„Mai aveţi lumină”? Da, chiar, mai aveţi? Eu
vă întreb asta pentru că am fost întrebat la rându-mi, dar nu într-o beznă de
necunoaştere, ci în zorii unei zile ce taman se întrupa din lumina unei nopţi
plină de lumină. Cum aţi răspunde la acestă întrebare unui om, un străin care,
dând roată-roată 7 sate pentru a găsi un pic de anafură, găseşte, la o oră la
care nici măcar cocoşii nu se grăbesc spre treabă, un om cu un aspirator şi-un
şpaclu (pentru curățat ceara) taman în locul în care cu ceva ore înainte cursese
lumină.
„Mai avem (încă) lumină, vă aduc acum”, este
destulă, este la candela ce încă pâlpâie
sub coasta cu rana aproape vie ce tainic se arată pe noua cruce, în aceeaşi
străveche durere. Lumină este din
belşug, dar cine s-o îmblânzească? Lumină este, dar e atât de liberă şi de vie
încât rareori, în amorţeala conştiinţei, poţi ţine pasul cu jocul ei, cu
pâlpâirea-i tainică ce vibrează ca o inimă
caldă şi bună. Şi apoi, mai e un
paradox, câţi oameni vin să ia lumină pe lumină? Când e lumină n-avem frică,
abia când dăm piept cu întunericul cerem lumină, şi primim, dar doar dacă ne sunt candelele
sufletului curăţate, măcar un licăr, îndeajuns de mult încât să tăiem cu el şi
cea mai adâncă beznă.
Când rabzi de frig, o rază de soare îţi pare
o avere; când rabzi de foame, o firimitură îţi dă saţietatea unei neînţelese merinde; când suferi în întuneric,
o rază de lumină te poate scoate chiar şi din umbra morţii.
Poate că voi, cei ce citiţi aceste
ne-luminate rânduri n-aveţi timp în
noaptea învierii să vedeţi fluxul şi refluxul de oameni. Vă spun eu, am văzut
de zeci şi zeci de ori până acum, pe întuneric, rânduri-rânduri se adună ca un
flux liniştit şi tăcut, pentru ca mai apoi, ca un reflux pus pe notele
troparului de biruinţă asupra morţii, se retrag cu lumină, în Lumină. De la chipurile mirate, senine şi pline de
bucurie ale copiilor ce aşteaptă pentru prima dată în viaţa lor, cu lumânarea
în mână, în miez de noapte, să cânte alături de cei mari şi până la chipurile
celor pe care, inerentele momente de beznă ale vieţii au lăsat riduri încă
nevindecate, e numai un freamăt.
„Veniţi să primiţi lumină”! Un fior născut
din bucurie, speranţă şi mulţumire îmi străpunge fiinţa. Chipurile celor mulţi,
dragi toţi, dimpreună cu chipurile noi, strălucesc în pâlpâirea tainică a
luminii. Se mai aud voci ici-colea, încă se mai străduiesc câţiva să un colţ de
flacără, stăruind să nu rămână fără lumină primită, cum ilar zicea unul mai
şugubăţ acum un an, direct de la „boss”.
„Nu vă temeţi”, primul îndemn al învierii,
devine parcă din ce în ce mai actual azi. Ne temem, nesiguranţa a devenit ceva
cotidian, culmea, asta într-o lume din ce în ce mai securiată şi monitorizată. „Nu
vă temeţi” devine un imperativ uşor de înţeles şi poate mai lesne de înţeles
dacă-l legăm cu cel de-al doilea îndemn al învierii: „bucuraţi-vă”. Nu, nu-i un
paradox, e doar momentul în care înţelegi că viaţa, cea mai frumoasă stare din
univers, este motivul pentru care trebuie să ne umplem de bucurie, fără a avea
teama morţii, căci fiorul de bucurie pătrunde imediat în sufletele curate, iar
conştientizarea biruinţei asupra morţii încătuşează, cel puţin pentru moment,
frica de moarte, căci trimful vieţii umbreşte puterea morţii, iar speranţa că
există viaţă după moarte luminează drumurile ce până atunci se făceau în
întuneric.
Dăruind lumină am primit lumină. Am primit
lumina mulţumirilor celor cărora le mulţumesc la rându-mi pentru clipele
petrecute împreună în tot timpul postului, dar mai ales în ultima săptămână
când, ca într-o mare familie, am stăruit în Lumină.
Iubesc mult o cântare din luminata săptămnă,
în rândurile sale se găseşte soluţia miraculoasă cu care oamenii pot păstra
lumina învierii în candela sufletului lor până când vor păşi în veşnicie. Iar
cântarea spune: Ziua Învierii! Şi să ne
luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor şi
celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm:
Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte
viaţă dăruindu-le!
Bucuraţi-vă, Hristos a înviat!
