Fuse, fuse şi se (cam) duse. Cam aşa trebuie
să vorbim despre anotimpul ce tocmai
plecă de la noi, târându-şi piciorul cu greu în încercarea de a mai
stărui o clipă peste ţinutul unde primăvara trebuie să domnească pân’ la vară.
Şi venind cu speranţă de viaţă nouă peste lucrarea lui Dumnezeu din munte şi
câmpie, primăvara, scoate pe cei amorţiţi din case spre a vedea înţelepciunea
cu care Dumnezeu a lucrat universul, spre a învăţa de la zidirea cea fără de
suflet cum trebuie să rodim chiar şi
prin suferinţă.
Încep lucrările de primavară, iar o lucrare
ce se săvârşeşte din timpuri vechi, poate chiar de la zidirea lumii, este curăţirea viei şi a pomilor înainte ca
pământul să se frăgezească pentru a primi seminţele. Şi când scriu aceste
rânduri mă gândesc la Hristos care spune că pomul care nu aduce roadă trebuie
să se taie pentru foc, comparând roadele aduse de om cu cele ale pomului ce îşi
aduce roada sa spre bucuria stăpânului său.
Există o aşa mare legătură între om şi
cealaltă creaţie, că nu ai cum să spui că nu sunt rodul aceluiaşi Creator. Şi
deşi suntem stăpânii pământului în lucrarea noastră, mai avem mult de învăţat
de la cele ce ne înconjoară. Bunăoară, nu
ştiu dacă vreodată v-aţi gândit că în momentul în care intrăm cu foarfeca şi
fierăstrăul în grădină pentru a curăţa pomii şi via, rănim. E adevărat că nu
au suflet, dar faptul că le provocăm
durere se vede din plânsul viei şi
din cleiul cu care pomul încearcă
să-şi acopere rănile. Numai că aceste răni sunt ca operaţiile ce au ca rol
extirparea organului care nu mai face rod, care nu mai lucrează cum trebuie.
Tundem via şi pomii, le ciuntim fără milă iar ele la timpul cuvenit, drept
mulţumire, rodesc, căci acele ramuri tăiate renasc în crengile ce vor purta
hrana noastră, în crengile ce poartă frunza care preia arşiţa verii pentru a ne
da nouă umbră.
Am făcut această lungă introducere pentru a
vă spune că am putea să învăţăm de la viţa de vie. Ea suportă tăierea nemiloasă
a stăpânului şi plânge. Lacrimile viei sunt tămăduitoare, sunt
folositoare pentru vedere, pentru ochii care sunt deranjaţi de blefarite şi
conjunctivite. Sunt folositoare în cazuri de dischinezie biliară, colecistită
şi litiază biliară. Dar acest plâns al viei este folositor şi sufletului care
nu ştie să plângă, omului care (poate) uită de Dumnezeu, care, ca şi Petru, şi-ar dori să plângă de amar.
Via şi pomii netăiaţi devin hălăciugă neroditoare şi nu cresc decât pentru a folosi toată energia spre a hrăni ramurile ce se întind tot mai mult fără să aducă pic de rod. Noi nu aducem roadă pentru că ne folosim energia pentru a ne hrăni visele deşarte, noi nu rodim pentru că nu plângem, noi nu rodim pentru că nu lepădăm uscătura, noi nu aducem roadă deoarece faptele noastre rele sunt ca omizile ce mănâncă din sufletul nostru, noi nu rodim pentru că nu ne curăţăm de ramurile ce se înalţă întru mândrie şi slavă deşartă.
Via şi pomii netăiaţi devin hălăciugă neroditoare şi nu cresc decât pentru a folosi toată energia spre a hrăni ramurile ce se întind tot mai mult fără să aducă pic de rod. Noi nu aducem roadă pentru că ne folosim energia pentru a ne hrăni visele deşarte, noi nu rodim pentru că nu plângem, noi nu rodim pentru că nu lepădăm uscătura, noi nu aducem roadă deoarece faptele noastre rele sunt ca omizile ce mănâncă din sufletul nostru, noi nu rodim pentru că nu ne curăţăm de ramurile ce se înalţă întru mândrie şi slavă deşartă.
Mi-am făcut curat în grădină şi mi-am
curăţat toţi pomii. De-acum aştept soarele, el desăvârşeşte cele începute de
mine, căci fără lumină şi căldură mugurii de rodire nu se grăbesc să iasă-n
lume.
Inimă
curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele
dinlăuntru ale mele. Ps.
50-11