miercuri, 26 august 2009

NUMAI DUMNEZEU ESTE DE VINA

Am trait sa aud si asta, si nu de putine ori. Ba mai mult decat atat, exista oameni care l-au dat in judecata pe Dumnezeu pentru faptul ca exista inundatii, razboaie, foamete, boala, crime. Noroc ca instantele de judecata nu au gasit o adresa stabila pentru trimiterea citatiei.
Asadar Dumnezeu este de vina pentru toate nenorocirile, sustin niste prieteni ai pacii si bucuriei mondiale. Pai cum sa fie Dumnezeu de vina, cand, dupa dupa ce l-a creat pe om i-a daruit acestuia deplina libertate de gandire si actiune, spunandu-i ,, iti pun in fata binele si raul, moartea si viata, alege binele ca sa traiesti", ceea ce inseamna ca omul a ales exact ceea ce nu trebuie, raul, moartea. Vezi, e usor cand esti in fata greului, a esecului, a durerii sa dai vina pe Dumnezeu. Mai ales ca Hristos a zis ,,binecuvantati pe cei ce va blesteama, faceti bine celor care va urasc, rugati-va pentru cei care va supara si va prigonesc", deci in nici un caz indemn la rau. Ba a mai si murit pentru noi toti, dupa suferinta si umilinta provocata de oameni.
Crimele, violurile, hotiile, razboaiele sunt izvorate din libertatea prost gestionata de om. Ori distinsele persoane care dau vina pe Dumnezeu pentru cele rele vor dori sa-mi spuna ca si cel care zace a doua zi dupa bautura tot din cauza lui Dumnezeu zace, ca doar El i-o fi pus paharul in mana; la fel daca vreti si cu cei care se drogheaza, care din multa libertate rau inteleasa si cu buzunarele doldora de bani se ,, bucura " de micile placeri ale vietii intr-o lume de vis care cu timpul se transforma intr-un adevarat cosmar.
Dorintele personale, micile placeri care fac rau, dar care sunt practicate cu regularitate, fumat, bautura in exces, droguri, pastile pentru diverse, nu fac nimic altceva decat sa degenereze in batai, boli severe si chiar moarte.
Bine zic ei, dar inundatiile si seceta care aduc foametea nu vin de la Dumnezeu. Pai vin, dar cine a distrus ce a creat Dumnezeu. Paduri intregi taiate, lacuri secate, rauri infestate, munti exploatati, peste tot betoane, fum, foc. A cui este vina? A omului care da vina pe Dumnezeu, ca e mai usor asa, ca de, pe Dumnezeu nu are cine sa-L traga la raspundere. Si cine-l judeca pe Dumnezeu va avea parte negresit ca si toata lumea de judecata. Acolo sa vedem vitejia aratata aici pe pamant.
Una peste alta, avand libertate deplina, gresind de multe ori si in multe feluri, sa ai curajul sa zici: E VINA MEA! De ce sa dau vina pe Dumnezeu.

marți, 25 august 2009

ULTIMUL BANC

Un om vorbeste cu Dumnezeu:
- Doamne, ce inseamna pentru tine un milion de euro?
- Un cent, zise Dumnezeu.
- Dar ce inseamna pentru tine un milion de ani?
- O secunda.
- Dar imi poti da un cent?
- Asteapta o secunnda.

miercuri, 19 august 2009

CAT COSTA UN OM?



Interesanta intrebare, parerea mea. Asta pentru ca nu exista unitate de masura asa ceva si evaluarea produsului se face la ,,ochi".
Am auzit de foarte multe ori ca sunt persoane care se vand; prostituatele isi vand trupul, o parte din el mai corect spus; foarte multi saraci isi vand organele, multi isi vand nevestele pierdute la poker, altii, multi din pacate, isi vand copii. Tot din vanzarea per bucata sunt si cei care-si vand anumite celule, mai ales cele reproducatoare. Pretul variaza de la om la om, in functie de culoare si varsta. Problema este ca normal omul nu se vinde, chiar daca totul se margineste la bani in ziua de azi.
Ideea este ca avem oameni ,,de doi lei" dar avem si oameni ,,de milioane". C'est la vie!. 
Dar ce facem cu cei care se vand de tot, en-gros, cum ar fi celebrii kamikaze; si pe langa ei si ceilalti sinucigasi care isi vand si trupul si sufletul. Devine macabra aceasta piata de oameni,  din ce in ce mai profitabila. Mai nou a aparut un alt fel de vanzare, cea de proba, cand devii cobaiul probatorilor de droguri si medicamente, esti platitca sa te vinzi de proba. Rezultatul, niste bani care iti vor fi necesari la inmormantare.
Acum ceva timp era la moda un cantec, o manea care zicea asa: ,,valoarea mea, valoarea mea, nu o are nimenea", care manea te cam pune pe ganduri, deoarece te face sa te intrebi, eu cat valorez? Sunt mai bun en-gros sau en-detail? Sau poate dau mai bine la kilogram.
Biblia zice: ,,cei foloseste omului daca va castiga lumea toata si isi va pierde sufletul, sau ce ar putea omul sa dea la schimb pentru sufletul sau".
Asta asa ca sa stiti ca omul de fapt este nepretuit, fiecare este unic, fiecare este un exemplar pe cale de disparitie.
Apropo, nici salariul nu este pretul unui om, chiar daca este platit sa creada asta sau daca din rutina tinzi sa crezi asta. E adevarat ca in anumite situatii poti face cat zece, acolo unde te pricepi, dar sunt momente in care mai bine nu te bagi ca s-ar putea sa iesi dator.
Cine nu crede sa comenteze.

duminică, 16 august 2009

VIZITĂ

Într-un sat uitat de lume trăia un bătrânel văduv fără copii şi care toată viaţa lui fusese croitor. Omul era tare credincios. Niciodată nu lipsea de la biserică, era cumpătat, respectuos şi curat. Însă avea o mare dorinţă. O dorinţă neîmplinită, o dorinţă ce-i ardea sufletul. Vroia să-l vadă pe Hristos, vroia să-i intre Mântuitorul în casă. Şi nu era zi de la Dumnezeu să nu se roage zicând: ,, Doamne, te rog , vino odată şi în umila mea casă."

Într-o noapte de iarnă l-a visat pe Hristos care i-a spus: vezi că mâine vin în casa ta!". Ce bucurie de nedescris a fost în sufletul bătrânului. S-a trezit, a făcut curăţenie, a făcut mâncare, şi cand terminase toată treaba abia se facuse dimineaţă. Ningea viscolit cu fulgi mari, iar el aştepta să vină Hristos. La un moment dat, o femeie cu un copilaş de mână, puţin îmbrăcaţi au bătut la uşa lui. Le-a deschis, şi milos le-a pus să mănânce, le-a dat ceva de îmbrăcat şi i-a lăsat să se încălzească la focul sobei. După ce au plecat, omul aştepta la fereastră pe Hristos. Pe la prânz a văzut un soldat plecat în permisie spre casă şi la omenit şi pe el. Pe seară un bătrân cerşetor s-a bucurat de ospitalitaea sa. Numai Hristos nu venea.

A trecut ziua. Bătrânul s-a dus la culcare obosit de aşteptare şi supărat. Zicea în sine a sa. ,, oare şi Hristos să mintă? De ce nu o fi venit azi?" Şi îngândurat a aţipit. În acele momente i-a apărut Hristos în vis şi i-a spus: ,, nu mai fi supărat, că eu azi de trei ori am fost în casa ta. Eu am fost şi femeia, şi soldatul şi bătrânul. Eu azi am mâncat, m-am odihnit, m-am încălzit la tine în casă." S-a trezit bătrânul şi cu lacrimi în ochi i-a mulţumit lui Hristos pentru vizita făcută. Dumnezeu îi ascultase rugăciunea.

Acestă postare am primit-o pe mail.

duminică, 9 august 2009

PICNIC CU DUMNEZEU

A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când. Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii. Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet. Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului. Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi. Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?” Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!” Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?” El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
De pe net.

luni, 3 august 2009

IMBATAT CU APA VIETII


După ce omul a pierdut raiul prin neascultare şi a fost trimis pe pământ, din cauza faptului că nu se putea obişnui cu gândul că trebuie să moară, a căutat în fel şi chip să descopere o băutură miraculoasă care să-l menţină mereu tânăr, nemuritor.
Asta face ca odată cu trecerea timpului să încerce fel şi fel de combinaţii, mai simple şi mai complexe pentru licoarea magică. Numai că Satana, ruda noastră dragă, des pomenită în conversaţiile cotidiene, nu a stat pe margine. A încercat în multe rânduri să-l ,,ajute" pe neputinciosul om, în încercarea de a trăi veşnic. Astfel la îndemnul Întunecimii Sale, oamenii au amestecat fructe de toate felurile, din toate colţurile pământului, cu sânge de maimuţă, de tigru şi de porc.
REZULTATUL ? Îl ştie şi un copil de şcoală. Totul s-a transformat într-un borhot. A fost distilat şi din el a ieşit miraculoasa băutură numită ALCOOL, care de atunci şi până azi a făcut minuni mari tuturor celor ce au degustat mai mult decât prescripţia ,,doctorului".
Şi compoziţia sa, a licorii magice, bine păzită de Bachus, se regăseşte în consumatorii înrăiţi întocmai după prospect. La început e bună, că doar e din fructe şi puţină chiar nu face rău. Dacă porţia creşte sângele de maimuţă îşi arată forţa şi omul devine volubil, haios, jucăuş, cu chef.
Numai puţin daca se măreşte doza, un pahar, două, sângele de tigru din miraculoasa băutură fierbe şi omul devine violent, irascibil, imprevizibil. Soarta face ca atunci cand se mai bea un pic, o sticlă, două, sângele de porc să-şi facă simţită prezenţa. Ce frumos ca un porc arată omul căzut în mocirla şanţului, ameţit de licoarea veşniciei.
Şi unde pui că tot ei se ţin mândri prin proverbul de circulaţie interioară: ,, cum beau apă cum vomit; cum beau ţuică n-am nimic".
Oricum bine că se respectă când se salută: ,,Noroc sticlă; să trăieşti pahar!"

HÂC!