duminică, 27 septembrie 2015

VISUL


Nu de puţine ori am fost întrebat de către cunoscuţi, dar cu precădere de enoriaşii mei, ce cred despre visuri, cum sunt ele percepute de către Biserică în lumina Scripturii. Ba de ce să nu spun că mi s-a cerut şi părerea personală, că de multe ori, explicaţia oficială nu a fost pe placul auditoriului.
Visul (plural, vise&visuri), succesiunea unor fenomene psihice ce se manifestă involuntar în timpul somnului, iluzie, himeră. Cam aşa descrie DEX-ul, în linii mari, ceea ce noi numim vis, ceea ce noi percepem  că am experimentat vizual  în timpul somnului. Evident, că dacă am extinde definiţia şi am trece spre partea de psihanaliză, fără a ajunge chiar la definiţiile freudiene, putem spune că visul este o dorinţă ori o pulsiune ce capătă o reprezentare simbolică de moment.
Cum apar visurile? Păi dacă am judeca doar la rece, am putea spune că-s coroborarea unor stimuli externi cu stimulii interni, fizici şi psihici. Numai  că ar fi prea simplu de definit aşa, asta dacă luăm în seamă varietatea felurilor în care se visează  (alb-negru, color, horror, fantasmagoric ori profetic….).
Scriptura spune aşa, prin glasul Ecclesiastului V-6,  „căci din mulţimea grijilor se nasc visele…”. Cu alte cuvinte, zbuciumul sufletesc al zilelor trăite, la care se adună grija zilelor ce vin, cu toată încărcătura lor, duc deseori , în timpul somnului, la aceste derulări imateriale de imagini ce ne pun pe gânduri.
Partea cea mai dificilă vine însă atunci când oamenii caută să interpreteze visele. Şi aici este o mare problemă, pe de o parte, avem specialişti la tot pasul, căci pe lângă veleităţile politice şi sportive (de comentat zic) cu care românii s-au născut, există şi această latură a oniricului la care se pricep toţi. Căci de la ghicitul în cafea şi până la multitudinea interpretărilor date pe site-uri şi prin ziare cu privire la vis, avem numai şi numai specialişti. Să vedeţi ce zice Scriptura despre asta, anume că „deşarte nădejdi şi mincinoase îşi face omul cel neînţelegător şi visurile fac pe cei neînţelepţi să-şi iasă din fire.  Ca şi cel care se prinde de umbră şi aleargă după vânt, aşa este şi cel care crede visurilor.” Isus Sirah XXXIV, 1-2
Mult prea multă lume a căzut pradă visurilor dând crezare explicaţiilor de tot felul, căci risipind zile din viaţă şi averi nemăsurate au plecat după cai verzi pe pereţi fără a împlini ceva din cele prezise.
E drept, există şi visele care vin de la Dumnezeu, foarte rare, venite în momente speciale, la timpuri îndelungate, nu la orice oră, pentru orice banalitate. Scripturistic vorbind, avem pe Iosif, fiul lui Iacob, cel ce a tâlcuit visurile faraonului ori  avem arătarea îngerească în visul bătrânului Iosif, premergătoare plecării cu pruncul Iisus în Egipt. Sunt vise premonitorii, dar sunt rare, foarte rare, de obicei bazate pe o preştiinţă a noastră cu privire la anumite situaţii ori lucruri, căci sincer vorbind, fiecare din noi am visat, visăm şi vom visa felurite lucruri şi situaţii, în funcţie de starea sufletească şi fizică în care ne aflăm în anumite momente ale vieţii. Fireşte că ne-am dori ca cele bune visate, să se împlinească, iar cele rele, să fie date uitării. Adevărul este că împlinirea viselor, dacă vorbim de partea bună a lucrurilor, stă în lucrarea noastră din starea de trezie,  stă în munca noastră, stă în dorinţa noastră de a ne vedea visul cu ochii, aşa cum se spune în popor.
În mod normal nu trebuie să ne încredem visurilor, în mod normal, realitatea înconjurătoare şi palpabilul trebuie să definească şi să împlinească starea noastră, firea umană. Nici unul din noi nu poate stăpâni de la sine propria-i lucrare a inconştientului şi a subconştientului. Nu suntem capabili de multe ori să gestionăm corect cele ce ne sunt în faţa ochilor, în stare de trezie, cu atât mai mult în starea de vis  când devenim total neputincioşi, când suntem stăpâniţi, pentru o foarte scurtă perioadă de sentimentele şi trăirile acumulate în clipele de nesomn.
Nu vreau să mă întind mai mult, ci doar aş vrea să spun că trebuie să ne bucurăm de cele ce ne înconjoară, de cei dragi ai noştri în fiecare clipă de trezie, de luciditate. Să încercăm să ne rugăm pentru limpezirea şi luminarea minţii şi pentru liniştea sufletească atât de necesare nouă, inclusiv în ceasurile de somn. Visurile sunt himerele trecutului împreunate cu iluziile viitorului, două trăiri ce ne îndepărtează pe noi de luciditatea prezentului în care ne dorim să ne trăim vieţile într-o lume de vis.



8 comentarii:

  1. Bună seara Padre! Și eu, ca mai toți oamenii visez.Niciodată nu mă gândesc prea mult la ce-am visat. Nu cred în vise. Dar îmi place să visez cu ochii deschiși. Uneori tare aș vrea să pot indeplini visele pe care le visez cu ochii deschiși. Dar nu în totdeuna se poate. O seară frumoasă vă doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mariana, visurile, adică partea de năzuinţe, nu trebuie să lipsească din viaţa noastră, fac parte din trăirile ce ne dau puterea de a merge mai departe. Visele de noapte sunt doar stări efemere ele nemişcării corpului în lucrarea minţii, stări pe care nu le putem controla.
      Seară frumoasă să fie şi la voi!

      Ștergere
  2. Buna dimineata, Padre!
    Mare dreptate ai aici: "Visurile sunt himerele trecutului împreunate cu iluziile viitorului, două trăiri ce ne îndepărtează pe noi de luciditatea prezentului în care ne dorim să ne trăim vieţile într-o lume de vis."
    Dar sa stii ca eu unele visuri chiar le interpretez ca pe niste premonitii. :D
    Cred ca am mai discutat candva despre faptul ca de multe ori presimt cate ceva din ce se va intampla.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Meri, am vorbit, ştiu, mai mult, îmi aduc aminte şi cele discutate. Vezi tu, visele"visurile pot fi socotite deseori un dar, deşi, rareori pot fi socotite un blestem. Un om poate trăi lejer fără vise, dar fără visuri e tare greu, lipsa năzuinţelor ce dau dorinţa de a merge mai departe ar nărui făptura umană. În mod normal însă, trebuie să ne ghidăm pe ceea ce este palpabil, să nu dăm importanţă acestor trecătoare iluzii. În mod normal, dar suntem oameni şi continuaăm să visăm, indiferent de vârstă, de stare ori de timpurile pe care le trăim.
      Zi bună să fie la voi!

      Ștergere
  3. Dar, uneori, e atat de frumos sa visezi, Padre! Cat despre vise si visuri, incerc sa le consider pe primele doar ceea ce sunt, vise, si sa le transform pe celelalte in realitate, atat cat pot, muncind pentru asta, asa cum intelept vorbea un om simplu si sa nu uitam, de la tara😊

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumuseţea visării n-o contestă nimeni, doar trăinicia ei poate fi contestată. Ştii, e ca atunci când treci pe lângă fereastra unei bucătării dinspre care răzbate mirosul unei prăjituri pe care o adori. Inspiri şi vizezi, dar stomacul roade în gol. :D
    Transformarea visurilor în realitate este un deziderat al oamenilor care-şi cunosc cu adevărat rostul de-aci, de pe pământ, şi aici nu vorbesc de visurile dictatorilor nebuni ori de a nebunilor încă neajunşi dictatori, ci de oamenii care prin munca palmelor lor, prin sclipirea creierelor şi lumina sufletelor reuşesc să facă câte un update complet funcţional lucrurilor cu care se însoţesc, reuşeşsc să se facă plăcuţi şi de folos celor ce le sunt mereu aproape.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si daca visez pe cineva drag..dar este departe????? aceeasi november08 de pe Netlog. Salutari Dariei si lui Cleme!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În vis, chiar de este lângă noi, tot departe este, distanţa dintre real şi vis, chiar dacă-i doar de-o clipă, poate fi uneori cât o veşnicie.
      Am fost la Câmpina acum două săptămâni. Seară bună şi liniştită să fie la casa ta!

      Ștergere