ORI INTRI, ORI IESI

După cum bine ştiţi cu toţii există un proverb care ne sfătuieşte să nu dăm vrabia din mână pentru cioara din par, ştiut fiind faptul că omului îi cam place să se încânte la săvârşirea a fel şi fel de lucruri dintr-o nechibzuinţă infantilă şi deseori mortală. Dintre toate vieţuitoarele pământului omul este campion la dat cu stângu-n dreptu’. Cum face el, cum drege, că niciodată nu învaţă din greşeli, ba mai mult, altele mai mari săvârşeşte, afundându-se ca în nisipurile mişcătoare în zbaterea pentru supremaţia în faţa semenilor. O fi vreun blestem divin, o fi vina noastră, o fi vina altora, o fi sau nu o fi.

Majoritatea creştinilor ştiu că primul om, Adam, împreună cu femeia sa Eva, au greşit prin neascultare înaintea lui Dumnezeu, Cel care le dăruise raiul dimpreună cu toate bunătăţile şi frumuseţile sale. Referatul biblic al cărţii Facerea ne descrie în amănunt crearea omului şi a femeii, care devenind cetăţeni ai raiului şi împreună locuitori cu îngerii şi cu Dumnezeu ar fi trebuit să fie cele mai fericite fiinţe ale universului, aşa cum zice vorba aia românească că „l-a apucat pe Dumnezeu de picior”, anume că mai bun de atât nu se poate. Şi totuşi nu a fost aşa. Neascultând de porunca divină Adam şi cu Eva au mâncat din pomul cunoştinţei binelui şi răului, nu din măr cum zic unii. Şi mâncând şi realizând greşeala nu au alergat la Creator să-şi ceară iertare, ba dimpotrivă Adam a dat vina pe femeie, aceasta pe şarpele de diavol realizând tiparul a ceea ce facem şi noi astăzi când totdeauna dăm vina pentru faptele noastre ori pe aproapele nostru ori pe şi mai aproapele nostru, diavolul, că doar el este povăţuitorul la care aplecăm urechea mereu.

Şi dacă pedeapsa divină dintru început dictată era moartea, Dumnezeu s-a milostivit  de creaţia sa şi nu le-a dat moartea definitivă, ci pentru conştientizarea păcatului le-a dat moartea trupului, dezbrăcându-i de haina slavei cereşti cu care erau înveşmântaţi şi primind haine din piele care să reziste la sălbăticia pământului. Slujba duminicii izgonirii lui Adam din rai spune extraordinar aşa: „de veşmântul cel de Dumnezeu ţesut m-am dezbrăcat eu ticălosul, prin sfatul vrăjmaşului, neascultând porunca Ta cea dumnezeiască, Doamne. Şi m-am îmbrăcat acum cu frunze de smochin şi cu haină de piele; căci m-am osândit a mânca prin sudori pâine cu muncă; si pământul a fost blestemat să-mi rodească spini si pălămidă. Ci Tu, Cel ce Te-ai întrupat din Fecioară în anii cei de apoi, chemându-mă, iarăşi adu-mă în rai." (la Vecernie) „Cu veşmânt de Dumnezeu ţesut m-ai îmbrăcat, Mântuitorule, în Eden ca un milostiv; iar eu am călcat porunca Ta, plecându-mă vrăjmaşului, şi gol m-am văzut eu, ticălosul." (Utrenie)

Gândesc fraţii mei că mare plângere va fi fost pe Adam şi pe Eva când li s-au închis porţile raiului şi când din frumuseţea traiului de lângă Dumnezeu lipsit de orice grijă s-au trezit în situaţia de a-şi câştiga hrana prin forţe proprii lipsiţi de ajutor. Cred că s-au tânguit toată viaţa de traiul alături de îngerii cei luminoşi văzând răutăţile urmaşilor lor. Mai cred că până la moarte au suspinat după starea cea dintâi, după dorinţa de a fi din nou alături de Dumnezeu.  Numai că pentru asta trebuia să se întâmple ceva, un lucru promis de Dumnezeu. Acest lucru, care s-a săvârşit după mii de ani a fost întruparea Fiului lui Dumnezeu, Hristos Domnul, care a venit şi a răscumpărat pe Adam şi pe Eva, pe drepţii Vechiului Testament şi pe noi pe toţi cei care ne străduim să-i facem voia fără a cădea în neascultarea provocatoare de moarte şi de lipsirea de Dumnezeu.

În încheiere doresc să nu vă lipsiţi de Biserică, căci iată cerurile s-au deschis pentru a-l reprimi pe Adam. Dacă lui Adam i-a fost interzis să mănânce fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului, nouă ne recomandat să gustăm din celălalt pom, din pomul vieţii veşnice, din trupul lui Hristos, cel ce ni se oferă în taina împărtăşaniei pentru moştenirea împărăţiei cerurilor.