Liniștea stranie ce s-a lăsat peste sat
contrastează enorm cu zgomotul cotidian, mult amplificat în ultimile zile, ce
tinde să devină un obicei nesănătos în orice colț de lumea înaintea marilor
sărbători. Veți zice că la ora la care scriu acestă postare e firesc, la 3
dimineața așa ar fi normal să fie, liniște, doar că și aseară a fost la fel, de
parcă toți, epuizați de alergătura nebună pentru îmbelșugarea meselor, toropiți
de căldura din case și alungați de pe
străzi de stropii rebeli de ploaie, se adăpostiseră în case spre odihnirea
oaselor rebegite de frigul zilelor în care au trudit pe câmp, pe lângă porci
ori pe lângă copiii neastâmpărați ce-și aruncă petardele prin orice cotlon.
Liniște, liniște peste tot, chiar și prin răspântiile prin care, alaltăieri,
ceata mare de colindători frumoși își striga bucuria și, cu guri însetate, toți
din ceată, își sorbeau ceaiurile fierbinți pregătite de gazdele ce nu încetau
a-și împărți covrigii, merele, nucile, portocalele, plăcintele și gogoșile
purtătorilor de trăistuțe viu colorate. Liniște, ca și cum toți, mari și mici,
dau roată bradului să vadă dacă sub crengile-i încărcate există vreun dar, cât
de mic, cu care să-și bucure părticica de suflet în care încă se mai trăiește
copilăria. E liniște acum, parcă și cerul, petice, petice, dă semne de
liniștire, lăsând loc stelelor să-și facă magia pe bolta magică a nopții de
Crăciun.
„Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe
pământ pace, între oameni bunăvoire”! Astă cântare îngerească au auzit
păstorii din Beit Sabur, din câmpul aflat la 2 km de Betleemul Iudeii, din
locul în care, păzindu-și oile la ceas de seară, au fugit să vadă ieslea în
care Cerul s-a unit cu pământul, Dumnezeu făcându-se om pentru a-i reda omului
posibilitatea de îndumnezeire, oferindu-i șansa de a depăși starea de chip,
spre a putea atinge asemănarea cu Creatorul.
„Taică părinte”, mă întreabă o copilă
pe drum, în timp ce colindam, „există Moș Crăciun cu adevărat? Că la mine în
clasă nu mai crede niciunul că există”. Iaca, întrebare de 10 puncte când
nu te aștepți. Nu vă pot ascunde faptul că am zâmbit bucuros la această întrebare
și, cum mi-e felul, am răspuns, desigur, tot cu o întrebare. „Dar la tine în
clasă, sincer, e vreunul care să nu-l aștepte, e cineva care nu-și dorește
vreun dar, vreun cadou?” Deh, și eu am fost copil și știu cum lucrează mintea iscoditoare a
unui suflet de 10 ani. „Aaaa, păi dacă e așa, toți așteaptă, normal, și încă
cum”, exclamă copila vădit surprinsă de răspunsul meu.
„Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi. Căci,
iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi
s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David”.
Bucurie mare, asta ne vestește îngerul, iar
noi, colindând, zicem gazdelor, de fiecare dată așa: „care bucurie și la voi
să fie, de la tinerețe pân` la bătrânețe”. Asta ne lipsește
azi, bucuria, bucuria de a fi și de a ne fi unii altora, căci încrâncenarea
cotidiană nu lasă loc nicidecum loc de pace și de speranță, magii zilelor
noastre aducând daruri otrăvite și, cei ce ar trebui să ne aducă vești bune ne
prezintă, alarmant, vești care produc neliniște și groază.
Cel vechi de zile, despre care ne vorbește
Daniel proorocul, bătrânul cu pletele albe ca lâna, cu tronul de foc și roțile
de foc arzător, acela poate fi Crăciunul, El dăruiește fără să oblige, bucură
fără să constrângă, atinge fără de răutate și dă viață din nesfârșita-i iubire.
M-am gândit mult dacă trebuie să mai scriu
ceva într-o astfel de zi mare, m-am gândit că nu are niciun rost să-mi aștern
gândurile printre „petardele” unor hăhăituri amestecate cu urale despre bani,
mâncare multă și glume proaste. M-am gândit și, până la urmă am scris, în
definitiv, am spus, doar un cititor dacă-și ridică ochii spre cer pentru a vedea
steaua de binevestește, tot e ceva, înseamnă că lumea încă nu s-a sfârșit.
E liniște deplină peste tot, sclipesc
beculețele prin brăduți ca într-un joc zglobiu de lumini și stelele pe cer
sclipesc scăpărând tainice scântei. E liniștea pe care v-o binevestesc, e
liniștea ce v-o doresc, e pacea cu care ar trebui să ne hrănim și taina cu care
ne-am putea vindeca. E liniște acum, ca și când, tiptil, în șoaptă, ne apropiem
sfios și nerăbdători deopotrivă să intrăm în casa unui nou născut spre a-i
privi seninul somnului și zâmbetul viselor în care îngerii binevestesc bucurie
mare.
Astăzi s-a născut Hristos și, născându-se an
de an, pedagogic și izbăvitor, pentru fiecare dintre noi, aduce bucurie, aduce
copiii pe la casele părintești, aduce colindătorii pe la casele noastre și
îngeri buni spre călăuzirea pașilor noștri.
Hristos s-a născut! Bucurie vă doresc tuturor
și, chiar dacă nu mai credeți precum cei mici, să știți, există Moș Crăciun, există
în dorințele fiecăruia dintre noi, a tuturor celor care, indiferent de vârstă,
fredonăm câte un colind și zâmbind, ca și pruncii, la vremea aceea în care
nimeni și nimic din lumea asta nu ne-ar fi putut da înapoi de la gândul că vom
primi ceva în dar.
