miercuri, 27 decembrie 2017

DIN AN ÎN AN


Mă doare frecarea timpului ce-mi macină punctul în care sufletul şi mintea se întâlnesc prin corp în cartilajele tot mai uzate de acele drumuri ale  vieţii pline de vârtoape şi desfundate răspântii.  Unde mai pui că durerea se amplifică când îţi dai seama că, pentru a-ţi pierde timpul, se găsesc mii unelte şi motive, în vreme  ce, pentru a da timpul înapoi, nu avem nicio unealtă, chit că motive tot mii am avea.
Am lipsit vreo câteva zile din virtual, motivat zic eu, gândindu-mă că unii din voi m-aţi felicitat şi nu v-am răspuns, mi-aţi comentat şi n-am avut cum să vă întorc cuvântul, cu mulţumire. Abia dacă, printre picături, am putut îngăima vreo câteva cuvinte, prin SMS ori vorbit, când a fost cazul.
Trecut-a şi anul ăsta, doar câteva clipe mai sunt, şi alea la fel de agitate, iar gura sacului ce strânge anul care taman s-a gătat de plecare, se tot strânge. De-ar fi să-l scutur nu ştiu câte pâini aş face din făina curată ce-am strâns-o în lumina faptelor bune săvârşite, dar clar, săracă mi-ar fi masa pe lângă bunătăţile strânse de cei cu inima mult mai bună. Şi ştiţi, norocul meu, pe sistemul ăla în care Dumnezeu face cuib şi berzei chioare, vine tot de la cei din jur, cei care-mi dau sens lucrării, celor ce-mi sprijină zilele să nu se surpe la zgâlţâielile feluritelor încercări.
Bunăoară, în toată această perioadă de Crăciun, mare praznic ce bucurie adus-a pe chipurile celor mulţi, am tot fost însoţit de tineri frumoşi la suflet şi senini ca răsăritul unei dimineţi de august. Cum? Frumos de tot, fiindcă au mers alături de mine (şi eu de ei) pe uliţele satului, la ceas de seară, cu un colind care de ceva ani a tot prins, fiind primiţi parcă mai bine ca niciodată, de gospodarii cu inimi deschise, cei care, dincolo de oboseala adunată într-un an, şi-au găsit timp să ne pregătească cozonac,  gogoşi calde, ceai fierbinte, vin fiert pentru cei adulţi, plăcinte cu mere şi dovleac, toate puse alături de nuci, mere,  portocale şi bomboane pentru gurile celor care veniseră să le cânte colinde cu veste de bucurie.
La biserică, locul din care plecăm mereu, după ce am dat o porbă de sunet înăuntru, unul din colindători, poate că unul dintre cei mai mici (şi au fost între 7 şi +40 de ani), mi-a zis la un moment dat: „taica părinte, cred că suntem fo’ sută”,  ceea ce pentru satul nostru mic este o adevărată performanţă, suta, fiind pentru el, măsura cea mai apropiată pentru a reda absolutul.
La fiecare oprire am cântat colinde tradiţionale, ba chiar şi „la mulţi ani”, că am bunghit şi sărbătoriţii zilei pe traseu, spre bucuria lor şi-a noastră deopotrivă. Ceasul înserării ne-a găsit pe drum, felinarele purtate de noi punând stavilă cailor putere  ce se iţeau pe şosea, participanţii la trafic încetinind şi privind miraţi, curioşi şi chiar bucuroşi unii din ei, la şirul aproape interminabil de tineri ce parcă mărşăluiau în ritm de colindă pe drumul pe care, cu peste 300 de ani în urmă, domnitorul Brâncoveanu trecea deseori spre treburile sale, pe drumul pe care fiica sa, Domniţa Bălaşa, îl va fi străbătut de-atâtea ori la conacul ce l-a avut la noi în sat.





























Şi ăsta a fost primul colind, căci în ajun, dimineaţa, prichindeii satului au colindat şi ei, cu trăstuţele colorate atârnate de gât, treziţi înainte ca soarele să facă ochi, miraţi, ăi de mergeau prima dată, de câtă lume îi primeşte şi le îndeasă ceva în trăştile cusute de vreo bunică.
Ziua de Crăciun, marea zi a Naşterii Domnului, a adus la slujbă nu „fo’ sută”, ci fo’ două sute şi ceva de suflete, copii mulţi iar, mai mulţi ca niciodată, veniţi toţi din sat, veniţi şi cei de la oraş, pe la casele bunicilor lor. Liniştea slujbei şi colindele, glasul celor ce cântau şi rolul celor cu Steaua Mare, care şi-n acest an ne-au încântat, au creat cumva, ca şi acum mai bine de 2000 de ani, tabloul acela în care păstorii, magii şi îngerii au fost martori la întruparea lui Dumnezeu pentru îndumnezeirea omului. Parcă-l şi auzeam pe psalmist spunând: „umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele”.
Şi acum, că tot se fac bilanţuri de final de an şi se încheie conturile de gestiune, mă tot gândesc că şi noi, oamenii, facem ce facem şi rectificăm din mers lipsurile unor clipe în care ne-am simţit şi găsit săraci, peticind, cu ajutorul celorlalţi, găurile din suflet, acele puncte în care am fost străpunşi în momentele de slăbiciune, încât să putem merge mai departe alături de ceilalţi, de cei ce ne însoţesc mereu cu colindul vieţii.
Ştiu că nu sunt perfect, ştiu că vă supăr deseori cu cuvinte multe, ştiu că poate pe unii, dimpotrivă, nici cu puţine cuvinte nu vă trec pragul, dar peste toate, ştiu că este Cineva peste toţi care plineşte lipsurile, drept pentru care, cu bucuria că şi anul acesta am avut mângâiere sufletească pentru primirea călduroasă a oamenilor de-aci, vin cu cuvintele apostolului Pavel care zice aşa: "Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi."
Altfel, pentru cei ce mă cunosc ori nu, fiţi încredinţaţi, eu voi rămâne acelaşi om simplu de la ţară, colindător pe uliţele  vieţii.


14 comentarii:

  1. Ce frumos! Din ce in ce mai multi ;) Minunat, minunate clipe minunati oameni! Sarbataori minunate!:-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici nu ştiu de unde vin mai mulţi, căci, statistic (oficial), sunt mai puţin, iar matematica nu minte. Probabil că vin toţi, iar asta e o adevărată bucurie.
      Mulţumim frumos de gând, Cristina! Zi binecuvântată să fie şi la voi!

      Ștergere
  2. Ce mult mi-au placut si cum mi-au incalzit sufletul randurile minunate pe care le-am citit! Satul ala e binecuvantat ca va are ca preot. Sa fiti sanatos si sa ii pastoriti cat mai multi ani! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ştiu cât de binecuvântat e satul cu mine ca preot, dar ştiu că cel puţin până acum, ei mi-au fost aproape în cei peste 21 de ani de când le slujesc, iar asta pentru mine înseamnă mult.
      Mulţumesc frumos de aprecieri, Mari!

      Ștergere
  3. Exact, satul e binecuvantat ca are asa parinte. Chiar intruchipati ceea ce orice preot ar trebui sa insemne pentru comunitatea pe care o pastoreste: un liant. Mai ales la sat, preotii ar trebui sa fie puncte de referinta, care sa adune in jurul lor enoriasii si sa ii uneasca, sa-i faca sa se simta o comunitate. Felicitari pentru tot ce ati facut si va doresc sarbatori cu bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt departe de ceea ce ar trebui să fiu, Cristina, sau, mai bine spus, de ceea ce mi-aş dori să fiu, fiindcă am lipsuri şi căderi, iar pentru asta mai am mult de muncă. Am norocul că oamenii îmi îngăduie şi cele încă neînvăţate şi că-mi sunt aproape în cele pe care le fac dinpreună cu ei.
      Îţi mulţumesc frumos pentru gândul bun şi-ţi doresc zile cu binecuvântate clipe de bucurie alături de cei dragi ţie!

      Ștergere
  4. Cat de frumos !
    Asta inseamna Sarbatoarea Craciunului.In sufletul fiecaruia a fost bucurie,a celor care au colindat si a celor ce au fost colindati.
    Un om simplu de la tara,indragit de toti semenii sai.
    Sa aveti parte de zile senine si pline de bucurie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumim frumos de apreciere şi de gând, Die! Într-adevăr, au fost momente de bucurie, câteva ore de mărşăluit în pas de colind prin tot satul.
      Zile cu pace, maximă sănătate şi spor în cele bune să fie şi la tine!

      Ștergere
  5. Tare, tare frumoos, Padre! E drept ca nu prea mai am timp de virtual, dar tare m-am bucurat sa citesc asa ganduri frumoase, sincere si pornite din suflet. Minunate, chiar minunate aceste colinde, manate de ganduri bune, iar din poze se vede bucuria, voiosia aceea sincera, dar si ospitalitatea gospodarilor. Tare frumos, Padre. Ma bucur, si sunt convinsa ca mai sunt si altii care gandesc la fel, ma bucur tare mult sa vad ca farmecul simplu, bun, cald si sincer al acestei sarbatori se pastreaza inca si e primit cu bratele deschise. Dincolo de goana dupa multe, goale si marunte, dincolo de multe de "mi se cuvin", dincolo de cozile interminabile si cadourile dintre cele mai pompoase, iata ca exista si frumosul Craciunului! Padre, ma bucur mult ca ne impartasiti si noua, ma bucur sa vad cate suflete si cati oameni si copii vi se alatura. Clar, acolo e suflet si e un loc binecuvantat! Sarbatori cu bine, Padre, iar anul ce vine sa aduca mai mult acolo unde e nevoie, mai putin acolo unde nu ne trebuie si la fel de multa sanatate si pace!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, aş începe cu un gând mai copilăros, anume că mi-ar fi plăcut să văd cum v-aţi fi manifestat voi dacă vă trezeaţi cu noi la uşă. Şi clar, nu veneam să cer fursecuri, că nici nu-mi plac de altfel, cum bine ştii, ci doar să văd cât de dimineaţă se trezesc unii. :))
      Dincolo de glumă, să ştii, cu trecerea timpului simt din ce în ce mai profund presiunea secularizării, modul în care mercantilismul şi consumismul acaparează partea frumoasă din oameni transformându-i în maşini de cumpărat şi consumat.
      Da, m-am simţit ocrotit şi împlinit prin seninul acelor tineri, am simţit că încă se mai poate, că nu e totul pierdut, iar ei merită felicitări pentru asta.
      Zile cu binecuvântate clipe de bucurie vă doresc şi eu!

      Ștergere
  6. Padre, vacanta fiind, nu cred ca as fi trecut proba trezitului dis de dimineata :))) dar ar fi fost mare bucurie sa avem parte si aici de asa vestire minunata. Mi-as dori si eu pentru pitici, sa ii pot duce sa vada din traditii, sa invete ce sunt aceia zurgalai, sa vada sanii de lemn, sa vada colacei si mere ce primesc colindatorii si bujori rosii si voiosi de copii. Din pacate, crestem cu plastic si betoane, insa mi-as dori sa ii pot detasa de atata artificial, sa inteleaga ca sarbatoarea aceasta este doar crestina, nu si materiala sau materialista, ca este despre a darui neconditionat si de a primi si aprecia... Le arat si lor ce inseamna colindatori si ce atmosfera aduce cu sine colinda romaneasca si cat de simplu si frumos este! Seara buna, Padre! Salutari fetelor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adu-i la noi la anu', că vor învăţa rapid care-i frumuseţea colindului, dar să cânţi şi tu cu ei.

      Ștergere
  7. Avem nevoie de traditii de obiceiuri...nu neaparat de cele vechi...ci si de cele pe care sa le porneasca copiii si tinerii...toti acei ce au colindat cu dvs in mod sigur nu vor uita veci de toate serile petrecute in satul dvs...frumos. Si noi am mers la colindat si tare le-a placut fetelor. La multi ani! Sa va binecuvanteze Dumnezeu cu tot ce aveti nevoie de mantuire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema cea mai mare este natalitatea scăzută şi, coroborat cu ea, plecarea masivă, peste graniţă, a tinerelor familii, a tinerilor care doresc, material vorbind, o viaţă mai bună. Practic transmiterea tradiţiilor mai departe şi păstrarea lor vie depinde de cei care rămân, de parohiile unde încă se mai pot conserva şi dezvolta astfel de obiceiuri şi de comunităţile sprijinite de factorii locali de decizie.
      Mi-e drag să trăiesc copilăria şi la vârsta asta, mi-e drag să le transmit şi lor, celor ce-mi sunt aproape, valori pe care eu le cred nemuritoare. Cât şi cum voi/vom reuşi, Dumnezeu ştie, noi ne străduim.
      Un an binecuvântat vă doresc şi eu, cu mare bucurie!

      Ștergere