VISUL

Nu de puţine ori am fost întrebat de către cunoscuţi, dar cu precădere de enoriaşii mei, ce cred despre visuri, cum sunt ele percepute de către Biserică în lumina Scripturii. Ba de ce să nu spun că mi s-a cerut şi părerea personală, că de multe ori, explicaţia oficială nu a fost pe placul auditoriului.

Visul (plural, vise&visuri), succesiunea unor fenomene psihice ce se manifestă involuntar în timpul somnului, iluzie, himeră. Cam aşa descrie DEX-ul, în linii mari, ceea ce noi numim vis, ceea ce noi percepem  că am experimentat vizual  în timpul somnului. Evident, că dacă am extinde definiţia şi am trece spre partea de psihanaliză, fără a ajunge chiar la definiţiile freudiene, putem spune că visul este o dorinţă ori o pulsiune ce capătă o reprezentare simbolică de moment.

Cum apar visurile? Păi dacă am judeca doar la rece, am putea spune că-s coroborarea unor stimuli externi cu stimulii interni, fizici şi psihici. Numai  că ar fi prea simplu de definit aşa, asta dacă luăm în seamă varietatea felurilor în care se visează  (alb-negru, color, horror, fantasmagoric ori profetic….).

Scriptura spune aşa, prin glasul Ecclesiastului V-6,  „căci din mulţimea grijilor se nasc visele…”. Cu alte cuvinte, zbuciumul sufletesc al zilelor trăite, la care se adună grija zilelor ce vin, cu toată încărcătura lor, duc deseori , în timpul somnului, la aceste derulări imateriale de imagini ce ne pun pe gânduri.

Partea cea mai dificilă vine însă atunci când oamenii caută să interpreteze visele. Şi aici este o mare problemă, pe de o parte, avem specialişti la tot pasul, căci pe lângă veleităţile politice şi sportive (de comentat zic) cu care românii s-au născut, există şi această latură a oniricului la care se pricep toţi. Căci de la ghicitul în cafea şi până la multitudinea interpretărilor date pe site-uri şi prin ziare cu privire la vis, avem numai şi numai specialişti. Să vedeţi ce zice Scriptura despre asta, anume că „deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel neînţelegător şi visurile fac pe cei neînţelepţi să-şi iasă din fire.  Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este şi cel care crede visurilor.” Isus Sirah XXXIV, 1-2

Mult prea multă lume a căzut pradă visurilor dând crezare explicaţiilor de tot felul, căci risipind zile din viaţă şi averi nemăsurate au plecat după cai verzi pe pereţi fără a împlini ceva din cele prezise.

E drept, există şi visele care vin de la Dumnezeu, foarte rare, venite în momente speciale, la timpuri îndelungate, nu la orice oră, pentru orice banalitate. Scripturistic vorbind, avem pe Iosif, fiul lui Iacob, cel ce a tâlcuit visurile faraonului ori  avem arătarea îngerească în visul bătrânului Iosif, premergătoare plecării cu pruncul Iisus în Egipt. Sunt vise premonitorii, dar sunt rare, foarte rare, de obicei bazate pe o preştiinţă a noastră cu privire la anumite situaţii ori lucruri, căci sincer vorbind, fiecare din noi am visat, visăm şi vom visa felurite lucruri şi situaţii, în funcţie de starea sufletească şi fizică în care ne aflăm în anumite momente ale vieţii. Fireşte că ne-am dori ca cele bune visate, să se împlinească, iar cele rele, să fie date uitării. Adevărul este că împlinirea viselor, dacă vorbim de partea bună a lucrurilor, stă în lucrarea noastră din starea de trezie,  stă în munca noastră, stă în dorinţa noastră de a ne vedea visul cu ochii, aşa cum se spune în popor.

În mod normal nu trebuie să ne încredem visurilor, în mod normal, realitatea înconjurătoare şi palpabilul trebuie să definească şi să împlinească starea noastră, firea umană. Nici unul din noi nu poate stăpâni de la sine propria-i lucrare a inconştientului şi a subconştientului. Nu suntem capabili de multe ori să gestionăm corect cele ce ne sunt în faţa ochilor, în stare de trezie, cu atât mai mult în starea de vis  când devenim total neputincioşi, când suntem stăpâniţi, pentru o foarte scurtă perioadă de sentimentele şi trăirile acumulate în clipele de nesomn.

Nu vreau să mă întind mai mult, ci doar aş vrea să spun că trebuie să ne bucurăm de cele ce ne înconjoară, de cei dragi ai noştri în fiecare clipă de trezie, de luciditate. Să încercăm să ne rugăm pentru limpezirea şi luminarea minţii şi pentru liniştea sufletească atât de necesare nouă, inclusiv în ceasurile de somn. Visurile sunt himerele trecutului împreunate cu iluziile viitorului, două trăiri ce ne îndepărtează pe noi de luciditatea prezentului în care ne dorim să ne trăim vieţile într-o lume de vis.

ŢIGARIADA

V-am spus câte ţigări fumez eu într-un an? Cred că v-am mai aspus, dar aţi uitat. Cum la fel v-am spus şi despre câtă tărie beau, ba chiar şi câtă băutură mai slabă. În fine, pentru cei care au uitat, vă reamintesc, fumez cam 1500 de ţigări, beau aproximativ 14 litri de alcool pur, 80 de litri de bere şi vreo 20 de litri de vin şi alte băuturi alcoolice. Nu credeţi, nu? Bun, vă spun  mai încolo cum stă treaba.

Să vedeţi chestie. Într-o zi caniculară de vară m-am hotărât să cosesc (a doua oară într-un an) cimitirul. Era o treabă pe care am mai făcută şi-n alţi ani, mai bine spus an de an, căci e de bun simţ să nu laşi bălăriile să crească pe morminte şi alei. Cum suprafaţa e destul de mare şi căldura pe măsură, am zis să-mi mai iau un ajutor, un băiat din sat, iubitor de muncă ca greierele. Şi vorba de cu seară a fost clară, la ora 5.30 dis-de-dimineaţă să plecăm, că apoi se pune vipia. Aşa că mă trezesc eu la 4.45, pregătesc benzina, uleiul, guta, pregătesc traista cu mâncare, sticlele cu apă, berea, că deh, omul trebuie omenit, nu-l laşi să ruginească de la apa caldă, pun şi cizmele de cauciuc, ochelarii de protecţie şi gata, doar o cheie la maşină dau  şi-n 3 minute sunt la om la poartă. Am strigat de trei ori, mai încet un pic, era  5.30, să nu scol toată uliţa, dar nimic. Am intrat în curte şi am strigat iar, nimic. Am ajuns la geam şi am strigat şi mai tare, tăcere, linişte totală. Pfoaii, ce să faci în clipa aia. Tocul geamului era abia aninat în balamale, aşa că am scos tocul cu geam şi am intrat cu capul pe fereastră. Am strigat cu forţă: „Valericăăăă”! O întoarce la 180⁰, ca-n armată şi o poziţie de fugă am sesizat în prima clipă. „Părinţele”, zice el buimac, „veneam eu în cinci minute, că taman mă pregăteam să mă trezesc”. Mda, la 6, că atât se făcuse ceasul, abia se pregătea să se trezească. Eu nu ştiu cum se face pregătirea pentru trezit, eu mă trezesc pur şi simplu, dar fie.  La 6.30, cu chiu, cu vai, plecăm din curte. După 200 m, la prima cârciumă, deja deschisă de la 6, când taman schimbam viteza în treapta a IV-a, îl aud: „hoooo, opreşte părinţele, opreşte un pic”. Am crezut că am pierdut vreo cositoare, deşi, auzul încă îl am bun. „Ce-ai păţit mă, dau turcii”, îl întrebai eu. „Nuuu, opriţi un pic să-mi luaţi şi mie ţigări”. Auzi chestie, să-i cumpăr eu ţigări, ce scenă ar fi fost să intru în cârciumă şi să cer ţigări, nţ, nţ, nţ. „Bine mă, dacă purtai pampers, trebuia să-ţi cumpăr pampers”, l-am întrebat  „ce treabă am eu cu ţigările tale, cumpără-ţi dacă vrei”. „Păi părinţele, nu-mi dă, că mai am datorie de aseară”. Şi a primit până la urmă, tot pe datorie, că deh, după o zi de muncă va plăti găurile din ziua precedentă. Deja era 7 când am plecat din faţa cârciumii, timpul trecea în defavoarea nostră.

„Ia zi Valerică, câte ţigări fumezi pe zi, şi cât îţi ia să fumezi o ţigare”, întreb eu părinteşte. „20 părinţele, un pachet. Cam 5 minute îmi ia să fumez una, că nu trag tare, îmi place s-o fumez mai în lung”. Bag seama că e tehnică şi cu fumatul ăsta. „Dar cu berea cu  stai”, întreb eu, tot părinteşte. „Depinde, cam 5-6 beri dacă am treabă multă, beau o bere în 10 minute, mai ales dacă e prea rece”, răspunde el candid.

Ufff, pe la 8 ne-am apucat de treabă efectiv, aşa că planul cu 5.30 a rămas istorie, iar asta pentru un amărât de pachet de ţigări. Ştiţi zicala aia care spune „pauzele lungi şi dese cheia marilor succese”? Ei, cam asta s-a potrivit la noi, căci nu trecea jumătatea de oră şi Valerică făcea pauză de ţigară, apoi alta de bere, apoi alta că nu mai e gută, că nu mai e benzină, că nu mai e poftă de muncă. Din 10 în zece minute era o pauză de ceva. Noroc că-s calm, iute, dar calm, aşa că n-am zis nimic. N-am zis până la ora 16, când Valerică a oprit cositoarea şi a zis: „până aici, eu nu mai pot, am obosit, venim şi mâine”. Pfoaii, să pice cerul pe mine, auzi, să pleci acasă la ora aia pe timp de vară, mai mare râsul. Cum n-a fost chip de înţelegere, am zis să facem plata, aşa că l-am întrebat, tot părinteşte, desigur: „câte ore ai muncit tu azi”? Clipeşte el nevinovat din ochi, calculează şi-mi zice: „8 ore, de la 8 la 16, 50 de lei face treaba”. „Ba nu e aşa”, am zis eu, „ai muncit mai puţin de 6 ore”. „Cum părinţele, că de la 8 la 16 sunt 8 ore, matematica nu minte”. „Nu minte zici? Păi să vedem, dacă tu spui că nu minte. Ai fumat 20 de ţigări, un pachet, înmulţit cu 5 minute, că aşa spuneai de dimineaţă, înseamnă 100 minute. Ai băut trei beri, reci, înmulţit cu 10 minute, mai adăugăm o juma de oră. Aşadar câte ore ai muncit”?

Ştiţi cum se face cerul când vin norii ăia de furtună? Hmm, cam aşa se făcuse Valerică la faţă. Şi zice ”ahaaa, acum mi-am dat eu seama de întrebările alea de azi dimineaţă, dacă ştiam eu, ahhh, nu mă gândeam să cad în plasa asta, uhhhh”! Până în seară a ştiut o juma de sat păţania lui, căci n-a răbdat, a spus-o la cârciumă, primind aproape în cor, de la cei care-l ascultau, următorul răspuns: „bine ţi-a făcut, mă”.

Scriptura spune, prin apostolul Pavel, că „toate-mi sunt îngăduite dar nu toate de folos, toate-mi sunt îngăduite dar nu toate zidesc”, aşa că putem renunţa, chit că ne este greu, la lucrurile pe care le facem şi nu ne aduc niciun folos, mai mult, ne păgubesc atât trupeşte, cât şi sufleteşte.

A doua zi, dis-de-dimineaţă ne-am apucat de treabă din nou. Până la ora 16 Valerică n-a mai fumat nicio ţigare, chiar dacă după ce am terminat, a fumat una în mai puţin de un minut, cu sete mare.

Sursa foto: antonianoel.com

Vă spuneam la început despre ţigări fumate şi băuturi consumate.  Ştiu că nu vă vine a crede, dar asta-i realitatea, confirmată la radio şi tv, statistic, desigur, căci e vorba de media pe cap de locuitor, nu de cele consumate de mine (că nu fumez şi beau foarte rar alcool), cel ce vă relatez aceste date. Căci vrem-nu-vrem, când vine vorba de statistică, suntem băgaţi în aceeaşi oală.

Mă întâlnesc cu Valerică aproape zi de zi pe drum,  nu s-a lăsat încă de fumat, îi e frică, după cum zice el, că dacă se lasă, să nu care cumva să ajungă sfânt. Hmm, zice Scriptura aşa: „căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc”. Şi s-a mai dus o zi de vară ... .