sâmbătă, 31 octombrie 2015

QUO VADIS, HOMINE?


Aproape că mă hotărâsem să renunţ de tot la scris, în definitiv, la cât se scrie în ziua de azi, am gândit că numai de vorbele mele nu se mai încurcă lumea prin meandrele virtualului.  Plus de asta, de ce se scrie mai mult, de aia se citeşte mai puţin, chit că, aparent, mulţimea share-urilor date anumitor postări ar induce ideea că acele rânduri sunt citite. Ideea e simplă, se scrie mult, se citeşte puţin, se comentează prost şi nedocumentat pe orice temă, la orice oră, fără niciun rezultat. Practica demonstrează că cele comentate cu patos în virtualul ultimilor 10 ani nu s-au văzut şi-n lucrarea din real nici măcar cât negru sub unghie, la modul general vorbesc, căci cazurile izolate, rare, drept este, fac în aşa fel încât să mai dea oleacă de speranţă ori de lumină în lumea celor care ştiu ce scriu, a celor care postează (şi) din munca lor, nu doar preluări, a celor care chiar doresc să transmită starea lor (nu a altora) de spirit şi experienţa lor în anumite  lucruri, experienţă practică, nu doar văzută pe ici, pe colo.
Altfel, ca să nu credeţi că am revenit cu scris doar pentru a scrie în introducere o concluzie, aş merge un pic în lumea reală, cea pe care o trăiesc şi simt (cred) la fel ca voi, cu bune şi rele.
S-au tot dus halăuin-uri de-a lungul vremii, anul ăsta va trece iar cu multă suferinţă în sufletele celor care-şi plâng copiii, fraţii, nepoţii ori prietenii. S-a dus aşa cum s-a dus şi valentinul, cum se va duce crăciuniada  ori mărţişorimea. Fum şi foc, vorbe şi păreri, argumente istorice şi contraargumente sociale pentru lucrurile care, în loc să ne apropie, ne dezbină. Într-o perioadă, recunosc, am fost şi eu destul de critic cu anumite manifestări ce păreau a fi contrare crezului meu. Mai apoi, mi-am adus aminte că Cel în care cred, nu face diferenţe, îi iubeşte pe toţi deopotrivă, aşteaptă întoarcerea celui rătăcit, îi acceptă suferind (până la judecată), în libertatea dăruită, toate excesele, greşelile şi uneori chiar hulele. Şi chiar dacă nu-s de acord cu toate cele ale lumii, îmi aduc aminte că Hristos a spus aşa: „cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze mie”, fără să oblige pe nimeni să creadă.  În fapt, împlinirea legii se face în iubire, cum spune apostolul Pavel la Romani XIII-10: „iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii”. Pentru care fapt, dacă părinţii acceptă pentru copii halloween-ul şi tinerii doresc valentines day, de ce să provoc indignare şi polemică distructivă pentru un foc de paie când de fapt altele-s focurile cu adevărat mistuitoare? În definitiv, copiii cer asta pentru că văd publicitatea agresivă din această perioadă cu privire la dovleci sclipitori, căci ei habar nu au de însemnătatea zilei, iar tinerii, desigur, au încă un moment de relaxare (cool) într-o viaţă şi aşa destul de agitată. Oricum, aproximativ aceleaşi persoane vor veni şi la biserică, la un moment dat, în anumite momente din an, cu seriozitatea şi pietatea momentului.
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”. Cuvintele nu-mi aparţin, sunt cuvintele Scripturii, drept care e bine ca fiecare să-şi măsoare puterea îngăduinţei prin iertare şi iubire, nu prin sabia cuvintelor ori tăişul privirilor pline de ură. E foarte posibil ca pe obrazul plâns al unui copil, o sărbătoare necreştină să aducă lumină şi bucurie ca şi una creştină, să nu-i refuzăm zâmbetul dacă se întâmplă aşa. Adică nu-i primit şi darul celui care nu crede ca şi a celui ce crede? Oare dacă un om care nu crede (în Dumnezeu) face milostenie cu un sărac, darul său nu-i primit de cel sărman cu aceeaşi bucurie? Sângele donat, dacă aduce sănătate, contează dacă e de la un bun creştin, dacă-i de la un creştin nepracticant ori de la un ateu? Habotnicia nu e bună, ucide credinţa, de aceea în momentele în care există divergenţe pe lucruri mărunte, pe lucrurile de-o zi, mai efemere decât o rouă de dimineaţă, să ne aducem aminte că suntem plăsmuiţi toţi din aceeaşi plămadă, una care ar trebui să crească în lumina şi căldura venită de Sus şi păstrată aici, jos, în cele mai din adânc ale sufletului.
Da, e foarte posibil ca cele scrise de mine să nu placă multora, e scris fără nerv, e scris fără atitudine vehementă, dar e scris pentru a nu provoca comentarii radicale, e scris din experienţa de viaţă şi slujire, cea care arată că cine seamănă vânt adună furtună, cea în care cuvântul ar trebui să zidească. Plus de asta, să ştiţi, că-s lucruri care pot zidi şi-n afara legii, cumva, ca o fărădelege universală mântuitoare. Nu credeţi? Hmm, se zice aşa: „iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege”. Galateni V, 22-23

p.s Chiar dacă unora li se va părea desuet, poate chiar fără de folos, din  credinţă, fiindcă aşa mă îndeamnă conştiinţa şi sufletul,  mi-am scos și-n acest  an lista celor care au plecat în cumplitul mod (incendiu Colectiv) dintre noi, pentru a-i pomeni în timpul rugăciunilor din timpul liturghiilor următoare, mai ales că sâmbătă este pomenirea morților.




35 de comentarii:

  1. „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”. De aici trebuie plecat şi tot aici să ne întoarcem. Mulţumim pentru vorbele înţelepte!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Melinda, vorbele mele-s sărace, noroc, dacă pot spune aşa, cu vorbele Scripturii, ele mă ajută. Mulţumesc frumos şi eu!

      Ștergere
  2. Padre, pe cat de mult ma intristeaza "momentul", sa zic asa, pe atat ma bucur faptul ca ati revenit.
    Am citit tot si sincer, va impartasesc intru totul gandirea, nu cred sa fi putut spune sau transpune mai bine aceste ganduri, pe care, repet, le impartasesc. Trist este ca nu invatam niciodata nimic, suntem ca niste hiene venite la hoituri, avizi dupa sange si tam tam. ca sa nu zic...can can. Eu personal, nu detest neaparat halouinul, asa cum nu detest animalele, in special cainii. Detest in schimb modul in care s-a ajuns, indarjirea pe care au capatat-o oamenii partizani, faptul ca te trec de cealalta parte a baricadei, daca nu esti cu ei, si este realmente imposibil sa ii faci sa inteleaga, ca nu e chiar asa, ca daca nu esti cu ei, nu inseamna neaparat ca esti impotriva lor. Nu poti deschide gura, ca imediat esti nimicit de avalansa de comentarii dure. Dumnezeu sa aiba mila si indurare de ei, sa le dea putere celor ramasi aici, caci toti ajungem acolo mai devreme sau mai tarziu si de ceasul judecatii nu scapam. Niciunul!
    Dumnezeu sa aiba mila de toti si sa ne pazeasca, insa si noi suntem datori sa fim dupa placul bunului Dumnezeu.
    Ma bucur sincer ca ati revenit! Seara linistita! >D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laura, există o vorbă prin popor, tristă şi acidă, care zice că "gura lumii doar pământul o astupă". Nu pot vorbi despre moarte, vorbesc despre ea la slujbele de înmormântare. Iar despre înviere şi veşnicie am vorbit deseori, numai că lumea e mereu ocupată cu cele trecătoare. În fine, poate că e normal aşa, fiecare om are dreptul de a alege ce face în viaţă, deşi, când vine vorba de moarte nimeni nu-şi mai asumă această alegere, în faţa morţii dispare vanitatea, falsa putere şi zâmbetul de pe faţă.
      Am revenit, chit că sunt convins că vorbele mele, fără ecou, nu sunt pe placul tuturor.
      Seară minunată să fie şi la voi!

      Ștergere
  3. Răspunsuri
    1. Un gând bun şi-o binecuvântare trimit spre casa voastră, Adriana!

      Ștergere
  4. Bună seara Padre! Sunt de acord cu tot ce ai scris și eu am citit până la capăt cu mare atenție și plăcere pentru vorbele îmțelepte pe care le-ai așternut aici. Eu nu mă pricep la vorbe, dar îmi place să citesc ce scriu cu mult bun simț și în cunoștimță de cauză alții. Îți doresc o seară frumoasă alături de familie și aștept cu multă nerăbdare să-ți mai citesc rândurile.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariana, mă bucur de fiecare trecere a ta, de fiecare comentariu şi de fiecare gând bun, aceste lucruri îmi arată că pagina mea nu-ţi este indiferentă, că găseşti în ea, dincolo de cuvintele simple, şi câte ceva de folos sufletului.
      Seară frumoasă să fie la voi!

      Ștergere
  5. Buna dimineata, Padre!
    Eu sunt trista, am fost in stare de soc, am plans, m-am zbuciumat, nici acum nu-mi pot stapani lacrimile, am baieti care merg in cluburi...
    Mi-e necaz ca datinile si obiceiurile stramosesti sunt date uitarii si le imprumutam pe ale altora, dar se pare ca suntem considerati depasiti si prea conservatori, noi cei din generatia "epocii de aur".
    Macar de s-ar schimba ceva dupa astfel de tragedii, ca probabil numai asa ceva ii mobilizeaza pe alesii nostri sa mai miste ceva in sensul bun, in lumea asta...
    Nu mai scriu, ca sunt tentata sa divaghez de la subiect si imi umplu sufletul si mai mult cu amaraciune...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meri, ziua bună! Prin comentarii, aseară şi azi, în special pe facebook, am tot spus care-i părerea mea. În mod normal nu trebuie să judecăm pe nimeni, cu atât mai mult pe cei aflaţi în suferinţă, nicidecum pe cei care deja au plecat dintre noi. În definitiv, cum ştii, fiecare din noi vom avea parte de judecată la un moment dat.
      Altfel, cu privire la tradiţii, sunt multe de spus. Niciodată nu se vor plia tradiţiile altor neamuri la noi, cum nici ale noastre nu se pot implementa, cum se cuvine, la ei. Crezi că buhaiul, capra ori pluguşorul ar suna la fel de frumos pe străzile luxoase ale marilor puteri aşa cu sună pe uliţele noastre? Niciodată.
      Lasă amărăciunea deoparte şi lasă lumina să-ţi umple inima, e tare de folos la ceas de rugăciune.

      Ștergere
  6. Padre, ma bucur mult ca ai revenit, chiar daca e intru-un moment asa de trist. Ca de obicei, sunt perfect de acord cu ceea ce ai scris, chiar daca in jurul nostru sunt persoane care condamna acest punct de vedere.
    Ma deranjeaza tot mai mult agresivitatea oamenilor din jur si asa cum spunea si Laura, daca nu esti cu ei nu inseamna neaparat ca esti impotriva lor.

    O duminica linistita si cu sanatate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, tristeţea e doar starea în care ne găseşte viaţa în anumite împrejurări, în special în momentele în care nu suntem pregătiţi să înfruntăm adevărul, în clipele în care ne e ruşine de noi înşine ori în situaţiişe în care ne dăm seama cât de neputincioşi suntem în faţa morţii.
      Am revenit taman pentru că voi, prietenii mei, puţini, apreciaţi rândurile ele şi vă regăsiţi uneori în cele pe care eu încerc să le scot la lumină.
      Duminică minunată să fie la voi!

      Ștergere
  7. Padre, imi era atat de dor sa te aud!
    Cat dedprea tristetea momentului, tu ai aratat-o mai bine. Am sa citesc intotdeauna cu placere ce postezi si daca nu am sa te mai regasesc in virtual, o sa-ti rapesc din cand in cand (cu voua ta, bineinteles) cateva minute.
    Seara buna la casa ta Victor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cristina, n-am să dispar de tot decât atunci când, chemat de Dumnezeu voi plăti tributul fizic ca orice om. Sunt momente în care virtual chiar nu e o prioritate pentru mine. Mai mult, cum ştii, faptul că-s prezent în virtual nu se datorează dorinţei de rating, ci pentru că aici pot comunica mai lejer, mai des, cu voi, cei ce-mi sunteţi prieteni, cu atât mai mult cu cât pe mulţi v-am cunoscut în virtual.
      Ori dacă o parte a prietenilor din virtual, vehemenţi odinioară, au venit în casa mea, în biserica în care slujesc ori m-au primit în casele lor, înseamnă că nu am vorbit chiar degeaba de-a lungul timpului.
      Seară frumoasă să fie şi la voi!

      Ștergere
  8. Mi-ai lipsit parinte,au lipsit cuvintele frumoase si spuse exact asa cum trebuie si cum marea noastra majoritate nu le stim spune.Eu cred ca nu ar trebui sa va pese daca se citesc sau nu cuvintele,cei care va iubesc pt ele sigur vor fi aici.Ar fi bine daca v-ar citi rindurile si cei tineri,dar le cam lipseste educatzia de acasa.Cine sa-i invetze despre obiceiurile noastre frumoase daca ei vad peste tot numai cele importate din care se cistiga mult.Atzi vazut undeva indemnind tinerii la munca?cu cit mai multe sarbatori ......cu atit mai bine.Roaga-te pt noi pacatosii,Parinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uneori mi se pare că până şi cuvintele frumoase deranjează, asta ca să nu mai spun de cuvintele dreptăţii. Se întâmplă deseori ca fiii duhovniceşti (aici pot îngloba uneori şi prietenii ori cunoscuţii) să se strâmbe la cele spuse de mine. Ştii, exact cum fac copiii cu părinţii care-i tot povăţuiesc ori îi ceartă. Copiii cred că-s persecutaţi, dar părinţii, doar ei ştiu săracii că uneori, pentru a vindeca o rană, fie ea şi cu dreptate produsă, trebui să pui multă iubire, să rabzi şi falsele judecăţi.
      Mulţumesc frumos pentru gândul bun! Zi binecuvântată să fie la voi!

      Ștergere
  9. Ce ma bucur ca te-am citit Padre! Chiar aveam nevoie...Eu nu urasc pe nimeni si nimic, sunt ca un foc de paie, ma aprind repede si la fel de repede ma sting. Respect toate cultele, atata timp cat nu-mi intra cu forta in casa si suflet. Fiecare este liber sa aleaga, sa se exprime...ce nu pot accepta in viata de zi ci zi este agresivitatea, cea verbala si fizica, aroganta, nesimtirea, tot ce tine de caracterul unui om. Din cauza asta se dau multe batalii in mine, uneori imi vine sa "scot sabia si sa ma duc pe campul de lupta":))) Incerc ca in particular sa ma incarc cu energie pozitiva, sa citesc doar lucruri frumoase si bune, sa ma incarc cu dragoste si pasiune...Au fost momente cand am pus slujba pe primul loc, cand m-am dedicat muncii si meseriei, dar vezi tu, e trist sa spun ca nu merita??? Chiar nu merita sa te zbati, sa te lupti cu morile de vant, cu hienele, cu compromisurile, sa dai din coate sa devii "cineva". Experienta, viata, munca, trecerea anilor, fac oamenii intelepti. Cand am pornit la drum in aceasta viata mi-am zis ca cel mai important este sa fi OM, indiferent de functie, statut social, natie, religie, etc...la fel gandesc si acum si la fel imi cresc copilul. Sanatate si numai bine iti doresc tie si familiei si roaga-te pt noi, pt cei in suferinta, pt cei bolnavi, pt noi, cei pacatosi...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Niciun om nu este perfect, Simona. Dar ce zic eu de perfecţiune, că noi nici măcar drepţi nu suntem, ori măcar cinstiţi în tot şi-n toate, dacă e să mă refer cumva şi la latura civică. Când ne este bine uităm de cei cărora le este rău; sătui fiind, uităm de cei flâmânzi; sănătoşi fiind, n-avem ştiinţă de cei bolnavi. Tu lucrezi în mediul sanitar românesc, ştii problemele spitalelor şi cunoşti vaietele oamenilor. Sunt convins că ai văzut bolnavi ai căror familii n-au vrut să mai audă de ei, dar şi oameni care s-ar fi jertfit pentru cei dragi ai lor. Lumea e pestriţă, noi suntem pestriţi în sentimente. Uneori radiem de fericire şi lumină, alteori suntem taciturni şi profund nemulţumiţi. Mai mult, rareori facem ceva să schimbăm acest aspect, atât faţă de noi, cât şi faţă de ceilalţi.
      Toleranţa are limitele ei,dar aceste limite nu sunt îngrădite de frontiere bine delimitate ci modul de simţire şi gândire. Cu cât simţim mai mult şi mai profund, cu cât gândim mai curat, cu atât suntem mai toleranţi, mai buni, deschişi la schimbarea în bine.
      Să ai o zi bună cu linişte-n suflet!

      Ștergere
  10. Buna ziua Parinte,
    ma bucur ca ai scris exact ceea ce gandeam si eu.Te citesc de mult timp dar este prima data cand comentez si o fac pentru ca sunt de acord cu tot ceea ce ai scris.Eu asa stiu ca Dumnezeu este iubire si asta ar trebui sa isi aminteasca si patriarhul Daniel atunci cand apare public nervos morocanos si ifiereaza tinerii care si asa au suferit destul la fel si familiile lor in acel club in urma acelui accident .Din pacate acest comportament al lui nu face decat sa indeparteze tinerii de biserica in aceste vremuri si asa destul de tulburi pentru toti.Am 50 de ani si eu asa am invatat ca Dumnezeu este iubire, intelegere nu ura ,discriminare ,dezbinare.Nu am dreptul sa judec pe nimeni dar continui sa cred ca patriarhul Daniel nu prea este potrivit pentru aceasta functie prin comportamentul sfidator pe care il are in multe din situatiile delicate legate de credinta,ceea ce nu face altceva decat sa indeparteze oamenii de biserica,din pacate.Astept sa mai scrii Parinte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nela, mă bucur că citeşti rândurile mele, mă bucur că ţi-a făcut timp şi pentru a lăsa un gând scris.
      Vezi tu, patriarhul este şi el om, adică este supus greşelii, în sensul că emoţia, oboseala, răspunderea mare şi agitaţia din jur îşi pot pune amprenta chiar şi pe cei mai pregătiţi oameni. Infailibilitate nu există, declarativ, decât la papa de la Roma, dar şi el, ca om, este supus greşelilor. Plus de asta, cerându-şi iertare, înseamnă că şi-a dat seama de slăbiciunea de moment, lucru care înseamnă mult, mai ales la acel nivel. Şi cum nici măcar unul din noi nu-i fără de păcat, să lăsam judecata, să încercăm să găsim metode de îndreptare a lucrurilor plecând de la ideea că Biserica văzută este comuniunea clerului şi a credincioşilor. În mod normal, zic şi sper, ar trebui ca problemele voastre, ale credincioşilor, să fie mai atent cercetate. Mai mult, să aveţi curajul, cu decenţă, să întrebaţi, să cereţi şi să cercetaţi orice vi se pare în neregulă, în aşa fel încât şi noi să fim mai vigilenţi la nevoile celor care vin în biserică, la problemele celor care sunt dincolo de zidurile bisericilor.
      Să fie o seară binecuvântată la voi!
      p.s Am să mai scriu. :)

      Ștergere
  11. Cata toleranta si bunatate (argumentate) in punctul de vedere prezentat!
    Cat de frumos se pot rezolva toate, asa cum m-ai invatat, cu "dragoste si rabdare"!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fără toleranţă şi bunătate nu putem merge mai departe. Şi nu ştiu când te-am învăţat eu ceva, căci nu cunosc decât că te cicălesc destul de des. :D

      Ștergere
    2. Cicaleala e constructiva si venita intotdeauna subtil, tot cu intentia indreptarii.
      Padre...cata putere au cele doua cuvinte...
      Si nu rostite :))) ci aplicate. Sunt cheia multor probleme...

      Ștergere
  12. Da, a trecut deja un an. De fiecare data, cand baietii mei merg in club, imi aduc aminte scenele de groaza, vazute si traite in urma cu un an. Da toti suntem la fel, indiferent de etnie, relgie, natie si altele. Toti traim sub acelasi acoperis, de unde ne vegheaza si ne indruma pasii Dumnezeu. Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne ea putere sa mergem inainte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu că băieţii tăi au primit o educaţie bună şi încearcă să evite, mai ales în urma celor întâmplate anul trecut, locurile super aglomerate, improvizate pentru anumite evenimente. E foarte adevărat că vina de la Colectiv nu aparţine celor morţi şi nici celor răniţi, lucru ce se va lămuri în timp, dar la fel de adevărat este că prin ei, chiar dacă aşa de dureros, am primit toţi o lecţie de viaţă.
      Să ne ocrotească Dumnezeu pe toţi, cum bine zici, suntem aceeaşi plămadă, avem acelaşi ţel, acela de a deveni asemenea Lui, mai bine spus de a încerca să fim asemenea măcar prin fapte mai bune şi prin gânduri curate.

      Ștergere
  13. Buna ziua, citesc de cate ori pot ceea ce publicati, parinte. Mi se pare interesant si in concordanta cu gandurile mele. Speranta ca ceva sa functioneze bine in tara asta se chinuie sa mai existe in fiecare dintre noi! Eu iubesc traditiile, datinile care sunt pe cale de disparitie. Spre exemplu: anul trecut am incercat, o mana de oameni, sa reinviem colindul adevarat la Potlogi, ne-am lovit insa de o persoana deranjata de acest fapt, drept pentru care ne-a catalogat "comunisti", nici acum nu inteleg de ce, insa m-a facut sa ma gandesc de mai multe ori inainte de a mai repeta fapta, care initial parea buna. De aceea oamenii cu initiativa, avand aripile taiate de cate o voce mai nervoasa se retrag, se ascund, de aceea nu se intampla nimic...Scuzati negativismul, insa nu stiu cat timp va mai dura aceasta stare de somnolenta a neamului, de defensiva a celor pusi pe fapte bune, de ascundere in gaura de sarpe a oamenilor valorosi...

    RăspundețiȘtergere
  14. Laura, ştiu că citeşti postările mele şi-ţi mulţumesc pentru asta. Vezi tu, lucrul bun se împlineşte, de cele mai multe ori, cu suferinţă, plecând de la bobul pus în pământ, care suferă până rodeşte, trecând pe la naşterea unui prunc, cu durere făcută şi până la plecarea din lumea asta, totul prin suferinţă.
    ă nu crezi că mie mi-a fost uşor, de-a lungul anilor, să elimin lucrurile dăunătoare din cele ale credinţei şi să aduc firescul în rândul celor păstoriţi. Nu e uşor nicidecum, te loveşti de fel şi fel de prejudecăţi, dar, ştii cum zice Mântuitorul, "cine va răbda până la sfârşit se va mântui". Şi apoi, tot legat de Hristos, dacă nu s-ar fi ridicat din căderile de pe drumul Golgotei, dacă ar fi băgat în seamă fiecare bici, scuipare ori injurie adusă de cei din jur, crezi că noi azi am mai fi avut posibilitatea mântuirii?
    Să ştii, că e mai bine să te judece lumea pentru că faci (bine) decât dacă nu faci nimic. Plus de asta, peste ani, vei vedea că dacă renunţi, vei avea mari regrete. Nădăjduiesc că veţi încerca mai mult, căci "celui care i se dă mult, mult i se cere".
    Să fie o seară binecuvântată la voi!

    RăspundețiȘtergere
  15. Multumesc. Sanatate, parinte! Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ce era de spus, deja s-a spus. Mie nu-mi ramane decat sa ma bucur inca odata de tot ce scrii si sa iau aminte.O seara buna va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  17. Ai scris cu o atitudine de liniste sufleteasca , exact asa cum trebuie sa aiba un om cu adevarat credincios
    Si linistea vine cand e acceptare
    Si acceprarea vine cand e intelepciune
    Si intelepciunea vine cand esti cu Dumnezeu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Liniștea este fiica înțelepciunii, iar înțelepciunea vine din frica (respectul) față de Dumnezeu și, de ce nu, din bucuria de a trăi alături de oameni. Altfel, fără Dumnezeu... .

      Ștergere
  18. Sarut dreapta, Parinte! Pe cat de greu, pe atat de necesar de invatat...SA IUBIM. De aici si vehementa in a ne sustine "crezurile" personale, mai mult sau mai putin subiective. Daca am privi, dincolo de orice ambalaj aparent, OMUL, si respectiv chipul lui Hristos din el, perspectiva ar fi cu totul alta. Dar, pentru ca suntem mandri, in 99.9% din pareri, o dam de gard mai mereu. Iertare.... Seara buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omul modern uită ori vrea să uite după ce chip a fost creat. De ce? Poate că-l înspăimântă perspectiva de a ajunge la asemănare cu Creatorul, responsabilitatea unei trăiri dincolo de materialismul obositor în care sunt angrenați cei 99.9% despre care spuneai.
      Vezi tu, am văzut prea multe ambalaje deteriorate, știu prea bine ce este omul cu adevărat. Mă fascinează și mă sperie deopotrivă forța cu care ființa umană respinge posibilitatea de a urca sufletește, cei mai mulți oameni folosesc scara doar pentru coborât, din nefericire.
      Seară cu bucurie, Claudia!

      Ștergere