Probabil că vi s-a întâmplat măcar odată în
viaţă să faceţi un lucru şi să nu vă iasă cum trebuie. Adică un lucru simplu,
poate făcut de nenumărate ori înainte şi să nu iasă. Încerci şi nu iese, mai
încerci încă odată şi nimic. Unii, mai calculaţi, mai calmi, fac o pauză şi
reiau după. Alţii mai vulcanici încep să dea la draci, zic ei că se mai răcoresc. Că aşa se spune, că şi-a băgat dracu’ coada de nu mai iese nimic.
Ce mai tura-vura, voiam să vă spun că se
întâmplă mai ales în timpul postului ori când vrei să ai un pic mai multă
grijă de suflet, să ai mari încercări, chiar pe mai multe fronturi. Că vin de
la diavol, ştiu, că sunt acceptate de Dumnezeu, cunosc. Spune şi Scriptura: „de aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.
Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească; El nu va îngădui
ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi
scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.( I Corinteni X, 12-13)
Cum lucrează diavolul? Din cartea Iov
cunoaştem că umblă în sus şi-n jos colindând pământul şi apoi se înfăţişează fără
de ruşine înaintea lui Dumnezeu cu pâra. Dar, îmi mai duc aminte şi de o
povestire scrisă cred de părintele
Nicodim Măndiţă. Oricum, nu-mi aparţine, ca să fiu corect. Povestea spune că la o mănăstire, în
timpul postului Paştelui, un călugăr a
poftit să mănânce un ou. Treaba e că la mănăstire nu poţi mânca ce vrei, când
vrei. Depinzi de bucătăria mănăstirii, de trapeză. Acolo masa e la oră fixă şi
fireşte de post. În chilie nu prea ai voie cu mâncare. Pentru care motiv, călugărul
s-a învârtit şi s-a răsucit până ce a prins un ou din locul unde se aflau
găinile. Odată sustras, cu păcatul furtului ce a urmat păcatului poftei, a mers
la chilie să-l pregătească, că la bucătărie nu avea cum. Numai că în chilie,
unde să-l pregăteşti, că afară de pat, masă, cărţi şi scaun nu prea era mare
lucru. Şi, a venit ideea salvatoare, chipurile. S-a gândit să-l coacă la
lumânare. Zis şi făcut. Şi a început să-l perpelească la flacără. Chin şi chin.
Afumat de la fum plimba oul ce începuse să frigă, dintr-o mână în alta. Iar în
momentul în care nu l-a mai putut ţine, taman când i-a dat drumul, a intrat
stareţul în chilie. Ce faci frate aici? a întrebat stareţul. Dracu’ m-a pus, a răspuns călugărul negru pe
mâini, dând vina pe diavol cum au făcut şi primii oameni în rai, cum facem şi noi
deseori aici, pe pământ. În clipa aceea s-a arătat diavolul şi a spus: nicidecum nu e aşa! Eu
i-am adus doar pofta, restul e opera lui. Nici eu nu mă puteam gândi la aşa
scenariu.
Povestea e uşoară şi ilară. De multe ori dăm
vina pe diavol fără să gândim că poate noi suntem mai împieliţaţi ca el. Ori, dacă
diavolul îndeamnă la crimă, prin înfigerea unui cuţit (exemplu simplu) nu cred
că spune că trebuie înfipt în victimă de 30 de ori. Poate nu am dreptate în
totalitate, dar…… .
Cum ziceam la început, e greu să faci faţă
încercărilor de tot felul mai ales atunci când vrei să fii mai bun. Atunci se
rup toate, nu mai găseşti ce cauţi, apar diverse persoane ce vor să te supere
şi se duce pe apa sâmbetei toată dorinţa de schimbare. Nu vreau să vă ofer
vreun model personal de luptă, că nu e perfecţionat, deşi tare mi-aş dori să
fiu mai puternic. Dar vă dau două versete scripturistice.
Căci
lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh. (Efeseni 6-12)
"Staţi
împotriva diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi se va
apropia şi El de voi." (Iacov 4, 7-8)
Să aveţi spor în cele bune cu linişte,
răbdare, bucurie şi iubire.