DA-L DRACU!

Uff!  E destul de greu de vorbit despre treaba asta pentru că trebuie să fie pomenit pierzătorul de suflete şi nu-mi face mare plăcere, dar trebuie. Sunt nevoit să aud la spovedaniile credincioşilor cum aceştia mărturisesc păcatul acesta al drăcuitului, mulţi dintre ei spunând că nu pot renunţa la urâtul obicei deoarece spun asta din copilărie şi că de multe ori se simt eliberaţi, se răcoresc dacă îşi descarcă nervii pomenindu-l pe satana. Bineînţeles că de la caz la caz am încercat explic care sunt urmările drăcuitului, repercusiunile lui în viaţa familiei, a sufletului şi a societăţii, asta dacă nu punem pe primul plan lezarea numelui lui Dumnezeu prin pomenirea prea deasă a diavolului.

În Sfânta Scriptură găsim în primul capitol al epistolei  I-a către Timotei cum apostolul Pavel dă satanei pe Imeneu şi pe Alexandru, care i-au făcut mult rău apostolului. Iar la capitolul V al primei epistole către Corinteni vedem cum  acelaşi apostol îndeamnă pe cetăţenii Corintului să dea satanei pe un creştin care căzuse în păcatul desfrânării cu femeia tatălui său, cu mama sa.

 Se vede treaba dar că aceasta este o formulă (incertă însă) de excludere din comunitate, pedeapsă severă care îi lasă însă celui vinovat şansa unei reabilitări târzii  După informaţii păstrate în tradiţia bisericească, cei  „daţi satanei” erau loviţi şi de neputinţe trupeşti: de boli, de paralizie, chiar moarte fulgerătoare, cum a fost cazul soţilor Anania şi Safira (Fapte 5.1-11).

În general astăzi, dar în special la români, a da dracu este ceva banal, e simplu ca „buna ziua”, e la ordinea zile. Se dă la draci orice, că are sau că nu are suflare. Eşti dat dracu’ şi cu ochii din cap şi cu sufletul. Eşti dat şi lingura cu care mănânci şi cu mama dar şi cu morţii mamei. Ba mai mult decât atât se folosesc  şi formule de genul „e dat dracu’ de deştept” , că dacă spui că e foarte deştept sughite.

"Nu dati loc diavolului. (...) din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta." (Efeseni 4, 27-29) "Stati impotriva diavolului si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu si Se va apropia si El de voi." (Iacov 4, 7-8)

De ce se dau oamenii pe mâna satanei, e lesne de înţeles, deoarece satana le induce această predispoziţie de a săvârşi răul. Treaba este alta, de ce nu le pare rău oamenilor când fac acest lucru, de ce nu se căiesc, de ce nu-şi revin?

Teoretic orice lucru dat satanei e al satanei. Ai dat dracu’ găina, porcul, vaca? Când te hrăneşti din carnea sau produsele lor gândeşte-te bine, ale tale sunt sau ale diavolului. Mănânci din averea ta sau din ceea ce ai dat dracului. Apoi analizează şi vezi de unde vine răutatea acestei lumi, certurile, bătăile, omorurile şi toate nenorocirile din casele oamenilor.

Unii, care sunt chipurile mai evlavioşi zic la supărare „ dă-l dracului Doamne iartă-mă” ca să pară că le pare rău de cele spuse şi că-şi aduc aminte şi de Dumnezeu. Ori alternativă de a sluji la doi stăpâni nu există, că aşa ne învaţă Mântuitorul.

În speranţa că veţi reflecta câtuşi de puţin la cele spuse, „căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă”.