Nişte întâmplări de tot felul din ultima perioada, dar nu numai, la care s-au mai adăugat şi nişte expresii destul de des întâlnite, m-au făcut să reflectez un pic asupra unui lucru banal pentru mine dar destul de important pentru foarte mulţi dintre oameni. E vorba de carieră. Şi aş începe cu o vorbă ce-mi este adresată de multe persoane, majoritatea în necunoştinţă de cauză, o vorbă care spune aşa: „meseria de preot e frumoasă, e bună”. Ar mai fi trebuit să spun că mulţi adaugă celor două atribute (în gând) şi faptul că preoţia e bănoasă. E greu să le explici că preoţia nu e o meserie ci o misiune, diferenţa este uriaşă şi nu poate fi conştientizată la perfecţie decât atunci când o practici. Preotul nu are program, căci nu de puţine ori eşti chemat la căpătâiul cuiva la ore de noapte târzie sau trebuie să te bucuri cu cei ce se bucură când tu ai suferinţă. Dar nu asta e problema, căci personal bucuros le fac toate spre plinirea jurământului făcut lui Hristos aşteptând plată la judecată, conştient fiind că mi-am ales preoţia din dragoste faţă de cel ce m-a chemat la mântuire.
Personal, copil fiind mi-aş fi dorit să fiu aviator, iar un pic din dorinţă s-a împlinit. Pe de o parte tind spre înălţimi, dar spre cerurile unde se află Dumnezeu dincolo de avioane, pe de altă parte, câteodată, sunt cu capul în nori, adică tot pe lângă aviatori, dar îmi revin repede.
Poate că în momentele de slăbiciune ale vieţii am gândit că mi-am ratat cariera văzând că alţii reuşesc în anumite sectoare ale vieţii foarte uşor. Poate că văzând cum câştigă una lume grade, titluri, bani şi faimă am gândit că mi-am ratat cariera. Poate că în momentele în care timpul mi s-a îngustat din cauza treburilor am zis că mi-am ratat cariera văzându-i pe alţii cum se bucură de clipe de linişte îndeletnicindu-se cu activităţi plăcute în timp ce eu trebuie să fiu impecabil în toate treburile. Ba de multe ori chiar făcând câte o treabă care nu ţine de pregătirea mea, o treabă care a ieşit ca unsă, am zis că mi-am greşit cariera, că puteam fi mecanic, şofer, sudor, agricultor, tâmplar, zidar, doctor sau şomer de lux pe la diferite prezentări sau emisiuni. Şi asta nu e o spovedanie. E constatarea unor lucruri ce în anumite momente te zgândără pe creier. Un copil m-a întrebat odată ce m-aş fi făcut dacă nu mă făceam preot. Nu am ştiut să răspund. Poate şi pentru faptul că asta am în sânge şi în suflet. De fapt asta îmi place, să slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor, asta e cariera mea, dacă pot spune aşa, deoarece în preoţie nu trebuie să urmăreşti cariera ci mântuirea, nu onorurile ci slava lui Dumnezeu.
Aşa se face că acum am înţeles cum e cu cariera. Nu trebuie să te gândeşti la ea, sau dacă trebuia să faci altfel. Totdeauna trebuie să te gândeşti că la locul unde eşti pus să lucrezi trebuie să dai totul, mai ales când e vorba de oameni şi de sufletele lor. Iar acest lucru schimbă totdeauna meseria într-o misiune. Orice om poate avea o meserie, dar când meseria o transformi în misiune e clar că nu ţi-ai ratat cariera.
Închei cu cuvintele Scripturii ce face referire la scopul omului în această lume: „teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău." (Eclesiastul 12:13-14)
Personal, copil fiind mi-aş fi dorit să fiu aviator, iar un pic din dorinţă s-a împlinit. Pe de o parte tind spre înălţimi, dar spre cerurile unde se află Dumnezeu dincolo de avioane, pe de altă parte, câteodată, sunt cu capul în nori, adică tot pe lângă aviatori, dar îmi revin repede.
Poate că în momentele de slăbiciune ale vieţii am gândit că mi-am ratat cariera văzând că alţii reuşesc în anumite sectoare ale vieţii foarte uşor. Poate că văzând cum câştigă una lume grade, titluri, bani şi faimă am gândit că mi-am ratat cariera. Poate că în momentele în care timpul mi s-a îngustat din cauza treburilor am zis că mi-am ratat cariera văzându-i pe alţii cum se bucură de clipe de linişte îndeletnicindu-se cu activităţi plăcute în timp ce eu trebuie să fiu impecabil în toate treburile. Ba de multe ori chiar făcând câte o treabă care nu ţine de pregătirea mea, o treabă care a ieşit ca unsă, am zis că mi-am greşit cariera, că puteam fi mecanic, şofer, sudor, agricultor, tâmplar, zidar, doctor sau şomer de lux pe la diferite prezentări sau emisiuni. Şi asta nu e o spovedanie. E constatarea unor lucruri ce în anumite momente te zgândără pe creier. Un copil m-a întrebat odată ce m-aş fi făcut dacă nu mă făceam preot. Nu am ştiut să răspund. Poate şi pentru faptul că asta am în sânge şi în suflet. De fapt asta îmi place, să slujesc lui Dumnezeu şi oamenilor, asta e cariera mea, dacă pot spune aşa, deoarece în preoţie nu trebuie să urmăreşti cariera ci mântuirea, nu onorurile ci slava lui Dumnezeu.
Aşa se face că acum am înţeles cum e cu cariera. Nu trebuie să te gândeşti la ea, sau dacă trebuia să faci altfel. Totdeauna trebuie să te gândeşti că la locul unde eşti pus să lucrezi trebuie să dai totul, mai ales când e vorba de oameni şi de sufletele lor. Iar acest lucru schimbă totdeauna meseria într-o misiune. Orice om poate avea o meserie, dar când meseria o transformi în misiune e clar că nu ţi-ai ratat cariera.
Închei cu cuvintele Scripturii ce face referire la scopul omului în această lume: „teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău." (Eclesiastul 12:13-14)
Vulpea care nu ajunge la struguri , zice despre ei că sunt acri! Mai rar un părinte ca dumneavoastră,un adevărat slujitor al Domnului,care ați demonstrat atâtora că, dacă vrei cu adevărat să realizezi ceva, se poate doar cu Dumnezeu înainte! Nici nu cred că ați fi fost altceva în viață decât preot! Cred că toți cei care vă cunosc sunt de acord cu mine. Nu v-ați ratat nici un fel de carieră,cred doar că mai aveți de lucrat la sufletele enoriașilor cârcotași, până le veți deschide ochii și mintea, să cântărească mai întâi ceea ce au de spus, să se vadă pe ei așa cum sunt, să se judece singuri și nu să judece pe alții! Pentru noi sunteți un model de OM AL LUI DUMNEZEU, cu toate ale sale, dar mai presus de toate, cu ADEVĂRATĂ CREDINȚĂ, ceea ce multora lipsește!
RăspundețiȘtergerePentru fiecare dintre noi,fieacre cale de cautare personala dispune de un loc in spatiul-timp din univers.
RăspundețiȘtergereFiecare exiastenta are de jucat un rol.
Fiecare drum al vietii, intins intre cer si pamant,traverseaza tornade sau circumvolutiuni miscatoare, fiind supus aspiratiilor contradictorii.
Ratacirile noastre oscileaza intre inaintarea catre ceilalti si retragere,intoarcere sau concentrare asupra sinelui.
Cautarea nesfarsita a ce e mai bun in sine se invarte in enclava libertatii oferite fiecaruia, intre datorie si credit,usurare si autonomie, la limita dintre definit si nedefinit, dintre trecut si viitor, intre rasaritul si apusul fiecarei fiinte! izabela
In calatoria mea prin aceasta lume, incerc sa pastrez drumul cel bun si corect, indiferent de ce intemperii vor veni peste mine.
RăspundețiȘtergereDin nefericire, comentariile anterioare pentru aceasta postare au disparut gratie serviciului blogger care a a nulat toata activitatea din ultimile 48 ore. Imi cer scuze cititorilor care au accesat pagina si nu au regasit postarea.
RăspundețiȘtergereVa trimit urmatorul mesaj pe care l-am primit dar fara sa se fi mentionat autorul sau sursa! Ulterior, am vazut ca se afla postat pe multe siteuri si bloguri.
RăspundețiȘtergerePuterea vindecatoare a inimii, stiintific demonstrata dupa 20 ani de cercetare
"Institutul american HearthMath a descoperit ca inima emite un camp electromagnetic de cinci mii de ori mai puternic decat campul pe care-l emite creierul". Este important sa notam aceasta diferenta de putere intre campul electromagnetic al inimii si acela al capului pentru a intelege importanta sentimentelor noastre, a iubirii, a recunostintei, a aprecierii si a oricarei trairi pozitive! Tot ce simtim si traim ca sentiment frumos, pozitiv, inaltator (compasiunea, dragostea, blandetea, bunatatea, bucuria) creeaza ceea ce specialistii au numit "coerenta inimii", pe cand trairile negative, ca si gandirea corespunzatoare acestora creeaza "incoerenta inimii", generand emisii vibrationale in campul electromagnetic al inimii si al creierului nostru. Aceste campuri electromagnetice influenteaza deopotriva corpurile noastre, ca si realitatile pe care le intalnim in viata de zi cu zi.
Acelasi institut a constatat ca, daca suntem furiosi timp de cinci minute, sistemul imunitar are nevoie de sase ore pentru a recupera puterea pierduta. De asemenea, daca traim cinci minute de compasiune si apreciere, imunitatea se imbunatateste cu 41 la suta. Am notat toate acestea, pentru ca fiecare dintre noi sa inteleaga puterea de vindecare a inimii blande si iubitoare, precum si puterea trairilor negative de a ne imbolnavi. In mod practic, putem intelege, in fiecare moment al existentei, daca ne aflam in inima sau am iesit din ea. De cate ori simtim si gandim negativ, ne infuriem, ne suparam, uram, dezapreciem sau judecam in mod agresiv (noi putem observa realitatea imediata, fara a o judeca) este semn ca ne indepartam de inima. Orice am gandi, am simti, am trai ca stare negative, ne semnaleaza ca am intrat in domeniul Egoului sau al "judecatii lumii".
Mintea omeneasca este conditionata de realitatea prezenta sau trecuta, de frica de viitor, de frica de pierdere sau de durere, asa incat ea va genera intotdeauna emotiii negative cand va fi in fata unui eveniment de viata neplacut. Simplul fapt de a ne autoobserva aceasta negativitate si a alege spontan sa ne intoarcem la adevarul inimii noastre, o rugaciune repetata, o amintire frumoasa, apelul la ganduri bune, de speranta, de bucurie, de bine pentru tot ce ne inconjoara, ne ridica vibrational incetul cu incetul pana acolo unde vom simti ca suntem din nou in armonie cu inima noastra. Daca vom gandi binele cel mai inalt al tuturor, vom crea starea de "coerenta intre inima si minte", de armonie intre inima si minte, ceea ce ne va aduce o surpriza coplesitoare. Mai intai, se vor vindeca multe dintre afectiunile pe care le avem in corpul fizic. Dar, mai presus de orice, ne vom simti vindecati in suflete. Nu vom mai face eforturi pentru a gandi pozitiv, pentru a aprecia, pentru a darui, pentru a ne simti iubitori sau generosi
Interesant! De aceea se spune că e bine să-ți urmezi inima, că Dumnezeu e prezent acolo, dacă tu ești „cu inimă”! Adică,să ai loc „în suflet” pentru ce e bine, ce e înălțător și curat: iubire, bunătate, credință, recunoștință. E greu să fii perfect, dar nimeni nu te oprește să încerci, măcar să lupți pentru ce e bine așa cum te pricepi, aducându-ți aminte că viața este scurtă și faptele bune nu trebuie să amâni a le face, pentru că e posibi să nu mai ai „timp” de ele. Cât despre carieră, of!, ce greu este să te mulțumești pe tine însuți, ca să aduci echilibrul necesar și sufletului și familiei! Cum spuneați cândva, părinte, „gura lumii, doar pământul o astupă!”
RăspundețiȘtergereDacă punem la „inimă” răutățile lumii, nu mai avem loc de credință(diavolul lucrează...),dar nici nepăsători nu putem fi cu tot ce este în jurul nostru. E greu,repet cuvântul, să alegem foarte bine fără să greșim(liberul arbitru).
Iar pe dumneavoastră, noi vă admirăm că îmbinați harul dat de Dumnezeu cu munca, cu voința de a face binele,căutând soluții pentru rezolvarea problemelor cotidiene, de altfel ale oricărora dintre noi, probleme pe care nu vi le-ar rezolva nimeni!Să aveți sănătate și realizări la „examenul final!” Sărut-mâna!
aveti dreptate, sa fii preot nu e o meserie, ci o binecuvantare data de Dumnezeu oamenilor alesi de El.
RăspundețiȘtergere