vineri, 26 august 2011

POZA DE LA MARE


În sfârşit. După o lungă perioadă am avut şi eu o juma’ de concediu, pentru că de unul întreg nu am timp şi nu-mi permit. Şi nu vreau să mă vait pentru că ar fi josnic, dacă ţin cont de faptul că unii nu au plecat nicăieri. În postarea de azi am să vă arăt o poză de la mare, un pic mai jos în postare. Poate nu veţi vedea totul din prima dar pe parcurs veţi realiza şi locul unde mă aflu eu în ecuaţia acestei fotografii.
Ştiţi că până acum ceva ani, oamenii făceau poze pe plajă cu ajutorul vreunui aparat cu film, cine avea, ori cu ajutorul fotografilor ambulanţi care de pe o zi pe alta îţi aduceau pozele făcute cu maimuţa, cu cămila, cu voie sau fără voie.  Azi lumea se pozează cu aparate „deştepte” ce au pixeli mulţi, cu telefoane mobile ori se filmează ore întregi cu camera de luat vederi pentru a arăta şi lu’ mamaia care a rămas acasă cu grădina şi animalele pe cap muncind de zor pentru ăi de plecară la mare.
Acum pentru că acest blog are un fundament creştin trebuie să ies puţin din sfera brizei şi să vă spun câte ceva duhovniceşte, asta înainte de a analiza poza mea. De exemplu aş dori să vă spun, deşi ştiţi asta foarte bine, că sunt unii care nu cred în Dumnezeu pentru că nu l-au văzut niciodată. Ce poţi să le faci. Asta cred ei şi basta. Chiar dacă psalmistul zice că „cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tăria” ori în altă parte „cât de minunate sunt lucrurile Tale Doamne toate cu înţelepciune le-ai făcut.” Cu alte cuvinte văzând creaţia îţi dai seama de existenţa Creatorului. Ori dacă există scaunul cu siguranţă că există şi meşterul de l-a făcut pe el. Că deşi eu nu am văzut America ori Australia sunt convins că există, că fără doar şi poate şi gândurile există dar nu le-am văzut niciodată. Unii nu cred până nu văd. Poate când vor vedea va fi prea târziu.
Dar să revin la poza de la mare. Ca orice poză de la mare surprinde esenţialul, adică marea, că doar nu vă aşteptaţi ca esenţialul să fie cel sau cei care sunt în mare.  Într-o poză cu mai multe elemente în ea, te uiţi să vezi care este personajul principal, subiectul pozei. În fotografia de mai jos să nu mă căutaţi deoarece eu sunt în spatele pozei, fiind cel care am făcut poza. Asta pentru că revenind la cele de mai sus, voiam a vă spune că nefiind în poză nu înseamnă că nu am fost acolo. Ba am fost, deşi nu se vede. Dumnezeu, care nu se vede, cu atât mai mult lucrează în natură pentru a se arăta celor care nu doresc decât să vadă  ca să creadă.
Poate nu mă credeţi dar aşa e. Nu apar în poză, dar am fost la mare.

luni, 15 august 2011

MANASTIREA McDONALD'S



Să ştiţi că am cântărit destul de mult înainte de a pune această postare pe blog. Şi asta nu de frica cuiva, ci din cauza faptului că poate nu toţi vor înţelege mesajul, plecând de la gândul că poate chiar unii ai iniţiaţi în ale credinţei vor fi contrariaţi.
Cu siguranţă că titlul postării este unul inedit şi poate chiar ciudat, dar citind postarea poate îmi veţi da dreptate. Spun asta în condiţiile în care ţara noastră are o salbă de mănăstiri presărate prin toate zonele, fiecare cu specificul ei, cu florile ei, cu istoria ei, cu viaţa şi vieţuitorii ei. Asta unu la mână. Doi la mână avem şi vizitatori de toate genurile. Sunt străini curioşi şi fascinaţi de bogăţia simplă a ortodoxiei, sunt români dornici de reculegere şi recuperare spirituală, sunt români care fac turism şi trec pe la mănăstiri ca pe la orice baraj ori cascadă fără a face vreo diferenţă între ele şi sunt români care se duc pe la mănăstiri crezând că acolo este un loc  cu all inclusive non-stop.
V-am trecut în revistă  câteva categorii de oameni care fac turism spiritual fără a se îmbogăţi cu vreo cunoştinţă despre Dumnezeu ori suflet, singura lor avere rămânând cei câţiva GB de fotografii de pe carduri.
Şi să nu credeţi că glumesc. V-am spus, sunt unii care se duc în pelerinaje şi merg la slujbe, ascultă cu atenţie, întreabă şi doresc să cunoască. Sunt alţii, credincioşi şi ei zice-se, care merg şi se înghesuie peste ceilalţi, nu ascultă nimic din slujbă ori din cuvânt, sunt nemulţumiţi de program, vorbesc la telefon, se agită şi vociferează înjurând că nu li se acordă atenţia cuvenită. Şi asta se întâmplă deseori acolo unde sunt scoase moaştele vreunui sfânt. 
Poate că de multe ori mai are şi presa dreptate, nu mereu desigur, când arată cum se comportă aşa-zişii credincioşi. Unii stau la rând mestecând în paharul de cafea şi scuipând coji de seminţe. Aşteaptă să meargă la moaşte fără a şti ceva din viaţa sfântului respectiv. Doamne fereşte să spun că nu e bine că se află acolo. E bine. Problema e că-i sminteşti pe ceilalţi de lângă tine care doresc să ia anafură şi tu bei tacticos din cafea ori înfuleci dintr-un şniţel ca să mai treacă timpul. Ca să nu mai vorbesc despre cei care doresc să meargă în pelerinaj cu gândul că poate va opri şoferul şi la restaurantul acela de-i  face reclamă la televizor ori măcar la McDonald's pentru un dublu chees.
Nu ştii cum să reacţionezi când vezi această discrepanţă între credinţa profundă  manifestată în mod plăcut şi sincer a celor care merg din suflet pentru suflet în pelerinaje şi manifestările haotice a celor care merg în aceleaşi locuri dar cu scopuri nedefinite în plan spiritual. Cu siguranţă că mulţi ştiţi cuvintele lui Hristos care sună „nu numai cu pâine va trăi omul ci şi cu cuvântul  lui Dumnezeu”. Şi este perfect valabil cuvântul lui Hristos pentru cei care merg să se hrănească spiritual. Ce facem însă cu ceilalţi? Cum îi corijăm? Ce facem cu cei care trag pe dreapta pe drumul spre mănăstire şi întreabă dacă mai e mult până la McDonald's. Poate că nu vreţi să ştiţi pe unde rămân paharele goale ori pungile abia golite ale pelerinilor ce merg să vadă şi ei mănăstirea aia despre care au auzit ei că e frumoasă şi că adăposteşte moaştele vreunui sfânt care face minuni, adică (cum speră ei) ajută de soartă, de noroc, de câştigarea la loto şi la proces. Da, se întâmplă din păcate şi aşa ceva.
Poate că unii vor citi această postare, mulţi, puţini, nu contează numărul. Altceva e important. E important ca cei care citiţi această postare să faceţi cunoscut modul corect şi frumos în care se face un pelerinaj. Nimeni nu e atât de încuiat să nu ştie că e firesc să opreşti undeva să mănânci, să te odihneşti. Nimeni nu zice că e anormal să vizitezi şi alte obiective, dimpotrivă. Dar când pleci la un obiectiv care îl are în centru atenţiei pe Dumnezeu e bine să te pregăteşti cu răbdare, cu ţinută decentă, cu linişte, cu un pliant ori revistă care să-ţi îmbogăţească mintea, pentru a pleca de acolo  plin de spiritualitate, recules şi fericit de întâlnirea cu cel ce dă hrana la toată lumea.
În încheiere  vă spun că nu există mănăstirea McDonald's şi că nici nu am ceva cu respectiva firmă care are o cu totul altă activitate decât cea pe care o are o mănăstire. Am dorit doar să fac diferenţa între trup şi suflet, între hrana trupului şi cea a sufletului.

miercuri, 10 august 2011

CUM AR FI DACA......



Din nefericire, după cum fiecare din noi constatăm pe propria, lumea merge într-o direcţie greşită. Şi mă refer aici atât din punct de vedere economic şi social cât mai ales din punct de vedere moral. Valorile morale ale timpului din urmă sunt azi fără nici o valoare. Moralul şi eticul sunt noţiuni de istorie, pornografia, drogurile şi alcoolul cu toate nuanţele lor au devenit activităţi cotidiene obişnuite şi imperios necesare în slujirea trupului dominat de dorinţa distrugerii, asta în timp ce sufletele au devenit cobaii trupurilor ce fac experienţe de supravieţuire într-o lume fără nici un ţel.
Motiv pentru care azi am hotărât să vă provoc, dacă nu aveţi alte ocupaţii mai plăcute, ca prin comentarii să-mi spuneţi cum îi percepeţi pe cei din jur, adică pe prieten, pe coleg şi pe vecin, plecând de la premisa că fiecare din noi purtăm chipul lui Dumnezeu, că nici unul  din noi  nu este mai special înaintea Creatorului şi că Fiul lui Dumnezeu, Hristos,  a venit să mântuiască şi pe sărac şi pe bogat, pe tânăr şi pe bătrân, pe înţelept şi pe nebun.
Unii zic, conform Scripturii pe care o înţeleg după a lor plăcere, că nimeni nu l-a văzut pe Dumnezeu. Asta deşi referatul biblic de la crearea lumii ne spune că Adam şi cu Eva erau locuitori ai raiului şi că vorbeau cu Dumnezeu, erau vecini cu Dumnezeu.  Avraam, Noe, Moise, Ilie şi alţi drepţi şi prooroci ai Vechiului Testament l-au văzut şi au vorbit cu Dumnezeu în diverse moduri şi locuri. În Noul Testament Dumnezeu se face Om, se întrupează şi mănâncă, merge, bea şi vorbeşte cu oamenii, cu acele fiinţe cărora le-a dat chipul Său  şi pe care  a venit să le readucă prin mântuire la starea dintâi, să-i facă din nou vecini  în împărăţia cerurilor.
Cum ar fi dacă aţi fi vecini cu Hristos? V-aţi gândit vreodată la asta? Cum ar fi dacă ar fi Hristos un concetăţean al localităţii unde trăieşti?  Credeţi că nu s-ar găsi oameni care să se certe şi cu Hristos pe o palma de pământ ori pentru alte lucruri lumeşti ce fac dezbinare între oameni? Eu cred că ar fi cu duiumul. Dovada? Una la îndemâna tuturor. Sfânta Biserică, locul unde poate fi găsit Hristos, locul unde unii nu calcă toată viaţa. La ce bun să fii vecin cu Hristos, să stai cu el în aceeaşi  localitate dacă nu-l cauţi. Plus de asta dacă nu conştientizezi că şi oamenii cu care interacţionezi în viaţă sunt purtători ai chipului dumnezeiesc ca şi tine şi îi tratezi cu dispreţ, îi judeci, îi cleveteşti ori îi furi nu faci nimic altceva decât să te cerţi cu Hristos, să-l dispreţuieşti pe Dumnezeu. Sfântul apostol Pavel spunea frumos că de acum eu nu mai trăiesc ci Hristos trăieşte în mine, ridicând conceptul de viaţă şi trăire la nivelul suprem, la cel ce este Viaţa.
Aşadar provocarea aceasta este. Să vă gândiţi şi poate să comentaţi dacă vreodată v-a trecut prin minte  că Hristos trăieşte lângă voi şi nu l-aţi luat în seamă, că e prezent în fiecare din noi, că e împreună cu noi locuitor al localităţii în care trăim şi că ne aşteaptă ca o gazdă perfectă în casa Sa numită Sfânta Biserică.

vineri, 5 august 2011

BILETE GRATIS



Pentru că din lipsă de timp, ca să am şi eu o scuză la modă, nu am mai scris nimic pe blog, vin azi cu o super ofertă. Ofer bilete gratis.
Toată lumea ştie cum arată un bilet. Sau poate nu toată lumea. Sunt bilete pentru intrare la film, pentru intrare la meci, pentru intrare la spectacol. Sunt bilete de tren, bilete de voie bilete şi bileţele de toate culorile pentru o sumedenie de activităţi. Aceste bilete colorate şi uneori personalizate de obicei costă. Şi câteodată costă de te ustură. Dar……. Ce nu face omul pentru formaţia lui preferată? Cum să nu dea el o căruţă de bani pentru artistul, actorul ori fotbalistul preferat. E idolul lui şi ar face orice pentru el. Unii chiar renunţă la serviciu, divorţează ori se sinucid. Aşa că să mergem la casa de bilete, la ghişeul unde se găsesc bilete fără bani pentru a vedea şi auzi ce n-a văzut Parisul, ori cum zice apostolul Pavel pe „cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit”.
Schimb un pic macazul şi vă readuc aminte că foarte mulţi oameni care se declară creştini de Dumnezeu iubitori , habar nu au dacă uşa bisericii din localitatea lor se deschide înăuntru sau înafara clădirii şi asta deoarece rareori spre deloc fac act de prezenţă pe acolo. Într-un fel e treaba lor. Dar… .
Aş dori să vă spun că în biserică nu se intră cu bilet. Ba chiar dacă unii spre scuzare sau acuzare spun că se cer bani tot timpul greşesc din neştiinţă ori rea credinţă. Biserica este locul unde intri fără bilet pentru a-L primi, vedea şi simţi pe Dumnezeu, aşa cum spunem noi „veniţi şi gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul”.
Care-va să zică pentru meci ori spectacol te zbaţi să faci rost de bilet, dai veste în ţară, apelezi la o rudă sau la un prieten şi nici nu se pune problema de timp, iar pentru biserică „capul la cutie”.
Pentru meciuri, de exemplu, există un sistem arhicunoscut de microbişti. Bilete la peluză, la tribuna zero, la a prima, a doua ori abonamentul. Cei cu abonament de obicei ştiu totul despre echipă şi dau totul pentru ea. Ceilalţi vin ocazional. Unii, cu dare de mană care vin rar vor să stea cât mai aproape de gazon deşi poate sunt străini de actul meciului ori de protagonişti.
Într-un fel aşa e şi la biserică. Sunt creştini care poţi spune că au abonament. Vin mereu la slujbă, cunosc problemele bisericii, cunosc destul de bine şi din cuvântul Scripturii. Alţii vin mai rar dar au pretenţia să stea în faţă, să fie văzuţi de ceilalţi deşi habar nu au care e treaba prin locul de rugăciune. Nu trebuie daţi la o parte dar e greu să îi faci să înţeleagă care este scopul venitului la biserică. Adică să ştie că acolo dispar rangurile, puterea financiară, frumuseţea şi falsul. Înaintea lui Dumnezeu vii ca OM, că aşa te-a creat.
Aşadar în biserică vii fără bilet, e intrare gratuită la rugăciune. Ori, dacă vreţi, biletele sunt faptele cu care  ne prezentăm. Ai bilet, ai fapte bune primeşti pe Hristos. Dacă nu ai, te primeşte El, şi îţi face abonament. Toată treaba e să îţi faci timp şi să fii prezent mereu la slujbă, la rugăciune, la învăţarea celor de trebuinţă vieţii de zi cu zi spre veşnicie. Comanda bilet. E gratis.