LA BANI MĂRUNŢI

Într-o postare, am făcut referire la oglinda adevărului, care, ipotetic vorbind, de ar exista, ar fi mai tare ca poligraful. Nu există, din păcate, şi pentru că nu există, oamenii se complac în a se caracteriza singuri sau a primi caracterizările celor din jur,  care, între noi fie vorba, de cele mai multe ori sunt mincinoase.

Asta mi-a dat de gândit. Adică eu sunt chiar aşa cum mă consider? sau cum mă consideră ceilalţi. Este dreaptă judecata care mi-o fac singur, nu cumva sunt părtinitor cu mine şi ceilalţi de ruşine, de frică, de silă mă mă perie ca să de-a bine pe lângă mine? Şi aici nu e vorba de mine cel care scriu, e vorba de noi toţi, de cei care trăim în lume şi trăim sub propria noastră judecată şi caracterizare.

Fiecare din noi ne considerăm mai deştepţi ca ceilalţi, mai frumoşi, mai bogaţi, mai puternici, mai cool, mai buni. Şi poate nu e aşa, poate că nici pe departe nu e aşa. Dar ai curaj să de judeci pe tine, poţi fi drastic în caracterizarea proprie? Nu. Nicidecum. Uitaţi-vă la televizor sau în ziare când persoane, femei sau bărbaţi, se laudă cu frumuseţea lor după ce au trecut pe la saloane de operaţii de tot felul, după ce petrec în cabinele de machiaj o grămadă de timp şi vin în faţa fanilor care pică în extaz, fără să mai realizeze că de fapt idolii lor sunt jumătate artificiali.

Nu judec să ştiţi, că mă judecă Dumnezeu pe mine pe urmă. De fapt chiar aici vroiam să ajung, la faptul că adevărata caracterizare a omului o face Dumnezeu. El judecă cel mai drept, nu are cum să greşească şi este imparţial. La judecata sa imparţială mă gândesc eu când văd cum oamenii judecă strâmb, măsoară strămb, se laudă cu nedreptatea, ridică minciuna la rang de virtute şi falsul devine originalul mod de promovare a non-valorilor.                              
Perioada postului mare, ce repejor se apropie, este taman momentul ideal în care omul îşi poate reanaliza poziţia faţă de sine, printr-o cercetare riguroasă, amănunţită. Este momentul când omul se poate lua pe sine la bani mărunţi, să se cearnă, să vadă cât este mălai şi cât este tărâţă, şi abia apoi să spună cu adevărat cine este şi cât valorează.

CRIMINALA SI DULCEATA

Poate vi se pare ca titlul e un pic ciudat. Este. Deoarece ciudăţenia sa vine tocmai de la lucrul pe care trebuie să-l explice. Să nu vă gândiţi la râuri de sânge, ci la râuri de vorbe, pentru că în această postare Criminala este bârfa, iar Dulceaţa este linguşeala, două surori ce au ca mamă Minciuna.

De ce zic că sunt surori vitrege? Deoarece bârfa este opusul linguşelii. Când linguşim pe cineva îi spunem în faţă ceea ce nu i-am spune pe la spate. Când bârfim pe cineva, spunem în spate lui ceea ce nu-i spunem în faţă.

Oamenii bârfesc din dorinţa de răzbunare, pentru a fi băgaţi în seamă, pentru a fi acceptaţi în discuţii şi pentru a ieşi în evidenţă. Aceste lucruri se pot întâmpla doar atunci când în discuţie se află cel puţin 3 persoane, pentru ca amplificarea vorbelor şi răstălmăcirea lor să aibă magnitudinea necesară, plus că bârfa nu necesită doar persoane care vorbesc, ci şi persoane care ascultă,  persoane care trebuie să plimbe vorba şi să înflorească cele auzite.

De aia spun că bârfa e criminală pentru că nu are frică de nici o lege.

Ea ucide fără să folosescă nici o armă de război. Zdrobeşte inimi şi ruinează vieţi. Este deosebit de vicleană şi perversă. Cu cât îmbătrâneşte, puterea în loc să-i scadă, îi creşte. Cu cât este pomenită mai mult cu atât devine mai credibilă. Are trecere la toate păturile sociale... este prezentă atât în casa săracului cât şi în cea a bogatului, atât în bordei cât şi în palat.

Bârfa nu are nici un prieten adevărat. Pe toţi cei cu care s-a întovărăsit, după ce i-a  folosit pentru a fi cărată în spate, i-a distrus rând pe rând. Odată ce reuşeşte să arunce o pată pe reputaţia cuiva, roade şi distruge toată fericirea din jur. 
A reuşit chiar să răstorne guverne, să distrugă căsătorii, să ruineze cariere, cauzând insomnii, certuri şi dureri de cap. Dacă nu poate distruge, se mulţumeşte doar să trezească suspiciune şi astfel obiectivul îi este pe jumătate atins.

Bârfa stă la dispoziţia tuturor, şi ca o criminală te tratează cu dulceaţă până la momentul în care îţi ia tot ce ai avut mai bun în suflet.

Împreună cu mama sa, Minciuna, sprijinită de Linguşeală, dă lovituri după lovituri în mijlocul omenirii. Şi curios este faptul că mulţi nu realizează că bârfa sau clevetirea este un păcat mic cu gura mare. Fără să-ţi dai seama te înscrii la o bârfă mică sau şuetă ori hanţă. Mai academic, se numeşte discuţie cu uşile-nchise, unde mai ei  o gură de apă, una de dulceaţă şi uite aşa hrăneşti criminala bârfă oferindu-i posibilitatea să devină ceva oficial, pentru că dacă e auzită de la o persoană de încredere........ ştiţi şi voi.

În încheiere, aş dori să vă spun că dulceaţa devine amară când bârfa este la adresa noastră. Atunci spunem că oamenii sunt răi, că vorbesc urât, că totul este o minciună, că şi-a băgat Ăla coada.

Altfel, cum am citit undeva, bârfa este ceea ce-ţi face plăcere să auzi despre altul şi n-ai vrea să auzi despre tine.

UN FEL DE CHESTIONAR

1. Dumnezeu nu te intreaba ce fel de masina ai condus, dar te intreaba cati oameni ai condus cu ea atunci cand aveau nevoie de un mijloc de transport;

2. Dumnezeu nu te intreaba cati metri patrati are casa ta, dar te intreaba cati oameni au fost bine primiti in casa ta;

3. Dumnezeu nu te intreaba despre hainele la moda pe care le ai in dulap, dar te intreaba daca ai imbracat pe cineva vreodata;

4. Dumnezeu nu te intreaba ce pozitie sociala ai avut, dar te intreaba cum te-ai comportat cu ceilalti;

5. Dumnezeu nu te intreaba cate proprietati si bunuri materiale ai avut, dar te intreaba cum ti-au condus acestea viata;

6. Dumnezeu nu te intreaba care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te intreaba ce compromisuri ai facut pentru a-l obtine;

7. Dumnezeu nu te intreaba cat de mult ai muncit peste program la servici, dar te intreaba cat de mult ai "muncit peste program" cu familia si pentru cei dragi;

8. Dumnezeu nu te intreaba cata lume te-a recomandat, dar te intreaba pe cati ai recomandat tu la randul tau;

9. Dumnezeu nu te intreaba ce meserie ai avut, dar te intreaba daca ai schimbat meseria dupa cea mai buna abilitate a ta;

10. Dumnezeu nu te intreaba ce ai facut sa te ajuti, dar te intreaba ce ai facut sa aii ajuti pe ceilalti;

11. Dumnezeu nu te intreaba cati prieteni ai avut, dar te intreaba pentru cati oameni ai fost un adevarat prieten;

12. Dumnezeu nu te intreaba cum ti-ai aparat drepturile, dar te intreaba cum ai aparat drepturile altora;

13. Dumnezeu nu te intreaba ce vecini ai avut, dar te intreaba ce fel de vecin ai fost tu lor;

14. Dumnezeu nu te intreaba ce culoare a avut pielea ta, dar te intreaba ce culoare a avut sufletul tau;

15. Dumnezeu nu te intreaba de cate ori vorbele tale au spus adevarul, dar te intreaba de cate ori nu.

De pe mail.

MAIMUTA OFENSATA

Nu ascund că mi se mai întâmplă să mai umblu pe net şi să dau de chestii ciudate, de făcături, de lucruri fără sens. Dar se mai întâmplă să găsesc şi câte o chestie genială. Aşa se face că pe http://www.ortodoxiatinerilor.ro am găsit o fabulă cu o învăţătură superbă. Nu comentez mai mult din dorinţa de a vă lăsa să descoperiţi singuri ce vrea autorul să ne transmită.

O dată o maimută din evul anecdotic,

Venind la sfat pe creangă de arbore exotic,

A zis: Atenţie! Sunt foarte ofensată…

Circulă-n lume vorba, deloc adevarată,

Că omul ar descinde din buna noastră rasă…

Însăşi ideea asta imi pare odioasă…

Aţi pomenit vreodata divorţuri printre noi,

Copii lăsaţi pe drumuri sau imnuri de razboi?

Cine-a vazut in hoarda la noi bolnavi mintali,

Drogaţi, lacomi de cărnuri şi homosexuali,

Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?

În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie.

Noi nu avem mafii crude în stirpea noastră aleasă,

Nici terorişti, manele, nici luptele de clasă!

Cât am batut eu jungle, scuzaţi, n-am observat

În obştea de maimuţe, cocotier privat,

Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame

Sau omorâţi în taina de aşa-zise “mame”…

Nu veţi vedea vreodata cat soarele si luna

O minte de maimută dospind in ea minciuna!

Chiar de aş fi silită de vreun laborator,

N-aş deveni port-bâtă şi nici informator.

Şi iată încă una din lumea cea de jos:

La noi nu se întâlneste razboi religios

Nici “sfinte inchizitii”, nici libertate-n lanţuri,

Nici chefuri după care să ne culcăm în şanţuri

Şi nici o îndoiala ce duce la ateism,

Nici ordini materiale, nici materialism…

E adevărat ca omul a coborât ca soi,

Dar să fim rezonabili: n-a coborât din noi.

COD GALBEN

În ultima perioada tot vedem şi auzim despre codul galben, rareori portocaliu, şi Doamne fereşte de cel roşu. E la moda să dai avertizare, să trâmbiţezi, să atenţionezi lumea pentru evitare situaţiilor neplăcute, de multe ori dramatice sau tragice. E trist însă când nu se aude şi nu se vede că s-a anunţat codul, şi oamenii se năpustesc ca orbii în mijlocul viscolului, cu o vitejie debordantă care se transformă însă în disperare atunci când libertatea de mişcare este blocată de duşmanul pe care cu ceva timp în urmă l-ai socotit fără vlagă.

Această situaţie are o mare legătură cu partea sufletească a omului, cu raţiunea, cu simţirea şi perceperea libertăţii de a face tot ceea ce se doreşte indiferent de consecinţe.

Eu cred că putem să dăm cod galben şi pentru sufletele care se avântă în vijelia sau viscolul ispitelor de tot felul, pentru că ispitele sunt ca zăpada, adică frumoase, pufoase, îţi dau senzaţia de puritate şi strălucire. Asta aparent, pentru că ispitele îşi arată şi partea cealaltă când e prea târziu, şi seamănă tot cu zăpada dar devin reci, alunecoase, te inconjoară pe toate părţile şi te blochează, rămânând înzăpezit în troiene de ispite şi păcate.

Evident că dacă eşti pregătit, nu cu lopată, lanţuri şi nisip, ci cu rugăciune, post, milostenie şi iertare poţi să răzbeşti până la un drum curăţat, cum am spune noi creştinii "pe drumul cel bun".

Acest cod galben de avertizare pentru suflet îl găsim mereu actualizat la institutul care se ocupă cu prognoza pentru cărările străbătute de om prin viaţă, anume Biserica. Ea este cea care atrage atenţia la faptul că pe drumul spre păcat este polei şi poţi cădea, îţi rupi mâna, piciorul, gâtul, dar îţi poţi pierde şi minţile, nerespectând indicatoarele.

Când doreşti să obţii permisul de conducere trebuie să dai o testare psihologică, trebuie să dai o testare scrisă, mai trebuie una practică, trebuie să le dai pentru a dovedi că eşti capabil să circuli pe drumurile publice fără să pui în pericol viaţa nimănui, inclusiv a ta.

Era bine dacă atunci când omul şi-ar fi dorit să iasă în societate să dea o testare sufletească, pentru a demonstra că nu este un pericol pentru nimeni, că este apt de condiţia umană, că respectă indicatoarele şi codurile.

Vedem peste toţi tot mai mulţi oameni înzăpeziţi în propriile păcate şi greşeli, în troienile formate de vântul ispitelor, oameni fără nici un ţel, fără nici o perspectivă, oameni nepregăţiţi şi amăgiţi, oameni care nu respectă codul galben, oameni care vor fi prinşi de codul portocaliu şi distruşi de cel roşu.

Când îi întâlniţi să nu-i lăsaţi. Să-i călăuziţi spre drumul cel bun, să veniţi cu ei dacă vă este cu putinţă să le arătaţi că nu toate cărările sunt circulabile, că informaţii pot obţine de la la biroul de informaţii(să-mi scuzaţi comparaţia) care este Sfânta Biserică, locul unde foarte mulţi din cei ce orbecăie pe drumuri blocate şi înfundate pot primi indicaţiile necesare pentru ieşirea la liman.

În rest, pe galben nu poţi să treci, el te avertizează că pe roşu eşti sancţionat.

AM NOROC; N-AM NOROC

E o chestie şi cu norocul ăsta. Mulţi îşi doresc să fie accidentaţi de noroc, pentru că auzi mereu:" de ce n-ar da norocul peste mine". Norocul e ca o fată uşuratică cu care şi-ar dori mulţi să aibă relaţii, e o stare de fapt, este lucrul după care unii se ascund când sunt în faţa eşecului şi alţii devin exuberanţi la aflarea câştigului.

Auzi mereu:" am avut noroc; sau dacă nu aveam noroc nu reuşeam". Ciudat, pentru că alţii spun aşa:" eu sunt foarte încrezător în noroc, şi am observat că cu cât muncesc mai mult, cu atât am mai mult noroc". Ba norocul a influenţat şi cultura populară, cântecul:" când s-o 'mpărţit norocu' măi dorule, fost-am eu la lucru......unora le-a dat cu caru', numa' mie cu paharu'...... şi nici ăla n-a fost plin jumatate-a fost venin". Vezi dar că săracii unii n-au noroc. Ciudat nu?

Acum eu ce să zic, am noroc că nu cred în noroc. Eu cred în Dumnezeu, şi cred în libertatea pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Adică toţi ne naştem goi, toţi avem dreptul de a face bine, de a învăţa, de a munci. Numai că unii nu-şi exercită aceste drepturi, aşteptând să dea norocul peste ei, uitându-se cu jind la cei care muncesc şi au noroc şi acuzând că n-au avut noroc pe lume. Mai mult decât atât o viaţă îşi caută norocul unde altundeva decât la jocuri de noroc, aşteptând zic ei să-l apuce pe Dumnezeu de picior, să dea lovitura. Şi după cele care le-am văzut eu, cei care au avut noroc chior la jocuri de noroc, s-au umplut de bani şi de faimă, dar n-au avut noroc de viaţă, familiile lor fiind lovite de boală, moarte, scandaluri.....noroc chior.

Norocul nu vine de la Dumnezeu. Dacă îţi doreşti ceva de la Dumnezeu, trebuie să-ţi doreşti sănătate pentru a munci să-ţi câştigi pâinea, şi minte luminată să gândeşti ceea ce trebuie, cum trebuie, şi atunci te poţi socoti ca un om care ai avut noroc.

Aşadar, în viaţă ai de ales între ajutorul lui Dumnezeu şi noroc. Între împlinirea voii Sale şi voia noastră.

Hai noroc! Pardon, Doamne ajută!

ESTI ULTIMUL OM

M-am întrebat de multe ori cum s-o fi simţit Adam în postura de prim om, ce sentiment o fi avut când a realizat că el este singurul om, că totul îi este pus la dispoziţie şi că el este cel de la care trebuie să plece totul în ceea ce priveşte rasa umană.

Conform referatului biblic, cartea Facerii, prima carte a Bibliei, Adam a cam dat cu stângu-dreptu', şi de la el noi plătim acest tribut al morţii trupeşti până la sfârşitul veacurilor. Foarte mulţi nu înţeleg acest lucru, cum că pentru o muşcătură din fructul oprit să fii pedepsit cu moartea. Dar această poruncă venită de la Dumnezeu este una de încercare a libertăţii, libertate de care Adam nu a profitat, ci din contră, mânat de poftă s-a depărtat de Dumnezeu. Mai pe înţelesul tuturor, Dumnezeu i-a dat libertate deplină în rai, i-a dat voi să mănânce din toate ale raiului, să facă tot ce doreşte, cu o condiţie: să nu mănânce din acel pom. Am tinde să zicem : ce fraier Adam, cu toate bunătăţile la dispoziţie a mai dorit să guste şi din pomul ăla.

Dar, pofta l-a omorât pe om. Fapt pentru care, pentru acei care zic că ei nu ar fi făcut ca Adam, că ar fi rezistat tentaţiei, o să le propun un test imaginar.

Gândeşte-te că din cauza unui lucru natural ori supranatural ai rămâne ultimul om pe pământ. Şi aici nu mă refer a rămâne ultimul om sub înţelesul de cel mai josnic, pur şi simplu să devii singurul locuitor al planetei. Hai să nu fim chiar sumbri, să mai ai şi partener(ă). Ce crezi că ai putea face în această situaţie, având la îndemână tot ceea ce este necesar pentru dezvoltarea, regenerarea omenirii, în nişte parametri fixaţi de Dumnezeu, cu o libertate ca şi cea dată lui Adam. Crezi că te poţi descurca? Asta având în vedere că teoretic noi nu ne prea putem descurca nici acum, când nu toate sunt în cârca noastră, când o grămadă de treburi, probleme, sunt rezolvate prin împărţirea atribuţiilor între oamenii din societate, unii doctori, alţii profesori, preoţi, şoferi, brutari........ Deci, misiunea lui Adam a fost una cumplită, şi cred că nici unul dintre oameni nu ar fi fost în stare să o ducă la capăt cu brio.

Această neputinţă vine din cauza poftei, a dorinţei de a gusta din toate cele înconjurătoare, devenind sclavi, devenind din stăpâni ai pământului, stăpâniţii pământului.

Ca test, ducem într-o casă utilată cu tot ceea ce este de trebuinţă unei case, plus grădină cu toate cele ale unei grădini, ducem un om. Într-una din camere punem o cutie goală, dar închisă, şi-i spunem omului că poa' să facă în casă şi-n grădină tot ce pofteşte, să folosească totul fără nici o frică, numai să nu umble în cutia amintită.

Credeţi că nu va umbla la cutie? Eu că cred că singurul lucru la care se va gândi acesta va fi. Nu-l va interesa nimic din casă şi grădină, va sta cu gândul numai la a deschide cutia.

Ceea ce înseamnă că, nu a fost uşor de Adam, ceea ce înseamnă că nu e bine să fii nici primul şi nici ultimul om, e bine să-ţi vezi de drum şi să te bucuri de ceea ce ţi-a dat Dumnezeu, fără a căuta să-ţi găseşti suplimente,deoarece s-ar putea să-ţi dăuneze.

FEREASTRA CU GEAMURI MURDARE

Circulă pe net de ceva vreme o istorioară plină de înţeles, care nefiind semnată de nimeni mi-am permis să o postez şi pe blogul meu, pentru a fi citită de cei care cred că în viaţă doar ei cunosc totul, şi că ceilalţi sunt nişte neştiutori. Astfel, poveste sună cam aşa:

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.

În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon .

CE CEARCEAFURI MURDARE ÎNTINDE VECINA NOASTRĂ ÎN BALCON... !

Cred că are nevoie de un nou detergent sau poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile !

Soţul ei privi şi rămase tăcut.

Şi aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.

După o lună femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mut mai curate şi îi spuse soţului ei: Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţându-o altă vecină!?

Soţul ei îi răspunse:

"Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre ! "

Aşa e şi viaţa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar. Atunci am vedea mai clar puritatea sufletească a celorlalţi...

CEA MAI SIMPLA Şi MAI BUNĂ PRAJITURA

Foarte mulţi oamenii au încercat să definească viaţa. Cei mai mulţi complicându-se au dat definiţii alambicate, dogmatice, filosofice care în loc să clarifice sensul vieţii au făcut să fie puse mai multe întrebări referitoare la viaţă. Unii au încercat să ia viaţa ca atare, fără să-şi pună întrebări Şi părerea mea că bine au făcut.

Numai că viaţa poate fi explicată şi prin lucrurile simple pe care noi oamenii le facem,  care adunate dau sens acestei noţiuni de viaţă, de trăire.

De exemplu putem vedea ce este viaţa folosindu-ne de bucătărie. Cum? Am să vă spun imediat. Întâi aş dori să le spun celor care nu găsesc răspuns pentru cele rele şi bune ce li se întâmplă în viaţă, de-a valma şi fără noimă că anumite elemente luate per bucată nu au nici un sens, că răspunsul îl putem găsi şi în bucătărie. 

Teoretic nimeni nu mănâncă cacao simplă sau praf de copt, făină, sare de lămâie ori praf de budincă. Nimeni nu face asta. Dar amestecate între ele, împreună cu alte ingrediente, acestea pot da naştere unei prăjituri delicioase dând un sens celor mai sus menţionate.

Aşa e şi cu viaţa. Unele lucruri sau ingrediente îţi pot părea de nedigerat. Dar dacă am aduna toate cele necesare, ceea ce Dumnezeu ne pune înainte, anume cele amare, cele dulci, cele acre, bucurii, şi necazuri obţinem o prăjitură numită viaţă.  Ea poate fi greu digerată de unii ori  poate mult prea savurată de alţii.

Oricum, aveţi grijă că excesul de dulciuri poate dauna grav sănătăţii. Şi ţineţi minte că viaţa, ca şi prăjitura, are un sfârşit.

Poftă bună la viaţă zi de zi, felie cu felie.