joi, 30 iunie 2011

IN LOC CU VERDEATA



În plină vară majoritatea oamenilor caută un loc de refugiu pentru a fugi de arşiţa soarelui, un crâmpei de iarbă, o limbă de umbră, o băutură pentru hidratare, o oază de linişte şi relaxare un loc de odihnă pentru istovitul trup unde să existe condiţii prielnice de apreciere a vieţii trăite la maxim.
Deseori am văzut la televizor cum orăşenii se bulucesc la sfârşit de săptămână spre ieşirea din urbe pentru a găsi un loc potrivit de mers „la iarbă verde” pentru a scăpa de dogoarea asfaltului. Acum e drept că şi locuitorul de la ţară iubeşte iarba proaspătă şi mirosul de verdeaţă. Una peste alta ştim toţi beneficiile lucrării lui Dumnezeu, când ea nu este mototolită, arsă, pângărită de cotropirea gunoaielor şi a altor semne de civilizaţie a secolului XXI.
Eu însă doresc să vă relatez şi partea cealaltă, de după. Mulţi sunt contrariaţi ori mustăcesc ironic când aud rugăciunea de iertare a ecteniei de la înmormântare când, pe lângă locul luminat şi de odihnă se cere şi loc de verdeaţă, vezi Doamne, că mortul e sătul de verdeaţă din timpul vieţii. Ori poate că distinsele persoane nu au auzit de creaţia lui Dumnezeu, de grădina raiului, locul unde am dori unii din noi să ajungem  în încercarea de a scăpa de vipia arzătoare a iadului. Punctez şi spun că sunt foarte mulţi care cred că şi iadul este o invenţie a bisericii trecută în Scriptură pentru păcălirea celor care doresc să-şi trăiască viaţa după „cum vrea muşchiul lor”. E treaba lor, ei vor da seama.
Verdeaţa reprezintă viaţa, asta o ştie şi copilul de grădiniţă. Când vine primăvara, apoi vara totul este plin de viaţă, de rod, de speranţă. Verdeaţa este rodul unirii dintre creaţie şi lumină, deoarece lumina este cea care creează verdeaţa prin fotosinteză. Scriptura zice aşa: „veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 28-29) Iată ce simplu este să înţelegi ectenia de la înmormântare unde cerem odihnă, lumină şi verdeaţă. Odihna ne-o dă Hristos după cum mai sus am relatat, El, care este Lumina lumii, lumina care dă nemurirea într-o fotosinteză duhovnicească ce favorizează trăirea în veşnicia vecinătăţii lui Dumnezeu
Experienţa pământească a lucrurilor trecătoare m-a învăţat că nu e uşor să ai în curte o verdeaţă curată, care să nu fie sufocată de bălării, care să nu fie supusă uscăciunii. E greu şi trebuie muncă pentru a avea o iarbă naturală sau gazon care să îţi odihnească ochii, picioarele şi mintea. Cu atât mai greu este să poţi prinde un petic de verdeaţă în grădina raiului. E nevoie de muncă duhovnicească pentru a îndepărta bălăriile păcatului, pentru îndepărtarea buruienilor  cu rădăcini lungi ale viciilor şi uscăciunea necredinţei .
Nu ştiu voi ce vă doriţi de la viaţa asta. Cu atât mai mult de la cealaltă. Eu unul doresc să lucrez duhovniceşte pe ogorul vieţii trupeşti pentru ca sămânţa semănată aici să-mi rodească dincolo verdeaţa unde să-mi odihnesc sufletul în Lumina vieţii veşnice.

5 comentarii:

  1. Că tot plouă afară, din mila Domnului pentru noi, mai verde pare iarba și mai verzi par coroanele de frunze care tremură în adieri cu lacrimi în răstimpul pauzelor norilor...Slavă Ție, Doamne,Slavă Ție!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie imi place tare mult "urarea" aceea: "loc luminat, loc cu verdeata, unde a disparut toata durerea si intristarea".

    RăspundețiȘtergere
  3. Tot ce dumneavoastra lucrati aici in ogorul evangheliei imi vor lipsi doua luni jumate cat voi fi in tara.M-am invatat cu predicile de aici dar sunt sigura ca o sa gasesc hrana duhovniceasca si acolo unde ajung in tara.
    Va doresc o vara binecuvantata alaturi de predicile care au fiecare miezul ei.
    Slavit sa fie Domnul! Corina

    RăspundețiȘtergere
  4. Valoarea Sf. Liturghii ! http://www.youtube.com/watch?v=3mk_9PBJP-8

    RăspundețiȘtergere
  5. Articolul mi-a dat de gândit – cum altfel? :) – şi iar am stat strâmb ca să pot cugeta drept. Iubim natura şi o pângărim cu resturi şi gunoaie... iubim florile i le rupem fără milă, ca apoi sa le abandonăm aiurea... iubim copacii şi îi tăiem ca să ne facem cărţi de vizita şi afişe electorale care apoi ajung la gunoi... iubim animalele şi le mâncăm... şi în general suntem atat de ipocriţi încât nici măcar nu tresărim când ne privim în oglindă... Şi, până la urmă, nu trebuie neapărat să ne fie frică de pedeapsa divină. Eu cred că fiecare dintre noi ar trebui să se gândească, în primul rând, ce lasă în urma lui – şi nu vorbim aici de case-peste-case, munţi de bani ori alte lucruri prea puţin trebuincioase spiritului, ci de fapte şi de gânduri. Ele reprezintă sămânţa pe care o plantăm şi care va rodi – flori sau mărăcini, ambele vor afecta planeta noastră şi universul din care face parte. Pentru că fiecare gând sau faptă e ca un bumerang, se întoarce asupra noastră sau a urmaşilor noştri, în forma în care l-am emis. „După faptă şi răsplată” sau „Bine faci, bine găseşti” sau „Culegi ce ai semănat” au înţelesuri mult mai profunde şi mai pline de adevăr decât ne imaginăm noi.

    RăspundețiȘtergere