SUNT DATOR VANDUT

Poate că mă repet uneori în postările mele cu anumite  afirmaţii, numai că nu am încotro şi trebuie să fac acest lucru măcar şi pentru a-mi aminti mie că am ştiut şi că n-am făcut. Ori, citind în paginile Scripturii, găsesc mereu bubele care-mi provoacă suferinţă iar alături de ele găsesc şi remediul, medicamentul, pe care de multe ori nu-l folosesc, preferând să rabd în lene şi în necunoaştere.

Aşa se face că citind azi evanghelia înfricoşatei judecăţi, pe care poate am mai citit-o de 30 de ori, am remarcat că am o mare problemă. Sunt dator vândut. Sunt sărac lipit, că altfel nu s-ar explica faptul că până azi nu am reuşit să fac aşa cum spune Scriptura. Adică să hrănesc pe cel flămând, să îmbrac pe cel gol, să adap pe cel însetat. Şi nu că nu am mai făcut aceste lucruri, nu le-am făcut din chemarea aceea tainică a lui Hristos. Şi de aceea pe bună dreptate zic că sunt sărac lipit, căci nimic nu am agonisit, iar dacă acum aş merge la judecată aş fi vrednic de a merge cu caprele de-a stânga alături de cei blestemaţi.

Şi ar mai fi ceva. Gândiţi-vă la Hristos care ne-a dat fiecăruia dintre noi câte o haină, cea a botezului, haina aceea care trebuie să ne înveşmânteze în veşnicie. Acea haină am primit-o şi în loc să o purtăm cu mare bucurie şi cinste, o mototolim şi o pângărim cu mizeriile lumeşti, încercând de multe ori să o acoperim cu veşmintele lumeşti, trecătoare şi sclipitoare cu care ne îmbie la tot pasul vrăjmaşul de suflete. Dacă vreodată aţi dat vreo haină cuiva de pomană şi aţi văzut persoana respectivă purtând haina, cu siguranţă că v-aţi bucurat. Cu atât mai mult s-ar bucura Hristos dacă ne-ar vedea purtând haina botezului cu demnitatea creştinului curăţit prin sângele crucii. Dacă aţi dat cuiva ceva de mâncare şi aţi observat cum mănâncă cu poftă şi mulţumeşte cu lacrimi, cu atât mai mult Hristos s-ar bucura dacă am alerga să ne hrănim şi noi cu poftă din trupul şi sângele său şi cu lacrimi să mulţumim duhovniceşte. Dacă ai văzut cum  se satură un însetat căruia în arşiţa verii îi potoleşti setea cu un pahar  apă rece, gândeşte-te la bucuria lui Hristos când vede creştinul că vine să se adape din izvoarele curate ale învăţăturii ce se revarsă din belşug pentru toţi în Sfânta Biserică.

Eu sunt dator vândut şi sărac lipit. Dumnezeu mi-a dat totul, eu am apucat totul ca şi cum mi s-ar fi cuvenit de drept şi n-am plătit nimic, că zicând că nu am cu ce.  El mi-a dat chipul Său, apoi a venit în lume făcându-se ca mine şi ca tine, a vindecat şi învăţat ca să dea pildă despre cum să fac şi eu. Apoi luând crucea a răbdat să fie scuipat în faţă, să fie pălmuit, să fie luat în zeflemea pentru mine şi pentru tine. Şi nu a fost de ajuns. Ştiind că eu sunt sărac şi nu am cu ce plăti, a mai primit şi piroane în mâini, suliţa în coaste, cunună de spini, oţet şi iarăşi batjocură. Eu am privit ca la televizor şi nu am făcut nimic, zicând că sunt sărac.

Azi sunt dator vândut. Cu ce să răscumpăr eu ce a făcut Hristos pentru mine? Postul e greu, pentru rugăciune nu e timp, să faci milostenie trebuie să ai bani. Vi se par străine aceste sentimente? Unora poate că da. Eu ştiu că sunt dator vândut faţă de Hristos, deoarece am cheltuit talanţii fără să-i înmulţesc. În aşteptarea învierii să încercăm să umblăm în garderoba personală pentru a scoate la iveală haina lui Hristos. Să încercăm să-L găsim pe Hristos. Pentru asta vă dau indicii. Umblă mereu pe drumuri, e flămând tot timpul, e gol, e însetat, e alungat şi plini de răni. Dacă nu credeţi, o să vedeţi la judecată când veţi întreba: când te-am văzut noi pe Tine Doamne şi nu te-am miluit?