pe buzele noastre, una mult prea întâlnită la vreme de necaz. Urmărim mulţi dintre noi nenorocirea abătută peste o parte a ţării, ape puhoaie, bătrâni i cu lucruri adunate de-o viaţă strânse într-o bocceluţă, copii speriaţi şi autorităţi neputincioase  în faţa autorităţii divine. Pe buzele multora se citeşte întrebarea „de ce Doamne, de ce?”
Aş putea da un răspuns biblic la început  “Mai buna este întristarea decât râsul, căci prin întristarea feţei, inima se face mai bună.”   Eclesiastul 7, 3
Aşadar în timpul vieţii noastre pline de veselie nu ne aducem aminte de Dumnezeu, ci doar atunci când suntem la ananghie strigăm cu ochii ridicaţi la cer şi cerem îndurare.
Strigăm la moartea celor dragi, strigăm la examenele vieţii, strigăm la boală şi la durere sufletească, strigăm şi cerem avuţie multă, strigăm împotriva duşmanilor noştri, strigăm împotriva vieţii. Cerem de la Dumnezeu în tot timpul şi nu dăm nimic. Apoi când Dumnezeu, îşi arată dreptatea acolo unde nu mai este iubire, acolo unde este nevoie aduce apă ca să stingă văpaia focului izvorât din mânie. Unde  sunt ape tulburi aduce focul ca să mistuie răutatea.
Nouă nu ne place dreptatea lui Dumnezeu şi strigăm „ de ce Doamne”. De ce ai adus acum puhoaie, de ce aduci cutremure, foc şi uragane, de ce aduci moarte  Tu care răsari viaţă.
Dacă am fi fost apropiaţi de El, nu aveam aceste plăgi, am fi ştiut că Scriptura spune “nu te teme, căci Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc şi tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”   Isaia 41, 10 
Din cauza învârtoşării noastre ne arată Dumnezeu puterea Sa. Cine ne opreşte pe noi atunci când ne este bine să strigăm către El, să-i mulţumim pentru bucuria noastră. Nu ne opreşte nimeni şi totuşi nu strigăm, suntem muţi. Dar gura ni se deschide când dăm de greu, ne aducem aminte că El există, că e peste orice stăpânire neputincioasă a acestei lumi, şi strigăm „de ce Doamne, de ce?!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu