După ce am luat o pauză de calculator, de internet şi de taste, pauză impusă de alte activităţi obligatorii şi necesare unei gospodării, unei curţi şi unei grădini ce au schimbat anotimpul, revin cu câteva rânduri pentru a nu-mi ieşi din formă şi pentru a nu-i oferi creierului posibilitatea de a lenevi, atâta timp cât lucrează mâinile.
După cum majoritatea ştiţi, primăvara şi toamna se pun pomi, se îngrijesc pomi. Aceştia îşi văd de treaba lor crescând în încercarea de a da roada şi umbra lor pentru a mulţumi pe cel ce l-a plantat, l-a udat şi îngrijit. Când ai o livadă frumoasă parcă ai tinde să crezi că o bucăţică din rai se află şi la tine în grădină. Dar nu trebuie să ne înşelăm cu frumuseţea trecătoare a acestei lumi şi amăgindu-ne să spunem că asta e viaţa şi că trebuie trăită la intensitate maximă că nu mai urmează nimic după moarte.
Şi plecând de la pomii din grădină, am ajuns la o concluzie ce are legătură cu o zicătoare populară. Ea spune că e bine ca un om într-o viaţă să facă o casă, un copil, să pună un pom. Pe mine pomul mă interesează în această postare, deoarece de la fructul unui pom am pierdut raiul, prin lemnul unui pom, ce prelucrat în Cruce, a susţinut pe cel ce ţine cerurile şi am primit posibilitatea de a ne mântui.
Aţi plantat vreodată vreun pom? Poate că da, poate că nu. Eu însă mi-am pus o altă întrebare, un pic sinistră, dar asta e, îmi asum gândurile. M-am întrebat, oare, pomul din care mi se va face crucea a fost plantat? E un pui de pom sau e gata de tăiat? Pomul din care se va face sicriul este copt, este matur, e bun de tăiat ori mai am viaţă de trăit până va deveni bun de lucru? Întrebări şi întrebări. Şi asta vă spun pentru a mai aduce aminte celor care nu se gândesc niciodată la moarte că fiecare are câte un pom din care i se va face intrarea în viaţă prin moarte. Că ce altceva poate să fie un sicriu decât uşa strâmtă prin care trec sufletele atunci când părăsesc trupurile.
E faină această ecuaţie în care ni se spune că e bine să plantăm măcar un pom în viaţa noastră, deoarece rezultatul este unul previzibil. Material un pom ne oferă roadele sale, spiritual prin pomul ce ne serveşte la întoarcerea în ţărână ne aducem noi roadele înaintea Dreptului Judecător. Şi ce apreciez mereu la pomi e că aceştia caută mereu cu crengile spre cer, spre lumină, lăsându-şi roadele să atârne stăpânului, ca mulţumire pentru îngrijirea primită, oferind un exemplu de simplă şi curată rugăciune nouă, oamenilor, care cu picioarele ca nişte rădăcini pe pământ sprijinite încercăm firav să aducem roadă bine plăcută Stăpânului, oferind de prea multe ori stârpituri acre, cum demult Cain a adus Creatorului.
Nu vreau să închei într-o notă pesimistă, deoarece natura ne îmbie la simţirea învierii şi a dorinţei de a trăi în acest trup de lut, aşa cum Dumnezeu ne-a creat, respectând poruncile, păzind rânduielile şi căutând să aducem roadă cu bun gust asemenea pomilor de bun soi, să trăim cu gândul că fiecare din noi avem un pom pe care-l vom folosi la un moment dat ca uşă pentru intrarea în împărăţia cerurilor.
frumos copac. daca va uitati atent seamana cu o femeie. va astept cu comentarii, ca in ultima vreme m-ati ocolit, parinte.
RăspundețiȘtergereAm să vă scriu niște versuri ale lui Blaga:
RăspundețiȘtergere„ GORUNUL ”
„ În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
și-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de liniște îmi curg prin vine, nu de sânge.
Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace,
când zac în umbra ta
și mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă?
O,cine știe? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
și liniștea ce voi gusta-o între scândurile lui,
o simt pesemne de acum:
o simt cum cum frunza ta mi-o picură în suflet-
și mut
ascult cum crește-n corpul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.”
Aceasta am gândit imediat ce v-am citit postarea. Gorunul nu e pom, dar de câte ori văd un astfel de copac( arbore înrudit cu stejarul -pentru cine nu știe), îmi aduc aminte ce mici suntem în fața lui Dumnezeu, și cât de scurtă ne e viața, care nici cu planta asta nu se poate compara.
Poate că va prinde mai multora ideea de a planta pomi, arbori de pădure, să primenim aerul de pe aici. Cred că nu am fost deplasată în intervenția mea. Mulțumim de postare!
Sărut-mâna,părinte!
Bine ati revenit!Eu v-am asteptat!
RăspundețiȘtergereSa stiti ca mi-a trecut prin minte ca sigur o sa aveti munca prin gospodarie, mai ales ca stiam ca sunteti vecin cu papusoiul,gradina etc.
Postarea deosebita!
Si eu imi doresc o livada....dar o sa incerc vara aceasta cu ingaduinta de la Tatal ceresc sa cautam una potrivita.Multumim parinte!
Pai Georgica, cand merg cu masina te ocolesc, ca altfel facem accident. Asa cum ti-am spus lipsa timpului si a internetului m-a "indepartat" oleaca de calculator. Da' si tu ai cam ocolit scoala de duminica si suntem chit.
RăspundețiȘtergereMarilena, eu fiind crescut la tara nu prea am facut diferenta intre pom si copac, pentru mine pentru mult timp orice avea tulpina si crengi se incadra erfect in descrierea unui pom sau copac. Apoi am vazut in DEX: "COPAC - planta cu trunchiul lemnos si inalt, ale carei crengi se ramifica la o distanta oarecare de sol, formand o coroana.
POM -nume generic pentru orice arbore salbatic sau cultivat care produce fructe comestibile." Erare humanum est.
Pai da Corina, cu adevart la granita cu porumbul locuiesc si incerc sa fac o livada pe langa bruma de gradina pe care o am. Ma lupt cu buruienile asa cum ma lupt cu pacatele. Unele le starpesc cu sapa, altele cu rugaciunea.