Cum facem cum dregem că tot de Moartea dăm. Fără să ne dorim a o vedea sau a o simţi lângă noi sau pe lângă noi auzim şi vedem că oamenii mor, că merg la judecată,în iad ori mai rar în rai. Nu cred că este om care să nu se fi gândit măcar odată la moarte şi la propria moarte. Cum spuneam şi altă dată, unii care şi-au cumpărat oareşce produse de îmbrăcat sau de consumat cred că sunt pregătiţi. Alţii chipurile privesc senini, fără frică. Unii cu frică aşteptă moartea în timp ce alţii nu o aşteaptă şi ea tot vine. Cu alte cuvinte Moartea e mai aproape decât cămaşa iar înfăţişarea înaintea judecăţii divine este o certitudine a creştinului care nu aşteaptă moartea ci aşteaptă Viaţa. Că Hristos aşa a spus: „Dumnezeu nu este Dumnezeu al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El, Luca 20-38” adică toţi cei care au făcut voia Lui.
Când vine moartea loveşte şi în cei din jur, în cei care mai rămân în trup. Dacă îi moare omului cineva drag sau apropiat experimentează vreo patru stări. Întâi rămâi consternat sau uimit şi zici „nu se poate, că doar adineauri am vorbit şi era bine” ori zici „ştiu că era bolnav dar altă dată a fost mai rău şi nu a murit”. Cea de a doua stare este cea a furiei, când nu vrei să crezi că a murit, când încerci să dai vina pe Dumnezeu că l-a luat de lângă tine, că ar fi mai trebuit sa trăiască, că era tânăr, că avea copii de crescut şi că mai avea o grămadă de făcut pe aici. Când trece furia urmează disperarea, momentul când se apropie de groapă, când ştii că merge la judecată, când în neputinţa firii omeneşti vezi ce este omul, vezi cine este omul. Iar cea de-a patra etapă este cea a acceptării, a liniştirii, a împăcării cu gândul că oricum nu poţi face nimic pentru al reînvia şi că acolo unde a plecat este mai bine deoarece merge la Hristos.
Astea-s stările omeneşti. Dincolo de ele vorbeşte Scriptura. Iar Scriptura ne învaţă că nu există moarte decât pentru trup, ca plată a păcatului, Romani 6-23, deoarece sufletul merge la Dumnezeu. Hristos a spus „merg să vă pregătesc vouă loc…pentru că în casa Tatălui Meu, multe lăcaşuri sunt”.
Duminica lăsatului sec de carne ne istoriseşte judecata făcută de Hristos sufletelor. Acolo vedem cum desparte pe cei răi din mijlocul celor drepţi aşa cum desparte păstorul oile de capre, acolo vedem cum aruncă pe cei păcătoşi la osânda veşnică şi cum îi cheamă pe cei care au făcut binele la moştenirea împărăţiei Tatălui ceresc.
Vrem nu vrem tot de moarte dăm. Sau de viaţă. Într-o societate bazată numai pe consum, într-o societate unde cel dumnezeul pântecelui îmbuibat este foarte adorat este greu să vorbeşti despre lucruri care urmează după moarte, de Hristos şi de judecată. Lumea astăzi crede mai mult ce vede la televizor. Şi nu ştiu cum se face că deşi moartea este un lucru atât de cotidian nimeni nu se mai sesizează, puţini se mai întreabă cu adevărat dacă mai urmează ceva şi după această trecere. Adică mai sunt şi oameni care zic „e, a murit şi ce, nu moare toată lumea; şi dacă mor, ce, nu sunt nici primul nici ultimul”.
Eu vă spun că nu e de glumă cu moartea, deoarece moartea nu e niciodată în vacanţă. O poţi înfrunta doar atunci când te găseşte pregătit cum îi stă bine adevăratului creştin, adică să fii mărturisit, să fii împărtăşit, împăcat şi bucuros că vei merge la Hristos.
``să fii mărturisit, să fii împărtăşit, împăcat şi bucuros că vei merge la Hristos.``
RăspundețiȘtergereDoamne ajuta !
Cine a vazut rasaritul vede si apusul !Toti suntem datori cu o moarte...ideal e sa te prinda pregatit...caci in ce te gaseste in aia vei fi si judecat,asa ca sa speram ca vom fi pregatiti !
RăspundețiȘtergeretraim amagindu-ne ca nici nu avem timp sa murim, cand, de fapt, moartea este atat de aproape de fiecare dintre noi.
RăspundețiȘtergeresi, nu o data, cand vine napraznic, cei care aveam 'cele mai putine motive sa murim', ne ducem...
http://munteanuk.blogspot.com/2011/07/en-no-comment-ro-fara-comentarii-12.html
***
nu, nu e niciodata "in vacanta" moartea, dar mereu ne aratam socati, de parca vine 'din senin':
http://munteanuk.blogspot.com/2011/03/din-senin-out-of-blue_15.html
Vara aceasta a murit intr-un accident un om foarte bogat , sotia lui fiind dusa in stare grava la spital .Am aflat asta din discutiile colegilor de servici , eu uitandu-ma rar la altceva in afara de desenele animate ale mezinului meu.Oricum ceea ce ii preocupa pe toti era cum o sa se imparta averea ,variante daca femeia isi revine sau nu ,cum se vor certa copiii , omul avand copii din mai multe casatorii .Eu le-am spus : stiti atunci cand moare cineva primul meu gand e daca s-a spovedit recent si asa cum se cuvine . Si imi doresc din suflet ca acel om sa fi fost crestin si sa fi facut ceva pe acest pamant pentru mantuirea lui .Ei s-au uitat mirati la mine si m-au intrebat : E chiar asa de important ? Pe moment am incremenit . Imi suna si acum in minte aceasta intrebare .Care tare m-a durut .Mi-am dat seama cat de departe sunt foarte multi oameni de ceea ce e cu adevarat important , de Dumnezeu .Nu ca eu as fi altfel .In fiecare zi continuam sa-l scuipam , sa-l palmuim si sa-l rastignim pe El care ne iubeste atat de mult.
RăspundețiȘtergereParinte Victor , v-am descoperit blogul acum cateva zile si imi e de mare ajutor .Il citesc asa din scoarta in scoarta .E singurul comentariu pe care il trimit pentru ca pacatul mandriei nu-mi e strain si incerc sa ma feresc .Stiti cum e omul , macar cu un pas sa fie inaintea celuilalt, ucenicul cel mai iubit , la servici cel mai bine vazut de sef ...pana la a avea cel mai bun comentariu dintre toate .
Va doresc multa sanatate si cu ajutorul lui Dumnezeu sa aduceti tot mai multi oameni pe cale .
Un suflet din Ardeal va multumeste pentru ajutor .
Sarutmana Parinte
Da Loredana. Din nefericire scena descrisa de tine face parte, la figurat, dintr-un serial cu difuzare zilnica si de mare audienta. Daca tu ai asistat la o astfel de discutie, gandeste-te ca eu am parte de asa ceva destul de des.
RăspundețiȘtergereMultumesc de singurul comentariu. Desi poate, vreo postare alta data te va hotara sa mai scrii.