duminică, 1 august 2010

VA DERANJEAZA CUMVA DACA.....

Trebuia să scriu şi despre asta. Îmi stătea în gât. Ştiu că nu e frumos, că nu se cade, dar trebuie să lămuresc şi treaba asta, prin comentariile celor ce veţi citi măcar şi-n treacăt această postare.
Am fost nevoit de mult prea multe ori ca din cauza unor cunoştinţe sau chiar prieteni să sufăr, din partea unor persoane străine sau oficiale să am probleme. De care? De sănătate. Cum? Prin acceptarea păcatului, de complezenţă.
Prin urmare mi s-a întâmplat ca la anumite mese, nunţi, botezuri, cumetrii şi altele asemenea, să am parte de compania unor oameni drăguţi, atenţi, cunoscuţi sau necunoscuţi. Înainte de toate, vreau să reamintesc că nici eu nu sunt perfect, că am şi eu probleme ca tot omul.
Partea dificilă vine atunci când cineva de a masă te întreabă: „vă deranjează că fumez?”  Sau „vă deranjează dacă dăm muzica mai tare?”.
E, ce faci în astfel de momente. Normal că mă deranjează, că nu sunt fumător, că fumatul mă deranjează la gât, că muzica tare te face să strigi şi rămâi fără coarde vocale. Normal că mă deranjează. Dar ce faci, că e persoană cunoscută, sau e străină, şi din complezenţă zici: „nici o problemă, fumaţi, că nu mă deranjează. Şi ai făcut păcat de două ori. Odată că ai minţit, şi a doua oară că încurajezi păcatul. Plus că a doua zi nu mai poţi să cânţi nici măcar un arpegiu.
Aş putea să spun răspicat, da, mă deranjează. Şi atunci o să zică cei cu care stai la masă: „frate, asta e după altă planetă”. Şi apoi să nu-ţi mai adreseze o vorbă.
Da să nu credeţi că e uşor. Nu mă gândeam că diavolul poate să îmbrace păcatul într-un context aproape fără ieşire. Viclenie mare. Şi acţiunile pot fi extinse, că dacă nu bei cu ei şi cât ei, nu eşti bun. Dacă nu dansezi până cazi eşti slab. Dacă nu mănânci seminţe, te dai de la oraş, dacă nu bei din sticlă eşti simandicos.  Dacă şi dacă şi dacă.
Până la urmă eu să fac ceea ce simt, să spun în faţă celui ce mă întreabă că într-adevăr  mă deranjează şi fumul, şi zgomotul peste măsură, şi ploaia din stropi de salivă expectorată la ureche în timp ce se încearcă inocularea unor idei cu care nu sunt de acord.
Dacă nu sunteţi de acord cu mine, sau aveţi alte idei, vă aştept cu comentarii.
Nu e aşa că nu vă deranjează?

4 comentarii:

  1. cosofret george2 august 2010 la 11:34

    mda... pot sa spun ca si mie mi s-a intamplat ca din prea mult bun simt, am avut de suferit cateodata, poate nu fizic, cat din punctul de vedere al imaginii mele...

    asa am invatat totusi ca cel mai bine in viata e sa spui exact ce crezi, ce vrei, ce simti, ce iti place si ce nu. eu unul am luat aceasta hotarare satul fiind de jocurile de.a soarecele si pisica, premergatoare unei relatii, si de aici am inceput sa o dezvolt si mai mult, la prieteni, familie si asa mai departe
    normal ca un adevar e mult mai greu de primit si de privit in fata dar oare nu ar trebui sa te bucuri ca am puterea sa vin si sa iti spun tot ce cred si tot ce simt, direct, privindu-te in ochi!!?? sau iti place doar sa te mint frumos...???

    cam asta cred eu ca e una din cele mai mari probleme ale oamenilor, poate doar mandria sa fie o problema mai mare....

    RăspundețiȘtergere
  2. adevarul...este ca si mie mi sa intamplat asa de foarte multe ori...dar de multe ori pur si simplu mi-a fost rusine sa ii spun omului in fata ca ma deranjeaza...bine...treaba cu muzica la maxim nu ma deranjeaza chiar deloc...pentru ca sunt o adolescenta sh noua adolescentii ne place muzica sa dudie in boxe...fel si fel de melodii....rock...hard rock....dar cand o persoana iti zice te deranjeaza ca ma asez langa tine...chiar daca te deranjeaza din simplu fapt ca imi este rusine sa ii zik in fata sa nu se simta prost...oricum...lectzioara asta e soooper!!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Mă deranjează şi când mi se pun astfel de întrebări, care de obicei sunt doar de complezenţă, dar mă deranjează şi când se ştie că nu sunt fumătoare şi se trece peste asta în glumă "las' că nu mori, dintr-o ţigară". Asta din urmă, mă doare, de-a dreptul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Putem răspunde Iuliana, putem răspunde clar şi elegant că ne deranjează. Nu pot fi părtaş păcatului, că aşa s-ar numi. Plus că am face noi un păcat dacă am minţi (din complezenţă) că nu ne deranjează.
      Mulţumesc frumos pentru comentariu.

      Ștergere