„Nu
merge, fără sare nu merge, mai bine mor decât să nu pun sare.” Poate că aţi
auzit aceste vorbe, la un moment dat, fie printre cei ai casei, fie printre
cunoscuţi. N-aş vrea să mă opresc la formula chimică a sării NaCl, că o ştie
tot omul, mai ales că nu vreau să scriu un blog tehnic în care să explic
cantităţile de saramură pentru anumite murături, deşi cred că aş capta mai
multă atenţie decât pentru celelalte bloguri scrise de mine. Aşa că mintenaş
trec a vă spune că sarea, nelipsita sare de la mesele noastre, această soluţie
ionică cristalină are multe proprietăţi fizice, care proprietăţi, au fost
transferate în vorbirea cotidiană, în metafore şi epitete de tot felul.
Vreau doar să vă mai spun că sarea,
etimologic vorbind, vine de la latinescul salarium,
care era „sumă de bani pentru cumpărarea sării, dată soldaților,
slujbașilor; soldă” (cum spune Pliniu cel Bătrân); „indemnizație dată
magistraților”; „salariu, onorar” (conf. Wikipedia). Interesant zic eu, dacă ar
fi să fac trimitere la prima propoziţie a blogului, când o persoană cu probleme
cardiace nu concepe că trebuie să renunţe la sare, nu la salariu.
Sar repede de la cotidianul piperat la
poveştile copilăriei, sar şi peste drobul de sare care bine că nu s-a prăvălit
nicidecum şi a rămas la locul său şi merg taman până la casa împăratului care
ameţit de dulceaţa fiicelor mai mari a nesocotit sarea din bucate a fiicei mai
mici, nu de alta, dar şi azi, dulcegăriile mieroase ale celor din jur pot
provoca orbirea şi pierderea gustului pentru lucrurile adevărate, pentru
adevăr. Vezi bine că şi excesul de dulce
dăunează grav sănătăţii, că zice la tv.
Numai că poveştile-s mai mereu cu final
fericit, iar sarea din poveste, la momentul potrivit, a dat gustul împăcării,
căci bucatele servite au fost mai bune ca vorbele linguşitoare, meritul sării,
deh.
Altfel, că doar nu credeaţi că n-am să spun
şi ceva din Scriptură, Hristos zice: „voi
sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra?” Şi iar,
în alt loc, „bună este sarea; dacă însă
sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în
pace unii cu alţii.” De bună seamă că ştia Mântuitorul ce spune, că sarea
aceasta nu-i nimic altceva decât înţelepciunea. Căci atunci când va dispărea înţelepciunea
şi sărarea ei, toate se vor strica. Omul fără minte repede face stricăciunea,
iar lipsa înţelepciunii, cum bine ştiţi, aprige dispute aduce şi războaie puternice
iscă.
Sarea nu trebuie să se strice, căci de se va
strica, de va pieri înţelepciunea nimic nu va mai putea drege gustul
adevărului, al hranei cu care trebuie zilnic să ne hrănim. Sarea dă gustul
bucatelor, înţelepciunea desăvârşeşte gustul vieţii.
Ziceam la început că sarea, odinioară,
desemna salariul. Într-un fel înţelepciunea este simbria ostenelii omului care
trudeşte spre cele bune, căci multe îi pot fi luate omului, mai puţin cele
învăţate, că înţelepciunea nu numai că se strică greu, ci poate chiar să dreagă stricăciunile necugetării.
Şi dacă fără sare în bucate e greu, fără
înţelepciune în viaţă e cumplit. Părerea mea, fireşte.