vineri, 8 aprilie 2011

CUCUL SI PUPAZA



Na, că a venit timpul să scriu şi despre asta. Nu de alta, dar de când am auzit că sunt unii care dorm cu colţul de pâine în buzunar, şi că de frica nu ştiu cărui lucru rău care poate veni prin vestea dată din văzduh se trezesc înainte de răsăritul soarelui,  pentru a scăpa de  cele rele care planează deasupra noastră mai ceva ca norii de furtună dintr-o zi de vară, am zis să iau atitudine.
Numai ce vine primăvara că şi auzi pe ici pe acolo cum te întreabă câte cineva: „ai auzit cucul, da’ pupăza; ai văzut mânz, miel?” Şi indiferent ce-i răspunzi îţi povesteşte cum că e bine să le auzi şi să le vezi pe mâncate, că altfel te spurcă şi-ţi merge rău tot anul sau Domne fereşte chiar să mori. Că zice câte cineva că dacă îţi cântă cucul din stânga şi din spate e de bine, iar dacă îl auzi din dreapta sau din faţă eşti terminat. Şi colac peste pupăză, altă vorbă românească ce face referire tot la rău, pupăza colorată te spurcă de nu-ţi mai iese nimic din ce faci chiar de mergi la 9 biserici. Şi dacă vrei să fii un om mort să vezi şi mânz, să vezi şi miel pe nemâncate şi gata, îţi faci parastasele de viu.
Normal că eu nu dau atenţie la aceste lucruri. Nu mă interesează pisicile negre, marţea care pică 13 şi nici găleata goală sau plină cu care ţi se iese înainte. Numai că am o problemă cu care mă lupt de vreo 16 ani prin parohie. Degeaba le spun eu celor superstiţioşi că aceste lucruri sunt fleacuri de malul şanţului şi că acum 17 ani când am fost „spurcat” şi de cuc şi de pupăză am terminat şcoala, m-am căsătorit şi m-am preoţit, adică am avut numai împliniri, degeaba le spui că pasărea a fost lăsată şi ea de Dumnezeu cu ale ei, degeaba. Unii mai riguroşi încearcă să mă cheme acasă dis-de dimineaţă să-i împărtăşesc, pentru ca nu cumva pe drumul spre biserică să-i spurce careva jiganie pomenită aici sau nepomenită. Eu nu dau ascultare la astfel de năstruşnicii şi cine vrea pe Hristos, calcă şi peste şerpi şi peste scorpii. Cine se amăgeşte cu basme băbeşti n-are decât să stea acasă până la Sân Petru când tace şi cucul, tace şi pupăza, când mânzul e deja cârlan şi mielul dă examen de intrare în rândul batalilor.
E greu măi oameni buni să scoţi din minte şi sufletul creştinilor aceste superstiţii. E greu să primeneşti ogorul sufletesc pentru sămânţa cea bună a Evangheliei care aduce rod curat şi neamestecat cu neghina falselor învăţături. Cum să te spurce pasărea? Te spurcă sarsailă când îţi dă astfel de gânduri care sunt menite să te îndepărteze de adevăr. Te spurcă cugetul viclean care lucrează într-o inimă pervertită la rău. Te spurcă limba veninoasă  cu care grăieşti deşertăciuni şi cu care nu eşti în stare să spui două rugăciuni.
Despre cuci şi pupeze, despre bufniţe şi cucuvele, despre mânji şi miei, despre pisici negre şi potcoave de cai morţi nu am găsit prin Scriptură să se vorbească în sensul în care acestea ne periclitează mântuirea. Nicidecum. Ar fi bine însă să ştiţi că fiecare pasăre pe limba ei piere. Iar fiecare om pe faptele sale va primi răsplată la dreapta şi înfricoşata judecată. Acolo veţi vedea cete de diavoli care vor câta pe două voci: pu,pu,pu; cucu, cucu, cucu, aţi pierdut mântuirea!

12 comentarii:

  1. Ati pus degetul pe rana, parinte. Si eu sunt obosita de grija oamenilor de a tine cont de unele semne, aratari, etc. Enervant este ca nu se opresc aici, se straduiesc din rasputeri sa-l convinga si pe celalalt cata dreptate au ei si aduc si "argumente" in acest sens :)
    Mi s-a intamplat sa primesc observatie ca nu am pus coliva pe masa asa cum "trebuie" si ca sta crucea de pe coliva intoarsa nu-stiu-cum. Nu am cerut detalii dar probabil ca am avut o fata foarte expresiva pentru ca d-na s-a simtit obligata sa-mi explice :"Asa sta mortul in biserica"
    De-ar fi poporul roman credincios, pe cat este de superstitios...

    RăspundețiȘtergere
  2. Parinte am citit acasa postarea dumneavoastra si am incercat sa las un coment dar mi se blocheaza inteligentul(ordenador)si acum sunt la servici, dar si aici avem restrictionate mesajele.Deci o sa fiu anonim azi.:)
    Chiar mi-ati provocat o stare de zambet cu acest subiect.Mi-a placut foarte mult.
    Dar eu va urez sa castigati "razboiul"si mai ales cu mamaele pentru ca dumnealor sunt mai superstitioase decat barbatii!
    Corina

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca e mai usor sa prinzi toti cucii si toate pupezele din tara decat sa scoti superstitiile din mintea oamenilor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Marilena Draghici9 aprilie 2011 la 11:40

    Asa este parinte,nici nu banuiti cat de inradacinate sunt superstitiile in mintea oamenilor!Mi s-a intamplat sa ma contrazic cu diferite persoane de langa mine sau de prin alte parti in legatura cu vreun lucru sau altul,daca e bine sau nu e bine sau cand e bine sa-l faci,dupa ce am incercat sa le explic ceea ce ne-ati invatat de atatea ori. Bineinteles ca a trebuit sa cedez verbal,nu asupra convingerii mele,ci ca sa evit conflictul.De exemplu spalatul rufelor ,care pentru unii reprezinta un "ritual"ce trebuie musai respectat!Ca sa nu mai zic despre cum asezi rufele pe culmea din curtea casei ,ca,de!,se vad din strada,si cine trece pe drum ,imi face mie caracterizare morala,despre cum m-a invatat si educat mama! Bine ca s-au inventat si uscatoarele de camera pt.rufele stoarse deja la centrifuga!Ce sa va mai plictisesc,ma bucur ca stiu si eu 3-4 rugaciuni si, in suflet, pot sa spun ca il am pe Domnul,chiar daca zilnic gresesc in fata Lui.Cat despre postare, savurez lectura,si recitesc de cate ori am timp. Tot inainte!

    RăspundețiȘtergere
  5. pu,pu,pu asa este.sa nu mai amintim de superstitiile de la inmormantari, ca sunt care mai de care amuzante.

    RăspundețiȘtergere
  6. E pregatita postarea si pentru superstitii la slujbe, dar sa treaca Pastele, ca sunt subiecte mai de actualitate acum.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sarut dreapta, parinte! Intai m-ati facut sa rad, epntru ca am inceput sa citesc textul postat de la final si m-am gandit ca inca tot ar fi bine daca doar asa ar face dracii: cu...cu.... Am ridiact pagina si am inceput sa citesc de la primele randuri si am devenit mai seriaosa pentru ca intradevar micile prostii din capul nostru ne indeparteaza de marile bucurii.

    Am citit un rand care este in ton cu subiectul blogului meu...adica are inima.

    Pentru ca cititi mult prin natura ocupatiei, cred ca o inima pe blog si citate donate pentru o cauza nobila sunt daruri pe care le veti primi si le veti darui cu mare drag. ce ziceti de oferta mea?

    RăspundețiȘtergere
  8. Parinte Victor, comentariul dumneavoastra nefiind un citat, nu l-am urcat in pagina de citate donate; in schimb v-am citat, pentru ca in ceea ce ati scris apare cuvantul meu preferat: inima.

    Va multumesc pentru ca urmariti blogul si daca in parohie aveti cazuri de copii bolnavi care au nevoie de ajutor, ii trecem la rubrica apel umanitar.

    http://daruldininimanoastra.blogspot.com/2011/04/inima-este-locul-unde-se-cuibareste.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Greu cu... cucuvelele astea, Părinte! Aveţi luptă grea. Dar, până la urmă, trebuie dusă. Şi musai trebuie învinse. Textul acesta, dincolo de gravitatea celor semnalate, m-a amuzat, întrucât e străbătut de o undă fină de umor. Şi mi-a amintit de un altul al meu (chiar aş vrea să vă ştiu părerea), scris, ce-i drept, cam la mânie, în care cam troznesc din bici (pe lângă boi). Evident, din biciul cuvintelor, iar boii trebuie priviţi tot în sens metaforic.
    Eu, văcuţa Domnului :)

    http://www.florentinadalian.blogspot.ro/2013/02/casa-domnului-si-plutonul-de-executie.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am să trec dimineaţă să citesc blogul tău, Florentina, să am ochii odihniţi, căci la ora asta, după multele ore de şofat azi, nu mă pot concentra.
      Am constatat că umorul este foarte bun în momentele în care încercăm să combatem lucrurile grave, vine cumva ca un balsam pe lângă mustrarea cu care se însoţeşte.
      Îţi mulţumesc şi pentru parcurgerea acestui blog. :)

      Ștergere
  10. Adevarat Parinte..de exemplu azi de dimineata am iesit mai devreme afara ca era un soare frumos dupa ce zilele trecute au fost niste inundatii la noi in localitate..si a trecut un om cu calul pe drum si avea si un manz cu el..si eu m-am dus la mama si i-am zis ca am vazut un manz, si ea a inceput sa ma dracuie pentru ca am vazut manzul pe nemancate si m-a spurcat... asa e de fiecare data cand ai zic ceva.. si mai bine nu ai mai spuneam decat sa ma dracuie..(oricum ea ma dracuie pe fiecare zi..) dar vroiam sa iti zic ca ma dracuie din orice, si dintr-un motiv banal acela ca am vazut un manz si m-a spurcat.. ce sa mai facem daca toti cred in prostiile astea.. :(

    RăspundețiȘtergere