SLAVIT SA FIE IMPARATUL!

Ce mai tura-vura, a sosit momentul să dăm cărţile pe faţă. Dar nu oricum, ci în felul magistral spus de Caragiale, să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimic! Şi asta pentru că aşa e la noi la români, pentru că poate fi şi mai bine ca la alţii, dar şi mai rău, ca la ceilalţi. Ce puţin de la Hristos până azi lumea a încercat să-i dea Cezarului ale sale şi lui Dumnezeu pe ale Sale. Cei drept lumea încă mai face confuzie între cele două persoane şi ori dă totul Cezarului, ori nu-i dă nimic lui Dumnezeu.

Una peste alta azi voi vorbi despre slava împăratului. Şi cum stă bine ca cinstitul cititor să fie bine informat, doresc a vă mărturisi că oamenii sunt experţi în prosternarea înaintea celor mai mari, a împăraţilor. Şi aşa se face că văzui în aceste sfinte zile de ce onoare se bucură cel ce este împăratul oamenilor, cel ce adună pe lângă sine pe cei mari şi pe cei mici, femei şi bărbaţi, toţi plini de bucurie şi dorinţa sinceră de a îl atinge pe cel care le este hrană zilnică.

Aşa se face că împăratul este trezit dis-de-dimineaţă pentru jertfă. Şi chiar dacă v-aţi gândit vreo clipă că e vorba de Hristos, v-aţi înşelat, pentru că e vorba de porcul sacrificat de creştini pentru a prăznui Naşterea lui Dumnezeu Fiul în trup. Şi să nu mă judecaţi greşit, pentru că acesta e crudul adevăr. Oamenii se adună pe lângă porc mai abitir decât pe lângă altar, îndură gerul cumplit sau precipitaţiile de tot felul, fumul şi gălăgia pentru a-şi aduce fiecare în parte contribuţia la împăratul porc, de a se înfrupta cu el ca şi când e ultima oară în viaţă când mănâncă. Şi ca să vedeţi că nu greşesc când afirm aceste lucruri şi că oamenii au uitat cine este adevăratul Împărat al slavei şi Domn al cerurilor, vă mărturisesc că vine câte o persoană care mai are oareşice frică de Dumnezeu şi-mi zice: părinţele, dacă aţi vrea să mă împărtăşiţi, că mâine tăiem şi noi porcul şi ştiţi……poate gust şi eu din greşeală şi să fiu împărtăşită. Deci cine e împăratul? Sau poate vă place mai mult următoarea discuţie, des întâlnită: cum se poate să tai porcul şi să nu mănânci un pic de şorici, pomana porcului, o ţuică fiartă. Asta e culmea. Dumneavoastră nu gustaţi deloc? Cum răbdaţi? Am încercat să le spun de Adam şi Eva care nu s-au săturat din fructul oprit, doar au gustat şi plătim asta de mii de ani. Şi apoi dacă mănânc şi mor în noaptea ce urmează, ce am realizat? Am murit sătul, am murit neîmpărtăşit şi las şi porcul neterminat să-l mănânce alţii.

E, deci cum dăm Cezarului şi cum dăm lui Dumnezeu? Sau îi dăm ceva lui Dumnezeu?  Nu vreau să par ceea ce nu sunt. Îmi place şi mie carnea de porc foarte mult, îmi plac produsele obţinute din această carne, dar niciodată nu pun porcul înaintea lui Hristos. Masa de  Crăciun trebuie să înceapă cu Sfânta Împărtăşanie pentru cei vrednici sau măcar cu mărturisirea şi prezenţa la slujbă acolo unde există canon. Atunci dăm şi Cezarul ale sale dar îi dăm lui Dumnezeu ceea ce trebuie pentru a primi cele de care avem nevoie. Şi pentru că nu doresc să vă întristez pe cei care nu aţi ştiut care e rânduiala, fac mea pulpa, pardon, mea culpa şi vă întăresc spunându-vă că Hristos s-a întrupat pentru al căuta pe cel pierdut să-l mântuiască, nu pe cel drept.

p.s Fiecare din avem libertatea de alegere în viaţă. Fireşte că sunt cazuri în care boala, familia ori factorii independenţi de voinţa noastră ne îndepărtează de cele divine, fireşte că nu am dreptul eu să judec pe nimeni. 
De aceea puteţi privi această postare ca pe un pamflet; puteţi privi postarea ca scrisă de un prieten preot.