SINGUR IN LUME

Cei care mai vin pe la biserică ori cei care poate mai citesc prin blogosfera de specialitate ştiu că am intrat în perioada Triodului, o perioadă specială a anului bisericesc în care creştinii se pregătesc pentru a primi lumina învierii precum şi trupul şi sângele lui Hristos, după ce prin recunoaşterea păcatelor se vor fi mărturisit la scaunul de spovedanie prin taina mărturisirii sau a pocăinţei.

Numai că eu astăzi încerc să scot în evidenţă un alt lucru. O problemă a multor creştini din toate timpurile, anume senzaţia falsă de singurătate sufletească, de lipsa a lui Dumnezeu în mod văzut,  de lipsa aproapelui. Este o senzaţie indusă de vrăjmaşul omului, de diavol, de cel care aduce disperarea şi frica în inima omului. Pentru că vă mărturisesc că sunt oameni care au senzaţia că sunt singuri pe lume chiar şi atunci când sunt înconjuraţi de mii de persoane. Sunt oameni care se ascund şi se închid în sinea lor, oameni care nu se exteriorizează aşteptându-L pe Dumnezeu să vină să-i roage sau să-i mântuiască cu forţa. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Trebuie să ai tăria să deschizi gura, urechile şi ochii pentru a vedea pe cei din jurul tău cum luptă pentru anumite lucruri ce au legătura cu Dumnezeu. E drept, că de multe ori greşind faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu  ţi-ai dori de ruşine să nu mai fi văzut de nimeni, deoarece în acele momente ai senzaţia că toţi ochii sunt aţintiţi asupra ta. Un cântec în vogă printre tinerii de azi are un vers care spune „unde să ne mai ascundem când fugim de noi”!? Aş spune că răspunsul îl avem toţi şi că normal înaintea Domnului să te ascunzi şi când fugi de propria-ţi persoană. Şi dacă nu credeţi, avem dovezi scripturistice. Vameşul a venit înaintea lui Dumnezeu,  Maria Magdalena, cei zece leproşi, Iair, Marta şi Maria, fiul risipitor, apostolul Petru, orbii, muţii şi surzii, toţi cei care au avut probleme de sănătate, de viaţă şi de suflet la El au alergat şi au primit ajutor. Doar nefericitul Iuda a fugit disperat şi a alergat în direcţia opusă.

Oamenii zilelor în care trăim sunt disperaţi. Sunt bombardaţi cu informaţii apocaliptice, cu foamete, cu boli, cu moarte. Sunt  presaţi oameni cu informaţii bombastice despre lucruri care se întâmplă de când e lumea, căci ucideri au fost de la Cain şi Abel, foamete a fost şi în timpul lui Iosif, războaie în toate timpurile iar despre moarte ce să mai zic, că e prezentă printre noi în fiecare clipă a vieţii. Poate că oamenii au uitat de Dumnezeu şi au fost cuprinşi de teamă, poate au uitat de Scriptură şi de cuvintele ei: „în necaz am chemat pe Dumnezeu şi m-a auzit şi m-a scos întru desfătare. Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul. Domnul este ajutorul meu şi eu voi privi cu bucurie pe vrăjmaşii mei. Mai bine este a Te încrede în Domnul, decât a Te încrede în om. Certând m-a certat Domnul dar morţii nu m-a dat”. Psalmul 117. De ce să fugi dinaintea celui care-ţi ştie şi perii capului câţi sunt. De ce să  nu alergi în când eşti primejdie către braţele părinteşti deschise să-ţi  primească şi trupul şi sufletul. Pentru care motiv să nu îndrăzneşti să strigi ca odinioară cei ce erau în nevoi Doamne miluieşte-mă, Doamne scapă-mă, Doamne ajută-mi, Doamne iartă-mă! Nu lăsa pe Satana să te amăgească că nu vei primi ajutor de niciunde, că nu te aude nimeni, că strigi în zadar. Caută şi vezi ce spune Hristos: „cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide”. Hristos spune: „îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!”