sâmbătă, 30 octombrie 2010

SARBATOAREA DRACILOR



Iaca-şa cum auzirăţi şi văzurăţi. Sărbătoarea dracilor. E dură exprimarea dar pentru a trezi un pic simţirea e nevoie de un şoc. Cum măi fraţilor, noi popor creştin de 2000 de ani, cu încreştinarea făcută de primul apostol chemat de Hristos, Andrei fratele lui Petru, cu biserici la care râvnesc multe din neamurile pământului, cu salbe de sărbători în care prăznuim pe Hristos sau pe cei ce şi-au dedicat viaţa lui, am ajuns de râsul curcilor din cauza Halloweenului.
Halloween este de fapt forma prescurtata de la "hallow evening". În limba engleză cuvântul "hallow" are mai multe sensuri: a sfinţi dar si a se închina la, a venera, a adora, a consacra. Halloween poate fi deci tradus prin seara sau noaptea venerării. Ţinând cont de specificul costumelor si decoraţiunilor utilizate in acest moment este evident ca vorbim despre o adorare a dracilor.
Oare ce ar putea avea in comun străzile inundate de oameni îmbrăcaţi in vrăjitoare, vampiri si monştrii îngrozitori sau hidoasele felinare-dovleac cu Dumnezeu? Oare de ce aşa cum am auzit ieri în unele grădiniţe s-a sărbătorit Halloweenul, iar când este vorba de a face o serbare de Crăciun, Naşterea Domnului se aduc în discuţie iar probleme despre introducerea religiosului în planul de învăţământ. Eu zic mai pe înţelesul tuturor că-şi bagă dracu coada (mă scuzaţi de limbaj).
O să vedeţi la ştiri cum se sărbătoreşte minunata sărbătoare prin cluburi cu costume care să mascheze feţele iritate şi ochii injectaţi de droguri şi alcool, cu sonorul la maxim şi rugi către cel care şi-a dorit să fie-n locul lui Dumnezeu şi a ajuns dumnezeul celor care propovăduiesc haosul.
În Romania creştină de azi lumea de la ţară nu se prea înghesuie la această sărbătoare. Foarte mult se bate monedă pe copii de la oraş printr-o publicitate suprapromovată, prin costume care mai de care mai atrăgătoare inspirate din desenele animate la fel de agresive ce rulează pe micile ecrane.
Dar dacă-şi bagă dracu coada, e greu să o scoţi. E greu să îmbraci un copil în haine de îngeraş, parcă-l sufocă. Pune-l să se îmbrace cu Batman şi ai să vezi că l-ar purta şi în loc de pijama.
Una peste alta oameni buni eu zic că să păstrăm ceea ce e al nostru că e bun şi autentic. Eu zic că dacă păstrăm ce e al nostru nu ne pierdem identitatea, iar dacă lăsăm marfa de import în afara graniţelor nu ne pierdem nici sufletul.
În rest să vă ferească Dumnezeu de uneltirea celui viclean, iar Hallowenul să se ducă-n pustii.

joi, 28 octombrie 2010

A PICAT CURENTU'

Cei care sunt mai în vârstă ştiu că în perioada comunistă se oprea deseori curentul electric. Azi penele de curent sunt rare şi produc panică, mai ales atunci când se produc noaptea. Lumea s-a învăţat cu lumina electrică aceasta devenind un lucru aproape indispensabil în viaţa de zi cu zi.
Teoretic ar trebui să fiu mulţumit că oamenii sunt iubitori de lumină, dar nu pot sa-mi exprim mulţumirea deoarece această lumină e una costisitoare, e una firavă, e chiar dăunătoare de mute ori.
Lumina este un atribut a lui Hristos „Eu sunt Lumina lumii”, iar cel ce umblă pe lumină, spre Lumină, nu se poate împiedica niciodată.
Am urmărit în ultimele luni cum o grămadă de oameni au intrat în panică la auzul veştilor care anunţau că în urma exploziilor solare vor fi afectate sistemele energetice, informatice şi de transmisiuni. E drept să te îngrijorezi, că de aia eşti om, dar nimeni nu-şi face nici o grijă de pierderea legăturii cu Dumnezeu, cu Lumina ce coboară din cer. Nimeni.
Azi s-a oprit curentul. Am văzut pe pielea mea ce înseamnă  lipirea de tehnologie, şi suferinţa temporară pe care o poate genera. Nu mergea hidroforul pentru că nu aveam curent şi bineînţeles că nu am putut să beau apă, nici să spăl mâinile înainte de masă. Centrala nu mergea din lipsa curentului ceea ce înseamnă că pentru câteva ore am avut parte şi de frig. Televizoarele au fost pe post de mobilă, iar celelalte aparate din casă au avut posibilitatea să se răcească după lungă perioadă.
Într-un fel acest lucru m-a inspirat, deoarece acest lucru este perfect valabil şi în cazul omului. Adică dacă nu mai ai lumina ochilor eşti orb, dacă nu-ţi mai aud urechile eşti surd. Dacă picioarele nu-ţi mai funcţionează, dacă şi creierul dă rateuri, dacă inima se opreşte din bătaie eşti un om mort.
Dar se poate şi mai rău. Se poate să ai vedere, auz, bătăi de inimă şi picioare zdravene dar să nu ai să nu ai Lumină în suflet. Tot un om mort te numeşti. 
În aceste condiţii este bine să fii pregătit. Orice scânteie devine o speranţă, o luminiţă. Orice suflet poate fi o candelă. Orice om poate fi purtător de lumină. Ferice de cei ce pot să lumineze calea celor ce sunt în întuneric, ferice de cei ce sunt făclii înaintea celor ce călătoresc pe drumul întunecat al vieţii, de cei ce păstrează lumina învierii pentru tot anul şi toată viaţa.
În rest, aveţi grijă şi vă pregătiţi că nu ştiţi când poate să pice curentu’.

miercuri, 20 octombrie 2010

SEX SI FOTOMODELE

Doamne fereşte, să nu credeţi că m-am reprofilat. Nicidecum. Numai că nu mai ştiu ce să cred. Bine, eu cred în Dumnezeu. Treaba e că nu ştiu ce să mai cred cu ce se petrece în lume. E nebunie frate. Aproape orice pagină de ziar ai deschide, aproape orice pagină de internet, pe la posturile tv nu mai zic, pe toate drumurile şi la toate colţurile dai de persoane mai mult decât sumar îmbrăcate, care ori sunt VIP-uri ori sunt fotomodele, ori modele. Acum eu care zic că am ceva ani de şcoală, mai am şi ceva învăţătură primită în cei 7 ani de-acasă,  am mai citit şi eu câteva cărţi în astă viaţă, cred că un model adevărat de viaţă poate fi Hristos, pot fi sfinţii, pot fi cei care au murit prin războaie ca să ne fie nouă bine.
Nu credeţi că a luat-o lumea razna? E ciudat să vezi cum anumite dudui, care nu ştiu să-şi spele bruma de ţoale purtate şi nu se pricep să-şi facă o omletă, spun cu dezinvoltură şi seninătate că idealul lor în viaţă este modelingul ori filmul, o carieră în televiziune şi o viaţă petrecută lângă o persoană iubitoare cu inima la fel de largă ca buzunarul.
Nu e greţos să vezi cum se face publicitate unor trupuri, bucăţi de carne mişcătoare, care se unduiesc în faţa celor care uită de familii, de serviciu, de Dumnezeu, şi care devin MODELE pentru 90% din tineretul planetei. Nu e alarmant să vezi cum propaganda făcută unor astfel de persoane care sunt consumatoare de alcool şi droguri devine un obicei şi nimeni nu ia măsuri. Nu vi se pare degradant celor care munciţi să vedeţi că azi nu mai sunt modele femeile sau bărbaţii care au ani de căsnicie şi trăiesc împreună fericiţi prin munca lor şi că divorţurile, adulterul şi certurile ieftine devin obligatorii în ochii noştri?  Oare puritatea Maicii Domnului despre care se vorbeşte de 2000 de ani, curăţia şi curăţenia celor care au fost modele veacuri întregi pentru omenire nu mai reprezintă nimic în faţa celor care astăzi şi-au căutat altfel de modele?
Deşi nu cred că aţi întâlnit cuvântul sex prin postările mele, sunt sigur că-l auziţi şi vedeţi de cel puţin 20 zilnic pe oriunde aţi merge. Acest cuvânt se vinde la greu. Face bani de bani, este net superior oricărui tip de muncă şi de multe ori e confundat cu dragostea. Sexul, cel puţin cel  care ne este nouă servit pe toate mijloacele de răspândire a veştilor este modul cel mai plăcut prin care-ţi poţi pierde sufletul.
Sunt trist să văd constat zilnic că degradarea omenirii este din ce în ce mai pronunţată. Avem fotomodele dar nu ne sunt modele. Se vorbeşte şi se face sex peste tot, dar lipseşte dragostea. Avem haine scumpe şi tremurăm de frig, avem mâncăruri delicioase şi murim de foame, avem mângâiere a trupurilor şi sufletele ne sunt nemângâiate, dăm la draci toată ziua şi nu facem nici măcar o rugăciune.
Aş dori să trăiesc momentele în care oamenii îşi vor schimba din nou modelele, când acestea vor fi persoane integre în gândire şi trăire. Aş dori să văd când un tânăr în ziua de azi va putea să se uite după o fată ce poartă în braţe un teanc de cărţi, fără să-i pese că pe lângă el trece una aproape dezbrăcată. Ar fi ideal ca să poţi sta lângă o persoană care e capabilă să stea şi în genunchi, nu numai în canapele de piele sub lumina reflectoarelor.
În rest nu mai zic nimic. Sunt sătul de 90-60-90, măsura perfectă. Eu cred că perfecţiunea vine de la suflet. Cine poate ierta orice, cine poate iubi pe oricine, cine are model pe Hristos, cine tânjeşte după o carieră veşnică în împărăţia cerurilor, acela poate spera la titulatura de fotomedel.
Zâmbiţi vă rog!

luni, 18 octombrie 2010

IMBULZEALA

                                                             
Fără dar şi poate că graţie tehnologiei din ziua de azi suntem martori ai unor evenimente ce se petrec lângă noi sau mai departe de noi în timp real. Şi e bine, dar e rău. Fapt pentru care intru în miezul problemei şi vă spun că o să fac referire strict la ceea ce mă priveşte, domeniul credinţei.
De ceva vreme, de vreo câţiva ani vedem la televizor sau pe internet imagini de la diferitele manifestări religioase cum sunt pelerinajele sau hramurile, de unde de cele mai multe ori se prezintă tendenţios manifestarea în cauză punându-se accent pe micile probleme de organizare sau pe marile probleme cauzate de cei care nu au nimic în comun cu evenimentul în cauză.
În primul rând o să „lovesc” în credincioşi. Ştiţi că la astfel de evenimente se duc cu miile, unii, puţini la număr, mânaţi de o credinţă curată aşteaptă răbdători, se roagă, nu fac gălăgie. Alţii, mai mulţi la număr, se duc din curiozitate, mânaţi de o credinţă superficială, care nu este manifestată şi în celelalte zile ale anului, oameni care nu se mai duc la biserică decât de Paști să ia lumină fără să rămână la slujbă, oameni care nu au răbdare, se îmbulzesc, fumează în rând, vorbesc la telefon continuu, şi trec pe lângă racla sfântului respectiv cum trece acceleratul prin haltă, adică în mare viteză.
Să nu credeţi că eu îi critic, nicidecum. Eu doresc să atrag atenţia că şi în Scriptură avem astfel de momente, când Hristos înconjurat de mulţime mare de oameni nu vindecă decât pe cei care vin cu mare credinţă, în detrimentul celor care erau acolo din curiozitate sau din dorinţa de a-l vedea cum greşeşte pentru a-l pârî autorităţilor. Şi avem exemplu vindecarea femeii cu scurgere de sânge de 12 ani care în îmbulzeală s-a atins cu credinţă de Hristos şi s-a vindecat.
E destul de greu să spui azi, în mileniul III, că an de an se fac minuni la moaştele sfinţilor (şi se fac), că sunt oameni (şi sunt) care pleacă alinaţi prin rugăciunea făcută. Numai că aceştia dau slavă lui Dumnezeu fără trâmbiţarea prin faţa camerelor de luat vederi şi a căutătorilor de senzaţional. Şi bine fac, pentru că aceştia nu ne prezintă nouă celor care nu ştiu din ce motiv ne mai uităm la televizor, decât îmbulzeala celor slabi în credinţă, decât afacerile celor cu grătare muzică şi băutură, decât un calcul estimativ a banilor ce se strâng în nu ştiu ce pungă, fără să prezinte câtuşi de puţin partea curată a evenimentului prezentat.
V-am scris aceste lucruri deoarece, poate unii din cititori aţi fost sau veţi merge la astfel de evenimente. Acolo mergeţi împreună cu alţi oameni mai mult sau mai puţin cunoscători de cele bisericeşti. Acolo aveţi posibilitatea să îndrumaţi, să învăţaţi prin propria conduită şi pe cei din jurul vostru. Acolo puteţi prin credinţa voastră să-i struniţi şi pe cei nerăbdători, acolo aveţi ocazia să puneţi în aplicare ceea ce aţi învăţat curat din biserică şi familie. Acolo în îmbulzeală puteţi să testaţi nivelul de credinţă care v-a îndreptat spre Hristos şi sfinţii săi.
Mie nu-mi rămâne decât să mă rog bunului Dumnezeu ca celor din îmbulzeală să le dea credinţă curată şi răbdare, ca celor care filmează să le dea duhul adevărului în prezentarea corectă a celor văzute, ca celor care privesc să înţeleagă lucrarea lui Dumnezeu prin sfinţii săi.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

NU VREM PAMANT

„Noi vrem pământ!” Aşa suna o poezie învăţată în copilărie. Azi noi ce vrem­? Mai vrem pământ? Nu cred. Pământ suntem şi în pământ vom merge, la ce e bun să vrei pământ. Să mergi să vezi în recele mormânt, să vezi pe omul din pământ că e pământ. Şi eu mă-ntreb de ce vor unii azi să fie moşieri ai solului de pe pământ, mai nou pe Lună sau pe Marte se vor stăpâni, ba chiar din soare vor să vândă bucăţele ca nişte creatori sau veşnici trăitori, privind cu interes spre universul îndepărtat fără să vadă însă de unde au plecat, dacă-au plecat. Sunt unii semeni care privesc cu interes spre univers, spre viitor, şi nu-i păcat să vrei s-atingi cu mâna ce e creat de Dumnezeu, dar să nu uiţi de unde ai plecat şi unde mergi. Am urmărit cu interes cum oamenii se luptă cu himere, cu neamuri felurite ce vin de peste tot să acapareze ceea ce doar pentru noi a rânduit Dumnezeu. Pământul e al nostru căci din pământ suntem, şi  chiar dacă pe alţii i-o fi creat Dumnezeu în altă lume să-şi ducă existenţa, noi cei ce suntem după chipul Său nu-i mai simţim prezenţa căci ne dorim s-ajungem unde-i El fără să ştim că nu se poate, din cauza pământului ce-şi cere tributul său. Iar regăsirea cu cel ce din pământ ne-a dat viaţa, va fi atunci când nu ne aşteptăm, în duh, normal că-aşa se cade unui suflet creat de Dumnezeu.
Vedeţi cum muritorii îşi doresc nemurirea, dar fals, prin avatar, prin palida imagine ce circulă pe internet, ei nu ştiu că un chip trecut în cartea vieţii rămâne veşnic viu, nu palid, rămâne lângă Creator.
De ce aleargă oamenii ca orbii să prindă ori naşterea ori moartea unei stele, de ce se zbat să vadă ce-i dincolo de noi, când habar n-au  când ei se nasc sau mor, sau nu ştiu sigur nici ceea ce este-n înlăuntrul lor.
Noi astăzi vrem şi aur şi argint, noi vrem şi stelele din cer la noi în casă, noi vrem şi viaţă lungă să avem, să fim stăpâni în cer şi-n jur dar, dar, astăzi nu mai vrem pământ. Ne renegăm şi plăzmuirea de Dumnezeu aleasă,  fără să ştim că va veni vremea când în mormânt vom deveni pământ.