joi, 30 aprilie 2009

INSULA SENTIMENTELOR

Cu mulţi ani în urmă, trăiau pe o insulă îndepărtată, numită Insula Sentimentelor, toate sentimentele şi emoţiile pe care le cunoaştem astăzi: Fericirea, Tristeţea, Cunoaşterea şi multe altele, printre care şi Dragostea.
Într-o zi, Păzitorul Insulei, le-a anunţat că insula se va scufunda. Dintre toate sentimentele, Dragostea s-a hotărât să nu îi fie frică, să nu abandoneze insula nici chiar în ultimul moment. Când insula mai avea puţin până să se scufunde în adâncul oceanului, Dragostea a hotărât să ceară ajutor.
S-a întâmplat ca, în acea clipă, Bogăţia să treacă pe lângă Dragoste, într-o barcă. Dragostea a spus:
- Bogăţie, mă poţi lua cu tine în barcă?
- Îmi pare rău, Dragoste, nu pot, i-a răspuns Bogăţia. Este prea mult aur şi argint în barca mea şi, sincer, nu mai am loc şi pentru tine. Apoi, Dragostea a întrebat Vanitatea, care se afla într-o altă barcă. Şi Vanitatea i-a dat acelaşi răspuns:
- Nu pot să te iau în barca mea, Dragoste, eu am nevoie de spaţiu, nu îmi place să stau îngrămădită. Apoi, Dragostea şi-a îndreptat privirile spre Tristeţe, care era chiar lângă ea.
- Tristeţe, te rog mult, ia-mă cu tine.
- Ah, îmi pare rău, a răspuns Tristeţea, dar chiar nu am cum. Mă simt atât de singură încât vreau să fiu doar eu, nu am nevoie de companie acum. Te rog să mă înţelegi.
S-a întâmplat ca pe lângă Dragoste să treacă Fericirea.
- Hei, tu, Fericire, ia-mă şi pe mine cu tine, nu mă lăsa aici pe insula aceasta care se va scufunda. Dar Fericirea nu a auzit ce a spus Dragostea, fiind prea preocupată de propria ei bucurie.
Dintr-o dată, cum stătea supărată şi aproape că o podideau lacrimile, Dragostea a auzit cum cineva o strigă:
- Dragoste, poţi să vii cu mine. Dragostea foarte fericită şi-a întors capul şi a văzut un bătrânel. Ţopăind de bucurie, Dragostea a sărit în barca bătrânelului, însă, datorită fericirii ce o simţea că a fost salvată, a uitat să-l întrebe pe bătrânel cum îl cheamă, limitându-se doar să-i mulţumească.
- Eu îţi mulţumesc foarte mult că m-ai salvat. Dacă nu ai fi fost tu, aş fi murit de mult. Când au ajuns pe uscat, însă, privindu-l pe bătrânel cum se îndepărtează de barcă, Dragostea şi-a dat seama că simple mulţumiri nu sunt de ajuns. Atunci, privind înspre Cunoaştere, care era chiar lângă ea, a spus:
- Dar cum îl cheamă pe bătrânelul care m-a salvat? Am uitat să-l întreb. Şi Cunoaşterea i-a răspuns:
- Era Timpul.
- Timpul? se miră Dragostea. Apoi, ca şi cum ar fi citit chipul Dragostei, Cunoaşterea i-a zâmbit şi i-a zis:
- Pentru că doar Timpul poate să înţeleagă valoarea Dragostei.
Poveste din popor.

marți, 28 aprilie 2009

CREZI CA AI SCAPAT DE AMENDA ?

Cred ca foarte multi din cei care citesc pe acest blog sunt posesorii unui permis auto. Poate chiar ca si cei care nu au acest document au habar de regulile elementare de circulatie, si cu totii cunoastem principalele semne rutiere sau alte semne conventionale care sunt restrictive, informative, de obligare, sau de prioritate.
Foarte multi se ghideaza in viata dupa semne, unii pe cele din cafea, altii dupa stele si horoscop, altii dupa semnele lasate de cei ce au trecut prin viata inaintea lor. Si asa incet incet, ajung la un semn, des intalnit, pentru unii chiar enervant des intalnit din pacate, un semn care este valabil pe orice drum parcurs.
Semnul acesta e deosebit, el poate fi si restrictiv, si obligativ, si informativ, si de prioritate, si sa nu va ganditi ca e semnul care se refera la sfarsitul tuturor restrictiilor. Nu, nu este. Este semnul SFINTEI CRUCI.
Poate va intrebati ce are crucea cu amenda. E simplu. Atunci cand incalci vreo regula de circulatie, te astepti sa fii oprit pentru sanctionare, sau sa primesti acasa o instiintare de amenda pentru fapta savarsita.
Corect pana acu, nu? Bun. Deci noi nu prea respectam semnele.
Dar astea sunt drumurile si vremurile. Inainte vreme, oamenii nu se grabeau ca in ziua de azi, ei aveau timp sa respecte regulile si semnele. De exemplu, la fiecare raspantie, sau mai bine-zis rascruce, era cate un semn, un semn al crucii mai bine-spus, o troita, unde omul se oprea, se inchina, apoi o lua pe drumul cel bun, pe cel care trebuie, nu ratacea omul inainte, era ghidat de semnul crucii. Ce timpuri......
Azi, oamenii au uitat de acest semn, nu ca au uitat ca aducere aminte, nu, au uitat care e insemnatatea lui. De aceea, foarte multi platesc pentru asta cu viata, si de multe ori, acolo unde si-o pierd se pune semnul, semnul crucii, ca si cei care vin din urma sa vada si sa stie, ceea ce frumos scrie pe multe pancarte, si anume ca ,,viata are prioritate".
Am terminat si tot nu am explicat titlul. Nici o problema. Sa stiti din experienta mea de sofer care am fentat amenzile de multe ori. Odata si odata tot pici, si atunci platesti ca nu ai respectat semnele.
Seamnul crucii, e universal. Vine de la Dumnezeu, e datator de viata, si chiar si ambulantele si spitalele il au puse pe ele. Noi il avem pe biserici, in cimitire, pe piept si in suflet si trebuie doar sa il respectam pentru a merge mereu pe drumul cel bun si drept, si mai ales sa-i respectam insemnatatea pentru ca va veni si timpul cand vom fi amendati pentru nerespecatrea lui. De cine?.............Stiti si voi.

duminică, 26 aprilie 2009

INSULA MORTILOR VII

E cam sinistra exprimarea, si nu face referire la strigoi sau zoombie, ci pur si simplu la acei oameni izolati, din ce in ce mai multi, care traiesc langa noi, care desi sunt vii pentru ca umbla, sunt morti pentru ca drumul pe care umbla ei e un drum infundat.
In timp ce eram la slujba, citind Evanghelia in care Hristos zice ,, Eu sunt Calea, Adevarul si Viata", intr-o clipa am vazut in fata ochilor pe cei ce ratacesc, pe cei care nu au nici o cale, pe cei care sunt morti, desi au viata cu ei, cei care au adevarul dar prefera minciuna.
Si cel mai ciudat este ca ei ratacesc printre noi, stau ca pe o insula, nu mai au cale de scapare, sunt izolati, sunt morti desi sunt vii.
Cum asa? Pai si o buruiana care s-a uscat se misca in bataia vantului, desi ea nu mai are pic de viata in ea, apele Marii Moarte se mai misca si ele cateodata, desi acolo moartea e cuvantul de ordine. Ba mai nou, multe ape curgatoare au inceput sa moara, sunt lipsite de viata si vietati din cauza poluarii si totusi se misca, curg la vale, pe ultimul drum, in apa sambetei.
Dar ca m-am luat cu vorba, si mortii vii isi vad de drumul lor.
Ce e mai rau, ca pe aceasta insula a mortilor vii nimeni nu mai face cu mana, nimeni nu mai vrea un colac de salvare, toti formeaza un cor mut, corul mortilor vii care asteapta ca totul sa vina numai de pomana, fara sa faca nimic. Acest cor canta pe o gama si la o tonalitate pe care nu o percepe orice ureche. Ei, mortii vii, sunt multimea celor care au pierdut Calea, Adevarul si Viata, sunt cei pentru care noi nu facem pomenire, sunt mortii nimanui, sunt oamenii fara Dumnezeu, sunt chiar Morti, desi invatam ca nimeni nu moare.
In timpul acesta insula se mareste, mortii vii sunt tot mai multi, iar eventuala scapare poate veni de la fiecare din noi, noi care suntem vii, deocamdata, noi care trebuie sa auzim corul lor mut, sa auzim cantarea lor jalnica, cererile lor triste.
Oricum, daca intalnesti un mort viu, macar desi nu-l auzi ce zice, citeste-i pe buze sau in inima, poate se face un pod pana la insula sa, pentru a se putea reintoarce in mijlocul celor VII.

luni, 20 aprilie 2009

E TIMPUL SA




Cred că a venit timpul să vorbim despre timp. De fapt nu ştiu dacă e timp vreodată, dar pentru că e vorba taman despre timp, aş dori să-mi fac un pic de timp, între timp.
E cam ciudat să vorbeşti despre timp acum când nimeni nu mai are timp. Şi totuşi. Cine a făcut timpul, ce e timpul, cum se măsoară, ce valoare are, ce viteza are, de ce trece mai repede sau mai greu? Sunt întrebări care se pun mereu. Numai că răspunsul  nu vine niciodată la timp pentru a mulţumi  toata lumea. Din punctul de vedere al fizicii, timpul este mişcarea în spaţiu. Deşi acest lucru nu poate fi măsurat cu adevărat sau demonstrat, ceea ce face ca el să nu existe.
Şi totuşi lumea vorbeşte continuu despre timp. Mai nou timpul este foarte scump ori cum spun englezii ,,time is money". Timpul este perpetuu şi intangibil, nu-l poţi atinge, nu-l poţi vedea şi oricât te-ai strădui nu-l poţi opri. Deşi de multe ori ai dori acest lucru în momente speciale. Mai mult decât atât, câte persoane nu ar vrea să mai dea timpul înapoi, să o ia de la capăt, să schimbe greşelile trecutului, să revadă persoanele dragi. Dar timpul nu permite asta pentru că este prietenos şi generos atunci când eşti bine, dar  poate fi duşmanul tău atunci când te grăbeşti, când nu ai terminat treaba şi aştepţi ceva, pe cineva şiii......... nu mai ai timp.
Eu cred că Dumnezeu a creat lumea fără timp. Pentru că El nu are nici început, nici sfârşit şi nu-i trebuie timp. El este Alfa şi Omega. Eu cred că omul a numit timpul pentru a se ajuta de el iar timpul i-a devenit stăpân. Omul este sluga timpului. Îşi dozează eforturile şi îşi face planurile în funcţie de timpul pe care îl are sau pe care nu-l mai are.
În ultima perioadă se vehiculează că timpul nu mai funcţionează după coordonatele iniţiale, că e mai scurt, că ziua are mai puţine ore. Numai că ceasurile ne arată ca timpul îşi vede de cursul lui imperturbabil, constant şi poate enervant de conştiincios. Iar aici nu contează dacă e linear sau relativ.
Timpul este scurt. E lipsă de timp pentru că omul a pierdut contactul cu cel care e în afara timpului, cu Creatorul. Mulţi îl ocolesc pe Dumnezeu scuzându-se că nu au timp fără a se gândi că timpul petrecut în compania lui Dumnezeu, acasă sau la biserică, nu este un timp pierdut ci un câştig de timp, pentru că acolo, în comuniunea cu Dumnezeu, depăşeşti bariera timpului şi constaţi că timpul nu este o constantă a universului. Constaţi de fapt că timpul este măsura vieţii şi că viaţa vine de la Cel care ne-a creat.
Într-un fel timpul nu-l putem învinge decât cu veşnicia. Iar veşnicia trebuie căutată la timp, ori în timp util. Noi spunem mereu că nu avem timp pentru asta. Uneori, dacă nu avem timp, trebuie să ne facem. De ce? Nu se găseşte la vânzare nicăieri. 

joi, 16 aprilie 2009

CAMASA CU 2 GULERE

Sa facem un exercitiu de imaginatie.
Cred ca nu e nimeni care sa nu fi purtat camasa, macar odata in viata. Cel ce a purtat a putut constata repede ca aceasta se murdareste foarte repede, mult mai repede ca pantalonul de exemplu. Asta inseamna ca e obligatoriu sa schimbam camasa zilnic, sau sa o spalam pentru a o putea purta din nou si a doua zi.
Acu, nu zic ca ar fi bine ca o camasa sa aiba 2 gulere ca sa o poti purta 2 zile la rand, ci vreau sa zic ca omul, oricat s-ar spala, tot murdareste camasa, si tot se spala si tot o murdareste.
Ciudat este ca omul, care are constitutie dubla, TRUP-SUFLET, nu-si spala des decat camasa vizibila, cea materiala, cea din bumbac, polyester, in, sau canepa. Camasa sufletului, cea alba primita la botez, ramane nespalata, si o purtam zilnic cu noi, pe noi.
E drept ca aceasta camasa murdara, nu e vazuta de toata lumea, dar e de ajuns sa fie vazuta de cei care VAD cu adevarat, si sa se indeparteze de tine, pentru ca nu esti curat tot.
Si daca cineva se intreaba ce detergent minune trebuie folosit pentru a spala aceasta camasa, eu recomand SPOVEDANIA, mai ales ca nu trebuie apa calda, nici inalbitor, nici particula sau enzima minune.
Si dupa ce vei fi curat trup si suflet, vei vedea ca de fapt camasa are 2 gulere, unul de fatada, si altul pentru INTERIOR.
La sfarsit poti exclama,VAI, NICI URMA DE PATA !
Reclama e sufletul comertului……retineti e sufletul……..

sâmbătă, 11 aprilie 2009

OMUL- ALBA / NEAGRA

De ce acest titlu? Pai stai sa vezi. E perioada Floriilor, lumea se bucura, cu dezlegare caci e post, se bucura lumea si familiile celor ce poarta nume de flori, dar se bucura si cei care vin sa intre odata cu Domnul Hristos in Ierusalim.
Bun, si acu sa trecem la miezul problemei. Omul e o fiinta ciudata, care desi poseda ratiunea la cel mai inalt nivel, in comparatie cu lumea inconjuratoare, dovedeste o lasitate, orgoliu, dorinta de suprematie, dorinta de distrugere fara margini.
Simplu de tot. Iti vorbeste in fata mieros, lingusitor, iti pui sufletul pentru a-l ajuta, apoi, brusc, te loveste unde si cand nu te astepti. Doua fete, una alba alta neagra.
De ce am deschis acest subiect? Deoarece de Florii, oamenii cu ramuri inverzite, aducatoate de speranta, plini de entuziasm, vin si striga intrun glas: ,,Osana, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Osana intru cei de sus", iar peste 5 zile, aceeasi oameni vor striga plini de ura ,, sa se rastigneasca!"
ALBA / NEAGRA.
Asta e, asta e la nivel general, in toate timpurile si locurile, ca binefacerea si recunostinta sa nu se intalneasca niciodata.
Asa ne-am obisnuit ca din aceeasi gura sa rostim si rugaciunea si blestemul. Si e gresit. Pentru ca ramura inverzita din mana nostra se poate usca, sau transforma in nuia sau bata, asa cum noi ne transformam din alb in negru.
Si daca alba / neagra e un joc de noroc bazat pe hotie, inseamna ca viclenia, hotia din noi ne transforma in niste cameleoni bicolori, intr-o lume cenusie. Si asta pentru ca omul mizeaza pe celebra fraza ce a facut furori si victime:,, asta are, asta n-are, uite-o p-asta marcatoare".
Acum fiecare isi alege culoarea castigatoare. Vezi pe ce mizezi!

miercuri, 8 aprilie 2009

DE CE EXIST ?

Da, de ce exist? Nu cred ca e om pe lume care sa nu-si fi pus aceasta intrebare. Care este scopul meu, ce rost am eu sa fiu printre oameni, de ce sunt preot, de ce sut barbat, de ce traiesc in aceasta perioada, de ce locuiesc in acest loc, de ce, de ce, de ce?
Daca eram un copil raspundeam senin: pai de-aia! Dar pentru mine s-a dus copilaria, din pacate, eu acum gandesc si imi pun o intrebare universala la care multi asteapta raspuns. Fara indoiala ca poate eu nu am raspunsul universal valabil, dar incerc sa gasesc prin acest blog, prin sugestii si comentarii.
Si am luat-o de la inceput .Si am zis asa: omul e creatia lui Dumnezeu, e chipul Sau. Omul e coroana creatiei, si scopul sau este sa ajunga la cunoasterea si comuniunea cu Creatorul. Apoi am zis ca fiecare om, inclusiv eu, reprezinta un punct de reper in timp si spatiu, un punct de ghidare pentru ceilalti, si asta pentru ca fiecare om are o matrice unicat, un ADN, un suflet, dorinte, senzatii ,trairi unice si personale, care se fac obiect de impartasire cu restul oamenilor in incercarea de obtinere a mai multe informatii care sa ne duca la raspunsul intrebarii universale DE CE EXIST ?
Daca am intreba o femeie batrana despre sensul vietii si ce rost avem noi pe aici ar zice: ,,vezi-ti maica de treaba si pune mana de munceste si fii om".
E corect, ca si raspunsul copilului, simplu curat, fara filozofare.
Si atunci, pentru ca fizic vorbind, copilaria si batranetea sunt punctul de plecare si respectiv iesire din viata, e musai ca raspunsul sa fie o legatura intre aceste 2 pareri.
Deci, DE-AIA EXIST, ca sa fiu OM, si sa fac ceea ce trebuie sa fac, ceea ce a lasat Dumnezeu omului sa faca, adica sa ajunga la comunicarea si comuniunea cu El.
Ce bine ca mai sunt copii si batrani. Ne raspund si noua cugetatorilor la intrebari.

marți, 7 aprilie 2009

INCOTRO ?



O intrebare care macina lumea intreaga. Totul are un inceput, un loc de plecare un loc de nastere, un loc de provenienta. Totul are un sfarsit, o destinatie, un loc de veci, nimic nu e la intamplare. Omeneste vorbind tot ceea ce facem, facem cu un scop bine determinat si precis, luam totul de la inceput pentru a-l duce la bun sfarsit. Tot timpul suntem intro continua fuga.
INCOTRO?
Biblic vorbind Dumnezeu este ,,Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul'', iar Hristos este ,,Calea, Adevarul si Viata'' ceea ce inseamna ca nimic nu este la intamplare.
Bun, deci INCOTRO?
Greu de raspuns daca busola interioara, individuala, mai arata drumul corect, daca ne ratacim sau daca suntem pe drumul cel bun si drept.
Din lumea animalelor vedem ca ele nu si-au pierdut, pervertit simturile, caci pasarile mereu ajung cu precizie la destinatie, pestii la fel folosesc curentii si nu se ratacesc, restul de animale prin miros se ghideaza fara probleme. Numai omul nu se mai descurca deloc. Avem harti, avem drumuri, indicatoare, GPS-uri, sateliti ,avem de toate, dar nu avem directie
Si e o problema sa stiti. Sunt 2 probleme de fapt. Una o analizam toti si ne intrebam: incotro se indreapta lumea? Si preocupati de lume uitam partea personala: dar eu incotro ma indrept?
Asadar, un exercitiu de sinceritate, de autocontrol, ar fi sa opresti intr-o zi, pentru o zi, orice mijloc extern de ghidare si orientare si sa iti controlezi busola interioara, cea a sufletului, ca sa vezi tu INCOTRO te indrepti.

joi, 2 aprilie 2009

INTERVIU CU DUMNEZEU

-Ai vrea sa-mi iei un interviu? deci…..zise Dumnezeu.
-Daca ai timp.… am raspuns eu.
Dumnezeu a zâmbit, spunând:
-Timpul meu este eternitatea. Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?
-Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu a raspuns:
-Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca, apoi iarasi tânjesc sa fie copii; că îsi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi îsi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea; faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp.
Apoi am intrebat:-
Ca un parinte, care sunt câteva din lectiile de viata, pe care ai dori sa le învete copiii Tai?
-Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc si ca dureaza mai multi ani ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oamnei se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit;sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca de asemenea trebuie sa se ierte pe ei insisi.
-Multumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva : ce ai dori ca oamenii sa stie ?Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a zis:
-Doar faptul ca Eu sunt aici, intotdeuna…

Dupa Octavian Paler