BABA SI MITRALIERA

Deşi nu sunt un consumator de ştiri înrăit, se întâmplă ca unele evenimente să-mi rămână în minte, mai cu seamă când sunt un pic mai pitoreşti în comparaţie cu restul banalităţilor gen violuri, accidente , crime, divorţuri şi alte lucruri care se mai petrec în ţara noastră profund creştină.

Şi pentru că vorbii de aplecarea noastră către Dumnezeu, să vedeţi cam cu ce se ocupă unii creştini în această perioadă în care ar trebui să se  pregătească pentru primirea luminii revărsate din iubirea divină peste cei care, mergând pe drumul nevăzut al Golgotei personale, doresc să fie feriţi de orice răutate care vine din lucrare omenească ori diavolească.

Una peste alta vă mărturisesc că am văzut la ştiri cum unii oameni se gândesc la viaţa lor. La cea trupească desigur, că de aia sufletească nu au nevoie deocamdată. Şi aşa se face că în urma ultimilor statistici constatăm cum creştinii români se înarmează şi se blindează. Adică investesc în maşini blindate şi în arme de foc pentru a se feri de alţi creştini care înarmaţi cu răngi, şperacle şi foarfeci doresc să le facă câte o vizită frăţească pentru a le aduce aminte că aurul şi argintul nu sunt folositoare la casa omului din pricina lipirii sufletului de comorile pământeşti.

Asta înseamnă că încet, încet va deveni istorie vorba românească veche care spune „ce-o vrea Dumnezeu”. Azi omul spune „fac ce vreau eu, ce să mă mai apere Dumnezeu, treci colea să-ţi căsăpesc pielea cu vreo câteva gloanţe”. Evident că nu sunt adeptul furtului, tâlhăriei ori crimei. În nici un caz. Dar îmi e teamă ca nu cumva acestor arme să le cadă victime persoane nevinovate, sau să devină obiect de studiu pentru copii. În această perioadă oamenii mergeau la cimitire pentru curăţenie, acum se duc să ia câte un Kalaşnikov, tot pentru curăţenie. Femeile văruiau casele acum blindează tabla maşinilor.  Se mergea prin târguri pentru ouă de înroşit, acum mergem după gloanţe de cauciuc ori alice numai bune de tratat varicele vreunui suferind de boala cleptomaniei.

E drept că şi înainte oamenii ţineau pe lângă uşă câte o toporişcă, vreo furcă sau un par mai arătos, dar acum e prea mare diferenţa şi preocuparea. Singurul veghetor era Dumnezeu, pe când azi camerele de luat vederi cu mulţi pixeli te urmăresc mai ceva ca umbra din timpul unei nopţi cu lună plină.

Ori credeţi că nu aveau creştinii armă şi înainte vreme. Ba daaaa. Aveau semnul crucii, că nu degeaba pe la slujbă se cântă acest tropar frumos: „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea o a surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii.” Ori spune psalmistul: „Domnul este apărătorul vieţii mele de cine mă voi înfricoşa”. Grija prea mare pentru paza averilor cu care nu plecăm din această lume, ori deosebita grijă pentru trupul care va fi dat ţărânei îndeamnă la violenţă şi la folosirea armelor în scopul apărării. Un bun creştin ştie că Mântuitorul a spus că cel care scoate sabia, de sabie va muri. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca stăpânii armelor să fie victimele acestora, ca familiile lor să cadă pradă morţii taman din folosirea acelor unelte care ar fi trebuit să le fie apărare.

Ceea ce nu mai ştiu creştinii noştri este şi faptul că în această perioadă oamenii se pregăteau pentru mărturisirea păcatelor spre primirea Sfintei Împărtăşanii. Asta era cea mai mare grijă, de a nu fi găsiţi de moarte nepregătiţi pentru întâlnirea cu Hristos. Pentru că trebuie să fim conştienţi de faptul că indiferent cât de blindat ai fi, cât de multe pistoale sau mitraliere ai avea, când e să vină moartea eşti asemenea pufului de păpădie înaintea uraganului. Aşa că n u vă temeţi de cei care vă pot ucide trupul, ci  de aceia care vă pot omorî sufletul.