JINGLE CATS

Sunt puţine lucrurile din lumea asta care ar putea să mă şocheze. Sunt vaccinat şi imunizat de viaţă pentru a vedea orice nu-ţi poate trece prin cap. Şi totuşi, vreau să vă spun că ieri am fost neplăcut surprins să văd pe toate posturile de televiziune trupa jingle cats, nişte pisici îmbrăcate cu haine roşii ca ale lui Crăciun. Nimic neobişnuit până acum, pentru că am văzut animale de companie tunse, rase şi frezate mai rău ca la teatru. Ineditul vine când vezi cum aceste pisici sunt ridicate în slăvi pentru că vezi Doamne, prin miorlăiala lor imită cântece de Crăciun.

Şi acum să mă iertaţi, dar am ajuns prea departe. Lăsând la o parte faptul că Naşterea Domnului a fost înlocuită cu Crăciunul, oamenii necunoscând cu adevărat ce sărbătorim pe 25 decembrie, vedem cum semenii noştri se uită la propriu în gura unor mâţe care miorlăind aşa cum le-a lăsat Dumnezeu, extaziază la maxim pe cei care cred că acele sunete sunt un fel de colinde. Trebuie să menţionez că din 1991 când a luat fiinţă această nebunie, trupa pisicilor s-a ales cu un site propriu, cu pagină pe Wikipedia, cu manageri cu istorie asemenea lui Crăciun, cu vise şi elfi, cu apariţii tv şi roluri în filme.

Acum ceva timp era o reclamă care spunea că a înnebunit lupul, ceea ce mă face să reflectez de două ori atunci când mai privesc la televizor sau când mai stau cu câte cineva de vorbă. Oamenii au luat-o razna. Sunt semeni de-ai noştri în suferinţe cumplite şi noi tragem mâţa de coadă. Cum o intra cozonacul şi cârnatul în acele persoane care stau cu ochii pe animalele îmbrăcate în costumul Moşului când sunt copii care nu au nici măcar ghetuţe, fără a mai spera să primească ceva.

Oare de ce din cauza senzaţionalului, Naşterea lui Hristos într-o peşteră săracă, deşertat de slavă şi în smerenie, rămâne nebăgată în seamă. Oare de ce  nu se scot în evidenţă valorile unei familii când vorbim de naşterea Fiului lui Dumnezeu şi se scot în evidenţă lucruri care înjosesc omul şi ridică animalul.

Nu am nimic cu cei care iubesc pisicile, câinii sau alte animale de companie. Eu doresc numai să nu cădem în blasfemie crezând că un animal oarecare cântă ceea ce au cântat îngerii şi au proslăvit păstorii. Să lăsăm bucuria Naşterii lui Hristos să ne umple casele şi sufletele, să nu stricăm divinul cu animalicul, să nu dăm importanţă banalului ci să vedem ceea ce şi-au dorit să vadă proorocii Vechiului Testament, să auzim ceea ce au dorit să audă Adam şi Eva.

Pentru cei care nu sunt de acord cu mine, încercaţi să cântaţi : O, ce veste minunată/ în Betleem ni s-arată/ miau, miau, miau, miau. Nu merge. E drăcesc.