marți, 26 aprilie 2011

POZE DE PASTI CA LA NOI


Cos cu oua


După o perioadă petrecută aproape numai în biserică, alături de credincioşii parohiei şi de Hristos, a sosit momentul să fac bilanţul bucuriilor trăite în aceste aproape două săptămâni de rugăciune continuă şi de împărtăşire zilnică cu cuvântul Scripturii şi cu Sfânta Împărtăşanie.
Am crezut că e bine ca această postare să fie grăitoare nu prin cuvinte ca de obicei, ci să fie însoţită de fotografii care să prezinte cititorilor blogului dragostea şi dorinţa multora  dintre credincioşii parohiei pentru cele sfinte care se săvârşesc în biserică, pentru Hristos şi lucrarea Sa de mântuire, lucrare ce mişcă inimile împietrite de poluarea  demonică a traiului fără de Dumnezeu.
Aşa se face că după ce biserica s-a dovedit neîncăpătoare la duminica Floriilor,(autorul a fost neinspirat şi nu a făcut fotografii), săptămâna mare a început cu denii în fiecare seară, cu spovedanie, cu împărtăşirea celor bolnavi. Apoi s-a deschis „trusa medicală” necesară vindecării trupurilor şi sufletelor celor bolnavi din cauza slăbiciunilor sufleteşti prin săvârşirea Tainei Maslului în ziua de miercuri. La Taina  Sfântului Maslu au fost şi tineri şi bătrâni, aşteptând şi ascultând cu răbdare cele şapte evanghelii şi rugăciuni, aşteptând ungerea tămăduitoare cu untdelemnul sfinţit spre însănătoşirea trupului şi întărirea sufletească.
Maslu
Maslu















Joi dimineaţă slujba a început la ora cinci, iar după Liturghia unită cu vecernia s-au pomenit cei adormiţi ai noştri întru pregătirea învierii. Seara a fost denie celor 12 evanghelii, cu biserica plină de tinerii care au asistat la scoaterea sfintei cruci şi la citirea cuvântului  din cele patru evanghelii ce ne aduc aminte de patimile şi moartea Mântuitorului Hristos făcute pentru mântuirea sufletelor noastre.
Scoaterea sfintei cruci
Scoaterea sfintei cruci

Vinerea cea mare tot în biserică ne-a găsit, la scoaterea sfântului epitaf pe care este pictată înmormântarea Domnului şi pe sub care cu mare bucurie au trecut toţi copii parohiei şi mulţi dintre cei mari, înainte de începerea deniei Prohodului, care din an în an atrage mult mai mulţi credincioşi la cântarea sublimă a celor 3 stări ale Prohodului, la slujba de înmormântare  a celui  ce este Viaţa veşnică.  Mulţi, foarte mulţi credincioşi au participat la slujbă şi la ocolirea bisericii în glasul clopotului ce răsuna în noapte să vestească iadului că va fi biruit.
Prohodul
Prohodul
Prohodul
Prohodul

Dimineaţa următoare biserica a fost vizitată de sute de suflete care au venit să primească sfânta împărtăşanie, copii cu obrajii roşii de la frigul dimineţii, bătrâni care se amestecau printre ei şi părinţi grijulii, fiecare trecând pe la mesele celorlalţi creştini care se pregătiseră cu pască pentru a reaminti lumii de trecerea din moarte la viaţă a celor ce cred în Hristos.
Pasca
Mese cu pasca
Mese cu pasca
Soare si pasca
Trupul lui Hristos primiti......

Pasca
E cam pe sfarsite

Noaptea de înviere a fost de vis. Nu se pot număra cei prezenţi, e imposibil. Ba chiar şi la slujbă au participat foarte mulţi credincioşi, foarte mulţi tineri, familii întregi care au dorit să stea până dimineaţă în biserică aşteptându-i pe cei care veneau unul câte unul spre revărsatul zorilor să ia anafură şi pască. După curăţenia de rigoare s-a făcut a doua înviere, pentru ca luni să se facă sfânta liturghie şi pomenirea celor vii spre păzirea sufletelor de lucrarea celui viclean.
Asteptarea  luminii
Lumina
Lumina cu blitz

Marţi o zi deosebită. E ziua în care în care se usucă sfânta împărtăşanie pentru cei bolnavi care se împărtăşesc de către preot acasă în timpul anului, din pricina neputinţelor trupeşti care-i împiedică să ajungă la biserică. Apoi, ziua de marţi a săptămânii luminate a consemnat anul acesta şi o premieră, anume un concurs de ciocnit ouă, la care cu nerăbdare şi bucurie firească au participat mulţi copiii, unii dintre ei venind pregătiţi şi cu câte un desen cu motive pascale. Ziua a continuat cu mersul  cu botezul pentru anunţarea sărbătorii Izvorul Tămăduirii care încheie săptămâna luminată a Paştelui.
Inainte de concurs, dupa sfanta liturghie
Cu mare atentie la trisat
Diplome si picturi pascale
Sfarsit si lui Dumnezeu lauda. Toata lumea are diploma si oua sparte.

 Şi dacă din motive de Dumnezeu binecuvântate nu am ajuns să vă salut cu salutul pascal pe toţi cunoscuţii în trup, în duh ori online, vă salut şi vă anunţ că HRISTOS A ÎNVIAT!

sâmbătă, 16 aprilie 2011

COPIII SI NUIELELE



Istoria mântuirii noastre, în mod văzut, a început într-o iesle săracă de la marginea Betleemului, acolo unde a binevoit să se dezbrace de slavă Dumnezeu în persoana Fiului pentru a ridica către ceruri pe cel ce îl crease odinioară după chipul Său. Iar smerenia divină a continuat să fie prezentă într-o lume plină de mândrie şi s-a manifestat iar în mod vizibil la intrarea în Ierusalim, la Florii, când cel ce ţine cerul şi pământul în palma Sa, a intrat într-o cetate făcută de mâini omeneşti călare pe un pui de măgar, pe spinarea unui animal pe care oamenii îl iau în batjocură şi-i folosesc numele în apelative ce ţin de educaţia celor şapte ani de acasă.
Ce spuneţi de acest tablou în care Dumnezeu vine călare pe un pui de măgar? Cum vi se pare că Dumnezeu ridică crucea din element de batjocură pe care erau răstigniţi tâlharii la semnul mântuirii noastre, sfinţindu-o cu sângele-i prea sfânt? Cum vi se pare că Mântuitorul plânge şi suspină pentru Lazăr, un om ca fiecare din noi, dar un om care îi era prieten? De ce nu se gândesc oamenii că Dumnezeu suspină şi plânge pentru fiecare prieten al său, pentru fiecare om? Şi oare de ce, atunci când întrebi pe majoritatea creştinilor despre ziua Floriilor, în afară de faptul că se aduce salcie şi că se mănâncă peşte nu mai cunosc nimic?
Cam multe întrebări pe câteva rânduri. Credeţi că se sinchisesc prea mulţi să răspundă? Nicidecum. Oamenii au alte preocupări. Mai nou, sau mai vechi, se împlinesc cuvintele Mântuitorului care zice că dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga. Şi strigă pământul, se cutremură ca să le aducă aminte oamenilor de Dumnezeu şi oamenii tac. De fapt unii nu tac, unii strigă continuu: să se răstignească!
Am păstrat bucuria şi speranţa la sfârşit, deoarece există un licăr de lumină pentru fiecare dintre noi. În atmosfera creată de freamătul crengilor înverzite şi înflorite ale primăverii se mai zăresc şi chipuri luminate. Sunt chipurile copiilor chemaţi de Hristos pentru ai face modele demne de urmat pentru părinţii lor deoarece din gura pruncilor şi a celor ce sug săvârşeşte Dumnezeu laudă, aşa cum spune psalmistul. Ei sunt viitorul curat al unui trecut murdar. Ei simbolizează primăvara vieţii şi împreună cu ei trebuie să strigăm şi noi: Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Osana întru cei de sus! Ei, care fug de nuia tot timpul, aduc nuiele înverzite pentru Doamne Doamne, aşteptând nerăbdători să le ducă sfinţite la icoana din camera lor.
Şi apoi mai e ceva, trebuie să înţelegem  că intrarea Domnului în Ierusalim trebuie să fie pururi intrarea Domnului în cetatea sufletelor noastre. Mântuitorul bate mereu la uşa închisă a inimii noastre aşteptând ramuri înverzite cu mugurii faptelor bune, aşteaptă să ne dezbrăcăm de haina păcatului pentru a o aşterne înaintea intrării Sale spre a o curăţi şi pregăti pentru primirea luminii divine în împărtăşirea tainică a trupului şi a sufletului.

joi, 14 aprilie 2011

BABA SI MITRALIERA



Deşi nu sunt un consumator de ştiri înrăit, se întâmplă ca unele evenimente să-mi rămână în minte, mai cu seamă când sunt un pic mai pitoreşti în comparaţie cu restul banalităţilor gen violuri, accidente , crime, divorţuri şi alte lucruri care se mai petrec în ţara noastră profund creştină.
Şi pentru că vorbii de aplecarea noastră către Dumnezeu, să vedeţi cam cu ce se ocupă unii creştini în această perioadă în care ar trebui să se  pregătească pentru primirea luminii revărsate din iubirea divină peste cei care, mergând pe drumul nevăzut al Golgotei personale, doresc să fie feriţi de orice răutate care vine din lucrare omenească ori diavolească.
Una peste alta vă mărturisesc că am văzut la ştiri cum unii oameni se gândesc la viaţa lor. La cea trupească desigur, că de aia sufletească nu au nevoie deocamdată. Şi aşa se face că în urma ultimilor statistici constatăm cum creştinii români se înarmează şi se blindează. Adică investesc în maşini blindate şi în arme de foc pentru a se feri de alţi creştini care înarmaţi cu răngi, şperacle şi foarfeci doresc să le facă câte o vizită frăţească pentru a le aduce aminte că aurul şi argintul nu sunt folositoare la casa omului din pricina lipirii sufletului de comorile pământeşti.
Asta înseamnă că încet, încet va deveni istorie vorba românească veche care spune „ce-o vrea Dumnezeu”. Azi omul spune „fac ce vreau eu, ce să mă mai apere Dumnezeu, treci colea să-ţi căsăpesc pielea cu vreo câteva gloanţe”. Evident că nu sunt adeptul furtului, tâlhăriei ori crimei. În nici un caz. Dar îmi e teamă ca nu cumva acestor arme să le cadă victime persoane nevinovate, sau să devină obiect de studiu pentru copii. În această perioadă oamenii mergeau la cimitire pentru curăţenie, acum se duc să ia câte un Kalaşnikov, tot pentru curăţenie. Femeile văruiau casele acum blindează tabla maşinilor.  Se mergea prin târguri pentru ouă de înroşit, acum mergem după gloanţe de cauciuc ori alice numai bune de tratat varicele vreunui suferind de boala cleptomaniei.
E drept că şi înainte oamenii ţineau pe lângă uşă câte o toporişcă, vreo furcă sau un par mai arătos, dar acum e prea mare diferenţa şi preocuparea. Singurul veghetor era Dumnezeu, pe când azi camerele de luat vederi cu mulţi pixeli te urmăresc mai ceva ca umbra din timpul unei nopţi cu lună plină.
Ori credeţi că nu aveau creştinii armă şi înainte vreme. Ba daaaa. Aveau semnul crucii, că nu degeaba pe la slujbă se cântă acest tropar frumos: „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă, că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii a sculat şi moartea o a surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii.” Ori spune psalmistul: „Domnul este apărătorul vieţii mele de cine mă voi înfricoşa”. Grija prea mare pentru paza averilor cu care nu plecăm din această lume, ori deosebita grijă pentru trupul care va fi dat ţărânei îndeamnă la violenţă şi la folosirea armelor în scopul apărării. Un bun creştin ştie că Mântuitorul a spus că cel care scoate sabia, de sabie va muri. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca stăpânii armelor să fie victimele acestora, ca familiile lor să cadă pradă morţii taman din folosirea acelor unelte care ar fi trebuit să le fie apărare.
Ceea ce nu mai ştiu creştinii noştri este şi faptul că în această perioadă oamenii se pregăteau pentru mărturisirea păcatelor spre primirea Sfintei Împărtăşanii. Asta era cea mai mare grijă, de a nu fi găsiţi de moarte nepregătiţi pentru întâlnirea cu Hristos. Pentru că trebuie să fim conştienţi de faptul că indiferent cât de blindat ai fi, cât de multe pistoale sau mitraliere ai avea, când e să vină moartea eşti asemenea pufului de păpădie înaintea uraganului. Aşa că n u vă temeţi de cei care vă pot ucide trupul, ci  de aceia care vă pot omorî sufletul.

miercuri, 13 aprilie 2011

FAULT LA BUZUNARUL INIMII



V-aţi întrebat vreodată cum ar fi arătat lumea dacă nu existau câteva lucruri care astăzi ne marchează viaţa în trup şi o influenţează nefast şi pe cea viitoare? Am făcut o listă şi m-am plictisit de scris când am văzut cât sunt de multe. Mult prea multe. Şi când te gândeşti că oamenii au impresia că doar dacă drăcui, minţi şi înjuri, ucizi, curveşti şi cleveteşti poţi pierde totul. Nu e adevărat. Poţi pierde totul prin lucrurile care ţi se par banale, prin lucruri care sunt iubite de toată lumea, deoarece vrăjmaşul de suflete este un maestru în a face colecţie de suflete prin lucruri simple pe care noi le considerăm oportune în fiecare clipă a vieţii.
Bunăoară să luăm fotbalul şi politica. 90% din oameni se pricep la fotbal ori politică. Acestea, pentru a fi viabile au nevoie de tabere, echipe ori partide, au nevoie de război media şi de combatanţi ori suporteri. Nimic nou de altfel în ceea ce vă spun eu aici. Aţi văzut şi auzit vreodată înjurături mai expresive ca cele de pe stadioane? Aţi observat cum îşi aduc aminte acolo, nu duhovniceşte fireşte, de morţi, de mame, de dumnezei, de părţi ale corpului aflate în suferinţă? Aţi văzut cum se minte în tehnica „fără să clipească” atunci când se fac promisiuni de trai bun cu sintagma „aşa să ne ajute Dumnezeu”? Unde pui că diavolul îţi dă impresia că e plecat în concediu de odihnă la vreo mănăstire pentru a se căi de faptele-i mârşave şi că nu e nimic rău în faptul că oamenii fac sport, că doar e  recomandat de doctor. Aleargă unii, puţin la număr, şi restul se îmbolnăvesc de inimă rea, asta în cazul în care au scăpat de vreo lovitură liberă directă din colţul vreunui scaun.
În politică e altfel, loviturile se dau la stomac, prin înfometare, iar combatanţii joacă după regula care spune că poţi juca la echipa care-ţi place, putând schimba tricoul cu altul de altă culoare chiar în timpul meciului, dacă asta este spre binele suporterului care te-a ales şi aşteaptă să vii să îi schimbi viaţa într-un mod mesianic, cu râuri de miere şi lapte.
Dacă vi se pare că azi am fost mai cinic, vă înşelaţi. Oamenii adoră circul. Circul este oferit din belşug de politică şi fotbal. Oamenii uită de foame, de sete, de copii şi chiar de Dumnezeu când li se oferă politică şi fotbal. Oamenii şi-au găsit noii dumnezei, oferiţi cu atâta generozitate de cel care mijloceşte totul, arbitrul de centru, diavolul care fluieră cu bucurie paguba pe care o face în grădina lui Dumnezeu.
Ce ne-am face noi fără politică şi fotbal? E periculos să te gândeşti la aşa ceva. Eu cred că am redeveni oameni. Eu cred că asta ne sperie, că am putea să redevenim oameni, iar asta ar implica responsabilitate enormă înaintea lui Dumnezeu. Dacă pe lângă astea nici banii n-ar mai fi existat (oricum foarte mulţi oameni n-au bani) am fi devenit săracii moştenitori ai împărăţiei cerurilor.
În viaţă nu contează cu cine ţii sau cu cine votezi. În viaţă trebuie să ştii că cei pe care-i susţii într-o anumită activitate trebuie să nu fie robi ai banului care au ca stemă nevăzută ochiul diavolului, a banului care l-a pierdut pe Iuda, a banului care te face vânzătorul lui Hristos pentru o lume în care vei fi obligat să strigi cu adversarul, pentru eliberarea vreunui Baraba  care te va faulta la  buzunarul inimii la primul contact avut în meciul vieţii.

vineri, 8 aprilie 2011

CUCUL SI PUPAZA



Na, că a venit timpul să scriu şi despre asta. Nu de alta, dar de când am auzit că sunt unii care dorm cu colţul de pâine în buzunar, şi că de frica nu ştiu cărui lucru rău care poate veni prin vestea dată din văzduh se trezesc înainte de răsăritul soarelui,  pentru a scăpa de  cele rele care planează deasupra noastră mai ceva ca norii de furtună dintr-o zi de vară, am zis să iau atitudine.
Numai ce vine primăvara că şi auzi pe ici pe acolo cum te întreabă câte cineva: „ai auzit cucul, da’ pupăza; ai văzut mânz, miel?” Şi indiferent ce-i răspunzi îţi povesteşte cum că e bine să le auzi şi să le vezi pe mâncate, că altfel te spurcă şi-ţi merge rău tot anul sau Domne fereşte chiar să mori. Că zice câte cineva că dacă îţi cântă cucul din stânga şi din spate e de bine, iar dacă îl auzi din dreapta sau din faţă eşti terminat. Şi colac peste pupăză, altă vorbă românească ce face referire tot la rău, pupăza colorată te spurcă de nu-ţi mai iese nimic din ce faci chiar de mergi la 9 biserici. Şi dacă vrei să fii un om mort să vezi şi mânz, să vezi şi miel pe nemâncate şi gata, îţi faci parastasele de viu.
Normal că eu nu dau atenţie la aceste lucruri. Nu mă interesează pisicile negre, marţea care pică 13 şi nici găleata goală sau plină cu care ţi se iese înainte. Numai că am o problemă cu care mă lupt de vreo 16 ani prin parohie. Degeaba le spun eu celor superstiţioşi că aceste lucruri sunt fleacuri de malul şanţului şi că acum 17 ani când am fost „spurcat” şi de cuc şi de pupăză am terminat şcoala, m-am căsătorit şi m-am preoţit, adică am avut numai împliniri, degeaba le spui că pasărea a fost lăsată şi ea de Dumnezeu cu ale ei, degeaba. Unii mai riguroşi încearcă să mă cheme acasă dis-de dimineaţă să-i împărtăşesc, pentru ca nu cumva pe drumul spre biserică să-i spurce careva jiganie pomenită aici sau nepomenită. Eu nu dau ascultare la astfel de năstruşnicii şi cine vrea pe Hristos, calcă şi peste şerpi şi peste scorpii. Cine se amăgeşte cu basme băbeşti n-are decât să stea acasă până la Sân Petru când tace şi cucul, tace şi pupăza, când mânzul e deja cârlan şi mielul dă examen de intrare în rândul batalilor.
E greu măi oameni buni să scoţi din minte şi sufletul creştinilor aceste superstiţii. E greu să primeneşti ogorul sufletesc pentru sămânţa cea bună a Evangheliei care aduce rod curat şi neamestecat cu neghina falselor învăţături. Cum să te spurce pasărea? Te spurcă sarsailă când îţi dă astfel de gânduri care sunt menite să te îndepărteze de adevăr. Te spurcă cugetul viclean care lucrează într-o inimă pervertită la rău. Te spurcă limba veninoasă  cu care grăieşti deşertăciuni şi cu care nu eşti în stare să spui două rugăciuni.
Despre cuci şi pupeze, despre bufniţe şi cucuvele, despre mânji şi miei, despre pisici negre şi potcoave de cai morţi nu am găsit prin Scriptură să se vorbească în sensul în care acestea ne periclitează mântuirea. Nicidecum. Ar fi bine însă să ştiţi că fiecare pasăre pe limba ei piere. Iar fiecare om pe faptele sale va primi răsplată la dreapta şi înfricoşata judecată. Acolo veţi vedea cete de diavoli care vor câta pe două voci: pu,pu,pu; cucu, cucu, cucu, aţi pierdut mântuirea!

miercuri, 6 aprilie 2011

L-A IERTAT DUMNEZEU



De multe ori am dorit să revin la un subiect care m-a deranjat în anumite momente ale vieţii din punct de vedere creştinesc. Adică am dorit să fac lumină, chiar dacă poate supăr pe unii care nu înţeleg menirea omului pe pământ şi rolul lui Dumnezeu în vieţile noastre.
Nu cred că nu aţi remarcat ca şi  mine cum de multe ori, din exces de zel ori din neştiinţă, în momentele în care anumite persoane, vipuri de marcă, trec în lumea cealaltă, cum sunt de periate cu cuvinte creştineşti ca într-un bocet intelectual.
Trec brusc la intriga postării şi vă spun că atunci când moare vreun artist, actor, cântăreţ, fotbalist ori vreo persoană ce apare des pe sticla televizorului apar comentatorii şi prezentatorii care spun numai lucruri frumoase, că despre morţi numai de bine. Asta nu ar fi ceva rău, dar staţi să vedeţi. Foarte mulţi dintre ei mor de supradoză de droguri, unii mor beţi, alţii în timpul unor orgii sexuale cu diferite persoane, unii se sinucid în diferite moduri şi alţii îmbrăţişând diferite concepţii despre viaţă şi Dumnezeu care nu au legătură cu Hristos. Despre aceştia comentatorii spun cam aşa: „ cutărescu a fost iertat de Dumnezeu, merge şi cântă lui Dumnezeu împreună cu corul îngerilor, ori joacă o ultimă piesă pe scena dinaintea Creatorului, veghind asupra noastră, a fanilor bla, bla, bla.
Poate am fost un pic răutăcios şi cârcotaş, dar mă uit la televizor şi se uită şi enoriaşii mei şi alţi creştini asemenea. Cum se face că eu, conform Scripturii, îndemn la post, rugăciune, milostenie, curăţenia patului conjugal, iertarea şi împărtăşirea pentru a putea merge  în împărăţia lui Dumnezeu, iar la televizor ei aud că vipul care taman dădu’ colţul într-un mod ruşinos se duce şi cântă înaintea lui Dumnezeu. Ori asta nu e corect, deoarece nu e musai ca cine a fost adulat şi idolatrizat pe pământ în forma vie, să fie şi la Dumnezeu aşijderea.
Auzi ce uşor spun ei că l-a iertat Dumnezeu. Noi spunem la înmormântare „Dumnezeu să-l ierte”, dar asta o spunem rugându-ne mereu pentru sufletul celui ce a plecat dintre noi nu aşa din complezenţă că ne vede lumea la tv. Eu, recunosc puterea lui Dumnezeu şi nu tăgăduiesc că el este cel ce face dreapta judecată şi că după voia sa iartă păcatele celor ce merg la judecată. Dar din moment ce avem un îndreptar de viaţă unanim valabil pentru fiecare om, un îndreptar de la care nu sunt scutite nici persoanele publice, nădăjduiesc că în dreptatea sa Domnul va face o justă judecată.
Închei cu dorinţa de a înţelege demersul meu. Nu am nimic cu nimeni, dar sunt deranjat de faptul că se promovează non-valorile creştine ca pe nişte adevărate modele christice. Între joggingul  matinal şi mătăniile creştinului e diferenţă ca de la pământ la cer. Între postul creştinului şi cura de slăbire disociată e diferenţă ca de la cer la pământ. Când veţi mai auzi cât de repede sunt iertaţi unii doar pentru că au avut succes pe aici, reflectaţi de două ori, că s-ar putea să fie înşelăciune diavolească îmbrăcată în smerenie mieroasă cu parfum de rating.

duminică, 3 aprilie 2011

BERE FARA ALCOOL



Foarte mulţi oameni se plâng de faptul că nu înţeleg ce spune Scriptura, că nu pricep ce învaţă Biserica, că sunt prea multe informaţii şi că e imposibil să respecţi tot ce spune în Biblie. Majoritatea cred că e imposibil să faci ce spune acolo şi că trebuie să fii sfânt pentru a duce la îndeplinire toate poruncile sau îndemnurile lui Dumnezeu.  Nu trebuie să fii sfânt, dar pentru a ajunge la sfinţenie trebuie să încerci să respecţi măcar lucrurile elementare, lucrurile ce sunt în firea omenească sădite din naştere, pentru ca mai apoi să le experimentezi şi pe celelalte pentru a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu aşa cum se cuvine.
Bunăoară, dacă s-ar face un sondaj de opinie printre creştini şi am  crede ce spun ei, am constata că aproape toţi se declară credincioşi. Nu e unul care să spună că nu are credinţă, să spună că nu crede în Dumnezeu şi să spună că nu se roagă. Dacă însă îi iei la bani mărunţi, dacă îi iei un pic la scuturat, constaţi că puţini ştiu două rugăciuni cum trebuie. Asta pentru a nu aduce în discuţie pildele ori alte cuvinte scripturistice.
Ce să mai lungesc vorba. Vă spun că citind epistola sfântului apostol Iacov am ajuns la pasajul unde se vorbeşte despre faptul că o credinţă fără fapte este moartă. Şi cum de multe ori în viaţă Aghiuţă încearcă să-mi joace feste prin lucrarea ce o săvârşeşte în mintea aproapelui, numai ce se face că un creştin, un suflet ce şi-ar dori să fure raiul întocmai ca şi tâlharul de pe cruce, mă interpelează şi-mi spune că nu prea înţelege el treaba cu faptele. Adică ce, dacă are credinţă la ce-i mai trebuie fapte, că el crede şi cu asta basta. Adică ce fapte să facă el aşaaa, deosebite, ca să se mântuiască.
Că uitai să vă spun, creştinul ăsta are o plăcere în viaţa lui, iar plăcerea asta se numeşte berea. Frate, să curgă cât mai multă chiar şi pe şanţuri că tot nu s-o sătura. Iar dacă vaca ar da bere, cum spune el, toată ziua s-ar duce cu ea la păscut.
Acu' nici eu nu mă dau dus cu una cu două, că ţin la terfeleală. Pentru care motiv îi fac omului o demonstraţie, legându-mă de plăcerea lui a mai mare. Îi spun eu la început că o credinţă fără fapte e ca un nor fără ploaie, că o credinţă fără fapte este ca un trup fără suflet, adică mort, dar nu ai cu cine. La înghesuială îi mai aduc un argument, un argument care nu e teologic dar care a venit ca o mănusă în sprijinul celor afirmate de mine. Aşa că zic  măi nene, credinţa fără fapte e ca berea fără alcool. Odată a făcut ochii mari şi a zis  n-aş bea d-aia nici împuşcat, nu e bună de nimic, la ce să beau bere dacă nu are alcool !
Uite aşa am mai rezolvat o problemă, măcar de concepţie dacă nu şi de aplicare. Omul a înţeles pe limba lui cum stă treaba. Să vedem acum cum o să înţeleagă treaba cu alcoolul, că o să vină momentul să vorbim şi despre asta şi e complicat. 
De data asta am scăpat cu berea(fără alcool).