vineri, 8 februarie 2013

DA' TU AL CUI EŞTI?



Acum câteva zile telefonul a început să dea semne de „ducă”, firesc de altfel pentru că-l am de vreo 6 ani, am dat pe el 6 lei şi a îndurat multe. Ca atare am zis să mă uit pe net de câteva oferte pentru cazul în care am să fiu nevoit să-mi iau unul. Defilând prin pagini, unde n-am găsit nimic potrivit în raportul preţ/calitate, dar în ordinea menţionată, am dat peste o glumă bună, una care a venit ca o mănuşă pentru o întâmplare petrecută cu un copil ce m-a pus la încercare cu o întrebare. Gluma, pe care unii este foarte probabil să o ştiţi zice cam aşa: că după o cină la restaurant, Bill Gates a lăsat chelnerului o bancnotă de $5. Chelnerul l-a întrebat pe Bill Gates: “Domnule Gates, cum se facă că fiul dumneavoastră mi-a dat zilele trecute un bacșiș de $500, pe când dumneavoastră, care sunteți unul din cei mai bogați oameni din lume, ați lăsat pe masă doar $5?” Bill a zâmbit și i-a spus: “Fiul meu are ca tată pe cel mai bogat om din lume și își permite. Tatăl meu a fost un tăietor de lemne.”
Şi tare mi-a plăcut gluma, zic asta pentru că în urmă cu ceva vreme, la şcoală fiind, într-una din clase a venit un elev nou din satul vecin. Şi vorbesc de clasa 0, adică de un copilaş. Fireşte că a trebuit să-l întreb cine este, al cui este. Mi-a răspuns corect şi clar cu nume şi prenume, ba şi  cu porecla familiei. Şi am crezut că am scăpat. Dar n-a fost aşa, că el m-a întrebat imediat, dar tu al cui eşti? Ce să-i răspund, cum să-i răspund ca să înţeleagă copilul. Şi când mă pregăteam eu să zic ceva, unul din copiii din sat, care mă ştie bine a zis repede: băăă, el e părintele, e al lui Doamne Doamne! Şi printre hohotele celor prezenţi a sosit răspunsul elevului nou, sec,  ba nu, e a lu’ mama şi al lu’ tata lui! S-a făcut linişte în clasă şi toţi se uitau la mine să vin cu răspunsul. Şi cum poţi răspunde în astfel de momente, că aproape orice răspuns aş fi dat, tot aş fi dezamăgit pe careva.
Problema este că uneori întrebarea „al cui eşti” nu este aşa de uşoară, chiar dacă putem scăpa uşor cu două nume spuse, ca o identificare rapidă pentru a scăpa de interlocutor. Rădăcinile noastre nu sunt de neglijat, deşi, poate de multe ori unii, spre a se lăuda prea fac abuz de ele, iar alţii din dorinţa de a le ascunde se fac că nu-şi amintesc.
N-am găsit un răspuns original ca în alte ocazii, probabil că şi vârsta lor m-a incomodat un pic. Am găsit însă o explicaţie de compromis, una în care a trebuit să le explic că-s al  părinţilor mei până când va trebui să merg la Dumnezeu unde merg toţi copiii şi toţi părinţii la un moment dat, pentru că de aceea spunem toţi Tatăl nostru care eşti în ceruri. Dar a fost doar o explicaţie de moment, căci peste câţiva ani va trebui să le răspund altfel, pe măsura înţelepciunii ce o vor dobândi cu trecerea timpului.
Revenind la gluma de la început, mă gândeam că uneori dăm o valoare prea mare lucrurilor mici subevaluând lucrurile cu adevărat importante, şi zic asta atât material, cât mai ales spiritual.
Altfel, am rămas cu acelaşi telefon de 6 lei, încă funcţionează, probabil până la următoarea mea postare.

22 de comentarii:

  1. Mi-e inima plina de veselie....Cred ca stiu de ce:stiu a cui sunt!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur Simona că postarea mea ţi-a adus bucurie în inimă, prelucrând cele ce mintea îşi aduce aminte din timpurile frumoase ale începuturilor. Mulţumesc frumos pentru trecere şi comentariu.

      Ștergere
  2. Din pacate ne-am invatat (noi oamenii, in general) sa identificam copiii si mai tarziu adultii dupa "ai cui sunt" iar replici de genul "ce poti cere de la unul de-a lui cutare..." se aud mereu mai ales la sat. Si ei cresc cu "imaginea" despre ei gata facuta lovindu-se de ea de cate ori au curajul sa viseze la ceva. Poate de asta sunt multi care pleaca "sa-si faca un rost" in alta parte unde nu pot raspunde la intrebarea "da' tu a cui esti?". Poate si noi, la randul nostru am plecat spre locuri unde nu putem spune a cui suntem pentru ca "nu poti fi filozof in satul tau"...
    http://prima-zi.blogspot.ro/2010/01/pur-si-simplu.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşa este Corina, de multe ori, "prooroc" în patria ta e greu să fii. Dar, sunt momente când cu bucurie putem merge pe urmele celor de dinainte şi să vedem că rădăcinile lor n-au murit, ba mai mult, au odrăslit ramuri noi ce aduc roade bune.
      Mulţumesc frumos pentru comentariu.

      Ștergere
  3. Fericiţi cei ce trăiesc la sate şi mai primesc astfel de întrebări, la oraş nu mai interesează pe nimeni ai cui suntem...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ştiu Laura cum este. Am trăit şi trăiesc la sat. Aici istoria se scrie altfel, se transmite altfel, prin rădăcinile neamurilor de dinainte. Mulţumesc frumos pentru comentariu.

      Ștergere
  4. Bună întrebare. Fain puștiul, sunt convinsă.
    Mă gândeam apropo de glumă, la nepoții lui Gates... ei cât vor lăsa bacșiș și care va fi explicația...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daniela, puştiul a fost senin şi direct :D aproape mă blocase. Şi nu pot să spun că astfel de situaţii nu-mi plac, ba da.
      Despre nepoţii lui Gates, nu ştiu, dar dacă aflu... . :)
      Mulţumesc frumos pentru comentariu.

      Ștergere
  5. :))))))))) Super frumoasa postarea!!!!!!!
    Si noi am fugit pe alte taramuri dar nu de radacini...:)si a trecut timpul peste noi si acum chiar dorim sa ajungem aproape de ele, sa fim daca se poate chiar asa cum au fost ele... :)
    Si daca vorbeati de telefon am avut si eu o intamplare asemanatoare zilele trecute.
    Imi scapasem telefonul jos si nu mai puteam vedea nimic pe ecran.Mi-am zis ca e gata cu el si altul adios nu-mi mai cumpar.Am ajuns acasa le-am dat vestea alor mei cum ca nu ma mai pot contacta telefonic. Bogdan deja incepuse sa-mi planuiasca un alt telefon.I-am spus ca eu pe asta nu-l mai schimb si l-am purtat cu mine vreo trei zile iar dupa aceea si-a revenit. Si in final am ramas si eu tot cu telefonul meu de vreo 5, 6 ani vechime , care a costat 1 euro pentruca e cu contract.:)))
    Un uichend linistit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos pentru comentariu Corina. Ştiu cât de dor vă este de locurile voastre natale din îndepărtata străinătate. Poate că veţi reuşi să vă terminaţi căsuţa visurilor voastre şi să vă retrageţi spre cei dragi. Toate la timpul lor.
      Zile bune şi binecuvântate să fie şi la casa voastră.

      Ștergere
  6. În copilărie toate vacanţele mi le petreceam la bunici la ţara şi nefiind chiar de-a locului se întampla des sa ma întrebe căte cineva "tu a cui eşti, măică?" Şi eu spuneam ca sunt de-a lui...şi ziceam numele bunicului, care era om harnic şi respectat în sat şi cât eram de mică, mi se umplea inima de mândrie şi de drag. Şi acum, uneori în însingurarea oraşului când se întâmplă să mai rătăcesc busola, îmi amintesc că sunt de-a bunicului şi-mi recapăt imediat direcţia cea bună.
    Mâine se împlinesc 10 ani de cand bunicul e de-al Tatălui nostru care ne este în ceruri...

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos comentariul tău Iuliana, cu amintiri din copilărie şi cu trăiri din prezent. Mai şi citat un pic :D aşa printre picături, ca să nuanţezi că acolo unde este bunicul tău, e locul de-acasă. Aici avem părinţi pentru o viaţă, acolo avem Păinte pentru o veşnicie.
    Mulţumesc pentru comentariu.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mi-e drag blogul dvs. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc şi eu pentru trecere şi comentariu.

      Ștergere
  9. Frumos!Ultimul dumneavoastra comentariu mi-a umplut sufletul de pace si in gandul meu am zis "Sa traiti Parinte!".Va multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos pentru gândul bun, pentru apreciere şi pentru comentariu.

      Ștergere
  10. oarecum ma regasesc in comentariul Corinei.De ceva anisori sunt etichetata ca fiind "a cuiva".Inainte eram vecina Elena ,prietena Elena,colega de servici etc.Eram omul si asta conta.Sarutmana.ElenaP

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elena, eu ştiu mare parte din istoria vieţii tale şi ştiu că eşti "omul" care indiferent de situaţie faci orice sacrificiu pentru cei dragi ai casei tale. Mulţumesc!

      Ștergere
  11. Din pacate, multi inca nu stiu ai cui suntem. Si acest lucru se vede si doar uitandu-te la telefoanele pe care le tot schimba pentru a fi inton cu timpurile.

    "băăă, el e părintele, e al lui Doamne Doamne!"

    Ce frumos o nota mica la vocabular se poate transforma intr-un premiu inati cu coronita!

    Am ras, am plans, m-am folosit.

    La aceasta ora, nu pot sas zic decat: Sarut mana pentru masa ca a fost buna si gustoasa si cu ce am tot citi astazi, nici foame nu imi mai este!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos Adriana pentru gândul pun şi pentru comentariu. Şi eu mă satur deseori din cuvintele bune auzite ori din rândurile curate pe care le citesc la prietenii mei.
      Altfel, trebuie să ne aducem aminte ai cui suntem, căci la un moment dat va trebui să cunoaştem glasul ce ne strigă.

      Ștergere
  12. mereu am citit cu mare placere blogurile scrise de dumneavoastra.ma bucur sa le regasesc dupa ceva vreme.pe mine personal ma incarca cu mult optimism si cu bucurie.
    va doresc toate cele bune de la Sighisoara!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc frumos Irina pentru gândul bun, pentru apreciere. Ai dispărut am văzut de pe celălalt site, unde citeai postările mele, dar mă bucur că ai găsit posibilitatea să găseşti şi această formă de a găsi câte ceva bun în cele scrise de mine.
      Seară bună şi binecuvântată să fie la casa voastră!

      Ștergere