PAHAR DUPA PAHAR

Multe rele sunt pe lume, multe drumuri întortocheate, căi nepătrunse şi căderi neînţelese. Toate fac parte nevăzută, dar simţită din plin, din crucea pe care omul credincios o poartă prin lume pentru a ajunge la Golgota personală. De multe ori cădem, nu de trei ori ca Mântuitorul, ci zilnic. De multe ori am dori să rămânem jos, să nu ne mai ridicăm, să ne ducă alţii crucea. De multe ori am dori să o lăsăm acolo, să renunţăm la a ne mai duce crucea. Mulţi nu rezistă şi se leapădă, mulţi fug, mulţi vând crucea pe care Hristos a dus-o pentru a ne da nouă pildă zicând „cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine şi să-şi ia crucea în fiecare zi, apoi să-mi urmeze Mie.”

De multe ori poate şi eu cad în păcatul deznădejdii sub povara crucii, uitând că cel care a dus-o şi pentru păcate mele este lângă mine mereu şi mă ajută. 
Cel mai greu însă mi se pare cu paharul. Şi nu mă refer la paharul cu alcool ci la paharul suferinţelor sufleteşti. Hristos spunea în Grădina Ghetsimani  „Părinte, de este cu putinţă să treacă paharul acesta de la Mine, dar nu după cum voiesc Eu, ci după cum Tu voieşti, Părinte, fie voia Ta.” Acest pahar al suferinţelor, cel din care Hristos a băut, a fost cumplit, căci toate suferinţele oamenilor din toate timpurile acolo s-au strâns. Acest pahar îl bem şi noi zi de zi. Acest pahar adună în el toată suferinţa unui om, toate necazurile, toate bolile, toate neîmplinirile, tot păcatul şi ar fi cu neputinţă de băut dacă Dumnezeu nu l-ar îndulci, dacă nu l-ar dilua cu acele clipe scurte de bucurie şi fericire pe care omul le petrece pe pământ. Acest pahar este unul mereu plin. Îl bem zilnic şi mereu se umple, pahar după pahar, venin şi fiere, rezultatul faptelor noastre zilnice, seva roadelor noastre cotidiene. De multe ori paharul dă pe afară şi-i afectează şi pe cei care sunt în jur, de unde apar certuri, războaie, boală, minciună şi crimă. Paharul acesta al suferinţelor este adăparea noastră pe drumul vieţii purtându-ne crucea într-o cursă la finalul căreia cu credinţă nădăjduim să primim nu o cunună de spini, ci una plină de lumina revărsată de Hristos Lumina lumii.

Acest pahar al suferinţelor se transformă în potirul care aduce Viaţa, în potirul în care găsim trupul şi sângele lui Hristos, în potirul la care trebuie să alergăm toţi cei care încercăm să ducem crucea pe drumul încâlcit al vieţii. Şi aici putem vorbi de potir după potir, liturghie după liturghie, prezenţă continuă în biserică, deoarece biserica este şi grădina Ghetsimani, Golgota, Betleem şi poartă către rai. Şi chiar dacă Dumnezeu  nu locuieşte în case făcute de mâini omeneşti,  biserica este locul cel mai curat dintre cele făcute de mâinile omeneşti, căci acolo, tot timpul se găseşte Trupul şi Sângele lui Hristos în chipul Sfintei Împărtăşanii, acolo putem pahar după pahar să ne înghiţim suferinţele, potir după potir să primim Viaţa, spre nădăjduirea vieţii veşnice.