miercuri, 21 februarie 2018

DEZLEGARE



Că pe ulița pe care am domiciliul, ridicată acum la rang de stradă cu nume fără de nume, nu-i circulație ca pe șosea, e lesne de închipuit, doar trei case sunt aici, dar sunt și zile în care, nu-ș de ce, zici că-i capătul de linie al tuturor mașinilor din zonă.
Ieri, prins până peste urechi în trierea unor hârtii ce vreodată au fost, poate, ramurile vreunui falnic copac, în liniștea unei zile în care doar vântul făcea vocalize peste ulucile gardului meu pestriț, un zgomot de motor puternic aidoma unui tractor bine reglat, dar și-o pârâitură de roți cu crampoane cât palma unui ocnaș, au străpuns camera ca și cum  fereastra nici nu exista, iar în curte, deoarece pe timp de zi porțile-mi sunt larg deschise, a pătruns o huidumă de mașină din care răzbăteau acordurile unei melodii orientale cu bași ce făceau să trepideze fulgii de zăpadă ce încercau să se aștearnă pe negrul lucios al mașinii.
Am ieșit în prag și, până să-mi iau papucii în picioare, ăi de plastic, rămași la ușă de-astă vară, din mașină a coborât șoferul, salutându-mă ca pe un preot, dar prietenește, că doar ne știam de vreo 30 de ani, chit că doar din vedere, ori, comunicând la modul amical prin vreo strângere de mână la vreo înmormântare ori nuntă.
Părințele, am venit să mă dezlegi”, zise el repede, „nu-l găsii pe popa-l nostru și dacă nu e, doar la tine vin, la altul nu mă duc. Uite aici să mă dezlegi, afară, că nici nu mai opresc mașina, pune-ți patrafiru’ și citește-mi, m-am jurat că... .”
Na, că asta n-o mai făcusem, să-mi pun epitrahilul pe gât, îmbrăcat în trening și-ncălțat cu niște papuci de plastic, dârdâind în crivățul ce se-nfoia pe la colțurile casei,  chiar dacă, desigur, harul n-are treabă cu moda, dar totuși... . Și n-am cedat ispitei.
Hai în casă”, l-am invitat eu, „o slujbă, cât ar fi de scurtă, nu se cade a o săvârși oricum, că doar nu-i război”. Iar în casă, echipat corespunzător, i-am citit mult râvnita rugăciunea de dezlegare, cea pentru care s-a învoit și de la serviciu, fiindcă nu dorea să se ducă acasă, la soție și copii, cu un jurământ de care, acum, aidoma unui copil ce a recunoscut că a vărsat zahărul pe jos, se rușina vizibil.
Părințele, parcă m-am născut din nou”, zise el senin, „de-acum o să intre și mâncarea-n mine cum trebuie, că mâncam cu noduri pentru câte-am zis”. Mi-a trecut prin minte, fulgerător, pasajul din Scriptură în care Hristos, spre indignarea fariseilor, face o dezlegare minunată.  Şi iată o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputinţă şi care era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum; Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta.  Şi-a pus mâinile asupra ei, şi ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu”.
Dezlegarea, da, indiferent sub ce formă vine ea, fizică ori spirituală, este o eliberare din chingile văzute ori nevăzute ale unor suferințe sau, după caz, dorințe, de care omul nu poate scăpa singur de fiecare dată.

Am rămas în casă în fața mormanului de hârtii fără a mai avea vreun chef de scris. Un val de melancolie mi-a inundat sufletul, iar mintea, răscolită cumva, la început de post, de versurile marelui Radu Gyr din poezia Foamea, în strofa ce m-a trimis direct în prea plinul copilăriei mele în care am aflat pentru prima dată că dezlegarea vine, de cele mai multe ori, doar după suferință.
De ce nu se face așa, o lumină,
să văd că-n ușa celulei răsare
Maica Domnului c-o strachină mare,
cu lapte și azimă plină
...  .
Da, eram copil, prea mic pentru a înțelege pe deplin rânduielile lumii, destul de mare pentru a discerne și a cere, îndeajuns de puternic să mă bat și mult prea încrezător, naiv chiar, pe corectitudinea celorlalți, a celor care te lovesc pe la spate.
Mamaie, nu-mi faci și mie niște fidea cu lapte”? Am întrebat, desigur, că  stomacul deja își cerea drepturile, mai ales după prima tură de joacă în colbul potecii de lângă drum. „Ei, maică, gata cu laptele, a început postul, ia de pune și tu niște magiun pe pâine, c-o fi gata masa peste vreo oră”, zise mamaia fără a se opri din mers, ducând în brațe un braț de cracă tocată numai bună de întețit focul ce ardea sub plita cuptorului de-afară, ăl de sub umbra bătrânului frasin. „Lapte și brânză numai ălora de-s bolnavi le dau, că ei au dezlegare” veni completarea, „că de-ar fi după voi, lapte, lapte, lapte, rămâne și vițelul nemâncat”.
Da, mi-am pus magiun, am luat din oala aia mare de pământ din cămară și mi-am întins generos pe o felie mare de pâine, una tăiată dintr-o pâine rotundă și răscoaptă în țestul praspăt sclivisit cu pământ galben. Am zis că da-i post, cât o zi de post să-mi fie și felia, adică mare și grea. Dar... .
La poartă, din cauza unei mingi ce a trecut, se pare, dincolo de linia nevăzută a porții făcută din două pulovere, s-a iscat o gâlceavă la care am participat efectiv, tot generos, împărțind vreo patru pumni și câteva picioare, primind la rându-mi, la fel de generos, câteva lovituri. Aveam o vorbă pe-atunci, noi, copiii, ziceam cam așa: „pace, pace, între două dobitoace”. Numai că pacea a fost mereu subiect de război, drept pentru care, nimeni altul decât vărul meu, ăl cu care mi-am împărțit pumnii, pe ascuns a mers acasă, și-a îndesat vreo 7 nuci într-o șosetă și, venind pe la spate, cu toată puterea m-a pălit peste tâmplă și ochiul drept de am văzut mișcarea de rotație a pământului și Carul Mare în plină zi.
Rezultatul? Mi-am primit ce am poftit, fidea cu lapte, că deh, eram cu ochiul negru și umflat aidoma unei vinete de august. Da, am primit dezlegare la a mânca de dulce, dar am fost și legat de a mai ieși la joacă câteva zile, ăl mai greu post de ținut, credeți-mă, la vremea copilăriei.
E ușor să ceri dezlegare și, poate că e ușor să dezlegi. Ce facem însă atunci când, dezlegați fiind, adică liberi, alegem să lovim, să ne jurăm și să promitem, să ne scârbim și să ne îmbuibăm, chipurile postind, fără a ne da seama că de fapt, în libertatea minții, încarcerăm sufletul în obezile neputinței de a ne mulțumi cu cele avute, râvnind la ceilalți, fără a ne gândi că ceea ce ni se pare nouă a fi la ei cu prisosință ne-ar fi și nouă de folos. 

Și zis-a Hristos: „iată, te-ai făcut sănătos (ești dezlegat), de acum să nu mai greșești, că s-ar putea să-ți fie ție și mai rău”.

16 comentarii:

  1. Ce frumoase sunt poveștile iernilor noastre de pe cursul de jos al Argeșului!

    Mare plăcere să vă citesc, Părinte!
    Și mare bucurie să mă regăsesc, fie doar și în treacăt, în vorbele Sfinției voastre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt convins că multe povești a purtat Argeșul, de-a lungul vremii, către marea cea mare. În parte, fiecare la vremea sa, ne-am lăsat și noi poveștile noastre. Multe-s de scris, deși, de multe ori spun, încă nu-i vremea de depănat, nu pentru toate poveștile.
      Mulțumesc frumos de trecere și gând!

      Ștergere
    2. Magiun intins pe paine rascoapta in test...asta este gustul copilariei,gustul care imi trezeste puternice trairi si pe care nu cred ca o sa-l uit vreodata.Rare ori,cand trec pe podul de peste Arges,privesc cu tristete in zare,peste rau si ma gandesc ca povestea mea e tare departe acum.Dar au ramas multe amintiri si gusturi si morminte la care ma intorc iar si iar.Adina

      Ștergere
  2. Tare fain m-am mai simtit in trecere pe aici.Am inca gura pana la urechi si am de gand s-o port asa toata seara asta si de ce nu si maine toata ziua. Frumos ati mai scris parinte Victor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred și eu, pentru că acum am curajul să scriu cele pătimite în copilărie, dar te aștept și peste vreo 30 de ani, când le voi spune și pe cele ale maturității.
      Cuvinte simple, de și din suflet scrise, Corina.
      Mulțumesc frumos de trecere!

      Ștergere
  3. Vai, Padre, chiar am râs cu poftă. :)))))))
    Și știi ceva, chiar dacă am postit toată săptămâna asta, nu la fidea cu lapte aș pofti eu acum, ci la magiunul ăla din oala de pâmânt și la pâinea aia rotundă de pe vremuri.... că frumoase vremuri am trăit!
    Noapte bună, Padre!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meri, tu ai râs de necazul meu, vaiii! :))
      Să știi că și acum la fel de mult îmi place magiunul, chit că nu-l mai ținem în recipientele alea mari, de pământ ca odinioară, ci în borcane sterilizate. Pofta cu care mușc din felia pe care îmi întind magiunul e la fel. Iar despre dezlegări, off...!

      Ștergere
  4. Faina scriere Padre!
    Dezlegat ori nedezlegat,e pacat sa asteptam mereu ca cineva sa ne impuna anumite lucruri.Si e si mai pacat sa le facem pentru ca "asa trebuie" si nu pentru ca asa simtim.
    Si foarte adevarat ce spui "încarcerăm sufletul în obezile neputinței de a ne mulțumi cu cele avute, râvnind la ceilalți, fără a ne gândi că ceea ce ni se pare nouă a fi la ei cu prisosință ne-ar fi și nouă de folos. "
    De cate ori te citesc ma gandesc ce copilarie frumoasa ai avut si povestesti cu acelasi drag cu care povesteste si mama.
    Seara frumoasa la casa voastra.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Die, puteai spune de-a dreptul că povestesc ca un om bătrân, că nu mă supăram, doar așa sunt, nu? :))
      Când ții post că vrei e ușor, tare greu este însă când ai postul ca ascultare. E ca-n viața de zi cu zi, una e să faci un lucru când și cum vrei, alta e să ți se traseze, e greu de dus ascultarea. Dar, cine va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.
      Seară bună și binecuvântată să fie și la voi!

      Ștergere
    2. Batran nu esti Padre,doar te alinti.Ca daca ar fi dupa asta,eu ar trebui sa am mult mai multe de povestit,dar nu ma pricep asa bine ca voi.
      Si stiu ca si mie mi-e greu cand mi se impune ceva.Sper insa sa pot face lucrurile corect chiar si prin propria vointa.

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Ce știi tu cu câtă suferință se câștigă o astfel de felie. Plus că la dieta mea... . :))

      Ștergere
  6. Wonderful blog! I found it while searching on Yahoo News.
    Do you have any suggestions on how to get listed in Yahoo
    News? I've been trying for a while but I never seem to get
    there! Thanks

    RăspundețiȘtergere
  7. Everything posted was actually very logical. But, think on this, what
    if you were to create a awesome headline? I ain't
    saying your content is not good, however suppose you added something to maybe get people's attention? I mean "DEZLEGARE" is
    kinda vanilla. You ought to glance at Yahoo's home page and see how they
    create news headlines to get viewers interested. You might try adding a
    video or a related picture or two to get readers excited about everything've
    got to say. Just my opinion, it would make your website a little bit
    more interesting.

    RăspundețiȘtergere
  8. Hi there to every body, it's my first pay a quick
    visit of this web site; this weblog includes remarkable and really good information in favor of visitors.

    RăspundețiȘtergere