„Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi-le şi voi asemenea”.
Simplu, nu? Simplu de spus, aproape imposibil
de înfăptuit, chiar dacă, să fim sinceri, dacă s-ar putea înfăptui așa ceva, lumea
întreagă n-ar mai avea nevoie de legi, n-ar mai fi nevoie de camere de luat
vederi, n-ar mai exista suspiciuni, n-ar mai fi praguri de netrecut și punți
frânte între oameni și, mai mult ca sigur, apropierea de Dumnezeu ar fi atât de
mare încât raiul ar putea deveni palpabil.
Este iubirea, dusă la cea mai înaltă trăire, o
utopie, ori poate o otravă? Adică să nu fie posibilă iubirea vrăjmașilor aidoma
iubirii de sine și iertarea să nu poată fi dusă până la final, adică până la uitarea
definitivă? Întreb și eu, nu ca unul plin de virtuți, ci ca unul care, ca și voi, se află pe drumul vieții întrebând și
oferind răspunsuri.
Această poruncă divină pare a fi un zid de
netrecut, dar nu zice nimeni să escaladezi imensitatea iubirii lui Dumnezeu, e
de ajuns să-ți faci o poartă prin ea, să poți intra și ieși, să-i tragi pe
alții dincolo, spre spațiul în care, într-o formă sau alta, și-ar dori tot omul
să ajungă. Cum? N-am eu răspunsul, dar câteva îndemnuri le dă apostolul Pavel,
el zice că „roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea,
îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea,
înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege”. Vasăzică, în
afara oricărei legi pământești ori dincolo de spațiul în care, poate, anumite
cutume dogmatice te-ar îngrădi, poți încerca să iubești, să te bucuri și să-i
bucuri pe alții, să fii iubitor de pace, îndelung răbdător, bun, blând,
înfrânat, curat și făcător de bine și, făcând acestea, nicio osândă nu poți
primi, chiar dacă, e posibil ca unii să-ți poarte ură tocmai pentru că poți
împlini toate fără a supăra pe nimeni.
„Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce
răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.”
Cât de corect cât de curat e spus! În fapt, nu
poți forța pe nimeni să iubească pe cineva și nu poți fi obligat să iubești pe
cineva, în acest spațiu se descoperă cu adevărat libertatea omului, căci
libertatea se desăvârșite, mai bine spus
se limpezește în iubire, un om care nu poate iubi, un om care urăște, nu va fi
un om liber niciodată, ci doar robit, posedat de propriile angoase și răzbunări
neîmplinite. Degeaba împlinești porunca cu cei apropiați ție, nu are nicio
valoare înaintea Cerului, nu contează nici înaintea oamenilor, e doar un schimb
ori o plată pentru un serviciu oarecare, bun ești când îl poți iubi pe cel ce
pe drept te trage de mânecă când greșești, pe cel care-ți înfruntă aroganța ori
pe cel care se roagă pentru binele tău atunci când îl prigonești.
Coborând un pic cu picioarele pe pământ, la
creștinul ce se străduiește să împlinească cele scrise, litera, uitând de cele
ale duhului, musai să înțelegem într-o zi că dacă nu poți posti, poți uita cele
rele; dacă nu poți sta mult la rugăciune, încearcă să ierți mai mult; dacă nu
poți face multă milostenie, încearcă să iubești mai curat, degeaba genunchi
zdreliți dacă inima rămâne de piatră, degeaba post trâmbițat dacă mintea e
tulbure, degeaba cuvinte frumoase dacă sufletul e sluțit de răutate.
M-au tot întrebat oamenii de-a lungul anilor
cum să facă să uite, să ierte și să iubească. Le spun mereu: „ce ar face
Hristos în locul tău?” Oamenilor nu le convine răspunsul, e incomod,
fiindcă Hristos ar ierta, ar uita și ar iubi cu aceeași dăruire de care a dat
dovadă când a ales să se jertfească pentru noi, în fapt, cea mai curată dovadă
de iubirea, când cineva își dă viața pentru prietenul său.
Oamenilor le este frică de iubire, le este
frică pentru că iubirea, când este curată, pătrunde până-n cele mai secrete
cotloane ale sufletului, căci unde-i iubire nu există ascunzișuri, nu ar trebui
să existe întuneric. Și spune Scriptura
că „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că
frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire”.
Plus că prea puțini cei care știu că la judecată, la cea de după, întrebarea de
baraj nu va consta în a fi chestionat cât ai suferit, cât ai crezut ori cât
te-ai rugat, ci cât ai iubit, ce dragoste ai răspândit, nematerialnică, celor
de lângă tine.
Cât trăiești, te perpelești în focul ispitelor,
rabzi valurile necazurilor, abia poți duce bolovanii încercărilor, bâjbâind la fiecare pas în
lumina puținei credințe și, la final, îți dai seama că ai fost otrăvit cu
iubirea, că ai agonizat o viață fără a realiza că această agonie tot cu iubirea
putea fi vindecată, căci iubirea nu doar se primește, ci se și oferă, altfel, neîmpărtășită, rămâne asemenea
unui far stins în negura timpului, căci numai iubind poți fi un fiu al Luminii, numai
atunci poți face lumii ceea ce ți-ai dori ca lumea să îți facă.
Obiectiv privind, da, iubirea este dusă la cea mai înaltă trăire!
RăspundețiȘtergereNu este nici utopie si nici otravă!
Iubirea, este unica, este profundă!
Fie că este vorba, despre cei care îți sunt aproape, fie despre cei are nu mai sunt, fie despre tot, tot ce te înconjoară, iubirea, suntem NOI!
Eu, tu, el, ea, ei, noi, voi, tot, râuri, ramuri! Dumnezeu, nu judeca! EL ne iubeste si ne apreciază, după fapte, ne-a clădit pe fiecare, unici, in felul nostru, datori, să dăruim iubire!DD
Dumnezeu judecă, judecă drept și, deopotrivă cu iubire, dacă n-ar fi judecata de după viata trupească iubirea nu și-ar mai avea rostul, e singura virtute care rămâne vie, adică atât aici, cât și dincolo.
ȘtergereCine iubește curat nu are frică de judecată, Dumnezeu este iubire.
Obsesia vietii mele ..prea multa suferinta,nedreptate si prea putina dragoste!Doar resimtind puternic necesarul iubirii poti sa iubesti!E o chestiune de empatie,dar si de asumare,capacitate de jertfelire ,de renuntare la sinele egocentric...la urma urmei ce poate omul mai mult,mai minunat,inaltator realiza pe lumea asta daca nu sa contribuie la alinarea si fericirea altuia atat cat ii sta in putinta!?
RăspundețiȘtergere"Dragostea pe toate le sufera"...asta sa o tot repetati in biserica parinte,sa o scrieti cu majuscule de aur la intrare...azi toti vor trai pe vatrai,fericire..suferinta din jur sa mai astepte..care iubire?
Mereu spun,fuga de suferinta ,fuga de dragoste este!
Repet cuvintele apostolului Pavel ori de câte ori pot, la predică ori în cuvântări diverse, în discuții și răspunsuri cu prietenii ori alți oameni cu care interacționez. Oamenii au uitat să ierte și, implicit să iubească, de partea sufletească zic, că trupește... .
Ștergere